Inspirat din pilda femeii cananience – Marcu 7:24–30; Matei 15:21–28
Există momente în viață când te rogi, strigi din adâncul inimii, și totuși… tăcere. Cerul pare închis, iar Dumnezeu pare departe. Exact asta a trăit femeia cananeană când a venit la Isus, rugându-L să-i vindece fiica posedată. „Ai milă de mine, Doamne!" a strigat ea. Și totuși, Isus nu i-a răspuns niciun cuvânt (Matei 15:23). O tăcere care doare.
Dar această tăcere nu era o respingere. Era o testare a credinței.
Viața ne așază adesea în același loc: rugăciuni fără răspuns vizibil, situații care persistă, dureri care nu se opresc. În astfel de clipe, Dumnezeu pare absent. Dar de multe ori, tăcerea Sa este modul prin care ne cheamă mai aproape, ne curăță intențiile și ne întărește credința.
Femeia cananeană nu s-a oprit. A insistat. A trecut peste dispreț, peste refuz, peste o cultură care îi spunea că nu merită nimic. Și ce a primit? Nu doar un miracol, ci o laudă directă din partea lui Isus: „O, femeie, mare este credința ta!"
Ce putem face când Dumnezeu pare să tacă?
- Să nu ne oprim din rugăciune, chiar dacă nu vedem rezultate imediat.
- Să ne smerim, așa cum a făcut femeia, recunoscând că și „firimiturile" harului Său sunt de-ajuns.
- Să ne ancorăm în Cuvântul Său, nu în emoțiile noastre.
- Credința adevărată nu se vede când Dumnezeu răspunde imediat, ci când El tace, iar tu continui să crezi.
Dumnezeu nu întârzie. El lucrează în tăcere, adesea în locuri pe care noi nu le putem vedea. Iar atunci când pare că nu ne aude, de fapt, ne pregătește să ne asculte mai profund decât ne-am fi imaginat vreodată.
Blog editor: Simona Tucu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.
Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!