"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

miercuri, 23 septembrie 2015

Concurs pe pagina de facebook VintageLook

...vă aștept pe pagina pe facebook a blogului meu pentru a câștiga această cutie cu 10 perechi de gene false (foarte delicate, pudrate cu glitter argintiu)! :)
Concursul se încheie poimâine, 25 septembrie. 





                           VintageLook


duminică, 20 septembrie 2015

Noutăți în rutina mea de machiaj

Bună dimineața!


               
             De astăzi am reînceput să folosesc fondul de ten Colorstay combination/oily skin de la Revlon, am pus puțin pe pauză Double Wear-ul meu iubit (obsesia încă se păstrează), și asta pentru că pregătesc un review pentru Colorstay. Mi-am dat seama ca folosesc acest fond de ten încă dinainte ca proiectul VintageLook să prindă viață, însă niciodată nu am scris despre el într-un articol separat și poate ar fi cazul. Mă gândesc că sunt printre voi persoane care își doresc să cunoască și părerea mea despre acest fond de ten atât de cunoscut și iubit de toate pasionatele de makeup. Deci stați pe aproape!  :)

Pe lângă acest fond de ten, așa cum v-am arătat în postarea anterioară am mai introdus și alte produse noi în rutina de makeup. Este vorba despre un fard de pleoape The Balm și un fard de obraz Hikari. Ceea ce nu v-am arătat este noul meu primer de la L'Oreal - Studio Secrets, produs pe care vreau să îl evaluez luna viitoare în cadrul unui articol de tip review. 

Așadar, acestea sunt produsele noi cu care mi-am început dimineața:



vineri, 18 septembrie 2015

Testez The Balm și Hikari

Bună, dragilor!

În seara asta am scos de la naftalină două produse cosmetice pe care le-am primit anul acesta de la prietena mea Laura, made în SUA, alături de alte produse pe care le-ați văzut pe blogul meu și ale căror review-uri le-ați citit deja. 
În premieră voi folosi un produs The Balm, este un fard de pleoape taupe metalizat, micuț, dar pigmentat și foarte ușor de purtat la un machiaj de zi, în ciuda aspectului perlat. 
Alături de acesta, tot în premieră, voi începe un blush roz mat - Hikari, un brand total necunoscut mie. Nu am mai purtat roz pe obraz de ani de zile, sunt tare curioasă să văd dacă se va mai armoniza cu nuanța tenului meu din momentul de față. 
Voi reveni cu impresii după o perioadă decentă de testare.









joi, 17 septembrie 2015

#concurs CÂȘTIGĂ O CUTIE CU 10 PERECHI DE GENE FALSE

Ati vazut concursul meu de pagina de facebook lansat ieri? 
Puteti castiga o cutie cu 10 perechi de gene false cu sclipici. Pentru inscrieri intrati AICI.

Va astept cu drag, bafta!!!




miercuri, 16 septembrie 2015

Cu ce am trădat keratina lichidă Anian

KERATINA LICHIDĂ ÎN LUPTA MEA CU PĂRUL DEGRADAT


                Keratina lichidă Anian mi-a fost un ajutor de nădejde ani de zile, atât în lupta mea cu părul deteriorat de vopsirile și decolorările repetate sau de placa de păr folosită în exces, cât și pentru disciplinarea sa ulterioară, după ce am trecut la etapa de întreținere.
keratina lichida Anian
Precum probabil știți, din 2011 am renunțat la vopsire și am limitat pe cât posibil folosirea aparatelor de coafare a părului, iar pe parcursul acestei perioade de timp, am folosit produse Anian pentru spălare, reparare și întreținere. Am folosit aproape toate produsele de pe site-ul triodeluxe, unele mi-au plăcut foarte mult, altele mai puțin, iar cu unele nu m-am înțeles deloc. Mi-am schimbat rutina de mai multe ori adaptând-o în mod permanent la nevoile părului meu. Cu cât el devenea mai sănătos, cu atât pretențiile sale privind produse intens hidratante au scăzut, ajungând la un moment dat să fie de ajuns o simplă curățare cu șamponare de două ori pentru a obține un păr curat, lucios, greu ca aspect. Cu sinceritate vă spun că nu aș fi crezut acum câțiva ani că acest lucru va mai fi posibil vreodată. Nu s-a mai întâmplat din școala generală să folosesc un singur produs pentru îngrijirea părului meu, respectiv un șampon...

