"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

duminică, 16 iunie 2013

Ultimele achiziţii

Nu v-am mai aratat de mult timp imagini cu noile mele achizitii in materie de cosmetice, dar asta si pentru ca sunt destul de cuminte si nu prea mai cumpar mare lucru in ultimul timp. 
Nici produsele care fac obiectul acestei postari nu sunt foarte multe, dar absolut necesare (bine, mai mult sau mai putin :P).
Asadar, am cumparat:
- fondul de ten Time Plus de la Seventeen despre care va tot vorbesc de o saptamana ca intentionez sa-l cumpar, insa la care am ajuns foarte greu pentru ca standul Seventeen se gaseste foarte departe de mine. Pentru cele care locuiti in Timisoara si va doriti produse Seventeen, aflati ca singurul stand este in Euro (randul 2 stand E14). A costat 33 de lei si mi s-a potrivit nuanta nr. 4. Din cate se pare nuantele sunt cam deschise, nu stiu cum s-ar descurca cele care au tenul mai inchis la culoare decat al meu, in conditiile in care mai este disponibil doar nr.5 si un nr.7 pentru tenurile foarte bronzate. Asadar o sa-l vedeti si pe acesta intr-un review cat de curand alaturi de restul fondurilor de ten despre care v-am promis ca o sa vorbesc vara aceasta.
- BHA-ul Paula's Choice a ajuns in sfarsit in mainile mele. Mi-l doresc de cateva luni bune, de cand am renuntat la gel. Am simtit foarte pregnant diferenta pe tenul meu fata de perioada in care il foloseam si cea din ultimele luni de cand am reununtat la el. Pentru ca acea cosistenta gel am urat-o din tot sufletul, insa am iubit efectele sale, am hotarat sa imi iau lotiunea 2% BHA. Sper din suflet sa-mi fie la fel de utila ca si gelul, adevarul este ca mi-e teama sa nu fie prea usoara pentru tenul meu. M-a costat 91 de lei si am profitat de ultima comanda a Deei. Am aflat ca din pacate incepand cu aceasta luna nu vor mai exista distribuitori ai produselor Paula's Choice cu exceptia Corinei, asa ca am profitat de preturile mult, mult mai mici pe care le oferea Deea si impreuna cu prietenele mele am comandat mai multe produse PC (ele si-au facut un stoc maricel, eu doar exfoliantul pentru ca in rest tenul meu reactioneaza neutru la aceste produse si nu are niciun rost sa le folosesc)
- de pe iHerb am ales o crema cu SPF 3o Alba Botanica (link), am tot incercat sa folosesc crema de maini Resist Paula's Choice, insa nu mi se potriveste deloc. Nu-mi mentine hidratarea tenului pe zonele cu probleme, dar ma rau de atat, imi ridica la suprafata pielii fondul de ten dupa circa doua oare de la aplicare si arata pur si simplu oribil. Imi pare atat de rau de cei 90 de lei pe care i-am dat pe ea ... Crema Alba Botanica a costat vreo 25 de lei, am vazut ca are ceva iritanti pe la sfarsit, nu am studiat-o cu atentie si ca sa fiu sincera nu prea imi pasa. Am primit-o vineri, asa ca am aplicat doar ieri si azi si pana acum sunt foarte multumita, se comporta ca o crema normala. Singurul lucru care imi displace la ea este mirosul prea parfumat, insa daca pielea mea o tolereaza mergem impreuna toata vara, daca nu va deveni protectie pentru brate. In alegerea sa am fost inspirata de Blueroses. Multumesc draga mea, luni va pleca spre tine!!! :)
- ultimul produs este pudra minerala Physicians Formula(link) pe care am vazut-o anul trecut la Georgiana si pe care mi-am dorit-o foarte mult. Este disponibila in doua nuante si mi-a trebuit mult timp pana sa ma decid pe care anume sa o aleg, insa intr-un final am ales prima nuanta si bine am facut, este perfecta pentru mine, insa ma indoiesc ca pentru tenurile foarte deschise la culoare ar fi o buna alegere. Din punct de vedere al calitati (dupa aprecierile mele), este ok, insa doar putin mai buna decat pudra Elf Studio pe care o folosesc de vreun an de zile. Diferenta de pret intre cele doua este insa destul de mare. Inca o evaluez, nu stiu sigur daca o sa o mai cumpar pe viitor sau raman al Elf. 
Cam atat la aceasta tura de cumparaturi, scopul meu este sa incerc sa folosesc ceea ce am si sa nu ma mai avant in achizitii de care nu am neaparata nevoie. Voi ati incercat vreunul dintre produsele mele?


