"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

duminică, 31 iulie 2011

review ulei de corp Anian


Buna, fetelor!

Uleiul de corp Anian l-am primit spre testare impreuna cu gelul de curatare a tenului cu rodie si goji si cu crema pentru maini cu alantoina, produse pe care le-am inclus in giveaway-ul meu, de la triodeluxe.ro.

Am pastrat acest produs din doua motive: unul foarte practic – mi se terminase crema de corp de la Eucerin si aveam nevoie de ulei, lapte, crema, lotiune etc de corp, astfel incat acesta a fost binevenit, si al doilea motiv – pielea mea este extrem de uscata, astfel incat ii puteam evalua calitatile in cele mai vitrege conditii.

Precum spuneam, din pacate, cu exceptia spatelui, care a fost la un moment dat acneic, pielea de pe intreg corpul este foarte deshidratata, zonele cele mai afectate fiind gambele si soldurile. O crema de corp din comert gen Nivea, Dove, Garnier etc, nu fac fata decat pe moment, daca nu o aplic de doua ori pe zi, pe zonele cu probleme, pielea se descumeaza din nou, pur si simplu stratul de la suprafata se sparge si se cojeste. Nu am mai folosit astfel, decat crème dermoscometice, care intr-adevar si-au facut treaba, insa nu pot sa nu fiu deranjata de pretul un pic prea mare pe care il dau pe un astfel de produs. Cam asa sta treaba cu pielea mea.

Ce spune acest produs ca ofera:
“Ulei de corp pentru piele sensibila si uscata. Contine aloe vera si vitamina E. Mentine nivelul normal de umiditate a pielii. Este recomandat pentru proprietatile benefice, cu ajutorul vitaminei E si aloe vera imbunatateste finetea si catifelarea pielii. Ideal pentru piele uscata. Este absorbit rapid, nu lasa senzatia de uleios. A se aplica pe piela umeda si se maseaza usor.”


Acum ce sa zic, poate o sa fiu acuzata de subiectivitate, insa nu-mi pasa, pentru ca sincer, ador acest produs, imi place enorm senzatia de piele sanatoasa, perfect hidratata si catifelata pe care mi-o ofera acest ulei, dupa fiecare utilizare. L-am incercat si pe pielea umeda, dar si uscata, iar efectul, pentru mine este acelasi.


Uleiul este foarte lichid, insa odata aplicat observi ca trebuie folosit foarte, foarte putin, se intinde bine si o cantitate mica acopera o portiune foarte mare de piele. Nu intra in piele foarte repede, dupa ce inveti sa-l dozezi corect timpul se reduce, insa categoric il recomand pentru serile in care, fara graba ai chef sa te rasfeti, sa ii oferi un cadou bine meritat pielii tale. Mirosul este usor, subtil, de lacrimioare.

Pentru ca are o asa mare putere de hidratare nu este nevoie de o aplicare zilnica ( asta ma bucura pentru ca uneori chiar nu am timp de intreg programul de ingrijire ), pielea pastrandu-si nivelul de hidratare mai multe zile la rand.

Sa va spun si pretul : costa 22 lei la o cantitate de 400 de ml, este un flacon urias pe care nu stiu cand il voi termina.

Singurul punct slab pe care l-am gasit este ambalajul, se prezinta sub forma unui flacon asemanator cu cel al unui sampon, cee ce face mai grea dozarea produsului, cel mai eficient din punctul meu de vedere, ar fi fost un flacon cu pulverizator, insa asta mi se pare un detaliu minor in comparatie cu calitatea.

Ce sa va mai spun, ca are si o nota usor senzuala pentru mine acest ulei? Are, pentru ca este si un minunat ulei de masaj, astfel incat ma leaga amintiri pasionale si emotii intense de aceste note discrete de lacrimioare.