PARCURSUL DE LA UN PĂR DEGRADAT LA UN PĂR SĂNĂTOS


          În continuare susțin faptul că cea mai nocivă acțiune asupra părului o reprezintă vopsirea acestuia și bineînțeles decolorarea, care nici nu mai intră în discuție. Pentru castaniul meu natural, un blond mediu, auriu, obținut prin vopsire cu oxidant mai puternic, a reprezentat o distrugerea graduală a firului de păr, dar și căderea tot mai accentuată a acestuia din rădăcină. Ajunsesem să mă vopsesc o dată pe lună, deoarece îmi displăcea teribil de tare contrastul dintre rădăcinile întunecate și restul părului blond. La un moment dat am conștientizat o realitate - îmi plăcea cum arata părul meu doar o săptămână și jumătate, maxim două săptămâni după vopsire, restul timpului petrecându-l în așteptarea următoarei vopsiri. Acesta a fost momentul care m-a determinat să iau măsuri și să renunț la blond. L-am închis cu un șaten ciocolatiu, iar de aici și până la a renunța de tot nu a mai fost decât un pas. Culoarea mea naturală era apropiată de ceea ce obțineam prin vopsire, așa că nu avea niciun rost să îmi agresez părul în continuare. Încă o dată mă felicit pentru decizie, pentru că în momentul de față, nu doar că am un păr sănătos, dar ș-a și îndesit cu aproximativ 30%, adică pur și simplu am mai mult păr în cap decât în urmă cu 5 ani.
Nu vreau să conving pe nimeni să renunțe la vopsirea părului, dar dacă vă gândiți la acest lucru, dar sunteți nehotărâte, lipsite de motivație, eu nu pot decât să vă încurajez să o faceți, nu veți avea decât de câștigat. Va fi un drum greu, mai multe nuanțe în păr, cu rădăcini de altă culoare, care inițial vor părea terne și lipsite de viața, dar pe măsură ce părul natural crește, veți descoperi o textură cu totul nouă, o textură care nu poate fi simulată de niciun tratament pentru repararea părului degradat existent pe piață.


ÎNTOARCEREA LA PĂCATELE TINEREȚII| OBICEIURI NOCIVE DE LA CARE NU MĂ POT ABȚINE


              Întorcându-mă la keratina lichidă, cu cât părul e mai degradat, cu atât acțiunea sa este mai evidentă, cel puțin așa s-a comportat în cazul părului meu. La un moment dat, nu am mai simțit nevoia să o folosesc, am renunțat de fapt până și la măștile de păr și am trecut la un balsam ușor, simplificând pe cât mai mult posibil întreg procesul. Totuși, o dată la nu știu cât timp, atunci când voiam să port părul liber, drept, așa cum este el în mod natural, mai apelam la ea – în cazul meu keratina lichidă tinde să îndrepte părul, așa că îmi este mai greu să îl ondulez atât timp cât am pulverizat-o înainte de uscare. De fiecare dată, fără excepție, am redescoperit efectele acelea care m-au determinat să o iubesc și să o cumpăr în mod permanent pe parcursul atâtor ani – păr lucios, aspect sănătos, cu iluzia de fir gros și volum pe întreaga lungime.

În ultimul an, după ce am văzut cât de ușor se poate întreține un păr sănătos, am căzut în alt ”păcat” și anume – aparatele de coafat. Dacă înainte aveam o simplă placă de păr, acum sunt mândra posesoare a uneia profesionale, ideală și pentru bucle, pe care din păcate nu le poți executa cu două mâini stângi, așa cum am eu, deci e inutilă din punctul acesta de vedere, un ondulator cu clapetă și unul conic, un aparat de creponat și o perie electrică, de care sunt foarte încântată și pe care o folosesc cel mai des. Toate aceste elemente de puternică agresiune a părului, așa cum e de așteptat, lasă urmări, iar în momentul de față cel mai mult suferă vârfurile, care deși le îngrijesc atent, se usucă mult mai repede decât înainte. Nici nu e de mirare, mai ales când folosesc peria electrică pentru că cel mai mult o țin pe vârfuri pentru a le îndrepta spre interior. De obicei le tai singurică acasă și o perioadă de timp mă cumințesc, las părul liber, așa cum se prezintă el în mod natural, iar apoi încep timid să-l împletesc peste noapte cu spumă și fixativ și o țin așa o perioadă de timp, după care îmi fac iar curaj și iar iau la rând întreg arsenalul de aparate electrice. Nu sunt mândră de asta, dar trebuie să recunosc.

