Oricât de mult mi-am dorit ca în 2016 să îmi dovedesc mie însămi că pot îmi manageria mult mai eficient timpul liber și mă pot ocupa de blog cu aceeași plăcere ca în anii anteriori, cu greu am reușit să îmi rup câteva clipe în cadrul fiecărei luni pentru 5-6 articole, deși inspirație și material încă păstrez în laptop pentru mult timp de acum încolo.
Și pachetul de poze din cadrul acestei postări face parte din materialul pe care intenționam să-l public pe la începutul verii. Nu a fost să fie! :)
Așadar, la Podul Eiffel, una dintre locațiile mele preferate pentru poze, m-am bucurat de o zi foarte plăcută de vară, deloc sufocantă ca cea de astăzi, de exemplu. Poate ați avut ocazia să vizitați Timișoara, dar nu știu, dacă ați ajuns și la podul acesta, unde obișnuiesc eu să fac poze pentru blog. Adevărul e că, din punctul meu de vedere, nu e cine știe e, e un simplu pod de fier peste Canalul Bega, ușor supradiemensionat, dar potrivit unui mit urban acesta ar fi fost construit având la bază schițele celebrului Gustave Eiffel. Eu mă gândesc că legenda a pornit poate și datorită faptului că oțelul folosit pentru podul timișorean este provenit de la Reșița, din aceleași loc de unde se crede că ar fi fost procurat și oțelul din componența bazei structurii celebrului Turn Eiffel. Indiferent de adevăr (deși consemnările istorice ale Primărei din Timișoara combat legenda locală), Podul de Fier reprezintă una dintre atracțiile orașului Timișoara și, dacă aveți drum pe aici, vă învit să-l vizitați. Eu l-am avut drept cadru în pozele mele aici, aici si aici.
Am purtat aceeași fustă pe care ați văzut-o vara trecută în această postare, una dintre preferatele mele și superba mea geantă bej pe care am primit-o cadou anul trecut de ziua mea.
Sunt tare curioasă, ce legende urbane circulă în localitatea vostră?
Mă găsiți și aici:
Instagram: https://instagram.com/vintagelooksimona
Facebook: https://www.facebook.com/Vintagelook-624149420931100/
Google+: https://plus.google.com/+Vintagelooksimonatm
VintageLook
Buna, draga mea Simo! E atat de frumoasa bluza pe care o porti si e superba nuanta sa...
RăspundețiȘtergereMa bucur ca te-ai mobilizat a scrie si ai postat si tinuta, ar fi fost pacat sa ramana in draft!
Mi-ai dat tema de gandire, nu gasesc acum legende urbane referitoare la orasul meu - desi stiu sigur ca acestea exista!Imi trece prin minte doar faptul ca numele a fost preluat de la faptul ca existau in zona stafetari care se deplasau calare (pentru a duce corespondenta) - numiti calarasi! Mai ieri vorbeam cu Dia despre faptul ca, intr-o vreme, era supranumit Orasul Caisilor - datorita numarului mare al acestor pomi fructiferi; dar s-a cam incheiat povestea asta atunci cand au fost demolate casele pentru a se construi blocuri!
Te imbratisez, frumoasa prietena! :) Weekend relaxant iti doresc!
Ilda
Iti multumesc frumos, draga prietena, pentru aprecieri, si eu ma bucur ca am reusit sa ma mobilizez intr-un final. :)
ȘtergereInteresanta povestea numelui orasului tau, eu nu stiu prea multe despre Timisoara, nefiind nascuta aici, dar il am pe sotul meu, care este foarte mandru de originea sa, si imi povesteste tot felul de lucruri. :)
te imbratisez si eu, draga mea, un weekend minunat in continuare!
Always super elegant with all the feminine patterns and colours! :)
RăspundețiȘtergereLove your make-up and.. of course, as always.. the stiletto heels! :)
YouTube | Blog: Geekette in High Heels | Instagram
Thank you so much, Natassia! :)
Ștergereesti o frumoasa, draga mea! sa ai o luna minunata iti doresc!
RăspundețiȘtergereEsti o draguta, Coco, iti multumesc frumos si iti doresc de asemenea, o luna de vis! :)
ȘtergereCu siguranta fiecare oras, asezamant, ascunde tot felul de povesti. Ce imi vine in minte, in Galati se spune ca exista un tunel pe sub Dunare, gura lui a fost astupata ascunzand astfel comori din calea turcilor.
RăspundețiȘtergereSi eu am poze pe acest pod. Faina fusta ta si vad si o bentita cu perle(?).
xoxo
Eeei, pai, povestea cu tunelul e chiar interesanta :D, spre deosebire de podul nostru de fier :P
ȘtergereDa, e si o cordeluta cu perle pe cap, nu am facut un detaliu pe ea, dar e draguta :)
Iti multumesc frumos pentru vizita, frumoasa fata! Pupici!!
Simo, ce frumoasa ești! Foarte mult îmi place bluza. Și eu trag de mine sa mai mișc ceva pe blog și abia reușesc. Am materiale, am idei dar nu am timp de compus și aranjat. Nu știu ce ne facem noi cu timpul asta.
RăspundețiȘtergereM-ai pus pe gânduri. Interesanta povestea cu podul. Nu-mi aduc aminte sa știu vreo legenda despre orașul meu frumos Rm.Valcea. Stiu ca o intrebam pe mami când eram mica de ce se numește o strada Calea lui Traian. Practic e strada care taie orașul dintr-un cap în altul și apoi duce spre Călimănești, Căciulata, Sibiu, etc. Nu mai știu exact răspunsul dar o sun s-o întreb. :)) Era ceva legat de Traian care a trecut cu armata exact pe drumul ala care taie orașul practic.
Pupici!
Sincera sa fiu, am ramas in pana de idei cu gestionarea timpului liber. Din pacate, neavand timp sa ma ocup de blogul meu, in vizita prin blogroll am ajuns si mai greu, asa ca ma mir ca si tu ai pauze la fel de dese ca ale mele, pentru ca mi se parea mereu ca tu reusesti sa le imbini absolut perfect pe toate..
ȘtergereCat despre legendele locale, nici eu nu sunt bine pusa la punct pentru Timisoara, dar pentru Herculane e cu totul altceva :)
Uite, ma gandeam ca la Valcea nu am ajuns niciodata pana acum, chiar mi-ar placea sa il vizitez, poate voi avea ocazia odata! :)
Iti multumesc frumos pentru vizita si pentru aprecieri si iti doresc sa reusesti sa iti gestionezi mult mai bine timpul liber si sa ne vedem mai des pe aici :P
Te imbratisez!
Imi place bluza teribil, iar tu ai o fire tare romantica, se vede dupa felul cum iti alegi tinutele.
RăspundețiȘtergereMerci frumos, iubita, ma bucur ca-ti place bluza, si mie imi e tare draga, ma reprezinta tare bine ... :) Intr-adevar, outfitul asta tradeaza perfect personalitatea mea! :P
ȘtergereTe imbratisez, merci de vizita!!
Minunata tinuta ta! Podul... e bun de pozat si de vizitat!
RăspundețiȘtergere