Odată cu sosirea primăverii și a
scăderii ratei de infectare din orașul nostru aflat nu demult în carantină,
putem în sfârșit să petrecem mai mult timp în aer liber cu copiii, să ne bucurăm
de soarele călduț de final de aprilie, de câmpurile înflorite, de dansul
gâzelor și de aerul curat.
Băiețelul a crescut și el și
devine tot mai receptiv la mediul înconjurător. Primăvara și al său Iepuraș de
Paști ne creează contextul perfect pentru a încuraja copiii să își pună în funcțiune bicicletele și să exploreze împrejurimile.
Fetiței îi plac activitățile
statice, preferă îndeletniciri creative la măsuța ei de activități, decât
jocuri care presupun efort fizic. Din
acest considerent trebuie să fiu mereu creativă și să o atrag prin joc către
activități în aer liber care să îi dezvolte motricitatea.
Băiețelul este fix opusul ei, îi
place să alerge, să se cațăre și ar petrece afară toată ziua.