"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

joi, 12 iunie 2014

Hydracid C20 SVR - review| Beneficiile vitaminei C pentru sănătatea pielii


Când am început să pun laolaltă toate produsele mele de îngrijire a tenului pentru acestă postare și pentru cea destinată ”rutinei actuale de îngrijire” prezentată anterior, analizându-le pe fiecare, mi-am dat seama că sunt puțin obsedată pasionată de serumuri, zic asta pentru că am numărat nici mai mult nici mai puțin de 4 bucăți plus încă unul cu acid hialuronic care li se va alătura în curând, se află încă pe drum, deci în total 5 serumuri. Fiecare are altă textură și altă schemă compozițională, având rolul său bine definit în rutina mea de îngrijire a tenului și a gâtului. Am specificat asta, pentru că în ultimii ani am pus un accent mai mare și pe îngrijirea zonei gâtului, care prezintă riduri destul de adânci. Ele s-au format și în absența îngrijirii corespunzătoare (am fost foarte ignorantă o bună perioadă de timp), dar și a factorilor genetici, care se pare că au un rol major în grafica gâtului meu.
Primul serum pe care l-am cumpărat în viața mea a fost unul pe bază de vitamina C solubilă în apă, sub formă de acid ascorbic,  iar efectele benefice pe care le-a avut pentru tenul meu, m-au determinat să consider vitamina C unul dintre cele mai prețioase ingrediente pe care un produs pentru îngrijirea tenului îl poate conține. Și prețios e bine spus, dat fiind faptul că vitamina C are forme destul de instabile, fiind un ingredient greu de integrat într-o cremă/serum și în consecință produsele cosmetice care îl conțin au un preț mai ridicat. Fiind sensibilă în prezența aerului și a luminii, este bine ca produsele de îngrijire care conțin acest ingredient să fie ambalate în recipiente airless opace. Poate părea minor, dar acesta este un criteriu important atunci când alegem un produs pe bază de vitamina C.

De ce este bună vitamina C pentru pielea noastră?

Vitamina C este unul dintre cei mai cunoscuți antioxidanți cu un puternic rol de contracarare a efectelor îmbătrânirii pielii – pierderea densității cutanate și apariția ridurilor. Pe lângă asta, vitamina C are rolul de a conferi luminozitate pielii, fiind recomandată tenurilor predispuse la melasmă (acele pete maronii apărute ca urmare a unei expuneri la soare sau determinate de cauze hormonale) datorită efectului său de albire, dar mai este și un bun anti-inflamator, recomandă după expunerea prelungită la soare.
Radicalii liberi distrug ADN-ul celulelor cutanate, iar elastina și colagenul cu structuri alterate, produc pierderea elasticității pielii, lucru care determină apariția ridurilor. Vitamina C practic stimulează producerea de colagen (care reprezintă circa 75% din structura pielii), astfel încât procesul de mai sus să nu se producă sau să fie încetinit pe cât posibil. Vitamina C împreună cu vitamina E  reprezintă combinația ideală pentru păstrarea tinereții pielii, iar aportul acestora se poate face atât din interior, prin consumul de produse alimentare bogate în vitamina C și E sau prin suplimente alimentare, dar și exterior, aplicate direct pe piele prin intermediul produselor de îngrijire a pielii.

În creme și serumuri această vitamină se găsește sub trei forme: acidul ascorbil – solubil în apă și cu o valabilitate mult mai limitată decât celelalte două forme, ascorbil de magneziu sau sodiu - solubil în apă, dar absorbit mult mai ușor și mult mai stabil și ascorbil tetraisopalmitat, solubil în grăsimi.

SVR LABORATOIRES - HYDRACID C20 CREME


Produsul care face obiectul review-ului de astăzi HydracidC20 produs de SVR Laboratoires, are în compoziție vitamina C sub formă de ascorbil tetraisopalmitat în proporție de 20%, solubilă în ulei. Nu este un serum, deși textura sa te poate păcăli, ci o cremă cu o consistența foarte, foarte lejeră, nu seamănă cu o cremă propriu-zisă, are consistența unui lapte demachiant mai degrabă. La început l-am cam scăpat printre degete, pentru că nu mă așteptam să fie atât de lichid, deci trebuie dozat cu atenție. Se întinde foarte ușor pe piele și este repede absorbit lăsând tenul ușor catifelat, non-gras, dar nu perfect uscat. Datorită acestei texturi lejere se poate folosi cu succes dimineața înainte de crema SPF, nu necesită timp îndelungat de absorbție în piele și permite aplicarea ulterioară a oricărui produs, fie că este vorba de o altă cremă sau machiajul propriu-zis (adică nu lasă acele scămițe pe piele în contact cu alt produs). Pentru fața mea (cu excepția gâtului) este nevoie de circa 4 pompițe la fiecare aplicare. Are o aromă destul de intensă pentru un produs pentru ten, însă deloc deranjantă, mă duce cu gândul la o cremă Eucerin cu uree. Este non-comedogenic și într-adevăr nu mi-a cauzat nicio problemă în acest sens, pentru că textura sa lejeră nu încarcă deloc tenul.


