De câțiva ani am renunțat la machiajele colorate și am început să folosesc numai nuanțe neutre și cel mult burgundy, însă preferatul meu rămâne în continuare eyelinerul pe care îl aplic fie peste fardul de pleoape, fie pe simplu, fără nimic altceva.
Din păcate, de când sunt mamă, timpul este extrem de prețios și îmi este foarte greu să mai creez machiaje elaborate, iar pentru liniuțe perfecte de eyeliner se știe că este necesară concentrare și puțin mai mult timp pentru trasarea corectă a acestora. Acesta este motivul pentru care port mult mai rar tuș pe pleoape, deși l-aș prefera mereu în detrimentul unui machiaj elaborat cu multe farduri combinate în mod creativ.
Deși tușul meu preferat rămâne cel cu pensulă clasică, am mai multe variante în trusă - tușurile cremă pe care le aplic cu două tipuri de pensule, dar și cele cu vârf de tip cariocă.
Unul dintre ele este Kat von D Tattoo Liner, o variantă mini, pe care am folosit-o în acest machiaj.
În acest machiaj am trasat o linie mai groasă de tuș, dar am mai multe variante de linii pe care le folosesc în funcție de tipul de look pe care îl urmăresc. Totuși consider că această variantă, cu acest tip de ascensiune a codiței, este una care se potrivește foarte bine formei ochilor mei și o port destul de des.
Ca de obicei, așa cum am mai mărturisit aici, din cauza faptului că nu mai pot exersa așa de des și mi-am mai pierdut din îndemânare, folosesc întotdeauna înainte de tuș, un creion dermatograf negru Ada, cu ajutorul căruia trasez șablonul pe care mai apoi îl umplu cu tuș.
Am ales Ada pentru că nu este un creion foarte pigmentat, astfel încât dacă se întâmplă ca linia să nu iese exact cum vreau, o pot retușa foarte ușor prin ștergere cu degetul, fără să împrăștii creion peste tot. Abia după ce obțin linia pe care mi-o doresc, trec la aplicarea eyelinerului propriu-zis.
Deși folosirea unui tuș cu vârf cariocă pare cea mai simplă metodă prin care poți trasa linii perfecte, nu este întotdeauna așa. Eu personal simt că mă descurc mult mai bine cu pensula subțire, aceea clasică, datorită faptului că îi pot da o ascensiune mult mai frumoasă codițelor. Până la urmă cred că este o chestiune de obișnuință și nu trebuie decât să testați toate variantele pentru a vedea care este aceea care vi se potrivește vouă cel mai bine.
Eyelinerul Tattoo Liner Kat von D este foarte pigmentat, aplicatorul este impecabil, conceput perfect pentru a putea trasa liniile cât mai precis și se usucă mat, însă nu instantaneu, așa cum am pățit la alte produse, astfel încât era foarte greu să creezi o continuitate dacă nu reușeai să trasezi perfect din prima.
Este rezistent la transfer, nu se crapă și nu curge, nu se șterge și nu se estompează, arată pe tot parcursul zilei exact ca la aplicare. Menționez totuși că eu nu am pleoape uleioase și în general toate fardurile au o rezistență bună pe pleoapele mele, dar totuși am avut și experiențe foarte proaste cu multe eyelinere de-a lungul timpului.
Este rezistent la transfer, nu se crapă și nu curge, nu se șterge și nu se estompează, arată pe tot parcursul zilei exact ca la aplicare. Menționez totuși că eu nu am pleoape uleioase și în general toate fardurile au o rezistență bună pe pleoapele mele, dar totuși am avut și experiențe foarte proaste cu multe eyelinere de-a lungul timpului.
Îmi place și pasta și aplicatorul, dar totuși în timpul procesului, după o perioadă mai lungă de la deschidere, pe măsură ce încerci să creezi liniuțe cât mai simetrice, pasta începe să se usuce pe aplicator ceea ce îți îngreunează aplicarea.
Dacă ești foarte pricepută la trasare și termini totul foarte repede, posibil să nu simți acest inconvenient, dar atunci când produsul este deschis mai mult timp nu se mai comportă așa de frumos.
De obicei trebuie să îl închid și să îl las câteva minute de o parte pentru ca aplicatorul să se încarce suficient de mult ca să pot continua machiajul. De cele mai multe ori nu am nici răbdarea și nici timpul necesar și folosesc un alt produs pentru a termina ceea ce am început.
În concluzie, pentru mine varianta Kat von D Tattoo Liner nu este chiar cea mai bună opțiune, este un eyeliner bun și foarte apreciat, dar din cauza faptul că mie îmi ia mult timp să construiesc liniuțe perfect simetrice, îmi creează ceva probleme.
Îl puteți găsi în magazinele Sephora.
Dacă ți-a plăcut articolul meu, un share pe facebook m-ar ajuta!
Dacă aveți întrebări, căsuța de comentarii vă stă la dispoziție!
***
Zilnic mă puteți găsi cu informații noi pe contul meu de instagram @simonatucu!
Vă aștept!
Blog editor: Simona Tucu
Eu am mari batai de cap si prin prisma diferentelor dintre ochi, mai sus/jos, mai adancit/pliu lasat, mana cum e, trasarea e o loterie.
RăspundețiȘtergereSi cand timpul devine pretios... te inteleg.
pupici
Oo, da, daca exista diferente vizibile de diferente intre ochi, totul devine si mai dificil :P Exersare multa, asta e singura solutie :P
ȘtergerePup si eu, Miha!!
inseamna ca eu as fi un dezastru cu acest tus in mana :). dar m-am resemnat deja...
RăspundețiȘtergereIn principiu acest tip de aplicator este considerat cel mai usor de folosit, poate tie chiar ti-ar placea :)
Ștergerebun, bine de stiut... eu am doar 2creioane pt ochi, deci ele nu. s ok ot trasat frumos😅
RăspundețiȘtergere