VintageLook

41 de comentarii:

  1. nici eu nu am mai cumparat cosmetice in ultima perioada.. exceptand cele primite de ziua mea.. :D
    vad ca e foarte cumparat fdt de la Seventeen.. poate o sa il caut si eu :D
    pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitari si tie pentru ca ai reusit sa te abtii :P
      Fondul de ten se pare ca este foarte folosit, si eu ma gandeam ca sunt singura care nu l-a incercat pana acum :P

      Pup si eu!

      Ștergere
  2. Doar fdt Time Plus e cunoscut de mine dintre toate acestea. :)

    Si la mine se impune cumintenie absoluta insa nu stiu ce pitici pe creier am avut zilele trecute ca am luat cateva lucruri care se incadreaza la categoria"Pot sa traiesc si fara ele!"...Un consiliu pe teme financiare am facut aseara si mi-as fi dorit sa se fi petrecut acesta inainte de zilele de nebuneala!:))

    Imi surade ideea acelei creme Alba Botanica dar s-a indepartat mult momentul unei comenzi iHerb la mine!:))
    Trag cu toate puterile (mai bine zis cu ultimele puteri) in cele cateva zile pe care le mai are anul scolar in curs si vin si eu cu o postare pe tema asta; vei intelege atunci la ce ma refer!

    Simo, iti doresc sa folosesti sanatoasa noile achizitii!
    Te imbratisez, draga mea!

    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos, Ilda, de la tine stiu de Time Plus prima data si deci stiu ca ai o experienta mai mare cu acest fond de ten.
      Abia astept sa vad ce ti-ai cumparat si tu, chiar sunt curioasa :P
      Te pup si eu! Multumesc frumos!

      Ștergere
  3. Sa te bucuri de toate! Apropo de pudra, eu mai am pt. 1-2 luni si o consum. Nu am multe produse incercate in trecut cu care sa o compar, dar a fost cu siguranta foarte buna. Acum am cumparat una tot de la PF, cu SPF30. Ca produs cu SPF pentru zi, ti-as recomanda ABCDerm de la Bioderma, a scris Jully despre ea recent si o folosesc si eu :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow, te-a tinut foarte mult pudra PF, si acesta este inca un criteriu de evaluare, pudra Elf se consuma foarte repede, acum ca ai zis, o sa ma uit la gramaj sa vad daca nu cumva e mai mare, mi se pare incredibil sa te tina atatea luni. Si eu vreau sa o cumpar pe viitor pe cea cu SPF 50 (am vazut ca e disponibila intr-o varitate mai mare de nuante) si ma tenteaza si cea pe care ai cumparat-o tu recent. O sa le comand pe rand si o sa ma hotarasc la cea la care voi ramane pana la urma.

      Crema cu SPF - am primit si eu un esantion de la Bioterma cu SPF 5o, nu stiu daca este aceeasi despre care spui si tu, dar pretul mi se pare decent si ar fi singura varianta spre care m-as intrepta, o testez zilele acestea si o sa ma gandesc serios la ea, macar si dupa ce o termin pe cea din imagine (in cazul in care mi se potriveste).

