În ultima vreme mi-am tot simplificat machiajul și am făcut-o atât de mult, încât am ajuns ca în unele zile să renunț de tot la conturarea ochilor, concentrându-mi toată atenția asupra tenului și a buzelor.
Dar nici acolo nu construiesc ceva foarte elaborat, ci folosesc produse simple, ușoare, dar cu impact major asupra aspectului feței.
Din această categorie fac parte produsele din imaginea alăturată, produse pe care mi-am propus să le folosesc în mod intensiv, pentru că îmi doresc să le consum mai repede.
Evident, pensula Real Techniques nu face parte din categoria consumabile, dar am adăugat-o aici pentru că e una dintre pensulele mele preferate și asta pentru că o consider a fi extrem de versatilă, pot aplica atât fondul de ten cât și fardul de obraz cu ajutorul ei. Bine, bine, recunosc, arăta și bine în poză, echilibra un pic imaginea!
Fondul de ten Double Wear Light Estee Lauder e pe terminate și e musai să-l consum cât mai repede. Nuanța #3 este mai închisă decât culoarea tenului meu, dar #2 este mult prea deschisă, așadar acest fond de ten îl folosesc doar vara când, vrând-nevrând tenul meu se bronzează nițel și nuanța devine mai potrivită.
Despre el vreau să vă mărturisesc că îl iubesc, vara aceasta am început să-l apreciez mai mult decât pe clasicul DW, după care știți că mă dau în vânt. Textura este mai light, mai ușoară, are o acoperire mult mai mică decât varianta clasică, dar se așază muult mai bine pe piele și arată foarte natural. Nu se agață de zonele cu rugozități, motiv pentru care apreciez că poate fi folosit și de persoanele cu ten uscat, atât timp cât nu-și doresc o acoperire foarte mare. Rezistența? Deocamdată nu văd nicio diferență față de varianta Double Wear Stay in Place, care după cum se știe, excelează la acest capitol.
Cât de mult îmi place? Atât de mult încât, fiind între numere, mă bate gândul să îmi cumpăr două flacoane, #2 și #3 și să le amestec într-o sticlă de DW. Mă tot gândesc la asta, deși investiția va fi destul de mare...