"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

marți, 24 iulie 2018

Produsele de protecție solară pe care familia mea le folosește vara aceasta - Bioderma Photoderm

spf 30, spf 50, filtre chimice, filtre minerale
Ca să continui șirul articolelor legate de protecția solară, astăzi m-am gândit să vă prezint produsele de corp cu protecție solară pe care le folosește familia mea în această vară. 
Deși recunosc că atenția mea este mult sporită atunci când vine vorba despre protecția feței și pretențiile mele pentru o cremă eficientă, dar care să nu lase filtru gras, sunt mult mai mari, cunosc faptul că nici restul corpului nu trebuie neglijat, și chiar dacă nu am mai făcut plajă de foarte mulți ani, aplic protecție solară pe zonele expuse soarelui atunci când ies afară. 

Vara aceasta am ales pentru mine, soțul meu și fiica noastră, produse de protecție solară de la Bioderma, după cum urmează:
  • Bioderma Photoderm Bronz SPF 30, pentru noi doi
  • Bioderma Mineral SPF 50, pentru Adnana
  • Bioderma Photoderm apres soleil, o cremă de corp cu aplicare după expunerea la soare, pentru hidratarea și refacerea pielii afectate de razele UV

Din păcate soțul meu nu a putut fi convins despre importanța folosirii protecției solară în mod uzual, dar am promisiunea că va folosi spray-ul în concediu (și știu că așa va fi, pentru că la plajă se protejează foarte bine, de fiecare dată). Așadar, deocamdată este vorba mai mult despre mine și fiica mea Adnana. 

Bioderma Photoderm Bronz Spray SPF 3o


Bioderma Photoderm Bronz SPF 30 este un spray uscat cu filtre chimice care poate fi folosit atât pe corp și față, cât și pe păr. Aici recunosc că nu am aplicat protecție solară niciodată și nu cred că se va întâmpla prea curând, deci nu vă pot spune cum anume se comportă acest produs aplicat pe păr. 
Îl folosesc în schimb pe brațe și pe picioare și a devenit repede preferatul meu această vară. Este un ulei uscat, așa cum se și autodescrie, care intră relativ repede în piele pentru un produs care nu are alcool în compoziție. Într-adevăr am încercat produse care se absorb mai repede, dar alcoolul este cel care a făcut posibil acest lucru, așa că prefer totuși o variantă mai ”curată” pentru acest sezon. 
O variantă spray mi se pare mai ușor de utilizat decât una cremă, tot procedeul pare mult mai simplu și îmi place să folosesc astfel de produse pentru corp, însă din păcate este mai greu de determinat cantitatea potrivită care trebuie aplicată pentru a beneficia de protecția maximă pe care un spray o oferă. De preferat ar fi să se aplice sub formă de pulverizări succesive și să nu se omită reaplicarea pe parcursul zilei. 
Dacă se aplică cantitatea optimă, un SPF 30 va proteja minim 300 de minute (5 ore), dar acesta este doar un număr orientativ, reaplicarea ar trebui să se facă mult mai des de atât. 

Bioderma Photoderm Mineral Spray SPF 50


Pentru fiica mea am ales un produs cu filtre exclusiv minerale (titanium dioxid și oxid de zinc), cu SPF 50, fără alcool și parfum. Protecția solară este recomandată a fi aplicată bebelușilor de peste 6 luni, iar acest produs este unul potrivit începând chiar de la această vârstă. 
Textura este lichidă, se întinde destul de greu și lasă filtru alb la suprafața pielii. Exact așa ar trebui să se comporte un SPF mineral, iar aplicarea sa ar trebui să se facă în strat gros pentru ca protecția să fie maximă. Copilul va arăta poate ușor caraghios cu strat alb întins pe piele, dar va fi protejat într-un mod sănătos. Reaplicarea se va face la circa 2 ore. 
Eu am încercat pe cât posibil să nu o scot afară la orele cu temperaturi maxime, iar când o fac prefer să îi acopăr pielea cât mai mult și să folosesc pălării de soare.  
Nu uitați să hidratați copiii cât mai bine în sezonul cald!

Bioderma Photoderm Apres-soleil - loțiune reparatoare după plajă


Tot în legătura cu soarele și protecția, Bioderma ne pune la dispoziție și o loțiune după plajă, o formulă pe bază de alantoină, ginkgo biloba și uleiuri minerale, care calmează pielea după expunerea la soare, îi reface nivelul optim de hidratare și îi redă suplețea. Se poate folosi, desigur, și în afara expunerii la soare, ca simplă cremă de corp. 


”Ambele produse Photoderm (SPF 30 loțiunea după plajă) oferă protecție biologică internă Cellular Bioprotection®, adică:
  • Protejează și stimulează mecanismul de autoaparare al pielii (imunitatea) în timpul expunerii la soare.
  • Oferă protecție biologică genomului, celulelor și integritații tesuturilor pielii. ”




Așadar, acestea sunt produsele pe care le folosim noi în această vară. 
Care sunt ale voastre?


***

Zilnic mă puteți găsi pe contul meu de instagram @simonatucu
Vă aștept!


                                        
Blog editor: Simona Tucu




7 comentarii:

  1. I need to try
    https://www.melodyjacob.com/2018/07/miami-girls-free-branding-templates.html

    RăspundețiȘtergere
  2. si noi folosim Bioderma, sunt excelente si merita investit in ele... desi nu am reusit decat o plaja anul acesta... sper la mai mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi nu am reusit niciuna inca, sper ca pana la finalul verii sa ajunge undeva.
      La tine e usor cu plaja la usa :P

      Ștergere
  3. O postare despre protecția solară de la Bioderma pregătesc și eu zilele astea, vreau să pun la un loc mai multe produse încercate, fiindcă e brandul meu favorit pe zona asta de câțiva ani.
    M-a surprins și pe mine plăcut uleiul Photoderm, l-am tot folosit în ultima perioadă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca am vazut la tine mai multe produse Bioderma de-a lungul timpului, astept sa vad articolul tau, sunt curioasa de un top in acest sens. Foarte faina ideea ta :)

      Ștergere
  4. Valeria Chertes26 iulie 2018 la 21:52

    Si noi tot produse de la Bioderma folosim.

    RăspundețiȘtergere
  5. N-am folosit nimic de protectie de la Bioderma, sunt insa fan al cremelor lor de fata, asa ca voi incerca si gama cu FPS.

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!