"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

marți, 21 noiembrie 2017

Gama Wash&Go argan, camelie și migdale| Elixir pentru păr cu uleiuri și siliconi

Recent am descoperit un ulei siliconat pentru îngrijirea părului despre care voiam să vă vorbesc și vouă. Eu folosesc de mulți ani astfel de produse, de la diverse branduri și am pe blog numeroase articole în acest sens, sunt de altfel singurele produse de îngrijirea părului care conțin uleiuri, nu că aș avea ceva cu acestea, dar pe părul meu au o eficiență redusă, nu funcționează la fel de bine ca în cazul altor persoane. 

Folosit pe părul umed sau uscat, în funcție de preferința personală a fiecăruia, dar și de nevoile părului, uleiul siliconat potolește norișorii și firele rebele de păr, redă un aspect sănătos vârfurilor uscate și conferă luciu părului.

El poate fi folosit, de asemenea și ca tratament înainte de spălarea pe cap, aplicat pe părul uscat și păstrat ca o mască cel puțin 15 minute. 

Dacă dozezi în mod corect cantitatea, el nu îngrașă părul și nu și nu îi afectează volumul. Se aplică obligatoriu numai pe lungimea părului. 


Uleiul despre care vă spuneam mai sus este din gama Wash&Go și îl găsiți la raft sub denumirea de Elixir. Are în componență ulei de argan, ulei de camelie și ulei de migdale, alături de câțiva siliconi. 

Spuneam adeseori pe blog, în articolele mele despre îngrijirea părului, că mie îmi plac produsele care au în componență siliconi, îmi place felul în care aceștia lucrează și protejează firul de păr. Părerile sunt evident, împărțite, dar important e să vă ascultați nevoile părului vostru și să vedeți ce produse lucrează cel mai bine în cazul vostru. 

Fie că îl găsiți sub denumirea de elixir, cristale lichide, serum, fluid iluminator, produsul este un amestec de uleiuri, siliconi și emolienți, cu textură uscată care se absoarbe în firul de păr și nu conferă un aspect gras. Repet, atenție mare la cantitate! 

Poate fi folosit atât pe părul drept pentru potolirea firelor rebele, cât și pe cel ondulat, creț pentru definirea buclelor. Asta dacă îl folosiți la final pe părul uscat. 

Ca tratament, pentru hrănirea vârfurilor uscate/deteriorate sau pe toată lungimea firului de păr, poate fi folosit înainte de spălare ca o mască, după cum am spus și mai sus, sau la final înainte de uscarea părului. Eu îl folosesc doar pe părul uscat.

Elixirul Wash&Go se găsește în toate supermarketurile la un preț foarte, foarte bun - în jur de 13 lei/100 ml. 
Din aceeași gamă argan, camelie și migdale, găsim și un șampon și o mască la 300 ml destinate tuturor tipurilor de păr. 


Ce spuneți de gama Wash&Go argan, camelie și migdale
V-ar tenta vreun produs?








VintageLook

10 comentarii:

  1. Mmm cred ca o sa il incep si eu. Momentan am altul inceput, dar curiozitatea ma roade! :D Mai ales ca eu am niste fire rebele la baza parului, care ma enerveaza uneori super mult, insa mi-e cam teama sa pun ulei, sa nu se ingrase si sa arate urat. Dar o sa incerc o pcatura din acest ulei..sa vedem daca ma ajuta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sa fii atenta unde aplici, am si eu unele la baza fruntii, dar acolo nu pot sa il folosesc, sunt prea scurte si prea aproape de piele, dar il folosesc pe lungime si mai generos pe varfuri... :)

      Ștergere
  2. Ahh...de cand n-am mai folosit Wash&Go... Uleiul de par trebuie sa il incerc, pentru ca firele rebele de par imi dau mari batai de cap !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E fain si pentru varfurile uscate, le imbunatateste aspectul :)

      Ștergere
  3. Nu am incercat gama aceasta, dar iubesc produsele de par, in special cele leave-in. Imi mai aseaza si mie parul :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si mie imi plac, mi se par si comode de folosit, am si eu cateva variante cu diverse functii :)

      Ștergere
  4. am vazut noile produse in magazine insa nu le-am testat. sper ca in curand..

    RăspundețiȘtergere
  5. Dupa se poate folosi placa pentru îndreptat fara probleme?

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!