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Mai purtăm pantofi stiletto?

              Încă de săptămâna trecută, vrând-nevrând a trebuit să renunț la sandale și să trec la pantofii de toamnă. Până să vină ploile reci cu bălți pe toate trotuarele și vreme mohorâtă, îmi place să profit nițel de vremea bună și să scot din cutii pantofii stiletto. Incomozi tare la purtare, dar atât de eleganți, feminini și versatili!
Totuși astăzi mai toată ziua am umblat prin oraș în căutare de pantofi, și nu stiletto, mai exact botine cu șiret, iar după ce am ajuns acasă, am luat la rând site-urile mele preferate doar-doar voi găsi perechea ideală. Nu a fost să fie, iar în momentul de față sunt tare dezamăgită de toată oferta din magazine, fie că e vorba despre cele fizice, fie că vorbim despre cele online. Poate încă nu au intrat colecțiile de toamnă și mă gândesc că în una-două săptămâni oferta se va schimba și voi reuși și eu să găsesc botinele ideale. Navigând pe site-uri am găsit o ofertă largă de pantofi stiletto, că tot vorbeam mai sus, demni de menționat mai ales că în magazinul meu preferat prețurile sunt reduse:

Panofi stiletto roșii cu toc de 10 cm, vârf ascuțit și imitație de piele lăcuită. Accesoriu auriu foarte inspirat, reducere 42%.

Pantofi stiletto galbeni - nebunia mea. Încă nu am nicio pereche de pantofi galbeni, deși visez la ei de vreo 10 ani, însă am în minte un model anume pe care nu l-am găsit niciodată la un preț decent, însă aștept, nu-i problemă, sigur o să îi am. 
Toc de 10 cm, vârf ascuțit, piele ecologică lăcuită, preț redus cu 37%.

Pentru curajoase, nu e cazul meu ( eu mă opresc la maxim, maxim 11 cm), o pereche de stiletto galbeni cu toc de 12 cm, piele ecologică întoarsă, culoare saturată. 


Pantofi stiletto maro cu toc de 11 cm, imitație de piele întoarsă.

Pantofi stiletto nude cu toc de 10 cm, piele ecologică lăcuiă și același accesoriu auriu similar perechii roșii din prima propunere. Reducere 42%.

vineri, 11 septembrie 2015

Cea mai simplă reţetă de chec pufos - varianta mea

            Postarea aceasta am avut-o in minte inca de la inceputul anului, de cand am descoperit reteta, insa de fiecare data m-am grabit sa feliez checul si sa-l ... infulec si nu am reusit sa fac poze asa cum se cuvine niciodata. Postarea Aurorei Toma m-a mobilizat insa sa ii urmez exemplu si sa vin si eu cu varianta mea. Ok, varianta mea e mult spus, pentru ca am preluat-o si eu de pe internet, din pacate am scris-o in caietul cu retete si nu m-am gandit sa pastrez vreun indiciu cu privire la provenienta sa.

            Checul este una dintre prajiturile mele preferate si mereu am incercat sa gasesc cea mai simpla si mai buna reteta, adica checul sa iasa pufos si bine crescut, sa fie usor si rapid de facut si sa consume cat mai putine ingrediente. Pana la urma cea mai pe gustul meu reteta este aceasta:
-         7 oua
-         O cana si jumatate de zahar
-         O cana si jumatate de faina
-         7 linguri de ulei
-         7 linguri de apa
-         1 pliculet de praf de copt
Mai intai se aprinde cuptorul pentru preincalzire.
Se pune zaharul impreuna cu apa la foc mic pana se topeste. Intre timp albusurile se bat spuma intr-un caston mai mare, apoi se adauga galbenusurile, siropul de zahar, faina, uleiul si pliculetul de praf de copt. Folosesc mixerul pe parcursul intregii operatiuni.
Puteti sa mai adaugati esenta de rom, vanilie sau altele in functie de umplutura.
Desi cel din imagine este cu cacao, eu il prefer mai nou pe cel cu visine. Cumpar visine congelate din Auchan (sunt cele mai ieftine) si le folosesc la acest chec. Mi se pare cel mai bun desert posibil. :P
Pentru aceasta cantitate folosesc o tava de chec/cozonac tapetata cu hartie de copt, insa din aceea dubla, deci probabil ar umple doua tavi normale. Ideea Aurorei cu recipientele de unica folosinta mi se pare foarte interesanta.
Se intoduce la cuptor pentru 5-10 minunte la foc mare, dupa care la foc mediu, cca 30-40 de minute in total, in functie de cuptor. Testul scobitorii este cel mai elocvent. Nu deschideti cuptorul in primele 15 minute.
Eu astept piersicile pentru a incerca si varianta cu piersici proaspete, sunt sigura ca va fi delicios.


