Avem nevoie de o cremă destinată sepecial zonei ochilor?
De vreo 10 ani de când am început să am grijă de tenul meu într-un mod mult mai responsabil, mai atent și mai bine documentat, au existat rare momente în care nu am avut în rutina de îngrijire a pielii o cremă destinată în mod exclusiv zonei ochilor. Chiar dacă în ultimii ani s-a tot vehiculat ideea conform căreia aceste produse nu ar fi altceva decât o strategie de marketing și de fapt crema de față pe care o folosești în mod normal o suplinește cu succes pe cea concepută special pentru zona ochilor, practica mi-a demonstrat că lucrurile nu stau chiar așa.
Fiind posesoarea unui ten mixt, uneori cu tendințe majore de îngrășare a zonei T, obișnuiesc să aleg creme de față cu textură lejeră, mai mult hidratante și mai puțin emoliente, iar cine se regăsește în situația mea, rezonează perfect cu alegerile mele pentru că e greu să porți texturi onctuoase când tenul îți lucește ca un bec.
Însă din păcate pielea din zona ochilor este diferită de restul feței, este uscată, mai predispusă la deshidratare și la apariția liniilor fine, motiv pentru care în mod permanent simt nevoia unui produs distinct aplicat special pe zona respectivă, un produs care să îmi mențină conturul ochilor mult mai bine hidratat și să facă față cu succes efectului nu foarte benefic al produselor de machiaj pe care le port pe parcursul zilei. Pielea din jurul ochilor poartă cea mai mare cantitate de machiaj, pentru că în funcție de alegerile personale, se poate ajunge la o suprapunere serioasă de machiaj în zona respectivă: fond de ten, primer, corector, fard de pleoape, glitter, eyeliner, gene false cu adezivul aferent etc.
Dacă seara folosesc creme pentru conturul ochilor cu texturi mai grase, uneori chiar și mixuri de uleiuri cu indice oleic mare, care să lucreze cât mai activ pe zona respectivă, iar înainte de asta încerc pe cât posibil să aplic straturi generoase de acid hialuronic, ziua nu pot să aleg decât produse light care să se absoarbă rapid în piele și care să nu formeze scămițe în combinație cu restul produselor de skincare și machiaj pe care le folosesc ulterior.
Ivatherm Aquafil Hydra Complex
De-a lungul timpului, nu întotdeauna am folosit cremă de față sub spf, uneori doar un ser cu vitamina C (uneori nici atât) și direct crema cu protecție solară înainte de fond de ten sau BB Cream, dar am simțit întotdeauna că o cremă pentru conturul ochilor este absolut necesară pentru a-mi menține pielea hidratată și elastică, chiar dacă nu mereu am avut inclusă una potrivită în rutina mea.