"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

vineri, 29 mai 2015

Rimel pentru volum Kiko

          De mulți ani sunt fidelă rimelurilor Oriflame, mai exact celebrului Wonder Lash, dar de vreun an folosesc cu aceeași plăcere și Volume Build și sinceră să fiu nu am de gând să schimb această rutină prea curând. Cu toate acestea în ultimele luni, am folosit/testat un produs nou – marca Kiko – Volumeyes +, despre care m-am gândit să vă vorbesc astăzi.
          Prin luna martie postam câteva poze din city break-ul meu în Milano, ocazie cu care vă promiteam și poze cu produsele Kiko pe care le-am cumpărat de acolo. Inițial nu aveam de gând să îmi cumpăr rimel, dar întâmplarea a făcut ca, la ora 7:30 când am aterizat în Italia, să-mi dau seama că în trusa de farduri am uitat să adaug și rimelul meu Wonder Lash pe care îl pregătisem pentru călătorie. Evident că nu puteam să mă plimb prin centrul Milano-ului cu machiajul incomplet, așa că înainte chiar să se deschidă magazinele din centru, eu, împreună cu soțul meu, căutam un magazin cu produse Kiko. Nu a durat mult până am găsit unul, acestea fiind foarte răspândite în Italia. Produsele Kiko, după mine, au o calitate și prețuri apropiate de cosmeticele Maybelline, gama este foarte variată și mereu apar colecții noi, foarte interesante. Au și reduceri mai tot timpul, astfel încât este imposibil să mergi în Italia și să pleci fără măcar un produs Kiko.

                 Dintre toate rimelurile prezente la stand, mi l-am ales pe cel care promitea cel mai puternic efect de volum al genelor, adică cel din imagini. A costat 8 euro, un preț echitabil pentru calitatea sa, după mine. Nu este cel mai bun rimel pentru volum pe care l-am încercat, dar se descurcă destul de bine aplicat în două sau trei straturi, mai mult de atât nu permite, genele se lipesc și capătă un aspect foarte încărcat. Pe parcusul zilei nu se fărămițează, dar cumvă parcă efectul de gene bogate începe să se diminueze ușor. Pasta are o consistență medie și după circa două luni și jumătate de folosire încă se prezintă foarte bine, nu s-a consumat și nici nu s-a întărit decât foarte puțin. Cu toate acestea nu consider că poate egala minunatul meu Wonder Lash, pasta nu are acea consistență și aspect siliconat, mătăsos pe care îl obțin cu ajutorul rimelului Oriflame. Peria, pe de altă parte mă ajută, datorită formei subțiate spre vârf, să ajung și la genele din colțul interior al ochilor și să mă ocup cu mai multă atenție și precizie de genele de pe pleoapa inferioară, așa că primește o bilă albă din partea mea.



               În concluzie, rimelul Kiko îmi place, nu îmi pare rău că l-am achizitionat, consider că raportul calitate-preț este unul corect și aș îndrăzni să îl recomand fetelor cărora le plac rimelurile cu periuță clasică, dar și celor care nu au răbdare prea mare pentru această operațiune, pentru că forma periei facilitează aplicarea, iar datorită pastei consistente, chiar și aplicat într-un singur strat se vede frumos.


Revin și cu alte impresii despre celelalte produse Kiko pe care le folosesc în prezent, așa că stați pe aproape, dacă sunteți interesate de subiect. 

                           VintageLook


Dacă ți-a plăcut articolul meu, un share pe facebook sau pe google+ mi-ar fi de folos. De asemenea aștept feedback-ul tău în căsuța de comentarii, iar dacă dorești sa fii la curent cu noutățile, mă poți găsi pe instagram @vintagelooksimona

10 comentarii:

  1. efectul este wow! mersi pentru review

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu ca si tu folosesti produse Kiko, ma bucur ca ti-am fost de folos! :)

      Ștergere
  2. Nu am avut niciodata curiozitatea sa imi iau un rimel kiko, poate si pt ca eram fidela altora. Dar imi place mult periuta acestuia, si o sa il cumpar data viitoare cand merg in oras. Happy me, am kiko la 10 km :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, ce norocoasa esti sa ai un astfel de magazin langa tine :P Mie imi plac foarte multe produse de la ei, cred ca as fi toata ziua in magazin :))) Sper sa iti placa rimelul, daca te hotarasti sa il achizitionezi, eu zic ca isi merita banutii :P

      Ștergere
  3. Ah si eu tocmai ce am descoperit rimelul Wonder Lash...e minunat :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daaa, si eu i-am declarat dragoste eterna, nu mai am de gand sa renunt la el. Imi iau cate 3 bucati cand e la reducere :P

      Ștergere
  4. Ai niste gene foarte frumoase! De ochii in sine... cred ca stii ca merita sa li se inchine ode! ;)
    Imi place mult efectul rimelului! Stiu acel gen de mascara care ofera volum dar care are o limita foarte subtire intre a arata foarte bine pe gene si a le incarca!
    Ma inteleg foarte bine cu peria cu forma conica similara a mascarei Teeez Trendy Cosmetics pe care o am de la cutia Pick N Dazzle castigata pe blogul Stellei!

    Multumim pentru review, draga mea Simo!
    Calde imbratisari, prietena draga! Sa ai weekend relaxant! :)

    Ilda
    Lavender Thoughts

    P.S. Iti multumesc pentru toate vizitele cu care mi-ai bucurat inima in ultima perioada! Eu am fost tare "pierduta", m-au depasit cu totul evenimentele - asa va fi pana la final de an scolar! Dar apoi... imi scot parleala! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ai intuit perfect, limita este de 3 straturi cu indulgenta, daca insisti mai mult de atat, aspectul va fi incarcat, neplacut. Dar iti dai usor seama de acest aspect si stii cum sa ajustezi cantitatea pe parcurs, astfel incat intr-un final aspectul sa fie unul de gene bogate, neincarcate.
      Cat despre cutia castigata pe blogul Stellei...nu am stiut, felicitari, ma bucur ca ai ocazia sa incerci produse noi cu ocazi asta. :)

      Iti multumesc mult pentru vizita, nu te stresa cu partea de blogging, asa e viata, prioritatile se schimba in mod permanent, o sa vina din nou si timpul sau, asa cum prea bine ai spus si tu... Multi pupici si un weekend minunat!!

      Ștergere
    2. Aaaaaa, cum sa nu stii de Pick N Dazzle-ul meu??? :D
      Uite link, am prezentat pe blog cutia! ;)
      http://cosmeticelacontrol.blogspot.ro/2015/02/ce-am-primit-in-cutia-pick-n-dazzle.html

      Pupici, scumpa! :)

      Ștergere

Părerea ta este foarte importantă pentru mine, iți mulțumesc pentru comentariu!