"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

joi, 10 septembrie 2015

Rutina mea actuală de demachiere a tenului

Pe blogul meu am vorbit de nenumărate ori despre subiectul ”demachiere” și asta pentru că în continuare susțin cu tărie principiul potrivit căruia o piele sănătoasă și tânără, precum și un machiaj reușit, pornesc de o piele curată și atent îngrijită.
Deși am schimbat produsele folosite de nenumărate ori de-a lungul timpului, procesul de demachiere în sine nu l-am simplificat niciodată, ci din contră, am adăugat pași noi, tocmai din dorința de a-mi păstra tenul cât mai curat posibil. În prezent mă demachiez de două ori pe zi, acțiunea principală și cea mai complexă are loc seara, așa cum e normal, iar ce-a de-a doua, dimineața, un pas simplu, menit să elimine toxinele produse de piele de-a lungul nopții și resturile de machiaj.

În prezent acesta este kit-ul meu de demachiere – unele produse sunt pe terminate, dar m-am gândit să le introduc în postarea de astăzi, tocmai pentru a-mi exprima părerea vis-a-vis de ele, în câteva cuvinte.
Așadar, seara procesul începe cu demachierea ochilor. Nu folosesc produse rezistente la apă pentru machiajul ochilor,dar deseori port eyeliner gel (care se îndepărtează mai greu) și multiple straturi de rimel, care, la rândul lor, necesită puțin mai multă muncă pentru îndepărtare. Am trei produse concepute special în acest sens.
  • Lapte demachiant Vichy Purete Thermale 3 in 1, produs care e pe terminate, dar care reprezintă pentru mine numărul 1 în materie de demachiante pentru ochi. Am scris despre el aici, dacă doriți să citiți pe larg părerea mea. O mențin în continuare și am de gând să cumpăr din nou acest produs, deși în prezent am primit un altul pe care îl am în teste, și anume:
  • Lapte demachiant Sublime Soft L`Oreal – este un produs pentru ochi și față destinat pielii uscate și sensibile. Nu conține alcool, lucru pe care îl urmăresc cu atenție pe ambalajul oricărui demachiant pentru ochi, pentru că indiferent de poziția alcoolului în lista de ingrediente, dacă acesta este prezent, ochii se irită îngrozitor.

  • În urma operațiunii demachierea organizată de Nivea, am primit bifazicul Nivea Double Effect, produs pe care l-am folosit cel mai des în ultima perioadă de timp. Precum se vede, este pe terminate.
Bifazicul acesta a reprezentat o adevărata surpriză pentru mine. Dacă îmi citiți blogul și cunoașteți toate articolele mele despre demachiere, știți că mă declar o conservatoare în ceea ce privește procesul de demachiere al ochilor și sunt în continuare fidelă clasicului ”lapte demachiant”. Am încercat mai multe tipuri de bifazice, dar niciunul nu a reușit să mă impresioneze și să mă determine să termin întreaga sticluță așa cum a făcut-o acesta. Totul mi se pare extrem de simplu cu acest bifazic Nivea, straturile întărite de rimel cedează imediat sub discheta îmbibată cu acest produs, iar întreaga operațiune se termină foarte, foarte repede. Din punctul meu de vedere nu se compară cu niciun alt bifazic pe care l-am încercat până acum. Din păcate sticluța se termină foarte repede în comparație cu un lapte demachiant, iar dimineața trebuie să insist mai mult cu curățarea ochilor pentru că mai rămân reziduri de la operațiunea de seara.



După demachierea ochilor, folosesc apa micelară pentru restul feței și al gâtului. Am folosit aleatoriu două ape micelare:
  • Ivatherm Micellar Lotion, o apă micelară blândă și foarte plăcut mirositoare. O adevărată senzație de prospețime la fiecare aplicare determinată de aroma fresh, delicată, pe care o deține. Este o loțiune bună, reprezintă de fapt prima apă micelară pe care am testat-o, pe vremea când abia aflasem de conceptul de apă micelară și țin minte că m-a impresionat destul de tare și mi-a părut rău că am terminat flaconul așa de repede. Încă îmi mențin părerea că este o apă micelară bună, dar nu la fel de bună, precum:
  • Garnier Micellar Cleansing Watter, produsul adorat de toate femeile care au avut ocazia să îl încerce. Mă alătur și eu fanelor și declar fără nicio urmă de îndoială că apa micelara Garnier este minunată din toate punctele de vedere, iar raportul calitate-preț este ideal pentru categoria de produse din care face parte. Are un miros foarte difuz, dar curăță impecabil tenul, fără a lăsa niciun fel de film la nivelul acesteia. Garnier chiar a dat lovitura cu acest produs. Sper doar să nu cumva să le vină vreo idee și să modifice formula pe parcurs, așa cum s-a întâmplat în cazul laptelui demachiant, chiar ar fi păcat. 

După acest pas, urmează spălarea tenului, iar pentru asta folosesc un produs Nivea foarte spornic -  Nivea Aqua Effect Shooting Cleasing Mousse, al cărui review îl puteți citi aici. Este un produs foarte blând cu piele, dar foarte eficient în îndepărtarea resturilor de machiaj. Nu pare că se va termina prea curând, așa că deocamdată nici nu mi-a trecut prin cap să mă gândesc la un altul pentru înlocuire.
De aici încolo urmează alte produse pentru tonifiere, exfoliere, anti-aging etc, despre care o să vă vorbesc însă cu altă ocazie.
Recunosc cu rușine că uneori, când ajung foarte târziu acasă și sunt prea obosită mai sar peste pasul de curățare cu spuma despre care v-am vorbit mai sus și mă limitez la o curățare cât mai temeinică cu apa micelară, însă susțin și recomand ca procesul să fie dus până la capăt de fiecare dată.

Dimineața totul se întâmplă pe repede înainte. Din păcate timpul nu mai îmi permite să mă desfășor așa cum o fac seara, iar procesul meu de demachiere este foarte simplificat. În timpul săptămânii mă rezum la apa micelară, cu ajutorul căreia îmi demachiez și ochii și restul tenului. Doar în weekend obișnuiesc să folosesc spuma Nivea după apa micelară și asta pentru că timpul îmi permite să mă întind mai mult.

Cam acesta ar fi procesul meu de demachiere și produsele implicate în acesta. Sunt sigură că și voi cunoașteți o mare parte dintre ele, dacă nu chiar pe toate, așa că vă învit să-mi lăsați în căsuța de comentarii părerea voastră despre aceste produs precum și despre subiectul în sine.


                           VintageLook


  

8 comentarii:

  1. Și pentru mine rutina de demachiere e foarte importantă și am un întreg ritual destul de complex.
    Avem ca produs favorit în comun micelara Garnier, dar și bifazicul Nivea îmi place mult și mie.
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa stiu ca femeile inteleg tot mai mult cat de important este acest proces, pana la urma produsele in sine nici nu sunt atat de importante.
      Te pup si eu!

      Ștergere
  2. Sa le folosesti cu drag in continuare

    gya-make-up.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere
  3. si eu eram foarte reticenta in ceea ce priveste bifazicul, dar am ramas uimita de cat de bine mi se potriveste. il foosesc si pe ten si imi sterge atat machiajul, cat si oboseala! tenul meu arata atat de bine dupa ce-l demachiez incat s-ar putea sa trec pe varianta asta exclusiv ;).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii ca si eu ma cam gandesc la varianta asta, e foarte, foarte simplu cu bifazicul asta :P

      Ștergere
  4. Si eu folosesc micelara de la Garnier :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. deja cred ca incet-incet toate femeile o sa treaca la apa asta micelara :P

      Ștergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!