Pofta buna!



VintageLook 

Imagini de vacanță

              Luna trecută, după ce m-am întors din vacanță, mi-am propus să organizez pozele și impresiile de vacanță în cadrul mai multor postări detaliate, am lansat-o pe prima de probă, însă nu a avut un feedback prea consistent, motiv pentru care am decis să renunț la următoarele, iar în schimb să dedic vacanței mele o singură postare în care să concentrez informația în câteva colaje cu imaginile cele mai reprezentative. 

Destinația a fost Spania, mai exact Palma de Mallorca. Am plecat de dimineață, pe la ora 10:00 și am aterizat în Barcelona pe la ora 12:30, unde am decis să rămânem până seara la ora 21:00 pentru a vizita La Sagrada Familia. Am cumpărat biletele de pe site-ul oficial, cu câteva zile înainte de plecare. Au costat 15 euro de persoana, fără intrarea la turn, doar interiorul bisericii. Acum după ce toate impresiile mele referitoare la această uriașa construcție s-au decantat, aș avea multe de povestit, dar o să mă rezum doar la ”... nu este așa cum m-am așteptat eu...” Mă bucur nespus de mult de faptul că am avut ocazia să o vizitez și mă felicit pentru decizia de a prelungi escala în Barcelona pentru acest monument arhitectural reprezentativ pentru capitala Cataloniei. 



Barcelona, în cele câteva ore pe care le-am avut la dispoziție, mi-a plăcut enorm de mult, enooorm, și îmi doresc nespus să revin pentru un concediu prelungit. Am reușit să ajungem cumva pe niște străduțe înguste, extrem de cochete, unde am găsit câteva magazine cu haine vintage absolut superbe. Mi-au rămas la suflet foarte multe piese, m-am simțit ca în Rai, și mi s-a rupt sufletul că nu am avut mai mult timp la dispoziție pentru a face și nițel shopping, Am promis că voi reveni!



În Mallorca am prins zile însorite, am făcut plajă doar de vreo două-trei ori, iubesc apa, soarele și nisipul, dar am vrut să facem și altceva în vacanță în afară de asta, așa că a trebuit să ne gestionăm timpul în mod inteligent.



Cu părere de rău îmi amintesc și faptul că am prins și zile înnorate și ploaie, lucru care ne-a cam dat planurile peste cap, dar vorba Federovei - și norii au farmecul lor...!!


Mâncarea pe care am servit-o pe insulă a fost o nebunie, o simfonie de arome și culori care ne-a încântat toate simțurile:


Iar look-urile mele din vacanță le-ați văzut deja până acum, cu excepția outfit-ului meu cu paiete aurii, pentru care, din păcat nu am mai multe poze, dar poate o să revin cu o postare dedicată în mod special acestei rochițe. 

joi, 10 septembrie 2015

Rutina mea actuală de demachiere a tenului

Pe blogul meu am vorbit de nenumărate ori despre subiectul ”demachiere” și asta pentru că în continuare susțin cu tărie principiul potrivit căruia o piele sănătoasă și tânără, precum și un machiaj reușit, pornesc de o piele curată și atent îngrijită.
Deși am schimbat produsele folosite de nenumărate ori de-a lungul timpului, procesul de demachiere în sine nu l-am simplificat niciodată, ci din contră, am adăugat pași noi, tocmai din dorința de a-mi păstra tenul cât mai curat posibil. În prezent mă demachiez de două ori pe zi, acțiunea principală și cea mai complexă are loc seara, așa cum e normal, iar ce-a de-a doua, dimineața, un pas simplu, menit să elimine toxinele produse de piele de-a lungul nopții și resturile de machiaj.