Pentru noi femeile, care inecam fiecare clipa cotidiana intr-un ocean de emotii, avem nevoie de produse care sa creeze pasiuni, exuberante sau pur si simplu viata in sufletele noastre, astfel incat aceste bucati din universul nostru capata uneori semnificatii atat de profunde incat numai sufletul unei alte femei le poate intelege si le poate digera asa cum se cuvine…

Si daca parfumul meu Oui de la Lancom imi pune in valoare intreaga esenta a feminitatii mele, astfel incat nu il pot purta decat in momentele in care nu-mi este frica sa ma dezvalui si sa ma las decoperita, asa cum sunt eu, tot asa acest ulei ma invaluie in senzatii aparte, desteapta amintiri demult adormite in mine, ma face sa ma simt din nou adolescenta, proaspata, curata, exuberanta si atat de pasionala… Incerc sa asociez acest miros cu ceva din trecutul meu, sunt sigura ca ceva anume imi desteapta simturile, insa nu gasesc acel moment, si nu ma chinuiesc, ma las purtat de aroma sa, de senzatia de piele fina, curata, catifelata, proaspata si tanara si visez la un trecut pe care, poate nu l-am trait niciodata…

sâmbătă, 30 iulie 2011

PREFERATELE LUNII IULIE

Buna fetelor,

A mai trecut inca o luna, pentru mine a fost o luna a emotiilor, am trait intens, am ras, am plans, am suferit, dar m-am si bucurat alaturi de cei dragi.
De machiat, recunosc ca nici luna asta nu am prea apucat, m-am rezumat la fond de ten, pudra, rimel si unul dintre cele trei rujuri prezentate mai jos ( adica cea mai simplista forma de machiaj ).
Astfel, in ordinea preferintelor, cele mai folosite si cele mai dragi produse cosmetice in luna iulie sunt:


1. flavo C
ramane in top, m-a ajutat foarte mult in diminetile mai grele, dupa cateva nopti nedormite.

2. uleiul de corp de la Anian, l-am primit spre testare impreuna cu produsele de la giveaway si am hotarat sa il pastrez doar pe acesta. Pielea mea este extrem de uscata, iar acest produs a facut minuni. Sunt la fel de incantat de el ca si de produsele pentru par. Ii voi face un review in curand.

3. sapunul Olay este al treilea produs pe care l-am folosit in fiecare zi. L-am primit cadou de ziua mea, iar cum eu sunt cam de moda veche si adooor sa ma spal cu sapun, il prefer de o mie de ori in locul gelului de dus, am fost foarte placut surprinsa de consistenta foarte, foarte cremoasa, de mirosul placut de curat pe care il emana. Este mult mai hidratant decat concurentul sau direct Dove, iar pielea se simte catifelata si proaspata dupa folosire.

4. rujurile folosite in iulie, au fost in majoritatea zilelor cele trei:
- kiko – roz mat natural cu rezistenta destul de buna pe buze,
- maybelline watershine– rose sequin – roz sidefat, lucios, hidratant.
- Clarins – fusion red – un rosu clasic pe care l-am purtat seara, ca un accent la machiajul simplu descris mai sus.

5. nizoral – tratamentul acesta chiar m-a scapat de matreata. Din pacate nu stiu ce s-a intamplat in ultimele luni, insa am facut matreata, iar sampoanele din comert nu au mai facut fata, astfel incat m-am intors la samponul meu pentru par degradat si am facut tratament cu Nizoral – matreata mi-a disparut complet. Deci primeste nota 10 din partea mea,

6. stickul pentru pleoape Kiko – albastru marin, cu putere de rezistenta foarte mare pe pleoape ( mai mult de 14 ore nu l-am incercat, dar sigur rezista ), a fost o incantare sa il port pe pleoape la caldura care a fost in Timisoara, s-a comportata perfect, machiajul ochilor mei a ramas impecabil,

7. cele doua lacuri de unghii au fost singurele pe care le-am purtat luna aceasta. Pur si simplu nu am gasit timp de o manichiura mai sofisticata si am apelat la cea mai simpla solutie – oja de culoarea unghiilor.
- maybelline – este un intaritor de unghii extrem de eficient, sunt foarte multumita de el, este o foarte buna baza pentru oja, intareste unghiile si confera rezistenta ojei.
- oriflame – oja pentru franch, este o culoare apropiata de rozul natural al unghiei, l-am folosit impreuna cu intaritorul de mai sus.

