"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

miercuri, 8 ianuarie 2014

Postare fără titlul


         Mă întreb cum e posibil ca un bărbat obosit, cu barbă de două zile și cearcăne să arate ... nu știu, simpatic, plăcut, uneori chiar răvășitor de sexy, pe când o femeie obosită ... ei, bine, cu toate știm din experiența personală cum arată o femeie obosită și e foooarte departe de termenul sexy... 

       În concediul meu de sărbători, după câteva zile de somn normal, zile în care nu a mai trebuit să mă trezesc la ora 6, am observat că o parte din ridurile mele au dispărut cu desăvărșire. Măi, să vezi că treaba aceea cu somnul de 8 ore nu e un mit sau dacă e, cel puțin pielea mea crede cu siguranță în el, pentru că așa ten frumos nu am mai avut ... sinceră să fiu nu-mi mai amintesc când am arătat atât de bine în mod natural, fară farduri, ultima dată. Evident că minunea nu a ținut decât până am reînceput serviciul, pentru că acum ridurile au reapărut și le privesc analitic la fiecare demachiere și nici nu-mi mai vine să cred că nu au fost acolo dintotdeauna.
          Oricum treaba asta cu ridurile e foarte ciudată, pe lângă cele descrise mai sus, pe care le port practic în fiecare zi, mai există o grupare secretă care nu iese la suprafață decât după o perioadă de minim o săptămână de neîngrjire a tenului (aici mă refer la exfolianții chimici, cremele antirid și serumurile pe care le folosesc în fiecare zi). Practic ele există, însă într-o stare latentă și știu că la un moment dat se vor instala indiferent de rutina mea de îngrijirea a tenului.



           Și fără legătura cu frământările mele interioare legate de raportul dintre riduri și nivelul de oboseală, vreau să vă spun că astăzi am terminat de citit Pădurea spânzuraților. În ultimii ani m-am apropiat mai mult de literatura română, pe care am evitat-o prin toate tertipurile posibile pe vremea liceului (de la Mara mi se trage, vă spun sincer, mi s-au părut tortură curată orele necesare parcurgerii acelui roman), însă recent am descoperit câteva titluri care m-au făcut să-mi schimb optica și să-mi aduc în bibliotecă și cărți foarte cunoscute din literatura națională. Pădurea spânzuraților este prima carte citită în anul 2014 și deși este a doua oară când o citesc (prima dată am luat contact cu ea acum vreo 18-20 de ani), plăcerea lecturii și satisfacția sufletească aferentă au fost mult mai mari de această dată. Așa cum este firesc, intre timp eu am evoluat personal, am atins un nivel de autocunoaștere mult mai mare, iar acum îmi sunt mult mai dragi acele fragmente de introspecție ale eroului/eroilor principali, personajele cu puternice frământări interioare și zbucium sufletesc, înțeleg mult mai ușor și la un nivel mult mai profund resorturile care detemină un anumit soi de comportament psihologic aparent impulsiv, aberant, poate chiar deviant. 
Recomand cu tot sufleul această carte dacă nu ați citit-o până acum, o pot numi una dintre cărțile mele preferate. 

Vă provoc să-mi spuneți care este ultima carte scrisă de un autor român pe care ați citit-o?
Eu îmi doresc să-mi cumpăr Suflete tari de Camil Petrescu, este în wishlist de mai bine de 15 ani, rușinos, știu! :P



V-am pupat ... ah, și nu uitați să dormiți 8 ore pe noapte! :)


                               VintageLook 

36 de comentarii:

  1. Uh-oh și ce bine arată bărbații ăștia nerași și obosiți, dimineața. Mai bine decât atunci când sunt treji de o jumătate de zi!
    Ultima carte scrisă de un autor român...În război, de D. Zamfirescu. Nici eu n-am citit Suflete Tari. Trec și eu în colțul rușinii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da,da, sunt perfect de acord cu tine in ceea ce priveste treaba asta cu barbatii!! :P
      Nu am citit nici In razboi, dar na...precum spuneam, eu am mult de recuperat in ceea ce priveste literatura romana.
      Anul acesta citim cu siguranta Suflete tari :P
      Te-am pupat!!

      Ștergere
  2. Irina Petrea - Si tu poti fi supernanny :)))) Ce sa-i faci, de la o varsta trebuie citite si astea...:*

    RăspundețiȘtergere
  3. Ultima carte scrisa de un autor roman pe care am citit-o a fost acum 4-5 ani, in liceu. Recunosc nu m-a atras literatura romana, dar totusi singura carte care mi-a placut din literatura romana si pe care am citit-o cu drag si nu pentru ca era in programa scolara (oricum nu era) este Ciuleandra de Liviu Rebreanu :D In rest citesc mai multe carti din literatura universala, cartea mea preferata fiind Soarele gol de Isaac Asimov ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Soarele gol, zici, am notat! Nu am citit-o, dar o sa caut informatii despre ea pe google. Multumesc pentru sugestie! :)
      puup!

