Era într-o seară de sâmbătă pe la sfârșitul anilor '90, îmi amintesc perfect
de fardul albastru cerneală cu care îmi exersam machiajul la fiecare sfârșit de
săptămână și glitterul multicolor pe care îl aplicam cu multă precizie în
colțul interior al ochilor, de fondul de ten marca Ruby Rose cu subton roz,
care, cu ochiul critic de acum aș spune că nu mi se potrivea deloc, și
nelipsitul creion negru Ada, pe atunci cu adevărat deosebit din punct de vedere
calitativ.
Mă pregăteam de discotecă, precum probabil ați ghicit. Da, prin '90 noi
mergeam la discotecă, nu în club și plecam de pe la ora 20:00 de acasă, pentru
că distracția începea foarte devreme. În esență lucrurile nu erau foarte
diferite față de acum, aveam machiaje accentuate și outfituri cu fuste de-o
palmă (ca și acum) paietate și colorate specifice anilor '90. Totuși nu aveam look-uri la fel de elaborate
ca cele ale domnișoarelor din cluburile anilor 2000, dar mesajul pe care ne
doream să-l transmitem și motivația au rămas aceleași. Indiferent de perioadă,
tinerii vor ieși și vor socializa mânați mereu de același scop – fetele își
doresc să atragă băieții, iar băieții vor face tot ce le stă în putere să
atragă atenția fetelor. Cine afirmă că, singur fiind, ieșea în discotecă pentru
altceva, ei bine, minte!!!
Ce era diferit față de nopțile din cluburile actuale sunt celebrele
blues-uri de după 00:00, un șir de vreo 3 piese lente care, în mod evident,
presupunea un dans în doi. Cu inima bătând nebunește în piept, după ce toată
seara te-ai holbat într-un mod ...în mintea ta discret, ca să nu prindă că ești
topită după el cică, așteptai să vezi dacă te invită sau nu la dans. Socoteala
de acasă nu se potrivea mereu cu cea din târg, pentru că era posibil să invite
o alta, motiv să o urăști toată viața și să nu o mai saluți nici în prezent întorcând
capul în altă parte. Eh, dar nu ăla e motivul, exagerez eu acum, cică după
atâția ani nu ne mai recunoaștem, că deh, ne-am schimbat prea mult...aham...
Dar trecând peste asta, trebuie să recunosc că treaba cu dansul, mie mi s-a
întâmplat des și motivul nu era unul greu de intuit, cântăream vreo 30 de kg cu
tot cu cerceii mei supradimensionați, niște belciuge argintii late de vreo doua
degete, după cum le descria bunică-mea. Într-o perioadă, în care concepții, precum
celebrul grasă și frumoasă încă erau de actualitate în comunitatea noastră, e
lesne de înțeles că în adolescența mea nu eram tocmai vreun ideal de frumusețe.
Daaa, multă, multă dramă la vremea respectivă și multă slănină și ouă prăjite
în untură dimineața la micul dejun, că doar-doar oi mai pune vreun kg pe mine,
dar astea sunt poveștile unui alt articol.
Dar ce să vezi, în seara aceea de sâmbătă mi-a ieșit totuși pasiența și la
ora blues-urilor ghici cine dansa emoționată toată în brațele crush-ului ei? Moi, adică
subsemnata cu belciuge în urechi! Pff, ce seară reușită, demnă de ținut minte
și de povestit pe blog peste douaji de ani!
