![]() |
9 zile de viață - cele mai mici piciorușe pe care le-am atins vreodată |
De mult timp am vrut să scriu un articol special despre cea mai frumoasă
perioadă din viața mea, despre timpul prezent și despre ce înseamnă să fii cu
adevărat împlinită ca femeie, din perspectiva mea.
S-a scurs mai bine de un an
de zile de atunci și nu am găsit niciodată momentul potrivit, dar luna aceasta
Sanosan mi-a trimis o invitație cât se poate de directă – aceea de a povesti despre
ce a însemnat pentru mine să devin mamă.
Pentru că da, de mai bine de un an deja, după cum probabil știți, sunt mama unei minuni pe nume Adnana.
Minune, miracol, binecuvântare nu e mult spus, ci reprezintă
atribute pe care le înțelegi pe deplin abia după ce devii părinte și trăiești la
cote inimaginabile emoția fiecărei mici transformări prin care trece puiul tău,
fără să le mai poți percepe ca pe lucruri firești, așa cum probabil obișnuiai să o
faci până la momentul respectiv, studiind ceilalți bebeluși din jurul tău.