      Ștergere
  4. Enigma Otiliei este una din cartile mele de suflet si am recitit-o recent cu mare placere.Suflete tari nu a ajuns inca pe lista mea de carti citite..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-a placut enrom de mult Enigma Otiliei, intr-adevar merita citita. :)

      Ștergere
  5. Cel mai iubit dintre pamanteni-Marin Preda.Daca nu ai citit-o,ti-o recomand...sa vezi acolo introspectie interioara:-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am avut-o chiar si in biblioteca personala, dar am evitat-o mereu, nu stiu de ce...Pe cuvant ca o voi citi anul acesta la sugestia ta. Chiar o voi cauta alaturi de Suflete tari.
      Multumesc mult pentru sugestie!!
      Puuup!

      Ștergere
  6. Oboseala își pune amprenta pe toate, chiar dacă am 21 atunci când nu dorm și nu mă hidratez corespunzător zici că s-a purtat un război pe fața mea. :(
    Ultima carte citită de un autor român este Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu. Mi-a plăcut foarte mult. Nu sunt sigură 100% dar eu pe asta mizez ;;). A fost acum 3 ani.
    Cu siguranță acum aș aprecia altfel romanele impuse la școală. Pădurea spânzuraților țin minte că am citit 2 file și am închis cartea. Nu le înțelegeam rostul pe atunci. Acum aș citi cartea, m-ai făcut curioasă.
    Între timp eu citesc foarte mult romane de dragoste, pentru că mă relaxează și mă fac să mă îndrăgostesc la nesfârșit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii ca eu nu am mai citit un roman de dragoste de o eternitate, nici nu-mi vine in cap vreun titlu acum... :P

      Ștergere
  7. Sa stii ca eu tin la cele 8 ore de somn. Altfel nu pot functiona...Sunt un om matinal dar adesea ma culc odata cu gainile. :)
    Mi-ai pus o intrebare de baraj...Cred ca nu am mai citit o carte scrisa de un autor roman din...liceu.
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu trebuie sa-ti urmez exemplu si sa ma culc odata cu gainile pentru ca oricat m-as stradui se pare ca nici eu nu functionez prea bine fara cele 8 ore de somn, iar saptamana aceasta mi s-a demostrat cel mai bine acest lucru... :(

      Pentru a doua parte a postarii, iti recomand Padurea spanzuratilor.. :)

      Ștergere
  8. somnul e destul de important, din pacate, eu am niste cearcane pe care nu le rezolva nici 24h de somn...nu stiu de la ce sunt, cred ca e o problema interioara :(
    cat despre carte..sincer, cam acum citesc una de un autor roman, mai exact "Impotriva noastra", de Gellu Dorian.

    http://paginidezisinoapte.blogspot.com (follow me, pls)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca este posibil ca cearcanele sa se formeze si ca urmare a unei afectiuni, dar cred ca si genetic...la mine nu e cazul niciunei dintre posibilitati, din pacate oboseala ma face sa arat ... sa zicem ca mai putin placut. :)

      Cartea pe care o citesti tu nu imi este cunoscuta, din pacate :(
      M-am abonat, pupici!!

      Ștergere
  9. Mda, treaba cu ridurile o stiu si eu ... de fapt, o vad pe pielea mea! Referitor la scriitorii romani, trebuie sa marturisesc ca nici eu nu-i prea citesc! Mie nu-mi place literatura noastra si-mi asum afirmatia! Am citit in timpul scolii tot ce era de citit, dar in afara de Padurea Spanzuratilor, Ion, Morometii, Bacovia, Creanga, Caragiale si Cosbuc, nu m-a impresionat niciun scriitor/nicio opera. Nu cred ca sunt eu foarte pretentioasa in materie de literatura, dar nu gasesc opere romanesti pe gustul meu. Si in timp am ajuns sa fac tot posibilul sa evit autorii romani! Multi mi se par lipsiti de inspiratie sau maniera lor de scriere nu reuseste sa trezeasca nimic in mine, nu-mi da de gandit, nu ma rascoleste. Atunci de ce sa-i mai citesc?! Am citit tot ce am considerat ca e important pentru noi, ca romani (pentru ca sunt opere care trebuie citite), dar mi-a fost de ajuns! :D Uite, mie, de exemplu, nu-mi place Eminescu! Nu mi-e rusine sa spun asta! Ma bucur ca a facut cinste tarii noastre, ma bucur ca e considerat un mare scriitor, dar mie nu-mi plac poeziile lui! Cosbuc a ajuns mult mai usor la sufeltul meu, are poezii mai incarcate de sentiment decat Eminescu. Hai c-am dat-o in critica literara deja! Concluzia e ca si eu evit cat de mult pot literatura noastra! Poate gresesc, poate nu, important e ca citesc cat de mult pot si nu-mi privez spiritul de frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te inteleg perfect, cam pe acolo m-am situat si eu in liceu in ceea ce priveste abordarea literaturii clasice romanesti si recunosc ca am incercat pe cat posibil sa citesc doar strictul necesar. Recunosc insa ca nu as mai proceda la fel daca m-as putea intoarce in timp cu mintea de acum. :P
      In schimb imi place mult de tot poezia romaneasca si cred ca aici am citit mult, destul de mult, daaaar cand vine vorba de Eminescu eu cel mai mult si mai mult il iubesc ca prozator, desi partea lui de proza nu a impresionat foarte tare criticii literari si a fost considerata mediocra.
      In sfarsit, si in literatura ca si in orice altceva gusturile sunt diferite, nu-i asa? Iar pe parcurs se mai pot si schimba ... :)
      Pupici!! Noapte buna!!

