Avem nevoie de o cremă destinată sepecial zonei ochilor?
De vreo 10 ani de când am început să am grijă de tenul meu într-un mod mult mai responsabil, mai atent și mai bine documentat, au existat rare momente în care nu am avut în rutina de îngrijire a pielii o cremă destinată în mod exclusiv zonei ochilor. Chiar dacă în ultimii ani s-a tot vehiculat ideea conform căreia aceste produse nu ar fi altceva decât o strategie de marketing și de fapt crema de față pe care o folosești în mod normal o suplinește cu succes pe cea concepută special pentru zona ochilor, practica mi-a demonstrat că lucrurile nu stau chiar așa.
Fiind posesoarea unui ten mixt, uneori cu tendințe majore de îngrășare a zonei T, obișnuiesc să aleg creme de față cu textură lejeră, mai mult hidratante și mai puțin emoliente, iar cine se regăsește în situația mea, rezonează perfect cu alegerile mele pentru că e greu să porți texturi onctuoase când tenul îți lucește ca un bec.
Însă din păcate pielea din zona ochilor este diferită de restul feței, este uscată, mai predispusă la deshidratare și la apariția liniilor fine, motiv pentru care în mod permanent simt nevoia unui produs distinct aplicat special pe zona respectivă, un produs care să îmi mențină conturul ochilor mult mai bine hidratat și să facă față cu succes efectului nu foarte benefic al produselor de machiaj pe care le port pe parcursul zilei. Pielea din jurul ochilor poartă cea mai mare cantitate de machiaj, pentru că în funcție de alegerile personale, se poate ajunge la o suprapunere serioasă de machiaj în zona respectivă: fond de ten, primer, corector, fard de pleoape, glitter, eyeliner, gene false cu adezivul aferent etc.
Dacă seara folosesc creme pentru conturul ochilor cu texturi mai grase, uneori chiar și mixuri de uleiuri cu indice oleic mare, care să lucreze cât mai activ pe zona respectivă, iar înainte de asta încerc pe cât posibil să aplic straturi generoase de acid hialuronic, ziua nu pot să aleg decât produse light care să se absoarbă rapid în piele și care să nu formeze scămițe în combinație cu restul produselor de skincare și machiaj pe care le folosesc ulterior.
Ivatherm Aquafil Hydra Complex
De-a lungul timpului, nu întotdeauna am folosit cremă de față sub spf, uneori doar un ser cu vitamina C (uneori nici atât) și direct crema cu protecție solară înainte de fond de ten sau BB Cream, dar am simțit întotdeauna că o cremă pentru conturul ochilor este absolut necesară pentru a-mi menține pielea hidratată și elastică, chiar dacă nu mereu am avut inclusă una potrivită în rutina mea.
De ceva timp simt că fondul meu de ten Double Wear, pe care îl folosesc de atâția ani, parcă nu este tocmai blând cu această zonă și mă obligă am mai multă grijă de pielea din jurul ochilor, astfel încât cu precădere în zilele în care mă machiez, am ales să folosesc Aquafil Hydra Complex de la Ivatherm pentru conturul ochilor. Am folosit-o și seara, dar textura sa ușoară, care se absoarbe repede în piele, m-a determinat să o consider mult mai potrivită pentru a o include în rutina de îngrijire a tenului de dimineață. În prima lună de folosire, pentru zilele în care nu m-am machiat și am stat mai mult în casă, am aplicat-o chiar și de mai multe ori pe zi, tocmai pentru că textura sa ușoară mi-a permis acest lucru.
Așadar, atunci când am timp suficient, după demachiere, rutina mea de dimineață arată cam așa:
- loțiune tonică pentru ten gras,
- acid hialuronic (dar nu mereu),
- ser cu vitamina C 20% sau booster cu peptide,
- cremă de față cu antioxidanți,
- cremă contur de ochi,
- cremă cu spf 30,
- fond de ten/BB Crema + restul produselor de machiaj
Din păcate nu întotdeauna am timp să urmez toți acești pași și mai sar unul sau două produse, dar încerc pe cât posibil să mă țin de plan. Efectele unei rutine bine pusă la punct se observă cu certitudine în timp.
Revenind la Ivatherm Aquafil Hydra Complex - acesta este un produs gel-cremă destinat îngrijirii zonei ochilor targetat pe cele trei probleme majore cu care se confruntă această zona sensibilă:
- lipsa hidratării
- pungile de sub ochi
- cearcănele
Este un produs care, datorită specificațiilor și a texturii sale lejere, poate fi folosită cu succes de două ori pe zi, dimineața și seara, indiferent de tipul de ten. Se absoarbe repede, fără să lase niciun fel de peliculă la nivelul pielii și nu formează scămițe în combinație cu produsele de skincare sau cu cele de machiaj aplicare peste aceasta (cel puțin mie nu mi s-a întâmplat cu niciunul dintre produsele pe care le folosesc în prezent).