În prezent acesta este kit-ul meu de demachiere – unele produse sunt pe terminate, dar m-am gândit să le introduc în postarea de astăzi, tocmai pentru a-mi exprima părerea vis-a-vis de ele, în câteva cuvinte.
Așadar, seara procesul începe cu demachierea ochilor. Nu folosesc produse rezistente la apă pentru machiajul ochilor,dar deseori port eyeliner gel (care se îndepărtează mai greu) și multiple straturi de rimel, care, la rândul lor, necesită puțin mai multă muncă pentru îndepărtare. Am trei produse concepute special în acest sens.
  • Lapte demachiant Vichy Purete Thermale 3 in 1, produs care e pe terminate, dar care reprezintă pentru mine numărul 1 în materie de demachiante pentru ochi. Am scris despre el aici, dacă doriți să citiți pe larg părerea mea. O mențin în continuare și am de gând să cumpăr din nou acest produs, deși în prezent am primit un altul pe care îl am în teste, și anume:
  • Lapte demachiant Sublime Soft L`Oreal – este un produs pentru ochi și față destinat pielii uscate și sensibile. Nu conține alcool, lucru pe care îl urmăresc cu atenție pe ambalajul oricărui demachiant pentru ochi, pentru că indiferent de poziția alcoolului în lista de ingrediente, dacă acesta este prezent, ochii se irită îngrozitor.

  • În urma operațiunii demachierea organizată de Nivea, am primit bifazicul Nivea Double Effect, produs pe care l-am folosit cel mai des în ultima perioadă de timp. Precum se vede, este pe terminate.
Bifazicul acesta a reprezentat o adevărata surpriză pentru mine. Dacă îmi citiți blogul și cunoașteți toate articolele mele despre demachiere, știți că mă declar o conservatoare în ceea ce privește procesul de demachiere al ochilor și sunt în continuare fidelă clasicului ”lapte demachiant”. Am încercat mai multe tipuri de bifazice, dar niciunul nu a reușit să mă impresioneze și să mă determine să termin întreaga sticluță așa cum a făcut-o acesta. Totul mi se pare extrem de simplu cu acest bifazic Nivea, straturile întărite de rimel cedează imediat sub discheta îmbibată cu acest produs, iar întreaga operațiune se termină foarte, foarte repede. Din punctul meu de vedere nu se compară cu niciun alt bifazic pe care l-am încercat până acum. Din păcate sticluța se termină foarte repede în comparație cu un lapte demachiant, iar dimineața trebuie să insist mai mult cu curățarea ochilor pentru că mai rămân reziduri de la operațiunea de seara.



După demachierea ochilor, folosesc apa micelară pentru restul feței și al gâtului. Am folosit aleatoriu două ape micelare:
  • Ivatherm Micellar Lotion, o apă micelară blândă și foarte plăcut mirositoare. O adevărată senzație de prospețime la fiecare aplicare determinată de aroma fresh, delicată, pe care o deține. Este o loțiune bună, reprezintă de fapt prima apă micelară pe care am testat-o, pe vremea când abia aflasem de conceptul de apă micelară și țin minte că m-a impresionat destul de tare și mi-a părut rău că am terminat flaconul așa de repede. Încă îmi mențin părerea că este o apă micelară bună, dar nu la fel de bună, precum:
  • Garnier Micellar Cleansing Watter, produsul adorat de toate femeile care au avut ocazia să îl încerce. Mă alătur și eu fanelor și declar fără nicio urmă de îndoială că apa micelara Garnier este minunată din toate punctele de vedere, iar raportul calitate-preț este ideal pentru categoria de produse din care face parte. Are un miros foarte difuz, dar curăță impecabil tenul, fără a lăsa niciun fel de film la nivelul acesteia. Garnier chiar a dat lovitura cu acest produs. Sper doar să nu cumva să le vină vreo idee și să modifice formula pe parcurs, așa cum s-a întâmplat în cazul laptelui demachiant, chiar ar fi păcat. 

luni, 7 septembrie 2015

Fusta maxi vintage cu motive floare



           Fusta lungă cu motive florale la care am lucrat cu o săptămână înainte să plec în vacanță mi s-a părut că ar putea fi pusă perfect în valoare de peisajul arid din Lluc Major, așa că am decis să o port pentru singura ședință foto organizată în Mallorca special pentru partea de fashion a blogului meu. Fusta provine dintr-o rochie vintage pe care am cumpărat-o din târg exact cu scopul de a fi transformată într-o fustă maxi, lungă la modul ideal, așa cum îmi este cam greu să găsesc în magazine. Nu sunt foarte înaltă, dar se pare că la 1.73 cam toate fustele/rochiile maxi de pe piață nu reușesc să cadă peste lungimea pantofului/sandalelor și să se așeze într-un mod armonios pe siluetă. 