      Ștergere
    2. Aia cu SPF 50 de la Georgiana o am si eu, am si prezentat-o aici:
      http://moniques-blog.de/6137/favoritele-lunii-aprilie/?lang=ro

      Sunt mari pudrele de la PF si tin destul de mult timp, pacat ca e cam la ghiceala cu nuantele...

      Ștergere
  4. Exfoliantul Paula's Choice mi-l doresc si eu de ceva timp. Nu stiam de povestea cu distribuitorii locali. Pacat. Poate prindem vreo oferta pe site gen black Friday. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, nu stiu exact care este treaba, insa eu asa am inteles, cel putin cele doua fete de la care cumparam eu produse PC, nu mai sunt distribuitori. Eu tot ma gandesc ca poate gasesc un inlocuitor mai ieftin si pentru bha, asa cum s-a intamplat cu aha-ul. Vom vedea! :)

      Ștergere
  5. Sa-ti priasca produsele! Eu am dat comanda la Ioana acum o saptamana de produse PC, maine ma duc sa le ridic de la posta!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper sa iti placa toata si sa iti fie utile, mie doar exfoliantii imi plac, in rest nu am obtinut rezultate cu niciun produs.
      Asteptam impresii! PUP!

      Ștergere
  6. Sunt de acord cu tine în ceea ce privește nuanțele fondului de ten Time Plus. Mi s-au părut și mie destul de deschise, dar se adaptează oarecum culorii pielii după câteva minute de la aplicare.
    Pudra de la Physicians Formula o știu și eu de la Georgiana, am fost tentată să o iau dar până la urmă am optat pentru varianta pulbere (tot de pe Iherb). Este ok și pulberea, dar nu cred că o voi cumpăra pe viitor. Are peste 20 de grame, deci cred că nu e cazul să vorbesc despre viitor pentru moment :D.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este posibil ceea ce spui tu referitor la fondul de ten, nu mi-am dat seama cat este de adaptabil, insa abia am inceput sa-l folosesc, chiar o sa fiu atenta la acesta aspect.

      Pudra cea de 20 de gr o stiu si eu de la tine, insa eu nu prea ma impac cu cele pulbere, asa ca sigur nu o sa o cumpar, insa am vazut la Georgiana o alta, iar la Corina o alta, asa ca am optiuni in continuare :P

      Pupici!!

      Ștergere
  7. folosesc lotiunea bha de cand am cunoscut-o pe Deea si sunt f multumita. cred ca tot asa o sa comandam, facem mai multe o comanda direct pe site. crema cu spf o mare problema, nu mi se potrivesc niciuna. si ce crezi, azi ne-am intalnit cu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, nu stiu cum va fi cand mi se va termina lotiunea, un an sunt asigurata, cred ca atat ma va tine aceasta. Am vazut si eu ce greu este sa gasesti o crema cu spf ok, nu ma gandeam :(

      Ștergere
  8. Eu am fondul de ten de la Seventeen si imi place mult, dar cred ca ti-am mai zis asta:) sa te bucuri fericita de produsele cumparate:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, Macy, da, stiu de pasiunea ta pentru Seventeen :P

      Ștergere
  9. Sa te bucuri de toate produsele!
    Nici pe mine nu m-au convins100% produsele Paula's Choice incercate. Acum daca nu mai e Deea reprezentat nici nu prea mai am cum sa le comand. :)
    Pudra aceasta ma tenteaza si pe mine sau mai nou cea in ambalaj portocaliu cu SPF 50(care este mai mult un fond de ten pudra).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu iubesc exfoliantii PC (BHA-ul pentru ca AHA nu am incercat, dar nu ma indoiesc ca mi-ar placea nici acesta), insa in rest, absolut niciun produs nu m-a impresionat, iar crema Resist cu filtre minerale, imi displace profund.
      Si pe mine ma tenteaza pudra aceea cu spf 5o, cred ca o sa o pun in cos la urmatoarea comanda, ma gandesc sa-mi fac stoc de pudra pentru ca folosesc din plin :P Zici ca e genul fond de ten - pudra?! Chiar ca m-ai facut si mai curioasa :))

      Ștergere
  10. sa le folosesti cu drag! pudra arata tare bine :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, chiar este si foarte bune pudra, o recomand!