Cam atat pentru iulie. Va pup si nu uitati de giveaway, data limita pentru inscrieri 09 august 2011.

joi, 28 iulie 2011

CADOU - impachetare cu ciocolata de la salon Denise's Timisoara

Buna fetelor,

Precum ati aflat din postul anterior, luna acesta a fost ziua mea si anul acesta chiar nu am primit prea multe cadouri, insa unul dintre ele a venit in mod surprinzator de la Salon Densise’s din Timisoara.
Am fost sunata si felicitata de ziua mea si mi s-a oferit cadou o impachetare cu ciocolata – yammy, am fost foarte incantata evident.
La salon Denise’s fusesem cu un an in urma, in vara lui 2010 pentru un abonament de electrostimulare pentru abdomen ( inainte de vacanta din Palma de Mallorca ). Salonul este foarte aproape de biroul meu, oferata de servicii este foarte diversificata si are din cate se pare cele mai mici preturi din Timisoara ( va rog sa ma contraziceti daca nu este asa ).
Evident m-am progrmat pentru impachetarea respectiva, dar si pentru o sedinta cu ultrasunete pentru zona faciala.
Tot ceea ce pot sa spun este ca a fost o experienta foarte relaxanta, m-am programat vineri, dupa serviciu, dupa o saptamana foarte obositoare, iar impachetarea propriu-zisa a constat intr-un gomaj foarte viguros cu un produs tot pe baza de ciocolata, apoi a fost indepartat si mi s-a aplicat o crema foarte frumos mirositoare cu ajutorul carei domnisoara mi-a facut masaj pana la absorbirea in piele. Extrem de relaxant, pe cuvant de onoare, mai putin si adormeam!!!

AICI este si un filmulet demonstrativ despre cum se executa o astfel de sedinta, cu precizare ca spre deosebire de filmulet, unde zona bazinului este acoperita cu un prosop, in realitate primesti chilotei de unica folosinta, astfel incat si fesele au parte de acelasi tratament :P
Dupa aceasta operatiune a urmat aplicarea in strat mai gros a unei crème-gel ( arata ca o budinca de ciocolata mai exact ) care imprastia cel mai puternic miros de ciocolata dintre toate produsele aplicate anterior, dupa aceasta am fost invelita in folie si o paturica peste, si am stat 20 de minute asa…nu ma intrebati cum de nu am adormit :p
Am facut dus dupa care si mi s-a mai aplicat o crema usoara care a intrat foarte repede in piele, tot cu miros de ciocolata si m-am putut imbraca.

Toata operatiunea a durat vreo 40 – 50 de minute.
Chiar mi-a placut, mi-a facut bine – pielea a ramas incredibil de fina, hidratata si frumos mirositoare si mi s-a parut un gest foarte frumos din partea salonului ( am inteles ca fac asta pentru toate clientele ).

Sedinta cu ultrasunete a durat 15 minute, este si aceasta o operatiune extrem de relaxanta, nu presupune vibratii sau alt tip de disconfort, aparatul este doar caldut si aceasta este singura senzatie pe care o simti pe fata. Sedinta a constat intr-o demachiere, aplicatea unui toner, apoi un strat de crema cu continut de elastina si colagen si ulterior un ser. Repet, si aceasta sedinta este foooarte relaxanta.

Efectele tratamentului cu ultrasunete:
- stimuleaza metabolismul celular si producerea colagenului
- activeaza micro-circulatia cutanata
- realizeaza un micro-masaj
- vibratiile sonice produc o descuamare a stratului cornos-realizand o exfoliere neagresiva
- trateaza ridurile
- trateaza acneea
- efect de inalbire
- imbunatateste elasticitatea tesuturilor
- efect anticearcan si lifting facial

O sedinta de 15 minute costa 18 lei.

marți, 26 iulie 2011

Florenta - un vis implinit, trecut si viitor ...