            Îmi place să cos, mă relaxează într-un mod aparte și consider că este un bun exercițiu pentru cultivarea răbdării, prilej pentru o scurtă introspecție sau o simplă modalitate de a-ți exersa îndemânarea și creativitatea.  Timpul – acest dușmanul al femeii secolului XXI,  nu îmi permite, din păcate, să mă las antrenată în toate activitățile care îmi fac cu adevărat plăcere în viață, presiunea competitivității care apasă femeia modernă, ne determină să ne depărtăm parcă tot mai mult de frumusețea și echilibrul prezent în lucrurile simple...







vineri, 4 septembrie 2015

Good Morning: Honey Silk Facial Serum| Din lista ”ce seruri mai folosesc pentru îngrijirea pielii”!

         În urmă cu câteva luni vă arătam un produs cosmetic foarte interesant - un ser de zi pe bază de miere - Hey Honey|Good morning, produs pe care l-am primit alături de alte multe bunătăți, de la prietena mea. Eu am o variantă mini a acestui produs, mai exact 10 ml, tocmai de aceea l-am folosit cu destul de multă zgârcenie, doar pe anumite zone și nu în fiecare zi. 
Pe specificațiile de utilizare se recomandă folosirea sa de dimineață și într-adevăr consider și eu că textura sa ușoară, reconfortantă este foarte potrivită pentru o aplicare dimineața înainte de rutina obișnuită de îngrijire a pielii și machiaj. Evident nu este exclusă posibilitatea folosirii sale și seara, dar mie personal mi se pare mult mai potrivit ca ser de zi, sub crema bază de machiaj. Tocmai de aceea am ales ca în cea mai mare proporție, atunci când timpul îmi permite să mă întind mai mult, să îl folosesc dimineața în zona ochilor și pe frunte.
Deși are în componență miere, textura sa nu este una grea, onctuoasă, așa cum ar fi de așteptat, ci este extrem de fluid, se întinde foarte ușor pe piele fiind nevoie de o cantitate foarte mică de produs. Deși nu are și o listă de ingrediente (probabil avea un ambalaj de carton în varianta sa inițială), intuiesc că are și ceva siliconi în compoziție, pentru că aspectul pielii la atingere este mătăsos, ușor siliconat. Se absoarbe repede în piele, iar după mai mult timp, chiar și acel film siliconat este absorbit perfect. 
Pe site-ul oficial am găsit informații cum că ar conține pe lângă miere, ingredient evident chiar din denumirea brand-ului în sine, ulei de cătină, vitamina A și E. 


         Are proprietăți medii de hidratare a pielii, din punctul meu de vedere. Textura sa light îl face foarte potrivit pentru a fi aplicat sub crema de zi și tot ea este aceea care îl plasează cu succes în zona cosmeticelor ideale pentru pielea grasă. Eu consider că este exact doza de care un ten cu tendințe de îngrășare are nevoie pentru un ten hidratat, dar fără film gras și pori obturați. 
Pe o piele uscată în schimb, nu simt că ar face față singur, așadar o cremă cu funcție emolientă este neapărat necesară. 


La început l-am mai aplicat seara în zona ochilor, conferă o senzație plăcută de prospețime, nu agresează pielea sensibilă a acestei zone, în niciun fel, de fapt chiar am văzut pe site că este lipsit de parabeni și bănuiesc că are o listă destul de curată de ingrediente, se recomandă a fi un produs natural. Totuși am limitat folosirea sa seara, pentru că am alte seruri mult mai hidratante pentru acest pas din rutina mea, gândindu-mă că dimineața este mult mai potrivit pentru ceea ce îmi doresc eu de la un ser - formulă ușoară, non-grasă și rapid absorbită în piele