"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

duminică, 9 mai 2021

Machiaj natural cu Mascara Med Classic

 


Rimelul și fondul de ten sunt cele mai importante două produse de makeup pentru mine și deseori, singurele la care apelez, mai ales atunci când am puțin timp la dispoziție.

Dacă pe ultimul obișnuiesc să îl aplic în strat cât mai subțire pentru că de câțiva ani îmi place mult mai mult tenul cu aspect natural, cu o acoperire mică prin care transpar imperfecțiunile, în detrimentul finisajului perfect opac, atunci când vine vorba de rimel încă ador efectul dramatic și genele cu mult volum, motiv pentru care aplic rimel din plin și încerc să obțin maximul de la produsul pe care îl folosesc. 

Pe vremea când mergeam la serviciu și foloseam zilnic rimel, genele mele, în mod paradoxal arătau mult mai bine. Aveau volum și erau mult mai curbate.  Acum, de când sunt în concediu de creștere copil și mă machiez mult mai rar, genele mele arată cu totul altfel, am multe goluri, sunt cumva mai rare și nu mai stau atât de frumos curbate. Din această cauză am început de câteva zile și tratamentul cu Bonilash

În ultima vreme, Mascara Med Classic a fost rimelul pe care eu l-am aplicat pe gene, care pe lângă funcția estetică, o îndeplinește și pe cea de ser pentru gene pentru că le hrănește și susține procesul de creștere al acestora. 
Nu conține parfum, parabeni și prostaglandină. 

Se recomandă utilizarea zilnică pentru stimularea creșterii genelor și pentru a intensifica în mod treptat culoarea naturală a genelor. 


Mascara Med Classic are o periuța clasică pentru volum, deși subînteleg din prezentare că este targetat ca rimel pentru alungirea genelor, iar tușul este destul de păstos, motiv pentru care nu pot aplica mai mult de două straturi. 
Eu mai aplic punctat câteva tușe la rădăcina genelor superioare pentru un plus de volum și pentru a "încuraja" curbarea lor.
Se demachiază ușor cu produse dedicate zonei ochilor. 
Eu nu am pleoape uleioase și nu am experimentat de-a lungul purtării, probleme cu întinderea sa, nu a pătat pielea și nu mi s-a întâmplat nici să se usuce pe gene și să se fărâmițeze. Mi se pare confortabil de purtat. 


Eu zic că a reușit să creez un efect frumos de gene cu volum în lookul atașat.  😊 
Am folosit puține produse, doar fond de ten aplicat în strat subțire și blush, iar pentru ochi, un fard bej sidefat pe toată suprafața pleoapei mobile și creion maro cremos pentru conturul ochilor pe care l-am aplicat la baza genelor. Rimel în două straturi plus câteva tușe la baza genelor, după cum am spus mai sus. Rujul e un oranj pe care l-am tapotat cu un șervețel pentru a nu concura cu machiajul ochilor . 


Mascara Med Classic se poate găsi în farmacii și în numeroase magazine online!



                         Dacă aveți întrebări, căsuța de comentarii vă stă la dispoziție!

***



Zilnic mă puteți găsi cu informații noi pe contul meu de instagram @simonatucu
Vă aștept!



                                                                                                          Blog editor: Simona Tucu

3 comentarii:

  1. Ce faina esti! Cand te-am vazut, mi-am adus imediat aminte de La Toya Jackson, semeni cu ea si esti la fel de finuta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, serios? Cu ea nu mi-a spus nimeni pana acum ca as semana, cel mai mult cu Christina Aguilera pe vremea cand eram blonda :P

      Ștergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!