Buna fetelor,

Luna aceasta am fost cateva zile in Florenta, mi-am dorit de 15 ani sa ajung acolo si in sfarsit am reusit. Sunt multumita, fericita si implinita. Am vazut tot ce mi-am propus, am mai incercat inca o data pizza si pastele lor si m-am convins inca o data ca bucataria italiana nu e pe gustul meu, am ras, am plans de emotie, am plans mult, am retrait amintiri adanci intiparite in sufletul meu dintr-un trecut pe care, uneori mi se pare ca nu l-am trait niciodata, am admirat, am plans inca o data, m-am impacat cu mine insami si cu deciziile mele, am inchis capitole intregi din viata mea si am dat drumul in sufletul meu unor noi teluri, sperante si planuri...nimic idealist de data asta, doar planuri concrete, de femeie ...
Va las cu cateva emotii vizuale:

















Acesta este machiajul pe care l-am purtat de ziua mea... daaa, am implinit 30 de ani !!!










Nu poate-avea iubirea nicio vina

Ca numai frumustea o desteapta,

Cat inima bataile-isi indreapta

Spre frumusetea unica, divina...


Michelangelo








O bucata din sufeltul meu a ramas acolo, pe o straduta ingusta din Florenta, in fata unei porti mari de lemn masiv, in spatele carei vegheaza meditativ scurgerea timpului, iubirea vietii mele...

sâmbătă, 23 iulie 2011

TREI PRODUSE CARE M-AU DEZAMGIT...

Buna fetelor,

Postarea de astazi va fi foarte scurta si concentrata – am trei produse care s-au descurcat lamentabil cu tenul, genele si respectiv parul meu si ca urmare au trecut cu parere de rau la capitolul “bani aruncati pe fereastra” .


1. MAKE UP BASE GIORDANI GOLD, Oriflame, 30 ml, aprox. 30 lei.

“ Illuminating make up base to be worn alone or under any face make up for perfect results. Regenereaza, revitalizeaza si protejeaza tenul.”

- este o crema simpla cu consistenta fluida, nu intra foarte repede in piele, insa nici nu lasa fata foarte grasa,
- folosita simplu pe fata se comporta ca o crema obisnuita, nu ilumineaza tenul in niciun fel, nu acopera absolut nimic, nu vad rostul de o purta fara machiaj,
- creeaza o aderenta buna pentru fondul de ten, insa si crema mea hidratanta se comporta exact la fel din acest punct de vedere, insa hidrateaza si are SPF 15, pe cand baza aceasta nu are aceste atribute,
- nu face ca machiajul sa reziste mai mult timp pe fata decat cu crema mea obisnuita,
- nu matifiaza zona T

Concluzie, nu prea stiu la ce ajuta aceasta baza, probabil nu este creata pentru a fi un primer in adevaratul sens al cuvantului. Pe site-ul de prezentare al acestei baze de machiaj am vazut foarte multe recenzii pozitive si sunt derutata.
Voi ati folosit-o? Eu am incercat sa o aplic si pe fata curata, dar si cu crema sub, am aplicat fondul de ten imediat, dar am asteptat si 10 minute, insa rezultatele sunt aceleasi, unde gresesc?