      Ștergere
  10. Uite ca nu am studiat ridurile dupa o noapte scurta, dar am avut din alea cu 4 ore de somn si eram ametita toata ziua, greata si durere de cap ... argumente bune sa ma tin de 7-8 ore de somn pe noapte :)
    Cat despre lecturile romanesti ... rusinica, nu-mi amintesc; dar am tras cu ochiul prin ce am si anul acesta incerc un pic de literatura romana sa-mi spal rusinea :D
    Si daca tot suntem la ceas de seara, odihna placuta si lecturi frumoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, deci nu numai eu am stare de greata cand nu dorm suficient. Toata saptamana aceasta m-am plans la birou din cauza starii de voma pe care am avut-o din cauza oboselii. A fost o saptamana ingrozitoare pentru mine si mi-am dat seama ca mi-ar placea foarte mult sa pot lucra de acasa, dar ...

      Legat de partea de literatura, eu am primit de la tine doua carti scrise de doua romance care mi-au placut incredibil de mult, iti amintesti? Urechile pisicii Olga si Deadline, pacat nu le-ai citit, dar ti le pot imprumuta!! :D

      Pupici si un weekend minunat!!

      Ștergere
    2. Gestionarea timpului, problema mare - eu lucrez acasa si uite ca azi am dormit vreo 5 ore, deci durere de cap, greata ..., poate maine va fi mai bine :D
      Ma bucur ca ti-au placut cartile; eu am cautat pe laptop sa vad ce am in romana si am de unde alege, doar sa am timp si un cap limpede; am deschis o carte de Emil Cioran - nu merge cu durere de cap :)
      Duminica placuta si voua!

      Ștergere
  11. Super melodia, eu am ca ton de apel.Cartea am citit-o inca din liceu, Rebreanu este unul din autorii mei preferati ca si Calinescu, Marin Preda, Creanga, Camil Petrescu si Mihail Drumes, pe care il recitesc in aceste zile.Citeam in scoala tot ce puteam, mai ales literatura de la noi, insa am urat poezia.
    Intr-adevar lipsa somnului se vede imediat si aceeasi privire critica o arunc si eu mai mereu asupra ridurilor mele.Acum sunt intr-o lupta continua cu apa, incerc sa beau cat pot de mult...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi place piesa aceasta, mi se pare un salt urias pentru Adda de la piesa anterioara si ma bucur mult pentru ea. :)
      In sfarsit legat de carti, Mihail Drumes este scriitorul meu preferat dintre romani, m-am bucurat sa-l vad in lista ta. :)

      Eu la capitolul apa sunt jalnicaaa si mai am si probleme cu rinichii :(

      Pup, draga mea, un weekend frumos iti doresc!

      Ștergere
  12. Pentru mine, descoperirea lui 2013 vine odată cu lecturarea celor două volume ale Irinei Binder - Fluturi ♥. Mi-a plăcut, m-a atras cu fiecare rânduleţ parcurs şi le-am citit în 4-5 zile, cu tot cu treburi în program. Literatură clasică nu am mai citit din clasa a 12-a, dar poate reuşesc anul acesta să mai punctez câte ceva.
    Pupici, Simo! Odihnă plăcută ♥.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru recomandare, nu am auzit de aceasta scriitoare si chiar m-ai facut curioasa, o sa caut pe google sa vad despre ce e vorba.. :)

      Draga mea, un weekend odihnitor iti doresc si eu! :)

