"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

marți, 30 septembrie 2014

Retrospectiva lunii septembrie + câștigătoarea giveaway-ului de toamnă


              Nu știu cum, dar a trecut și prima luna din toamnă, mai în glumă, mai în serios chiar trebuie să ne facem planuri de Revelion, nu știu cum trece vremea așa de repede, când eram copil percepția asupra timpului era cu totul alta, nu înțeleg ce s-a schimbat de atunci.
În sfârșit, iată că am reușit să mă țin de rubrica aceasta și în septembrie, nu promit că va fi o constantă, de obicei nu reușesc să mă țin de planuri când vine vorba de blog, dar mi-ar plăcea totuși ca măcar din când în când să vă prezint un astfel de rezumat al unei luni de blogging, pe mine mă ajută să-mi evaluez într-un mod mai corect rezultatele comparativ cu lunile trecute, să-mi cuantific munca și să mă organizez mai bine, iar pe voi vă poate ajuta să descoperiți informații pe care poate le-ați omis în cadrul postărilor mele.

              Așadar în luna septembrie am publicat 15 articole, mai puțin decât luna trecută, dar totuși mai aproape de ceea ce îmi doresc eu de la o lună de blogging. Traficul a fost pe măsură, în ideea în care a crescut direct proporțional cu numărul de postări/calitatea acestora comparativ cu lunile trecute. Obiectiv îndeplinit, deci!


              În data de 5 septembrie am postat 5 fuste – 5look-uri – 5 povești, iar ziua respectivă mi-a adus un număr record de vizualizări pentru luna septembrie, după statisticile blogger, ceea ce denotă faptul că postările de tip fashion, de care am cam abuzat în ultimile luni, au un trafic foarte bun și sunt interesante pentru voi cititorii. 


               Dar dacă tot vorbim despre outfituri, trebuie să vă recunosc faptul că, prin postarea care a avut în prim plan jacheta SammyDress, am împărtășit cu voi una dintrele cele mai iubite combinații vestimentare ale mele prezentate aici pe blog din momentul în care realizez această rubrică. Fusta plisată realizată dintr-o rochie vintage și pantofii roșii din lac sunt două dintre cele mai iubite piese din garderoba mea, iar jacheta scurtă din denim a fost dorită de mai bine de un an de zile. Ținuta este una reprezentativă pentru stilul meu vestimentar minimalist. Postarea respectivă o găsiți aici.



           Cu ocazia outfitului cu fusta tigrată, am aflat că nu doar soțul meu urăște animal print-ul, ci majoritatea bărbaților, cel puțin așa am concluzionat eu din comentariile voastre. Legat de această postare, cel mai frumos moment, cel care mi-a adus cea mai mare bucurie se referă la această poză pe care mi-a trimis-o cumnata mea din Londra și care îl înfățișează pe nepoțelul ei apreciind una dintre pozele mele, vaaai, cât de dulce poate fi, mi-a făcut ziua poza aceasta!!! I-am cerut acordul pentru a o împărtăși și cu voi:


             Din categoria review-urile lunii septembrie, amintesc BB Cream-ul Missha care însă nu s-a bucurat de un succes prea mare din partea voastră, deși sunt multe căutari pe blogul meu despre BB Cream-uri. 

              Tot la categoria review-uri așa putea să includ si postarea Cum miroase copilăria ta?, care deși nu a avut parte de foarte multe comentarii, a avut un număr foarte mare de vizualizări și îmi place să cred că acele vizualizări înseamnă și faptul că articolul s-a citit :P Gelul de duș de la Anian reprezintă o poveste pentru mine, deși în esență este un simplu gel de duș care miroase frumos la un preț foarte avantajos. L-am mirosit prima dată la serviciu, când am primit coletul și povestea copilăriei mele despre care v-am vorbit mai apoi, s-a desfășurat în zeci de flash-uri în timpul în care m-am desfătat cu aroma produsului. 
Detaliile s-au relevat pe parcursul folosirii zilnice și astfel am reușit într-un final să fac acel rezumat pentru voi. M-a bucurat faptul că v-a plăcut postarea și am reușit să vă determin să vă reîntoarceți în trecutul vostru și să vă recreez o anumită stare atunci când ați citit-o. Prietenii mei din offline știu despre mine faptul că am foarte mult amintiri de când sunt copil, unele de la vârste aproape incredibil de fragede, amintiri și mărturii despre felul în care un creier de copil percepe noțini de spațiu, reprezentări mentale ale cifrelor etc ... foarte, foarte interesant, poate o să vă povestesc la un moment dat și vouă.