      Ștergere
  11. Bha-ul il folosesc si eu, e foarte bun, multumesc ca mi-ai spus si mie de el :P Fondul de ten il folosesc si imi place mult. Stiu ce zici despre nuante, eu mi-am luat numarul 7 si parca e prea inchis, acum il amestec cu bb creamul Misha care e prea deschis, deci numai bine :)) Abia astept parerea ta despre el. Te pup :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, pai am vazut ca intre nr. 4 si nr. 7 e diferenta uriasa, deci ma gandesc ca e cam inchis. Poate te mai prinde soarele si o sa ti se potriveasca, dar si treaba cu amestecul nu e rea, tu stii ca eu procedez asa mai mereu :P

      Ștergere
  12. Chiar alaltaieri am mers cu mama si i-am cumparat acest fond de ten de la Seventeen, tot nuanta 4 am ales. Pe de o parte e bine ca au nuante foarte palide pentru fetele ce cauta asta :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O, da, pentru cine cauta nuante palide cred ca este excelent :p Intr-un final si eu ma declar multumita pentru ca se adapteaza foarte frumos la tenul meu si arata f bine culoarea.
      Sa-l foloseasca cu placere si mama ta. :)

      Ștergere
  13. Sa le folosesti pe toate cu placere!
    Ma bucur ca a ajuns si crema de pe iherb si ca deocamdata esti multumita de ea - astept si eu sa vad cum e.
    Multumesc pentru vesti, voi urmari 'progresele' postei romane in zilele urmatoare :))
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci pentru sugestie, draga mea, deocamdata sunt multumita de ea, e totul in regula, sunt curioasa sa vad si opinia ta. :)
      Te pup!

      Ștergere
  14. pudra pare interesanta , cred ca mi-ar fi tare folositoare !

    RăspundețiȘtergere
  15. nu stiu cand dar intentionez sa-mi iau lotiunea bha, tu sa le folosesti cu placere :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merita cumparata, adica nu stiu dc neaparat lotiunea, dar un BHA e obligatoriu pentru fiecare :P
      merci!

      Ștergere
  16. n-am incercat absolut nimic din ce ne-ai aratat.

    as face o comanda pe iherb, am vazut atateeeeea lucruri tentante :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand o sa faci respectiva comanda, nu te vei mai putea opri, iti dai seama cate geluri de dus sunt acolo?! :))))

      Ștergere
  17. Mai ai ceva din crema aceasta pt maini Resist de la P.C sau ai consumat-o pe toata? Te intreb pt ca daca mai ai vreo jumatate dine ea as vrea sa o cumpar eu.Astept un raspuns aici si daca da,vb pe mail

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Maria, ti-as fi daruit-o cu mare placere, insa am dat-o deja unei prietene (insa nici ea nu este prea incantata de produs). Ideea este ca oricum expira in august, a avut un termen foarte scurt de garantie, un alt lucru care nu prea mi-a placut.
      Iti recomand SPF- ul 50 acela de la Bioderma, am inteles ca este laudat de fete (eu nu am apucat sa-l studiez, dar mi-a fost recomandat si mie), e bine formulat si costa vreo 40 si ceva de lei... :)

