"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

duminică, 30 august 2015

Cele două creme cu Coenzima Q10 Anian

Anian skin care

                  În urmă cu ceva timp v-am arătat mai multe produse cosmetice pe care le testez, iar printre ele s-au aflat și două creme Anian, produse mai noi de pe site-ul triodeluxe. Este vorba despre gama Anian Q10 skin care, două creme anti-aging care au ca ingredient de bază coenzima Q10 recunoscută pentru proprietățile sale antiîmbătrânire.


Încă de la început am fost mai mult interesată de crema de zi, datorită filtrelor solare pe care le posedă. Am nevoie dimineața, când nu am timp suficient pentru mai multe creme aplicate succesiv, de o cremă hidratantă, de preferat anti-aging, care să fie repede absorbită în piele și care să posede și o protecție solară cât mai ridicată. Pentru că stau în birou mai toată ziua, cu spatele la geam chiar, de la un timp nu mai folosesc în timpul săptămânii cremă de protecție solară concepută special în acest sens, însă mă interesează ca baza de machiaj folosită să posede totuși factor de protecție.


Până acum am folosit crema cu venin de șarpe de la Diet Estethic, o cremă minunată din toate punctele de vedere, dar care nu posedă niciun factor de protecție, așa că după vreo trei cutii terminate, m-am gândit că ar fi timpul să mă reorientez. Cel mai des folosesc crema Anian în acest sens. Este relativ rapid absorbită în piele, cam două-trei minute în cazul meu, timp pe care îl folosesc pentru alegerea produselor de machiaj. Lasă un film doar foarte puțin gras la nivelul pielii, eu zic ca necesar pentru aderența fondului de ten.
Ca efecte, nu se ridică la suprafața pielii (așa cum o fac creme de protecție solară) de-a lungul zilei, iar nivelul de hidratare rămâne unul foarte bun pe parcursul zilei. Este o cremă care a reușit încet-încet să mă cucerească, și în ciuda faptului că nu este ambalată în recipient airless, mai mult ca sigur că o voi cumpăra din nou și după terminare.

Crema de noapte, în schimb, are o consistență mai onctuoasă, dar hidratează foarte bine pielea pe parcursul nopții. E drept ca rareori am folosit-o singură, fără serurile mele aplicate în prealabil, însă pentru că în prezent nu mai am nicio cremă destinată în mod special zonei ochilor, am ales să o folosesc doar pe această, aplicată în fiecare seară în strat foarte gros. Ca o paranteză, de câțiva ani, cremele aplicate în jurul ochilor le folosesc doar în strat foarte gros. Mi se pare că obțin rezultate mult mai bune cu acest tip de folosire, indiferent de produsul utilizat. De la o vârstă simt că pielea mea are nevoie de un produs foarte puternic hidratant pentru zona respectivă. Cu Anian Q10 îmi place modul în care arată pielea mea dimineața. Riduri destinse, piele perfect hidratată și plăcută la atingere.


Coenzima Q10 este o substanță lipo-solubilă prezentă în toate celulele organismelor, cu două funcții principale : produce energie și este un important antioxidant. Structural este asemănătoare vitaminei E, însă efectul antioxidant este mult mai puternic. De reținut e faptul că organismul uman produse Co Q10 în doze suficiente, doar până în jurul vârstei de 30 de ani, după care începe să descrească progresiv odată cu înaintarea în vârstă.

În concluzie, în ciuda ambalajului de tip borcănel, care nu mă încântă peste măsură, cele două creme Anian fac parte din rutina mea zilnică și cel mai probabil crema de zi va fi cumpărată din nou la următoarea comandă, pentru că îmi place nivelul de hidratare raportat la gradul de absorbție în piele, dar și prezența filtrelor solare.


Voi ce creme interesante folosiți în prezent?



                          VintageLook



9 comentarii:

  1. De multe ori folosesc serum-uri ca sunt mai subtiri decat crema hidratanta si merg mai bine pe tenul meu gras. In jurul ochilr folosesc vara un gel. Avantajul tenului gras este ca se rideaza greu asa ca nu iau produse anti-aging.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu zic ca sunt mai potrivite serurile pentru tenurile mai grase, cel putin acum vara... Si eu simt nevoia uneori sa aplic doar un serum sau lotiunea cu aloe vera, dar nu imi permit sa ma abat de la rutina prea mult timp :P
      E foarte adevarat ceea ce spui legat de tenurile grase, chiar se rideaza mai greu, trebuie sa fie si un avantaj pana la urma nu-i asa? :)

      Ștergere
  2. Vorba poetului: "ia, eu fac ce fac demult..." si folosesc aceleasi creme de care nu am gasit inca motiv sa ma despart! :))
    Subscriu in totalitate acestor idei: "Am nevoie dimineața, când nu am timp suficient pentru mai multe creme aplicate succesiv, de o cremă hidratantă, de preferat anti-aging, care să fie repede absorbită în piele și care să posede și o protecție solară cât mai ridicată. " Mi-ai trezit interesul pentru crema de zi si chiar as dori sa o incerc! Macar pentru a alterna cu cele din eterna mea rutina! :)
    Intrebare inocenta: lasi stratul gros de crema in zona de contur a ochilor? Nu e incomod? Nu murdaresti parul, fata de perna, nu exista riscul sa iti intre in ochi? Mai bine intreb decat sa nu stiu! :P

    Multumesc mult pentru review-uri, draga mea! Pentru mine, cremele acestea reprezinta o alternativa de luat in calcul! Pupici, Simo! :)

    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, iti recomand crema de zi, eu cred ca ti-ar placea, asa ca pune-o pe listuta :P
      Referitor la chestia mea cu crema in jurul ochilor, in primul rand sa stii ca ideea nu-mi apartine, am citit-o si eu undeva mai demult, dar nu am nici cea mai vaga idee unde...Asadar, risc sa imi intre in ochi nu exista, nu am avut nicio crema destinata zonei ochilor care sa fie atat de lichidă incat sa se prelinga, iar aplicarea nu o fac chiar imediat inainte de culcare, ci cu cateva zeci de minute inainte. In cazul meu, cu stupoare, dar o foarte buna parte este deja absorbita in piele pana merg la culcare. Parul mi-l prind inainte de culcare, asa ca nu ajunge pe fata, iar de perna...nu stiu ce sa zic, nu cred ca exista vreo problema in sensul acesta, dupa cum spuneam cea mai mare cantitate este absorbita deja.... Oricum nu imi fac probleme pentru lenjeria patului, e crema de fata, iese la spalat :P
      Nu stiu daca sa te sfatuiesc sa incerci sau nu, dar asta e metoda mea in momentul de fata si eu chiar simt diferenta la nivelul de hidratare... :P
      Multi pupici!!

      Ștergere
  3. Nu le-am incercat, insa voi tine cont de ele la urmatoarea comanda. Te pup!

    http://the-may-day.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  4. o sa tin minte! eu folosesc ceva cu ulei de argan, imi merge tare bine cu ea!

    RăspundețiȘtergere
  5. o sa le am si eu in vedere, dupa ce termin stocul ramas!

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu am comandat o "gramada" de creme de la Farmec, pt. ca mi s-a facut dor de produsele romanesti, asa ca astept sa imi aduca mama toate bunataturile in octombrie. Mie-mi priesc cremele de la Farmec de exemplu, mult mai bine decat unele produse super scumpe pe care le-am incercat de-a lungul timpului.

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!