"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

miercuri, 19 ianuarie 2022

Câteva gânduri despre organizare în 2022 cu Magia Ordinii, Marie Kondo

 


În ultimele luni am început să comand tot mai des de pe elefant.ro datorită faptului că pot profita de transport gratuit dacă bifez livrarea la pick-up point-ul din apropierea cartierului meu.

Pentru că nu este situat foarte departe și soțul meu are zilnic drum pe lângă el (pick-up point), mi s-a părut o metodă foarte bună pentru a economisi niște bani.

Aplicând metoda Marie Kondo, mi-am făcut mai mult spațiu în bibliotecă. Am donat o parte din colecția mea de cărți de beletristică pentru a face loc altor titluri.

Viața mea s-a schimbat mult în ultimii 5 ani, eu m-am schimbat enorm de mult și pot să afirm cu certitudine că mă aflu într-o nouă etapă a vieții. Desigur acest lucru mi-a influențat și alegerile în materie de lectură. Pentru că mă simt pregătită să renunț la multe principii de viață care nu mă mai definesc și la multe programe mentale care m-au limitat, nu mi-a fost deloc greu să renunț și la cărți. Într-o vreme nu credeam că acest lucru ar fi fost posibil vreodată, dar uite că mi-am eliberat destul de mult loc pe rafturile cu cărți și, într-un mod cu totul neașteptat, mă simt chiar foarte bine să vad în bibliotecă doar titluri care simt că îmi aduc un plus de valoare și pe care mi-ar plăcea să le citească mai departe și copiii mei.

 

Magia Ordinii - senzaționala metodă japoneză de a-ți elibera și organiza casa

 

În prezent citesc mai mult cărți de parenting, cărți creștine și de dezvoltare spirituală, precum și unele de dezvoltare emoțională și neuroștiință - pasiunea mea dintotdeauna, la care nu am renunțat încă.

 

Și dacă tot acest proces de eliberare se datorează în mare parte unei cărți, vă fac și eu o recomandare: Marie Kondo - Magia ordinii!

Cartea este comandată de pe elefant.ro cu transport gratuit la livrare în pick-up point.

 

Nu o să vă mint, cartea mi s-a părut extrem de plictisitoare și nici acum nu înțeleg cum a reușit să fie vândută în 2 milioane de exemplare, căci așa se autopromovează, dar în mod neașteptat, și pentru mine, principiile expuse acolo au funcționat.

În principiu, laitmotivul cărți este "organizează-ți spațiul aruncând lucruri, multe lucruri"! Mi s-a părut o treabă cam exagerată și, de multe ori, pe parcursul lecturii, am strâmbat din nas.

În sfârșit, nu o mai lungesc, ideea este că deși nu am rezonat pe deplin cu mesajul cărții, m-am trezit că în perioada următoare am aruncat o mulțime de lucruri pe care nu le mai folosisem de foarte mult timp și am donat o altă mare parte.

Procesul continuă în cazul meu. Mi-am dat seama, renunțând la atât de multe lucruri, că un spațiu aerisit vizual mă face foarte fericită.

Transformă-ți locuința într-un spațiu ordonat și permanent curat cu incredibila metoda KonMari, aplicând trei principii de bază: 

  • simplifică,
  • organizează,
  • depozitează. 


"Metoda Marie Kondo" este o expresie celebră deja. O văd folosită în tot mai multe medii și cred ai auzit și tu de ea până acum. Am dreptate?

 


Acest articol conține un link de afiliere!


Blog editor: Simona Tucu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!