"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).
notino.ro

vineri, 5 februarie 2021

Marlboro și inorogi

-        Nu contează toate astea, trebuie să înţelegi că unele lucruri nu se schimbă niciodată, îi spuse el cu o voce moale, urmărind-i cu o privire lipsită de expresie, breteaua maieului care îi aluneca peste umărul ars de soare.
-     Poate ai dreptate și tu, nici nu mai știu ce sa cred. Oftă prelung și se așeză pe marginea patului cu capul plecat. Din părul umed i se prelingeau broboane de apă peste pielea spatelui. Părea să nu le simtă traiectoria, absorbită în propriile –i gânduri.

Oare cât de tensionată e viața ei interioară, se gândea el în timp ce se apropia încet de ea. Cum aș putea vreodată să o descifrez pe această femeie, cum aș putea să o descompun piesă cu piesă și să o montez la loc într-o altă formă?! Începu să-i aranjeze ușor părul după ureche, încercând să zvânte cu ajutorul degetelor neîndemânatice surplusul de apă de pe șuvițe. Ea își lăsă capul pe spate, pregătindu-se de un dulce răsfăț. Îi luă peria din mână și începu să-i pieptene părul peste creștet cu mişcări ușoare și delicate. O simți cum își relaxează umerii și își abandonează frământările, concentrându-se pe mișcarea mâinilor sale și a perilor care îi masau ușor scalpul. 
O iubea pe această femeie cu claia ei de par de culoarea whiskey-ului pe care doar apa reușea să îl domolească, cu nevoia ei obsedantă de certitudine, cu firea ei impulsivă, dar atât de delicată și fragilă. Copilul lui mare, cum îi plăcea să o dojenească de fiecare dată când se întorcea acasă cu câte o pasăre rănită sau vreun pui de pisică subnutrit. 

Nu înțelesese niciodată cum de nu seca în ea acest izvor nesfârșit de dragoste pentru tot ceea ce o înconjura, de la animăluțele oropsite găsite pe cine știe unde, până la iedera de pe garduri vechi, la apusul de soare dintre blocuri sau la păpădia ce creștea pe marginea șoselei. Nu înțelegea cum busola sa interioară, în toată mizeria cartierului, îi purta mereu pașii către cele mai surprinzătoare fărâme de frumusețe în cea mai pură formă posibilă, dar cum, cu tot acest bagaj interior nu putea distinge nimic din unicitatea ființei sale, din propria sa frumusețe. Cum reușise de-a lungul timpului să își erodeze toate rezervele de indulgență cu privirea la propria sa persoana, existaseră ele vreodată oare? 

Părea că nu se construiseră niciodată punți care să unească parți din ființa sa, se consuma dispersată în sine însăși, fără să aibă nici ceea mai mică ideea despre ce ar fi putut să fie, dacă și-ar fi aparținut pe deplin. Cum putea fi el liantul pentru tot ceea ce părea că se dezintegrează în ea?!

O îmbrățișă ușor cuprinzând-o peste brațe și sărutând-o pe creștetul umed. Breteaua îi alunecă mai jos dezgolindu-i sânul ferm cu sfârc trandafiriu. I-l acoperi din nou, trăgând breteaua peste umăr, cu un surâs în colțul gurii. Doamne, cât o mai iubea pe femeia asta!

Își îngropă nasul în părul ei și o sărută delicat pe ceafă. Inspiră adânc mirosul de piele proaspăt spălată și aroma sa delicată îi declanșă o ploaie de amintiri însoțite de fiori reci pe șira spinării. Își aminti cum o întâlnise cu mai bine de un an înainte, când o accidentase pe trecerea de pietoni, cum o purtase în brațe pe holurile spitalului de urgență, cu capul îngropat în claia ei de păr cu sclipiri de foc, rostindu-i rugăciuni neinteligibile la ureche. Ea fusese îngerului lui păzitor, un înger pe care era cât pe-aci să-l omoare, ca semn al declinului spiritual în care se afla. Ea reușise să redea un nou sens existenței sale pustiite, ea declanșase resorturi nebănuite în el propulsându-i din nou viață în fiecare celulă a trupului, reușise să-i curețe mintea și frigiderul de toată provizia de vodca – colecția sa, singura în stare să-i mențină vie dorința de viață până în momentul în care mașina lui o lovise pe ea, într-o miraculoasă clipă de neatenție.  

Cum ar putea el oare să o vindece acum pe ea de sine însăși?  Își dorea să poată fi el acela care să îi poarte toate bătăliile, să îi distrugă demonii care o consumau din interior și o ucideau câte puțin în fiecare zi.
Ea se răsuci brusc în brațele sale, îl sărută zgomotos pe vârful nasului și se ridică ștergându-și lacrimile de pe obraji. Doamne, nici nu observase că plângea încet, în surdină...