      Ștergere
  18. Am acel spf 5o de la Bioderma:-) E buna crema dar studiindu-i ingredientele nu mi se pare asa de "potenta" in privinta ingrijirii pielii,adica ofera o foarte buna protectie solara, dar eu simt nevoia sa aplic si alt produs cu antioxidanti,vitamine etc inaintea ei,pt linistirea tuturor piticilor :-) eram curioasa cum e crema asta de la PC,care promite 2 in 1 si ingrijire f buna a pielii si protectia ei.Oricum,multumesc pt raspuns:-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, da, am inteles acum rationamentul tau.
      Mi-ar fi placut sa te ajut, imi pare rau, dar te sfatuiesc totusi sa incerci o mostra mai intai daca ai de gand sa o cumperi cumva, pe mine m-a pacalit la inceput si nu e chiar asa de ieftina din pacate:P
      O seara frumoasa iti doresc! :)

      Ștergere
  19. Deci pana la urma ti-ai luat fonduk de ten de la Seventeen,si eu mi-l doresc,dar mai am altele de terminat;)
    Abia astept sa ne impartasesti parerea ta!

    RăspundețiȘtergere
  20. Sper sa ti se potriveasca bha-ul, mie mi-a placut lotiunea mai mult decat lichidul, pe care-l am acum, si cred ca revin la ea dupa ce termin lichidul. Mi se pare ca dupa lichid nu se mai absoarbe la fel de bine crema hidratanta, nu stiu, poate sunt doar piticii mei.
    Imi pare rau oarecum ca nu mai sunt mai multi distribuitori de PC, concurenta e intotdeauna benefica pt. buzunarul cumparatorului. Pe de alta parte nici nu m-am informat care sunt preturile Corinei, mai ales ca in afara de exfoliant nu cred ca o sa-mi mai doresc alte produse, poate doar lotiunea nou lansata cu spf 30, mi-a placut mult varianta veche cu spf 15, chiar daca am avut doar cateva mostre.

    Pudra o am si eu, imi place dar trebuie s-o aplic cu o mana foarte usoara, din cauza nuantei, care e o idee prea inchisa pentru tenul meu. Insa daca stiu ca am o zi agitata sau cand e foarte cald apelez la pudra de orez, asta chiar ofera matifiere de durata, dar e mai putin matasoasa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De lotiune nu stiu ce sa zic inca, mi se pare putin cam usoara totusi decat gelul. Adica dupa 3 zile de gel, fata mea se schimba radical, pana acum nu am vazut nimic de la lotiune. E drept insa ca intra repede in piele si pot sa aplic dupa aceea orice fel de produs vreau eu, fie ca e crema, fie ca e ulei. Eu ma gandeam sa incerc lichidul data viitoare. Tu cum il aplici? Mie mi-e ca se pierde mult pe discheta, poti sa o faci cu degetele sau e prea lichid? Intreb si eu eu ca "gaga", dar e cam scump si mi-e asa sa-l consum aiurea :P
      Cat despre preturi, ce sa zic, la Corina sunt mai mari, dar tinand cont ca eu cu siguranta doar exfolianti voi cumpara, asta este... :P Restul produselor nu m-au impresionat prea tare si nu mai am de gand sa mai incerc niciun altul.

      Pudra, precum spuneam si in postare, mi se pare cam inchisa si mie, adica pentru mine e foarte buna, iar eu nu am o nunata prea deschisa, dar e foarte bune. Acum am decis ca imi place mai mult decat cea de la Elf. O sa vorbesc si eu despre ea, dar mai astept putin sa fiu sigura... :)
      Pudra de orez e prefect transparenta sau totusi e recomandata tenurilor mai deschise la culoare?

      Ștergere
    2. Pt. bha eu mi-am luat o pompita, pulverizez pe degete si aplic.
      Despre pudra de orez nu stiu ce sa zic, ea e alba alba dar nu deschide un fdt mai inchis spre exemplu. Tenul meu e deschis, asa ca la mine e chiar invizibila, nu imi dau seama daca ar fi chiar ok pt. un ten inchis. Nu mai stiu daca nu cumva am vazut-o si la Aurora Toma, ea are tenul mai inchis.

      Ștergere

Părerea ta este foarte importantă pentru mine, iți mulțumesc pentru comentariu!