      Ștergere
  13. Probleme cu cearcanele si ridurile, care se accentueaza din cauza oboselii, se gasesc si la mine. Mai ales atunci cand nici nu ma hidratez.
    Legat de cartile scrise de clasici romani, cred ca multi dintre noi ar trebui sa le citeasca sau reciteasca. La varsta matura intelegi altfel scrierile clasicilor. Personal, in 2013 l-am recitit pe Mircea Eliade - Maitreyi si Nunta in cer, precum si pe Marcel Drumes - Invitatie la vals.
    Te imbratisez cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai mare dreptate,Cornelia, si eu am descoperit un cu totul alt univers in cartile pe care le-am recitit recent! Invitatie la vals am cautat si eu exact in ziua in care am dat drumul acestei postari, mi-ar fi placut sa fie urmatoarea carte citita, dar nu am gasit-o. Acum citesc Fantoma de la opera.
      Te imbratisez si eu! :)

      Ștergere
  14. N-am mai dormit 8 ore pe noapte de fix 8 luni si ceva :)). Mi-e dor de somn la infinit dar nah..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci dupa ce nu o sa mai lucrez (sper doar pentru ca o sa fac si eu un bebe), nu o sa pot dormi din cauza bebelui?! Faaaain!! ...deci asta ma astepta? :(

      Ștergere
  15. Mara??? De ce nu? Mie mi-a placut...:)
    Nici eu n-am citit "Suflete tari" (n-as putea spune de ce)!
    Ultima carte a unui autor roman - este vorba despre unul contemporan, Andrei Plesu: Frumusetea pierduta a vietii!

    Referitor la riduri si exfolianti (repet spovedania facuta pe blogul Georgiei): sunt incredibila (nu in sensul bun), dar nu am inceput sa aplic AHA-ul derma E; nu ma intreba de ce, nu am raspuns; in conditiile in care chiar am nevoie, chiar astept rezultate dar... :))) Sunt de neinteles!

    Barbatii...pai sunt doua categorii: al meu si ceilalti; al meu imi place ras; e mai luinos si nu ma zgarie! :)) Ceilalti, fiind doar de privit, depinde... :D

    Te pupacesc!
    Mi-era dor de tine! Ti-am citit postarile dar eram atat de obosita incat miam zis sa revin pentru feedback!

    Ilda
    Lavender Thougths

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. *luminos
      *mi-am zis
      Stii ca am metehnele mele - deformatie profesionala! Bine ca nu le fac asa altora! :)))

      Ștergere
    2. Nuu, nu mi-a placut deloc Mara si mi-am luat angajamentul ca o voi citi pentru ora de romana de a doua zi si m-am tinut de cuvant, dar asa de tare mi-a displacut :P Eu descoperisem Noica, Cioran si Osho pe atunci :))) Aveam alte orientari :))
      Ce mult imi place sa-mi reamintesc perioada liceului, e singura perioada din viata mea in care am fost EU in cea mai autentica forma a mea...suna ciudat ceea ce am spus,dar cred ca nu o pot spune mai bine de atat :)

      In alta ordine de idei, cum nu ai folosit AHA-ul???? Rusinica, rusinica, nu ai scuze :P

      Mi-a placut mult abordarea ta legata de barbati "al meu si ceilalti" zici?! De tinut minte :P

      Te imbratisez cu drag!!! Un weekend minunat iti doresc (cat a mai ramas din el)!

      Ștergere
    3. ))) Ai dreptate, mare rusine (nu doar rusinica)...Procrastinarea asta! :P
      Referitor la barbati, acum realizez ca am scos o "duma", dar a fost spontana, dictata in egala masura de sentiment si ratiune!

      Multumesc, Simo! Weekend fain de tot iti doresc si eu!

      Ștergere
  16. Off, numai cu gandul la somn si imi cad ochii in gura :-< nici nu vreau sa ma gandesc la riduri :)) ma imbarbatez cu gandul la vacanta de vara :D. De citit acum citesc Morometii ( e singura carte pentru bac pe care o mai am) insa de placut mult mi-a placut Maitreyi de Eliade. Cred ca a fost si cea mai repede citita :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, nici eu nu ma gandeam la riduri la varsta ta, dar o sa vezi cum vin tiptil,tiptil :P
      Si mie mi-a placut foarte, foarte mult Maitreyi, pe asta chiar am citit-o si chiar ma bucur! :)
      Pupici, merci de vizita!!

      Ștergere
  17. Pun Suflete tari pe lista. Ultimul autor roman de pe noptiera a fost Cartianu, cu seria despre revolutie. Inainte am citit Cella Serghi, Panza de paianjen, m-a facut sa imi doresc sa vad Balcicul. Dintre autorii romani, imi place mult Eliade, Sorescu, Preda. Cel mai iubit dintre pamanteni e una dintre putinele carti pe care le-am recitit, de fiecare data o redescopar sub alta forma. Dintre contemporani nu pot sa nu il amintesc pe Lucian Boia, e adevarat ca nu scrie romane, insa de fiecare data cand inchid o carte de-a lui ma simt mai bogata, simt ca am ramas cu ceva.
    Cat despre barbati, ai perfecta dreptate, plus ca nu sunt nevoiti sa se epileze :))

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!