"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

luni, 4 iulie 2016

Testez CC Cream-ul 8-in-1 Farmasi

Vă spuneam anterior cât de impresionată am fost de calitățile CC Cream-ului 8-in-1 de la Farmasi, pe care l-am testat prin intermediul unui eșantion primit la întâlnirea beauty bloggerilor din Timișoara de luna trecută. 

Pentru că simțeam nevoia unui produs lejer pentru vară, m-am gândit că acest CC Cream ar fi o bună alternativă la mult iubitul meu fond de ten Double Wear Stay-in-place, pe care îl folosesc cam 5-6 zile din 7, așa că m-am hotărât să-l cumpăr în varianta full size.
Știam deja că nuanța este foarte apropiată de 2W2 rattan, un bej cu subton galben care mi se potrivește absolut perfect. Menționez că am ales varianta medium to dark și vă reamintesc că sunt doar două nuanțe disponibile, cea aleasă de mine și una mai deschisă light to medium

Are o mulțime de ingrediente benefice pentru piele și SPF 25. Acoperirea este medie, iar rezistența, după o sigură folosire mi s-a părut chiar bunicică. Parcă îmi place mai mult decât Colorstay, fondul de ten pe care l-am folosit până acum în zilele în care am renunțat la Double Wear. 
Oricum dintre cele două fonduri de ten menționate mai sus, cu siguranță acest CC Cream este mult mai compatibil cu crema cu SPF 50 pe care o folosesc în prezent și pentru care pregătesc un review, așa că primește o importantă bilă albă datorită acestui aspect. 
La fel și prețul este demn de luat în considerare, a costat doar 24 de lei/50 ml la stand-ul Farmasi!


Totuși, mai multe nu vă spun, aștept să treacă o perioadă decentă de testare și revin cu impresii certe despre calitățile sale și despre relația pe care începem să o construim.  



Voi l-ați folosit? Dacă da, ce părere aveți?



                             VintageLook

Mă găsiți și aici:

4 comentarii:

  1. De abia astept sa ne arati cum e, m-ar tenta, mai ales ca are SPF marisor!

    RăspundețiȘtergere
  2. abia astept sa ne spui mai multe. Pana acum m-ai facut un pic curioasa si daca ii faci review pana ajung eu la Constanta, poate ma poti ajuta sa ma decid daca sa ii dau o sansa sau nu. :)
    Te puuup!

    http://cherryqueendee.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi place cum arata ambaaljul, abia astept sa vad ce face si cum se cmporta acest cc cream

    http://deyutza87.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai, chiar are un pret foarte bun. N-am avut nimic de la Farmasi, un CC e tentant, e mai placut decat fondul de ten.

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta este foarte importantă pentru mine, iți mulțumesc pentru comentariu!