"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

luni, 24 iunie 2019

Cosmeticele Farmasi din nou disponibile| Impresii despre o parte din produsele testate de mine

Produsele Farmasi au fost intens promovate pe blogul meu de-a lungul celor 8 ani de când scriu aici. O perioadă lungă de timp am folosit numai creioanele lor de buze pentru colorarea acestora, asta până când culoarea pe care o purtam cel mai des a dispărut de la standuri. Apoi au dispărut standurile din marile centre comerciale și o bună bucată de timp nu am mai folosit produse Farmasi în mod intensiv, cu excepția unui BB și a unui CC Cream, care au fost mai mereu prezente în rutina mea de machiaj. 

În această primăvara, Farmasi s-a întors sub formă de afacere de tip MLM, cu un catalog de produse foarte generos și cu o mulțime de consultanți și distribuitori în toată țara, astfel încât produsele Farmasi să poată ajunge din nou la consumatorii săi într-o formă cât mai facilă. 



Odată cu revenirea pe piață am primit și eu, alături de alte bloggerițe, un beauty box foarte, foarte drăguț, cu o parte din produsele de machiaj Farmasi prezente în catalog.


Așada, eu am primit următoarele produse de makeup:
  • Primer pentru față VFX Pro Camera Ready Illuminating Primer Strobe Cream,
  • BB Cream 7 in 1, nuanța light to medium
  • Rimel pentru volum Starlook
  • Creion dermatograf Espress, nuanța 05 Metalic Green
  • Pudra bronzantă terracotta, 
  • Ruj lichid mat, nuanța Perfect Rose
  • Ruj Intens Color, nuanța #107
Unul dintre produsele mele preferate Farmasi este acest BB Cream pe care îl folosesc de foarte mulți ani, ca alternativă la Double Wear, pentru perioadele de timp când nu am nevoie ca fondul de ten să mă țină multe ore sau când doresc un machiaj lejer, nu prea elaborat. 


Am folosit până acum nuanța medium to dark, o nuanță foarte apropiată de 2W2 rattan, cea pe care o folosesc la Double Wear, un bej cu subton galben, ușor mai închis totuși decât cea a fondului de ten. Până în prezent nu erau disponibile decât două nuanțe, acum însă există 4 variante și cred că medium este cea mai potrivită pentru mine. 
BB Cream-ul primit în cutiuța aceasta superbă este light to medium și tare îmi e teamă că îmi va fi prea deschis la culoare. Îl voi desface în curând și voi face o comparație de nuanțe cu cea pe care o dețin de anul trecut medium to dark

Ce îmi place așa de mult la acest BB Cream Farmasi este faptul că are o acoperire medie, ceea ce înseamnă mult pentru un BB Cream, matifiază tenul la puțin timp după aplicare, are o culoare cu subton galben, ceea ce mă avantajează perfect, are în compoziție câteva ingrediente benefice pielii (peptide, colagen, niacinamide, dar și alcool după jumătatea liste, pe care însă mi-l asum când vine vorba de produse de makeup) și un SPF 15 (micuț, dar util). În plus, prețul este unul foarte decent - 25 lei/50 ml.


Un produs nou în oferta Farmasi este acest primer VFX PRO Camera ready Strobe Cream - o bază de machiaj care ajută la prelungirea rezistenței fondului de ten, dar care se poate aplica și singur pentru a uniformiza aspectul tenlului și a-i conferi luminozitate.
Nu l-am deschis încă pentru că am o mulțime de primere deja în uz, dar revin cu impresii pe blog în viitor.



Un alt produs din cutiuță care îmi place foarte, foarte mult este rujul mat lichid în nuanța Perfect Rose - un roz-piersică foarte versatil pentru o mulțime de machiaje în nuanțe neutre cum port eu în ultima vreme. Este și produsul Farmasi pe care vi l-am arătat cel mai des pe instagram și asta pentru că l-am purtat foarte des. Se usucă mat, are o rezistență decentă pe buze, usucă puțin, dar nu într-un mod dramatic. 

Farmasi Matte Liquid Lipstick Perfect Rose


Pudra terracotta și creionul dermatograf în nuanța olive sunt alte două produse pe care le-am introdus deja în rutină și pe care le folosesc cu drag. Îmi place pudra ca blush topper pentru că are un finnish sidefat, luminos și nu schimbă prea mult nuanța blush-ului, ci îi conferă doar altă textură și alt aspect. 

Creionul Express 05 Metalic Green este identic cu nuanța ochilor mei, îmi place să îl aplic la baza genelor inferioare alături de un rimel negru foarte intens pentru a diminua efectul ton-pe-ton. Îmi place mult acest creion, are o rezistență bună pe pleoapele mele și creează un efect foarte frumos cu culoarea ochilor mei.
Aștept să consum și cele două rimeluri pe care le am în uz în momentul de față pentru a încerca și acest rimel pentru volum și alungire. 



Singurul produs pe care nu intenționez să îl folosesc este acest ruj din gama Intense Color, dar asta doar din cauza nuanței nepotrivită tenului meu - un roșu sângeriu, foarte frumos de altfel, dar din păcate nu pentru mine. Va ajunge cel mai sigur la una dintre cititoarele mele. 



Așadar acesta este conținutul beauty box-ului meu Farmasi, o mulțime de produse care pot asigura practic un look complet, pe care de altfel intenționez să vi-l și arăt pe măsură ce voi deschide toate produsele prezentate mai sus. 

În prezent, cosmeticele Farmasi se pot consulta pe site-ul oficial și prin intermediul cataloagelor de produse puse la dispoziție de consultanții Farmasi din zona voastră cu ajutorul cărora puteți plasa comenzi. Pe lângă produsele de machiaj, în oferta Farmasi veți găsi o mulțime de alte categorii: skincare, haircare, parfumuri, detergenți de haine și vase etc.




Dacă ți-a plăcut articolul meu, un share pe facebook m-ar ajuta! 


Dacă aveți întrebări, căsuța de comentarii vă stă la dispoziție!

***



Zilnic mă puteți găsi cu informații noi pe contul meu de instagram @simonatucu
Vă aștept!



                                                                                                          Blog editor: Simona Tucu





4 comentarii:

  1. Am auzit numai lucruri bune despre aceste produse! Sa le folosesti cu placere draga mea! Rujul arata foarte bine❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, iubita, si mie imi place rujul foarte, foarte mult! :)

      Ștergere
  2. baza de machiaj ma tenteaza, chiar daca ma machiez rar macar cand o fac imi place sa am tenul perfect si o baza buna intotdeuna ajuta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, trebuie sa vad cum este, dar am prea multe desfacute in prezent, iar arunc din ele si ma enerveaza...

      Ștergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!