"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

luni, 3 august 2015

Despre simplitate...


                De multe ori când mă gândesc la copilărie, îmi vin în minte serile prelungi de iulie pe care le petreceam la țară, alături de bunica, pe prispa casei, ascultând în tăcere dialogul neîntrerupt al naturii, într-o vreme când timpul nu învățase se se comprime încă, iar eu la rândul meu, nu învățasem că lumea nu se poate supune voinței mele absolute. Încă eram în perioada aceea a copilăriei în care credeam că e de ajuns să îmi doresc ceva din adâncul ființei, iar acel lucru se va îndeplini prin forța voinței mele, iar orice neconcordanță între realitate și credința mea nestrămutată, o puneam pe baza incapacității mele de concentrare profundă. Am făcut exercițiul acesta de zeci de ori în tăcere, cu răbdare și încredere neclintită în forța mea interioară, în propria mea omnipotență și încurajată în mod permanent de ocazionalele victorii pe care le obțineam, într-o vreme în care nimeni nu-mi explicase se înseamnă ”coincidența”. 


             Încet-încet orice copil învață că în viață nu poți obține ceea ce îți dorești doar prin puterea voinței și până la urmă trebuie să te împaci cu limitele tale pentru a trăi în armonie cu ceilalți și cu tine însuți.



Rochie vintage din colecția personală

            Și totuși privind în urmă, acolo, pe prispa casei bătrânești, într-un sat de munte din Oltenia, am învățat lecția răbdării, am învățat să prețuiesc tăcerea, să aștept și să cred, lecții atât de valoroase pentru viața mea de adult. 

Dar oare într-o lume cu o scară de valori răsturnată, mai putem vorbi despre lucruri atât de simple...?! 




                        Postarea aceasta este un manifest pentru reîntoarcerea la simplitate...! 


VintageLook



14 comentarii:

  1. Imi vin in minte multi oameni care in drumul lor spre glorie s-au intors la simplitate, au pretuit cunostintele si valorile materiale acumulate si le-au pus in practica insa traind acum viata intr-un ritm mai lent. In care calitatea vietii conteaza, clipele cu cei dragi. Investind in oameni si pamant, muncindu-l si culegand rodul datator de sanatate. Tare mult mi-au placut gandurile tale, tu in aceste poze esti ca o zana! :)
    pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumoasa este rochita ta. te prinde atat de bine si iti ofera un aer romantic. :)
    pupicei :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Lucrurile simple aduc cea mai multa bucurie in sufletele noastre dar din pacate am uitat sa ne bucuram de ele :( Foarte frumoasa aceasta postare, chiar m-a emotionat :) Pupici

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce frumos ai scris, mi-ai amintit si mie de copilarie si de bunica :)
    E foarte draguta coronita si rochia, iti vin tare bine :*

    RăspundețiȘtergere
  5. Off, uneori am impresia ca am avut aceeasi copilarie si am trait in aceleasi locuri (si tara mea tot in jud. Olt a fost). Dar tu vorbesti ATAT de "adanc" despre ele si impletesti cuvintele atat de frumos incat mi-a parut rau ca s-a terminat postarea asa repede. O sa mai citesc o data :).
    Superbe pozele, ochii tai, privirea exprima exact ce ai scris. Melancolie, inocenta, amintiri, dor si..simplitate. Esti o frumoasa!
    :*

    RăspundețiȘtergere
  6. Cât de mult mi-a plăcut postarea! La fel ca Federova am simțit și eu... regret că s-a terminat prea repede! Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  7. Si eu merg pe principiul ”Less is more”. Foarte draguta tinuta, iar pozele chiar reusite. Imi place ipostaza ta angelica - iti scoate in evidenta trasaturile finute! :D

    https://voxofvanity.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere
  8. Draga mea Simo, ai scris atat de frumos, atat de pur, m-ai emotionat complet! Cuvinte minunate completate de poze perfecte, esti superba! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Daca am imtelege ce frumoasa este simplitatea probabil ca ar fi suficient pentru ca toti sa traiasca in buna-stare, probabil ca nu am mai vorbi astazi de poluare si distrugerea mediului, de cersetori, de atatea drame. Rochia ta vintage este superba!

    RăspundețiȘtergere
  10. Beautiful, I really like your style. I'm your new follower # 1257 ^ - ^

    www.beautywithterri.blogspot.it

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu traiesc de-abia acum acea perioada a copilariei in care imi place sa cred ca forta mea interioara si vointa imi sunt de-ajuns pentru a rasturna muntii! Glumesc, desigur, dar e un strop de adevar in ceea ce afirm...
    Cum bine remarca Fede, e o armonie deplina intre mesajul textului si starea exprimata de fotografii prin limbaj al corpului, al chipului! Rochita e minunata si imi aminteste de ceva... dar e atat de adanca amintirea incat nu reusesc sa-mni dau seama despre ce e vorba!
    Tu, Simo, ai darul cuvintelor, ai condei, ai o sensibilitate extraordinara... scrie o carte, scrie!!!
    Prietena draga, felicitari pentru articol! E scris cu sufletul. :) Te imbratisez!

    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
  12. Beautiful.

    Follow me on GFC, I always follow back.

    WWW.HEKYMA.COM

    RăspundețiȘtergere
  13. Esti extraodinara,Simona!De o frumusete rara si misterioasa,as putea spune.

    Rochia este exact pe gustul meu:romantica,simpla,lejera,feminina.

    Te pup!

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta este foarte importantă pentru mine, iți mulțumesc pentru comentariu!