Odată cu sosirea primăverii și a scăderii ratei de infectare din orașul nostru aflat nu demult în carantină, putem în sfârșit să petrecem mai mult timp în aer liber cu copiii, să ne bucurăm de soarele călduț de final de aprilie, de câmpurile înflorite, de dansul gâzelor și de aerul curat.
Băiețelul a crescut și el și
devine tot mai receptiv la mediul înconjurător. Primăvara și al său Iepuraș de
Paști ne creează contextul perfect pentru a încuraja copiii să își pună în funcțiune bicicletele și să exploreze împrejurimile.
Fetiței îi plac activitățile
statice, preferă îndeletniciri creative la măsuța ei de activități, decât
jocuri care presupun efort fizic. Din
acest considerent trebuie să fiu mereu creativă și să o atrag prin joc către
activități în aer liber care să îi dezvolte motricitatea.
Băiețelul este fix opusul ei, îi place să alerge, să se cațăre și ar petrece afară toată ziua.
Iepurașul de Paști s-a gândit
așadar să dea o tură pe la Decathlon și că caute câteva elemente care i-ar
ajuta pe cei doi în călătoriile lor de explorare din această primăvară.
Secțiunea de cadouri sportive de pe decathlon.ro este extrem de ofertantă în acest sens.
Aș începe, așa cum fac în fiecare
primăvară cu două veste pentru copii. Vesta mi se pare un articol de nelipsit
din garderoba unui copil. Este ușor de îmbrăcat chiar și de cei mai prichindei,
ține de cald conferind în același timp libertate de mișcare atât de necesară
copiilor mereu antrenați în activități dinamice.
Am găsit un model de vestă pentru copii cu umplutură de vatelină
cu mărimi disponibile de la 2 la 6 ani perfectă pentru sezonul intermediar. Este
hidrofobă, astfel încât rezistă la ploi ușoare și are gulerul înalt protejând
astfel gâtul. Este prevăzută și cu buzunare laterale, iar acestea sunt cam
toate elementele pe care eu le caut la un astfel de articol.
Fetița nu este prea atrasă de biciclete, dar mi-a spus că și-ar dori o trotinetă și nu am putut decât să mă bucur nespus. Am găsit pe site-ul Decathlon Structură trotinetă B1 copii Oxelo - o trotinetă pe care ar putea-o folosi amândoi copiii. Este de nivel începător pentru copii cu înălțimea între 80 și 115 cm.
Este o trotinetă intuitivă și ușor de folosit. Are un sistem de
direcție unic și brevetat creat cu ajutorul unui specialist în
pshiomotricitate, care permite înclinarea platformei într-un unghi fix, nepermițând
dezechilibrarea copilului atunci când avansează sau se întoarce. Sună mai mult
decât perfect, iar prețul de doar 89,99 lei este perfect potrivit pentru
bugetul nostru.
Căștile de protecție sunt absolut
necesare pentru ieșirile cu trotineta. Am găsit o variantă – Cască role|skate|trotinetă B100 Oxelo -
în două culori (roz și albastru) cu mărime începând de la XS (pentru un
diametru al capului cuprins între 47 si 54 cm) pe structură din polistiren și
carcasă din ABS. Este ușoară și are un sistem de ventilație cu 11 orificii.
Așadar, acestea ar fi cele câteva elemente care ne
lipsesc și pe care Iepurașul se gândește să le aducă de Paști copiilor pentru
a-i putea însoți în activitățile lor din această primăvară, a doua primăvară de
pandemie.
Voi ați făcut lista cu necesar?
Vă tentează ofertele Decathlon din secțiunea cadouri sportive?
Multumim pentru idei.
RăspundețiȘtergereBine de stiut
RăspundețiȘtergere