2. VERIME CLICKIT – MASCARA&EYE LINER, Oriflame, 7 ml.
Gama Very Me Clickit permite combinarea a doua produse fixate intre ele printr-un dispozitiv conector ( tus, rimel, gloss ). Eu mi-am ales un tus si un rimel pe verde, produsul a costat aprox. 15 lei. Tusul este verde cu particule de sclipici, pensula este ok, rezistenta este buna, nu este un produs stralucit, insa se poate folosi.
Rimelul : “Rimel uimitor, care alungeşte şi defineşte seducător genele, pentru priviri dramatice. Combină-l cu tuşul favorit şi obţii cu uşurinţă look-ul mult visat “
- in primul rand verdele este ingrozitor, este un verde mort, murdar, oribil,
- pensula este primitiva, nu alungeste, nu creeaza volum, de abia reusesti sa aplici produs pe gene.
Concluzie, tusul nu este nemaipomenit, rimelul este oribil, cu certitudine nu as mai cumpara nimic din aceasta gama.
3. FIXATIV WELLA FORTE, 250 ml, nu mai retin pretul.
“ Fixare maxima pana la 24 de ore fara a lasa parul incalcit. Ajuta la disciplinarea parului rebel si confera stralucire. Se indeparteaza usor din par prin pieptanare. Ajuta la protejarea impotriva razelor UV. Ideal pentru parul lung.”
- in primul rand este prea apos, l-am folosit la distanta corecta, insa particulele pulverizate nu sunt foarte fine, ceea ce determina lasarea coafurii inainte sa apuce sa o fixeze,
- nu confera niciun fel de stralucire,
- nu fixeaza foarte bine,
- se da usor jos prin pieptenare,
- nu imbacseste parul,
- probabil protejeaza UV
Concluzie: este un produs care pur si simplu nu a reusit sa ma ajute sa-mi fixez coafura, de obicei nu mai folosesc niciun produs de styling, doar ocazional imi tapez un pic parul din crestetul capului pentru volum( cand imi pun o bentita ) si folosesc fixativ evident, insa nu am reusit sa imi fixez coafura cu acest produs. Nu l-as mai cumpara niciodata, ca niciun alt produs Wella, de altfel, tot ce am incercat pana acum m-a dezamagit.

Total bani aruncati pe fereastra: aproximativ 60 de lei. Ce as fi putut sa imi cumpar cu aceasta suma : o sticla de ulei de argan, de exemplu ( tot imi doresc foarte mult)!!!!

Nu uitati de inscrierea la giveaway-ul meu valabila pana in data de 09 august 2011.

marți, 19 iulie 2011

GUAM cosmetice pentru ingrijire faciala si corporala



Buna fetelor,

           Astazi am fost la Farmacia Remedia, vis-à-vis de Posta Mare din Timisoara ( pentru doza de Flavo C ) si am fost abordata de o domnisoara, reprezentata a firmei de produse dermocosmetice Guam.
Produsele sunt destinate ingrijirii faciale, corporale si a parului, avand ca ingredient principal alegele marine Guam. Acestea prin proprietatile lor sunt capabile sa tonifice, sa netezeasca, sa hidrateze tesuturile, sa favorizeze drenajul, sa regleze echilibrul hidrolipidic si sa incetineasca imbatranirea.

Astfel, dupa o prezentare a catorva produse, am primit si ceva mostre :
- Micro Cogico Dipalmitato – crema contra petelor pigmentare ( 2 pliculete, 3 ml )
- Crema pe baza de namol anticelulitica, actiune termica ( 1 pliculet, 10 ml)
- Crema anticelulitica dermotermica ( 1 pliculet, 10 ml )
- Namol de alge Guam, actiune rapida, dermotermica ( 1 plic, 90 ml )

Pe langa aceste mostre am primit si un catalog cu toate produsele lor, foarte bine structurat si detaliat.
Am gasit cateva produse interesante despre care m-am gandit sa va scriu si voua:

- FLUID IMPOTRIVA PUNGILOR DE SUB OCHI – 30 ml. Are actiune antioxidanta, calmanta si tonifianta, mentinand un grad corect de elasticitate al pielii din jurul ochilor conferind un aspect esential fara pungi si cearcane. Substante active: Alge Guam, Fitoextracte de : eufrasia, castravete, musetel, galbenele, gimpe si cecropia obtusa ( cea mai puternica substanta lipolitica ).

