"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

luni, 4 martie 2019

Ce produse Bioderma folosesc în acestă perioadă în rutina mea de îngrijire a tenului


De-a lungul timpului, atât aici pe blog, cât și pe contul meu de instagram, v-am tot povestit despre diverse produse marca Bioderma pe care le-am folosit în mod ocazional sau intensiv pentru îngrijirea tenului și a corpului (fie că a fost vorba despre produse de hidratare, de demachiere sau protecție solară). 
De data aceasta, m-am gândit să vă arăt în mod exclusiv produsele Bioderma prezente în rutina mea de îngrijire a tenului din această primăvară.



Luate în ordine cronologică, vă prezint mai întâi cea mai bună apă micelară de pe piață, (după părerea mea și a multor alte femei) - apa micelară Bioderma Sensibio H2O
O folosesc pentru demachierea tenului (pentru ochi folosesc lapte demachiant, după cum bine știți). Demachiază perfect, nu irită pielea sau ochii, nu lasă niciun fel de peliculă pe suprafața tenului, nu conține parfum sau alți iritanți, pur și simplu nu ai ce să îi reproșezi, tocmai de aceea ocupă primul loc în topul celor mai bune soluții micelare pe care le-am încercat până acum.

/

După demachiere, indiferent de produsele folosite, deci inclusiv apa micelară, eu recomand spălarea tenului. Pentru acest pas folosesc un ulei și|sau un gel solubil în apă, iar asta de depinde felul în care îmi simt tenul. De exemplu acum am trecut printr-o perioadă în care am fost foarte răcită (și încă nu mi-am revenit complet), nu am reușit să îmi îngrijesc pielea așa cum se cuvine, și m-am ales cu senzația aceea de piele care ține, aspect tern și deshidratat. În aceste cazuri un ulei de spălare mi se pare mult mai potrivit. 
De cele mai multe ori folosesc însă un gel blând de spălare a tenului, iar din când în când fac duble cleansing, moment în care le folosesc pe amândouă. Mai des fac acest lucru în sezonul cald, când ies mai des din casă și folosesc produse cu spf în mod intensiv. 

Uleiul de duș Bioderma Atoderm este un ulei dens, foarte hidratant care poate fi cu succes folosit și pentru pielea feței (eu nu îl folosesc pe corp, ci în mod exclusiv pe față). Este recomandat pielii sensibile sau celei uscate și foarte uscate și poate fi folosit și de către adulți și de copii sau bebeluși. 
Senzația de după spălare e minunată, tenul se simte hidratat și catifelat. 
Eu am cumpărat un recipient mare de 1 litru, pe care l-am împărțit cu sora mea. Îl folosesc ocazional și pentru fetița mea. 


Un alt produs pe care îl folosim împreună (Adnana și cu mine) este Bioderma Hydrabio Brume, un spray multifuncțional absolut minunat. Fără parfum sau alți iritanți, este ideal pentru a fi folosit în următoarele situații:
  • piele sensibilă, deshidratată, iritată,
  • după diverse proceduri de epilare (benzi, ceară, epilator, lamă de ras etc)
  • diverse proceduri dermato-cosmetice,
  • curățarea feței după îndepărtarea unei măști de față,
  • fixarea machiajului, 
  • umezirea feței înainte de aplicarea unei loțiuni cu acid hialuronic, 
  • pentru calmarea iritațiilor de scutec la bebeluși etc

Este lipsit de alcool, parfum, conservanți!



Pentru tratarea buzelor crăpate sunt într-o continuă căutare a produsului perfect. Nu puteam astfel ocoli nici balsamul de buze Bioderma Atoderm, foarte recomandat de fetele din comunitatea de beauty. Încerc pe cât posibil să îl folosesc în fiecare seară după absorbția unui strat gros de acid hialuronic în piele. Mici îmbunătățiri am început să observ de când folosesc aceste două formule, dar tot nu sunt pe deplin mulțumită. Cu siguranță sezonul rece e de vină, pentru că am început să folosesc foarte rar produse rezistente la transfer pentru colorarea buzelor, adică acelea pe care eu le credeam vinovate de aspectul mereu uscat al buzelor mele. 
Oricum, sunt sigură că hidratarea cu acid hialuronic, urmată de o emoliere puternică prin intermediul acestui stick de buze de la Bioderma (îi livrez pielii apă și lipide) este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru sănătatea buzelor mele. Dacă găsesc vreo altă formulă magică, vă țin la curent!


Despre balsamul Bioderma Atoderm Intensive v-am povestit pe larg în acest articol. Îl folosesc în continuare pe mâini, iar de curând l-am aplicat în jurul nasului pentru repararea pielii agresate de folosirea excesivă a șervețelelor de nas. Sunt foarte, foarte mulțumită de felul în care mi-a refăcut pielea și, pentru că nu am reușit să scap pe deplin de răceala asta, continui să îl folosesc în fiecare seară la finalul rutinei mele de îngrijire a tenului (indiferent care e aceea), aplicat într-un strat mai generos pe toată suprafața nărilor. Dă rezultate și acest lucru mă încurajează să îl folosesc în tot mai multe contexte. 

Așadar, aceste sunt produsele mele Bioderma pe care le folosesc pentru îngrijirea tenului. Vara adăugăm și cremele de protecție solară despre care v-am povestit în acest articol

Produsele Bioderma le puteți găsi în farmacii și în următoarele magazine online (click pe link pentru lista completă).  

Voi folosiți produse Bioderma? Care sunt preferatele voastre?



Dacă aveți întrebări, căsuța de comentarii vă stă la dispoziție!

***


Zilnic mă puteți găsi cu informații noi pe contul meu de instagram @simonatucu
Vă aștept!


                                                                                                          Blog editor: Simona Tucu



14 comentarii:

  1. Foarte utile informatiile despre aceste produse. Le-ai prezentat foarte frumos si chiar sunt pe placul meu. Eu folosesc mai mult uleiurile de la Bioderma, insa cand e cazul, am folosit si creme dermatoligice din gama lor. La recomandarea medicului dermatolog.

    Ce pot recomanda eu, sunt produsele de protectie solara din gama Bioderma. Sunt foarte utile, atat pentru copii, cat si pentru adulti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos, Carmen, ma bucur ca ai gasit utile informatiile din articolul meu.
      Si noi folosim protectie solara tot de la Bioderma, am un link in articol care directioneaza spre cel cu produsele de protectie solara pentru corp (in cazul fetitei si pentru fata).

      Ștergere
  2. Cei de la Bioderma au numai produse faine! Mi-am notat si eu cateva dintre recomandarile tale.🤗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este, pana acum nu am fost dezamagita de niciunul. :) Ma bucur ca ai gasit utile informatiile mele. :)

      Ștergere
  3. eu ma pregatesc sa termin spray-ul multifunctional, semn ca mi-a placut :).

    RăspundețiȘtergere
  4. Și eu am avut câteva produse bioderma și chiar mi-au plăcut 😍

    RăspundețiȘtergere
  5. Am folosit multe produse de la Bioderma si toate mi-au placut tare mult si le recumpar mereu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu la fel, sunt cateva pe care le consider de neinlocuit.

      Ștergere
  6. Dintre produsele Bioderma pe care le-am folosit, crema Sebium global este preferata mea.

    RăspundețiȘtergere
  7. Trebuie sa imi refac si eu stocul cu apa micelara. Produsele Bioderma sunt super.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai mereu gasesti oferte bune in farmacii la apa micelara, trebuie sa fii pe faza doar :)

      Ștergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!