Lista de ingrediente arată cam așa:
Aqua (Purified Water), Ascorbyl Tetraisopalmitate (vitamina C), Cyclopentasiloxane, Methyl Methacrylate Crosspolymer, SMyristyl Alcohol, Sorbitol, PEG-100 Stearate, Glyceryl Stearate, Xylitylglucosides, Pentylene Glycol, Glycerin, Butyrospermum ParkII Butter (Shea Butter), Myristyl Glucoside, Dimethicone, Anhydroxylitol, Xylitol, Xanthan Gum, Parfaffinum Liquidum (Mineral Oil), Citric Acid, Sodium Citrate, Silica, Propylparbaen, Methylparaben, Parfum, Cl 15985.

 Nu am identificat decât un parfum la sfârșitul listei, ingredient cu potențial iritant, însă prea puțin periculos din punctul meu de vedere, procentajul în compoziția cremei fiind foarte mic (trebuie să specific faptul că tenul meu nu este unul deloc sensibil, nu am experimentat decât foarte rar fenomene de iritare sau înroșire a tenului).
Precum se vede din imagini, produsul este ambalat într-un recipient opac, prevăzut cu pompiță, deși această formă de vitamina C este mult mai stabilă și mai puțin sensibilă la lumină. Recipientul este confecționat din sticlă, din câte îmi dau eu seama, sau dintr-un plastic foarte dur, iar partea superioară, orificiul de dozare propriu-zis este prevăzut cu căpăcel, dar și cu un sistem de siguranță, care se blochează prin rotire la stânga, astfel putând fi transportat în siguranță. Are 30 de ml și 9 luni valabilitate din momentul deschiderii recipientului. 


Ce m-a atras la acest produs, o reprezintă concentrația mare de vitamina C pe care o conține, adică 20%, concentrație pe care nu am mai văzut-o la un alt produs până acum (produs care să se încadreze într-un buget decent, nu de ordinul sutelor de euro), dar și textura foarte lejeră pe care mi-o doream, astfel încât să-mi permită să-l pot purta sub crema SPF dimineața. În urma utilizării acestei creme lăptoase cu vitamina C, îmi simt tenul hidratat, însă fără acea senzație de piele grasă, încărcată. Îmi place, de asemenea, și pentru că, indiferent când îl folosesc, dimineața sau seara, este perfect compatibil cu toate produsele mele de îngrijire, faptul că se absoarbe repede și total în piele (nelăsând niciun fel de peliculă la suprafață) facilitează acest lucru.


Pe lângă acest produs, eu consum în fiecare zi capsule cu vitamina E și tablete de vitamina C, atât pentru imunitate cât și pentru menținerea sănătății pielii.

Voi sunteți prietene cu vitamina C?


VintageLook

2 comentarii:

  1. E foarte interesanta crema asta, n-am remarcat-o pana acum, iar la ingrediente pare sa fie chiar ok.
    Apropo de intrebarea de la final, am cam neglijat sa iau vitamine si e pacat. Am observat in mod evident care au fost beneficiile administrarii lor pe timp mai lung in timpul sarcinii, cat am luat acid folic si suplimentele recomandate de doctor. Mda, sa vad ce mai am din capsulele luate de pe iherb.
    Te pup, Simona!
    p.s: nu-ti las link sau ceva, dar as vrea sa te invit la concursul adresat bloggeritelor pe care-l organizez in perioada asta. :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate si eu am momente in care mai iau cate o pauza, dar nu prea lunga,lipsa supliementelor o resimt imediat, asa ca incerc sa ma mobilizez pe cat posibil :)
      Legat de concurs, vin in vizita, scuze pentru intarziere dar sunt pe picior de plecare in concediu! :P
      Puup!

      Ștergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!