- MASCA PE BAZA DE SULF BIOECOLOGICA – 100 ml. Indicata in cazul tenului gras cu tendinta acneica, seboreica, are actiune dermopurificanta cu rol astringent, micro-exfolianta si sebo-reglatoare.Substante active: alge guam, argila alba, sulf, acid azelaic, extracte biologice de nalba si isop.

- CREMA PENTRU VOLUMUL BUZELOR – 15 ml. Sinergia ingredientilor activi, pilosa portulaca si microsferele de acid hialuronic fac buzele mai voluminoase, catifelate si hidratate. Celulele stem din algele marine, cu capacitatea lor de regenerare, au rolul de a conferi volum buzelor si a mentine un efect optim de hidratare a acestora. Acesta mi s-a parut un produs foarte interesant, destinat exclusiv ingrijirii buzelor.

- Cremele contra celulitei sunt produsele de baza ale marcii, din cate am observat eu, astfel incat exista o gama larga de crème atat pentru pielea normala ( dermotermice si nu numai ), dar si pentru pielea sensibila ( formule la rece ).
NAMOLUL CU ALGE GUAM DERMOTERMIC
NAMOLUL CU ALGE GUAM FORMULA LA RECE
CREMA GEL CU NAMOL DE ALGE GUAM
CREMA PE BAZA DE NAMOL ANTICELULITICA DE NOAPTE
CREMA TONIFIANTA IMPOTRIVA VERGETURILOR CU ACHID GLICOLIC
CREMA IMPOTRIVA VERGETURILOR PENTRU SANI SI CORP etc
Cremele se aplica dupa o schema anume, detaliata in catalog si promit efecte vizibile si de durata.

- Gama pentru barbati : crema hidratanta antirid, crema contur ochi, after-shave, scrub, sampon etc ) destul de bogata oferta, asta chiar mi-a placut.

- Tratamente remodelante bronzante- Gama de ingrijire a parului.
Oferta este foarte bogata, ingredientele par a fi interesante la prima vedere. Va recomand sa mergeti la Remedia, probabil si maine se vor distribui esantione, daca sunteti curioase sa le incercati si sa primiti si catalogul. Am gasit si site : www.guam.ro
Voi incerca si eu mostrele pentru a-mi face o idee, cat de cat. Voi ati auzit de aceasta gama de produse ? A incercat cineva vreun produs pana acum ?



Nu uitati de inscrierea la giveaway-ul meu valabila pana in data de 09 august 2011.



joi, 7 iulie 2011

cosmetice KIKO

Buna fetelor,

Tocmai ce m-am intors dintr-o vizita scurta in Florenta, o excursie pe care o planuiesc de ceva timp si un vis pe care il port in mine de vreo 15 ani si pe care in sfarsit am reusit sa mi-l indeplinesc. Nu o sa va vorbesc despre asta, vreau doar sa va arat putinele cosmetice pe care mi le-am achizitionat din acest oras.
Initial nu am vrut sa imi cumpar absolut nimic, pentru ca a fost o mini vacanta cu buget redus, insa pana la urma am zis sa pastrez traditia de a incerca produse autohtone din tarile pe care le vizitez, astfel incat am gasit un magazin cu produse Kiko, cosmetice pe care nu le-am mai folosit niciodata, asadar s-au inscris in tipar.
La pret sunt cam echivalente cu cele de la Maybelline, insa eu am gasit gama rezistenta la transfer la reducere, astfel incat iata ce mi-am cumparat :

· fond de ten ULTRA DURABILE FOUNDATIONextra long lasting foundation with anti-age dna-reparing complex, moisturizing and lightening effect, spf 20 – este rezistent la transfer si se usuca foarte repede pe fata, astfel incat trebuie intins perfect din prima, are putere de acoperire medie spre mica, ceea ce nu ma prea incanta, inca nu m-am obisnuit cu el, trebuie sa il testez mult timp sa imi fac o parere exacta. Pret 5.90 euro.