Se întinse pe spate, rezemându-se de tăblia patului și își scoate o țigară din pachetul de pe noptieră, fără să o piardă nicio secundă din ochi. Zâmbea fals cu dinții dezgoliți, în încercarea de a trece peste momentul de vulnerabilitate. Știa că se consuma din nou și că în curând va urma un nou episod de plâns sfâșietor. Îl durea sufletul de pe acum anticipând zbuciumul ei interior.
Își aprinse țigara, trase fumul cu poftă, aspirându-l adânc în piept și urmărind mental traiectoria de satisfacție pe care aceasta i-o lăsa în trup. Îi dădu drumul printre dinți cu un șuierat ușor. 
-        Treci aici, știu că nu ești în regulă, îi spuse făcându-i semn cu capul.
-        Sunt bine, nu mă cunoști deloc, se tângui ea aruncându-i-se în brațe.

Îi lua țigara și o strivi cu satisfacție nedisimulată în scrumiera de pe noptieră, căutându-i mâna cu degetele umede. Îi simți pielea aspră și degetele groase care abia încăpeau în îmbrățișarea palmei sale micuțe. Se aplecă și îi mușcă ușor buza inferioară, încercând să se retragă iute. El o prinse de ceafă cu mâna stângă și își presă cu putere buzele pe gura ei umedă obligând-o să-i simtă gustul înțepător de tutun. Capitulă lăsându-se moale în brațele lui și pradă tuturor incertitudinilor care îi guvernau ființa. Nu se putea preface, nu în fața lui, nu atunci când el îi oferea adăpostul brațelor sale puternice, pieptul de piatră în care lovea cu putere urlând de durere ori de câte ori demonii o ajungeau din spate și o chinuiau pentru greșeli doar de ea știute. El era aici pentru ea, sevă de putere, forță și vitalitate, pe care ea încerca să le conserve și să le consume în doze mici în stările de sevraj. Salvatorul ei!
Începu să plângă încetișor cu fața ascunsă în pumni, sprijinindu-se de torsul lui puternic.
-        Lasă durerea să curgă, descătușează-te! Sunt lângă tine, mereu lângă tine, îi șopti la ureche mângâindu-i părul încă umed.

Își deschise cu o mână pachetul de Marllboro roșu și își mai scoase o țigară, mângâind-o ușor pe creștet. Și-o aprinse stângaci peste capul ei, în încercare de a nu-i modifica poziția. O îmbrățișă mai strâns cu țigara între buze și cu pieptul sfâșiat de durere. O lăsă să plângă în voie simțind apoi cum se liniștește încet și își revine. O sărută pe frunte căutându-i mai apoi gura.
Ea își ridică privirea umedă spre ochii lui ca doi cărbuni încinși și îi atinse buzele timid, dar se retrase violent:
-        Ce am făcut să te merit pe tine? Cum m-ai găsit și cum de m-ai păstrat tocmai pe mine, când puteai să ai orice femeie? Sunt o jucărie stricată și numai tu nu vezi asta, și vocea i se pierdu într-un tânguit surd.

-        Off, D-zeului, de te-ai putea vedea o secundă măcar prin ochii mei! Oare încă nu poți înțelege că ceea ce sunt eu astăzi ți se datorează în întregime ție? Că tu ești de fapt salvatoarea mea? Că în absența ta, soarele nu ar mai răsări pentru mine? Pentru numele lui D-zeu era să te omor pe trecerea de pietoni...!!
O prinse de mână și o transe spre el. O îmbrățișă și mai strâns, simțind-o atât de mică și fragilă în brațele sale. Se strânse cu genunchi la piept cuibărindu-se în brațele sale și oftând prelung. Își zări cu coada ochiului cicatricea albă de pe gamba dreaptă și surâse încet. Își aminti cât de disperat fusese el atunci îi scosese firele, realizând că va rămâne cu acel semn pe viață, un semn care nu-l lăsa să uite că fusese cât pe-aci să o omoare pe cea care îi va deveni femeia vieții sale. 
”Nu arată așa de rău”, îi spusese ea cu un ochi scânteind de o ciudată fericire. ”E ca și când m-ar fi zgâriat un inorog”, adaugă cu un zâmbet larg!
”D-zeule, ce femeie e acesta care vede lucrurile în felul acesta?!”, se mirase el atunci în camera de gardă.” Nu cred că m-am gândit în ultimii 25 de ani la acest cuvântul inorog, cu atât mai mult să-l folosesc într-o frază”. I se păru ciudat și incitant, atât de incitant încât își dorise să o cunoască mai și bine pe această femeie cu păr în flăcări și cu zgârietură de unicorn pe gamba dreaptă.

Și iată-o acum aici, în brațele sale, apărând-o și luptând în fiecare seară cu monștrii conștiinței sale. Intrase timid în viața sa, dar aducând cu sine un întreg tărâm magic de inorogi și zmei, și un joc continuu de-a v-ați ascunselea, în care el începea să devină un jucător din ce în ce mai experimentat. Avea certitudinea ca o va găsi repede și o va salva de sine cât de curând. 


***




Zilnic mă puteți găsi cu informații noi pe contul meu de instagram @simonatucu
Vă aștept!


                                                                                                          Blog editor: Simona Tucu

2 comentarii:

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!