Crema de ochi – între moft și necesitate
Crema pentru conturul ochilor, la nivelul său de concept, rămâne unul dintre cele mai controversate produse de skincare. Încă există ideea potrivit cărei crema hidratantă de zi și|sau de noapte este suficientă pentru a fi folosită și în zona ochilor, iar produsele create special în acest scop, nu reprezintă altceva decât o strategie de marketing bine gândită.
În mod paradoxal, în ultimii ani chiar și brandurile care promovau agresiv ideea mai sus menționată, au decis să includă în portofoliul lor creme special concepute pentru conturul ochilor. Cu siguranță schimbarea de optică a fost dictată de cererea pieței! Femeile, în majoritatea lor, folosesc și cer produse pentru conturul ochilor tot mai complexe și mai eficiente.
Și eu fac partea din categoria acelor femeilor care consideră că o cremă de ochi este o necesitate și nu doar un moft. Nu am folosit în mod constant un astfel de produs, dar de fiecare dată în perioadele de pauză, nevoia se creează.
Sunt mulți ani de când am ajuns
la concluzia că este foarte important să aplic în jurul ochilor produse
distincte față de crema obișnuită cu care îmi hidratez tenul. Pielea din jurul
ochilor este mult mai subțire și mai sensibilă, se deshidratează mult mai ușor,
secretă mult mai puțin sebum și suportă o cantitate de machiaj mai mare decât
restul tenului, fiind predispusă la riduri mult mai intens decât oricare altă
zona a feței.
Bioderma Atoderm Intensive Eye - crema de ochi calmantă pentru piele iritată
Despre produsele Bioderma din
gama Atoderm v-am mai vorbit pe blog. Bioderma Atoderm Intensive Eye este însă
una dintre noutățile acestui brand, poposite relativ recent în rutina mea de
îngrijire a pielii.
Este un produs unic, destinat
pielii sensibile, uscate și iritate din jurul pleoapelor și a ochilor acționând
în trei direcții:
- Calmează instant iritațiile, uscăciunea și senzațiile de mâncărime din zona ochilor, reducând roșeața și decongestionând pielii din jurul ochilor,
- Repară zonele afectate și reface bariera de protecție a pielii. Complexul Skin Barrier Therapy limitează adeziunea și proliferarea Stafilococulului Auriu.
- Este și un excelent produs demachiant pentru zona sensibilă a ochilor, îndepărtând bland machiajul și impuritățile.
Cu o textură fină și extrem de plăcută, crema de ochi Bioderma Atoderm Intensive Eye aderă perfect la piele, nu are o absorbție instantanee, ci după aplicare se menține la nivelul pielii suficient de mult astfel încât acesta să primească necesarul de hidratare.
Este una dintre puținele creme de
ochi care își menține puterea de emoliere și hidratare pe parcursul întregii
nopți. După fiecare aplicare, dimineața pielea din jurul ochilor se simte
catifelată și hidratată. Nu experimentez acea senzație de uscăciune care se
creează adeseori când nu folosesc produse specifice contului ochilor.
Bioderma Atoderm Intensive Eye - crema de ochi fără alcool și parfum
Are o listă de ingredient pe placul meu, este lipsită de alcool, parfum sau uleiuri esențiale, are în compoziție o mulțime de ingrediente emoliente, mai multe timpuri de ceramide și alte ingredient cu rol de hidratare și menținere a apei în piele.
Enxolona din compoziție este responsabilă de reducerea senzației de mâncărime, iar tehnologia exclusivă Lipigenium recreează o barieră naturală protectoare prin refacerea stratului lipidic.
Nu creează niciun fel de disconfort ochilor, ceea ce este de
la sine înțeles fiind gândită pentru ochii sensibili și pielea iritată, chiar
și pentru purtătorii de lentile de contact sau pentru cei care sunt sub
tratament cu dermatocorticosteroizi.
O noutate Bioderma proprie acestui produs o constituie și tehnologia Tubairless care limitează riscul de contaminare al cremei. Tubul conține un săculeț vidat care protejează conținutul, iar sistemul anti-retur nu permite produsului să intre în contact cu aerul.
Un concept foarte interesant și util, nemaiîntâlnit de mine la un alt
produs de îngrijire a pielii.
Nu conține alcool, parfum sau
uleiuri esențiale. Este testat sub supraveghere oftalmologică și dermatologică
și este potrivită atât adulților, cât și copiilor și bebelușilor.
Pe Notino crema de ochi Bioderma
Atoderm Intensive Eye are un preț foarte avantajos, la jumătate chiar față de prețurile din farmacii, mai ales în condițiile în
care acest produs vine într-o variantă mare, de 100 de ml. Cu drag vă rog și crema de ochi Estee Lauder Advanced Night Repair Eye Supercharged Complex - o variantă îmbunătățită a cremei originale despre care am vorbit de nenumărate ori pe aici și care îmi place în continuare extrem de mult. Varianta travel size o puteți găsi pe site la promoție.
Trebuie sa ma mobilizez si sa folosesc mai intens crema de ochi.
RăspundețiȘtergereBioderma este o companie de incredere, cu siguranta voi mai procura produse de la ei.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru recomandare. Chiar eram in cautarea unei astfel de creme!
RăspundețiȘtergereProdusele de la Bioderma nu m-au dezamăgit niciodată, chiar as avea nevoie de o astfel de cremă.
RăspundețiȘtergereFoarte mulțumită am fost de toate produsele încercate de la Bioderma.
RăspundețiȘtergereFolosesc deja Bioderma pt maini. Urmeaza sa o incerc si pe cea pt ochi...
RăspundețiȘtergereRecent am inceput sa folosesc crema de ochi. Din nefericire pentru mine, nu prea am acordat atentie acestui aspect.
RăspundețiȘtergereTot de la Bioderma folosesc si eu.
Eu cam uit de crema de ochi, din pacate. Stiu ca e necesara, dar nu reusesc sa ma mobilizez sa o si folosesc.
RăspundețiȘtergereUrmează să-mi achiziționez mâine această cremă,nu am mai folosit-o,deși folosesc alte produse de la Bioderma,fiind mulțumită de ele.
RăspundețiȘtergereSper să mă convingă....vă țin la curent.
Mult succes si bune rezultate va doresc! Sper sa nu va dezamageasca, din punctul meu de vedere este un produs Bioderma excelent! :)
Ștergere