· ruj mat nr. 11 este un roz pal, pe el scrie MOISTURIZING EFFECT LIPSTICK, insa mie mi se pare un ruj destul de rezistent, prea putin hidratant, motiv pentru care l-am si luat. Intr-adevar, nu imi usuca buzele, insa nici putere de hidratare nu are, mai degraba as putea spune ca este un ruj usor rezistent la transfer, exact asa cum imi place mie. Il consider o investitie foarte bune, imi place enrom de mult culoarea. Pret 2.00 euro.

· creion de buze nr. 200 – un roz – maroniu, mat, la fel, cu mare putere de rezistenta pe buze. Pret 1.90 euro.

· creion de buze nr. 203 – un oranj intens cu particule foarte marunte de sclipici. Il ador!!! Pret 1.90 euro.

· pensula pentru aplicarea fardului de pleoape ( aceasta este marca Yamamay ). Pret 2.90 euro.

· Creion de pleoape – LONG LASTING STICK EYESHADOW – nr.23 see green, waterproof, extrem hold up 8 hours– acesta l-am luat la insistentele prietenului meu, asa ca iar mi-am mai achizitionat ceva albastru ( este incredibil cate lucruri albastre am, pentru o persoana careia nu ii place aceasta culoare ). Este un stick albastru marin sclipicios, intens si foarte greu de dat jos, abia astept sa il incerc la strand. Pret 4.80 euro.

TOTAL : 19.40 euro. Merita, ce spuneti?




In poze port albastrul marin pe pleoaple si rujul roz pe buze.



Voi ati incercat cosmetice Kiko?
Va pup!!!

mini review mini crema Solutions - Avon

Buna fetelor,

Luna trecuta am castigat o crema de la Avon – Solution pe blogul Oanei. Denumirea completa a ei este Solution – youth minerals day – energising day cream. Nu am postat nimic pana acum, deoarece am vrut sa o folosesc o perioada de timp pentru a-mi putea face o impresie despre ea.



PE PROSPECT SCRIE:
Crema are la baza un complex de minerale care energizeaza tenul pe tot parcursul zilei. Liniile fine si ridurile sunt diminuate vizibil.
Pielea arata si se simte revitalizata.
Contine SPF 20 care protejeaza tenul de efectele nocive ale razelor ultraviolete.
Hipoalergenica. Noncomedogenica. Contine Oxibezona.

PAREREA MEA:
In primul rand vreau sa specific faptul ca de doua luni si ceva folosesc serul antirid de la Flavo-C, astfel incat orice crema pe care o aplic pe fata este complementara acestui tratament. Asa cum nu am renuntat la utilizarea serului in cazul cremei mele obisnuite de fata dermocosmetice, asa nu m-am oprit nici in acest caz.
Astfel, crema Solution este o crema potrivita tenului meu ( in general am nevoie de o crema hidratanta si cu efect antirid ).
Este foarte usoara si proaspata, nu incarca tenul absolut deloc, intra extrem de bine in piele ( mult mai bine decat ceea ce am folosit eu pana acum ), are un miros placut, delicat, se simte o senzatie de uniformizare a tenului dupa aplicare si creeaza o foarte buna aderenta pentru aplicarea fondului de ten.
Am folosit-o ca baza de machiaj, dovendindu-se mult mai buna decat produsul meu folosit anterior ( baza de machiaj Giordani - Oriflame ).
Pe tot parcursul folosirii sale, tenul mi-a ramas hidratat in aceeasi masura ca si la crema folosita anterior, ceea ce denota ca face fata cu bine din acest punct de vedere. Tenul meu are tendinta sa se usuce pe anumite portiuni, iar daca crema nu este suficient de hidratanta, in cca 2-3 zile imi apar rugozitati pe orbraz si tample.
Nu pot sa va vorbesc despre calitatea acesteia de a trata ridurile, deoarece, eu sunt intr-un stadiu in care consider ca ridurile mele nu se pot diminua mai mult de atat si folosesc produsele antirid cu scopul de a preveni aparitia unora noi si intensificarea celor existente, asa ca nu pot decat sa afirm ca pielea mea nu a suferit nicio modificare negativa de-a lungul perioadei de folosire a cremei.
Un plus mare ii acord pentru factorul de protectie solara – SPF 20, crema dermocosmetica folosita anterior are SPF 15.
Minus ii acord pentru recipientul in care trebuie sa introduci degetele pentru a lua produs, desi majaoritatea cremelor vin astfel ambalate.
Daca Oana doreste sa faca adaugiri si sa ne aduca mai multe informatii despre acest produs, eu le primesc cu drag.