                 Tot în cadrul acestei luni am organizat și giveaway-ul de aici, unde v-am oferit o bluză cu peplum de toamnă și unde s-au înscris 40 de persoane, din păcate însă doar 38 de înscrieri sunt valide, deoarece ultimele două fete s-au înscris după data de expirare a concursului. Îmi pare tare rău, fetelor, din păcate nu v-am putut adăuga la extragere! 

Așadar, random.org a ales:



Soarta face că a fost ales câștigător fix acel comentariu pe care, dintr-o eroare, l-am șters din pagina de moderare a comentariilor poziționând mouse-ul pe ștergere în loc de publicare. Pentru că nu am mai putut să-l recuperez, am postat eu la interval de câteva secunde datele cu care participanta s-a înscris în concurs (toate comentariile de pe blog vin în mailul meu și astfel sunt păstrate). 
Vă spun toate acestea, pentru că nu aș vrea să vi se pară ciudat că la poziția nr. 16 veți vedea un comentariu al meu cu datele de concurs ale Simonei. 
Sper să nu aibă nimeni niciun dubiu vis-a-vis de corectitudinea mea, chiar nu am niciun interes să favorizez pe cineva.

Felicitări, Simona Păun, te aștept cu datele tale, inclusiv numărul de telefon, pe adresa vintagelooksimona@yahoo.com, până în data de 5 octombrie. 

Aș dori pe această cale să vă mulțumesc foarte mult pentru sugestiile pe care le-ați lăsat alături de datele de înscriere, cu privire la articolele de pe blogul meu. Îmi doresc ca săptămâna care vine să le centralizez și să vedem un top al sugestiilor voastre. 
Până una-alta, mi-a plăcut foarte mult comentariul nr. 14, cel al Gabrielei care spune așa:

”Mi-ar plăcea mult să văd un haul cu accesoriile pe care le ai sau câteva prezentări ale magazinelor tale preferate și niște produse din ele. Ar fi drăguțe și articole de genul „ Top 5 articole versatile din garderoba mea ” sau topuri de genți, accesorii, cămăși ... . Folositor pentru că vine frigul ar fi și un articol intitulat „Cum să îți alegi hainele de iarnă/paltonul sau geaca de iarnă”. ^_^ ”

Mi se par foarte inspirate propunerile sale, și vreau să le pun în practică, motiv pentru care m-am decis să îi ofer și ei un premiu micuț, în semn de apreciere. 
Așadar, Gabriela de la Cioburi de vise, te aștept și pe tine cu datele personale, inclusiv numărul de telefon pe vintagelooksimona@yahoo.com
Sper să te bucuri de mica mea surpriză.

Sper să nu fie nimeni prea supărat pentru că mai am și alte surprize pentru voi cât de curând, foarte curând.



Așadar acestea sunt cele mai importante postări ale lunii septembrie, până una-alta să vedem ce surprize ne va aduce luna octombrie, vremea frumoasă sper să fie una dintre ele.



Cu drag, 


                          VintageLook

6 comentarii:

  1. Frumoase şi dragi momente/postări ♥
    Le felicit din suflet pe cele două fete, iar ţie, Simo, îţi transmit cele mai bune gânduri.
    Te pup! ♥

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari si mult succes pe mai departe :)

    http://anamariaben.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce drăguță e poza cu nepoțelul cumnatei! Uite, deci, mai e câte un bărbat care apreciază animal print-ul. :))
    Te felicit pentru toate postările, ne-ai încântat și luna aceasta cu multe articole frumoase, în special cu multe ținute deosebite! Chiar interesantă propunerea Gabrielei, abia aștept să văd ce ne vei prezenta în acele articole.
    O săptămână superbă îți doresc! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))) Ce-am mai ras cand am citit comentariul tau, daaa, chiar asa, uite ca prin aceasta poza m-am contrazis cand am afirmat ca toti barbatii urasc animal print-ul :)) E posibil ca noua generatie sa fie mai open mind decat a noastra :))
      Ador poza asta, pe bune, e simpatic foc copilasul acesta!!

      Nu-i asa ca e faina propunerea Gabrielei? Poti sa o preiei si tu, de alfel, m-as bucur sa vad si la tine aplicate cateva din propunerile ei... :)
      Pupici multi, eu, pentru ca raspund asa tarziu, iti doresc un aproape inceput de weekend minunat!

      Ștergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!