Chiar și purtat ziua, sub fond de ten, reușește să mențină foarte bine nivelul de hidratare al pielii, fără să o îngrașe, iar asta este exact ceea ce voiam de la un astfel de produs. Îmi place felul în care se simte pielea pe timpul zilei indiferent ce fel de machiaj port, și felul în care lucrează pe partea de elasticitate pe termen lung. Nu pot să mă pronunț pe partea de pungi pentru că nu am, dar m-ar ajuta teribil pentru cearcănele întunecate din jurul ochilor, însă faptul că fetița mea încă se trezește la 3-4 ore în fiecare noapte, pune bețe în roate tuturor cremelor cu care încerc să ”tratez” cearcănele mele. Din păcate dorm foarte puțin și fragmentat și sunt perfect conștientă că doar un somn bun pe termen lung m-ar putea ajuta în acest sens, deci nu am așteptări nerealiste de la un produs de skincare în aceste condiții.
Ingrediente active Aquafil Hydra Complex
Ivatherm Aquafil Hydra Complex mai multe ingrediente active care lucrează pentru atingerea celor trei deziderate: menținerea hidratării pielii și eliminarea pungilor și a cearcănelor de sub ochi:
- Acid hialuronic - ingredient pe care eu îl consider must-have într-un produs destinat zonei ochilor. Acidul hialuronic este un ingredient care se regăsește în mod natural în piele și, la fel ca elastina și colagenul, se diminuează odată cu vârsta, așadar un aport de acid hialuronic dintr-o sursă externă este exact ceea ce îi trebuie unui ten indiferent de vârstă sau problemele cu care se confruntă. Acidul hialuronic are proprietatea de a atrage și de a distribui apa în profunzimea dermului, ceea ce conferă un nivel optim de hidratare și acel aspect de piele elastică, cu volum și aspect sănătos. Da, da, sunt mare fan acid hialuronic!!!
- Matrixyl 3000 - reprezintă un complex de peptide (palmitoyl tripeptide și palmitoyl oligopeptide - noua formulă) care lucrează activ contra semnelor de îmbătrânire a pielii, stimulând producția de colagen și elastină din piele. După cum am mai povestit pe blog, peptidele reprezintă o minunată alternativă la produsele cu retinol, greu de tolerat de toate tenurile, o armă eficientă în lupta cu semnele de îmbătrânire a pielii. Un ingredient binevenit într-un produs pentru conturul ochilor, nu-i așa?
- Glicerina - un alt ingredient care se regăsește în piele în mod natural, menține nivelul de hidratare al acesteia, restabilind bariera pielii și luptând activ împotriva deshidratării.
- Apa termală Herculane calmează iritațiile, fiind potrivită pielii sensibile.
- Aquaphilyne (ingredient pe care nu îl cunosc) este extras din panseluțe sălbatice și are un impresionant rol de hidratare prin două mecanisme: creșterea numărului canalelor intercelulare prin care circulă apa și creșterea cantității de acid hialuronic
- Aldavine 5x™ este un complex polizaharidic de alge brune și alge roșii. Algele brune conțin peste 60 minerale și elemente biologic cunoscute, mai mult de 12 vitamine (caroten, vitamina E și acid folic), glucide valoroase precum și o gamă completă de aminoacizi. Cu rezultate consacrate, cu precădere în reducerea rozaceei, Aldavine 5x™ și-a dovedit clinic eficiența în diminuarea intensității cearcănelor și volumului pungilor prin reducerea degradării fibrelor de colagen și elastină, reducerea inflamației, prevenirea dilatării capilarelor și îmbunatățirea microcirculației la nivelul zonei ochilor. (sursa ivatherm.com)
Așadar, Ivatherm Aquafil Hydra Complex arată bine și din punct de vedere al ingredientelor, în plus nu conține parfum, alcool sau parabeni și, din punctul meu de vedere, constituie o foarte bună opțiune pentru îngrijirea zonei ochilor. Îl găsiți în farmacii sau online pe site-ul Ivatherm la un preț foarte bun pentru un produs din categoria din care face parte, alături de alte produse complementare din aceeași gamă.
Dacă sunteți în căutarea unui produs pentru conturul ochilor, eu vă recomand să îi dați o șansă acestui Aquafil Hydra Complex, s-ar putea să se lase cu dragoste mare!
***
Zilnic mă puteți găsi cu informații noi pe contul meu de instagram @simonatucu!
Vă aștept!
Blog editor: Simona Tucu
Chiar cautam o crema de ochi si iti impartasesc parerea referitoare la textura necesara zonei ochilor. Cred ca voi incerca crema asta, mai ales cand vad ce ingrediente are. 🤔 Ca de obicei Simo dai cele mai bune sfaturi de skincare si ma am multa incredere in sugestiile tale.😊 sa ramanem mereu tinere si in interior si afara 😊
RăspundețiȘtergereHei, ma bucur sa aud ca ai incredere in sugestiile mele! :D Sunt sigura ca nu o te dezamageasa nici aceasta crema si cu siguranta o sa o poti aplica si tu de doua ori pe zi datorita texturi de gel-crema. Sper sa iti placa la fel de mult ca si mie, daca te hotarasti sa o achzitionezi :)
ȘtergereChiar mai am putin din crema mea de ochi si ma gandeam sa incerc altceva, o trec pe lista 😜
RăspundețiȘtergereSper sa iti placa, eu zic ca vei face o alegre foarte inspirata :)
ȘtergereÎmi plac produsele Ivatherm.
RăspundețiȘtergereDesi nu am incercat foarte multe, si mie imi plac tare mult! :)
Ștergeresuna tare bine😍eu nu am dat inportamta zonei ochilor... dar trebuie s ama oeientez si eu catre anume produse de acum incolo... multumiim pt recomandare
RăspundețiȘtergere