Multumesc Oana!
Va pup!

vineri, 1 iulie 2011

PREFERATELE LUNII IUNIE

A mai trecut o luna, in sfarsit, pentru mine a fost o perioada foarte aglomerata si foarte solicitatanta, motiv pentru care nu am prea avut timp sa ma ingrijesc asa cum se cuvine, insa am de gand sa recuperez din plin luna aceasta.

Favoritele lunii iunie in materie de cosmetice, in ordinea gradului de apreciere, sunt:

* FLAVO C - serul meu de igrijire antirid, il veti vedea in fiecare luna, pe primele locuri probabil, sunt dependenta de el, este micul meu secret.

* L'OREAL GLAM BRONZE - pudra mea bronzanta castigata la giveaway-ul lui Ami. O folosesc aproape zilnic, ori pe post de blush, ori ca pudra bronzanta. Imi place enorm de mult culoarea, seamana cu bronzul meu natural, iar particulele care reflecta lumina sunt extrem de fine, finish-ul este natural si cuminte.

* BLUSH ORIFLAME - CLASSIC ROSE - este al doilea blush pe care l-am folosit in luna iunie. Este mult mai sclipicios decat L'Oreal, insa foarte potrivit nuantei tenului meu. Au fost la un moment dat in catalog trei nuante din aceast fard de obraz si imi pare foarte rau ca nu am cumparat-o decat pe aceasta pentru ca este un produs de top Oriflame, rivalizeaza cu cele mai bune blush-uri pe care le-am folosit eu vreodata.

* MASCARILLA ANTI-EDAD LUXE CAVIAR, ORQUIDEA NEGRA - este masca mea antirid folosita luna aceasta. Este foarte puternic hidratanta, contine caviar si orhidee neagra. Imi place foarte mult pentru ca are o putere foarte mare de penetrare a pielii, astfel incat nu mai este nevoie sa indepartez excesul cu un disc demachiant, pur si simplu este obsorbita integral de piele.

* BOURJOIS - PASTEL ROUGE - este al treilea blush pe care l-am purtat in iunie. De fapt l-am folosit foarte mult pe post de fard de pleoape. Este un rosu-caramiziu, cu particule fine dar foarte intense de sclipici si cu miros foarte puternic de parfum ieftin ( ignor asta, ce sa fac ) . Ma enerveaza ca este foarte prafos si concentrat si trebuie sa folosesc foarte, foarte putin produs, este destul de greu de aplicat ( dar ignor si asta pentru ca imi place mult de tot culoarea, creeaza un minunat contrast complementar cu ochii mei verzi ).

* CREION DE BUZE SEVENTEEN - precum am spus intr-un post anterior, folosesc foarte mult creioanele de buze, acesta este oranj puternic si il folosesc in combinatie cu creioanele de la Flormar.

* FARDURI DE PLEOAPE MONO - doua farduri pentru pleoape : galben si portocaliu, intense si perfect mate. Le voi face un review in curand.

* SEXY MOTHER PUCKER - gloss de buze cu efect de volum, l-am folosit si luna iunie, insa in mai aproape ca nu mi-a disparut de pe buze. Imi place efectul, mirosul dulceag, nivelul de hidratare, rezistenta indelungata.

* PENSULA PUDRA ORIFLAME - o pensula buna, am luat-o la 20 de lei din catalogul precedent, imi place, e destul de moale, nu ii cad perii si face ceea ce ar trebui sa faca o pensula pentru pudra, o consider o investitie buna.