"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

miercuri, 16 octombrie 2013

5 metode prin care să elimini oboseala si să-ți îmbunătațești stilul de viață

Cred că nu sunteți străine de senzația pregnantă că 24 de ore nu mai sunt de ajuns pentru a face tot ce ți-ai propus pe parcursul unei zile, agitația și stresul care ne insoțesc permanent pe parcursul oricărei activitați pe care am întreprinde-o de-a lungul zilei, ne diminuează în mod constant energia si posibilitatea de a duce la bun sfârșit tot ceea ce ne-am propus.
Ritmul actual de viață și presiunea socială crescândă ne obligă să ne autodepașim in mod constant, sa devenim femei de carieră intr-o continuă ascensiune pe scara ierarhică, soții și gospodine perfecte, să fim preocupate in mod obsesiv de aspectul nostru fizic, să fim mame ideale, să ne susținem emoțional familia și pe cei din jurul nostru și toate acestea in același timp si cu un randament maxim. Cum putem găsi resurse energetice in noi însăne pentru a ne putea încadra în acest șablon impus de societate?
Din păcate oricât de organizată aș fi, rareori ma așez seara in pat cu sentimentul de împlinire personală că in ziua respectivă am reușit sa bifez de pe listă toate obligațiile si sarcinile fixate de dimineața. Din păcate, boala secolului XXI – stresul, ne obligă sa ne trăim viața intr-o stare continuă de oboseală si indispoziție generală.

Atunci când nu vorbim despre o afecțiune gravă, medicală (oboseală cronică), avem la dispoziție câteva metode naturale prin care ne putem imbunătații starea generală:
1. Somnul sau mai exact lipsa acestuia este principala cauză a oboselii și a epuizării fizice. Organismul uman are nevoie de circa 7-8 ore de somn pe noapte pentru a putea funcționa eficient din punct de vedere fizic si mental. Gândește somnul ca pe un ritual de regenerare si energizare fizică si psihică, si asigură-te că faci tot ce este posibil pentru un somn liniștit si odihnitor:
  • aerisește camera înainte de odihnă, aerul curat este necesar pentru oxigenarea creierului si asigurarea unui somn liniștit,
  • un duș cald înainte de culcare, o cremă de corp parfumată aplicată pe piele, relaxează mușchii si pregatește corpul pentru odihnă,
  • întunericul din cameră este obligatoriu pentru stimularea secreției de melatonină, un hormon secretat de glanda epifiză responsabil cu starea de somn, în lipsa întunericului această secreție este inhibată, iar somnul devine dificil si obositor,
  • adaugă la asta liniște, lenjerie curată si frumos mirositoare, un ceai de levanțică, pe cineva drag și totul este pregătit pentru cele mai frumoase vise.



2. Alimentația si starea de bine/oboseală se găsesc într-o relație de strânsă interdependență. Este necesar pentru corpul nostru să ne hrănim cu alimente care ne pot asigura energia pe parcursul întregii zile, avem nevoie de combustibil pentru a duce la bun sfârșit sarcinile cotidiene.

 ”Atunci când trec mai mult de două ore fără să mănânci, glicemia scade şi, evident, odată cu ea, şi energia ta. Explicaţia: Mâncarea alimentează organismul cu glucoză, un zahar care ajunge în sânge. celulele folosesc glucoza pentru a produce principalul transportator de energie al corpului, şi anume adenozintrifosfat (ATP). Creierul are nevoie de această substanţă, la fel şi muşchii, de altfel, fiecare celulă a corpului are nevoie de ea. Dar în momentul în care glicemia scade, celulele nu mai au materia primă pentru a produce ATP. Consecinţa: toate procesele organismului sunt încetinite. Devii obosit, înfometat, irascibil şi ţi-e greu să te concentrezi. Ronţăie ceva la fiecare două ore pentru a-ţi menţine constant nivelul zahărului în sânge.
De asemenea, este foarte important să mănânci ceva în interval de o oră după ce te-ai trezit, fiindcă în această perioadă a zilei ai cel mai scazut nivel de glicemie.”  sursa
Nu uitați, de asemenea, de hidratarea absolut necesară pentru un organism sănatos - cel putin 2 litri de apă/zi.

3. Terapiile complementare pentru alungarea stresului și a oboselii reprezintă o alternativă la care omul modern apelează din ce in ce mai des. Mă refer aici la reflexoterapie, apunctură, dar mai ales la masajul de relaxare - combinat cu aromaterapie intr-un mediu plăcut asigură cu certitudine rezultate deosebit de eficiente pentru înlaturarea oboselii. Pe langă aceste metode mai există sedințele speciale de yoga si meditație, dar si tehnici simple de respirație pentru incepători, care se pot efectua chiar și la birou sau acasă pentru a depași situații neașteptate de stres ivite pe parcursul zilei si pentru a-ți redobândi echilibrul si stăpânirea de sine. Poate o sa vă impartașesc si voua la un moment dat câteva astfel de tehnici, sunt extrem de simple si eficiente pe termen scurt.


4. Consumul de băuturi energizante (cafea, alcool, cola, energizante) excită sistemul nervos central ceea ce duce la creșterea puterii de concentrare și viteza de reacție, elimină starea de somn si oboseală și intensifică starea de bine a organismului, insă din păcate aceste efecte sunt de scurtă durată, pentru că la un moment dat se instalează starea de letargie, oboseală și nervozitate, motiv pentru care vei fi tentat sa repeți experiența, de unde și binecunoscuta dependența pe care aceste bauturi o determină, dar și afecțiunile de sănătate pe care acest consum le atrage după sine.
Înlocuiește aceste bauturi cu ceaiul verde, cunoscut pentru beneficiile pe care le are asupra organismului uman. Ceaiul verde este bogat in L-teanină – un tonic general care imbunătațește starea de bine și tonusul psihic, dar și cofeina. Spre deosebire de cea din cafea, care este eliberată imediat, cofeina din ceaiul verde este eliberată mai lent, iar starea de bine, de revitalizare, pe care o induce in organism este de mai lungă durată față de cea dată de cafea. Ceaiul verde mai conține antioxidanți, flavonoizi si radicali liberi.


Și dacă tot vorbim de antioxidanți, personal recomand consumul de astaxantină, cel mai puternic antioxidant natural cunoscut pâna in prezent, de 550 de ori mai puternic decât vitamina E, de 60 de ori mai puternic decât vitamina C si de 53 de ori mai puternic decât beta-carotenul. Pe lângă acestea, mai există și alte suplimente alimentare cu aceleași efecte de combatere a oboselii: ginseng, omega 3, resveratrol etc.

5. Activitatea fizică – fie că este vorba despre gimnastica aerobică, jogging, dans, plimbare cu bicicleta sau rolele, inot sau chiar și mersul pe jos, activitatea sportivă reduce nivelul cortizonului ( hormonul stresului) si determina eliberarea de endorfine (moleculele fericirii). Chiar dacă la inceput iți va fi greu să treci de la o viață sedentară la o una activă și vei avea impresia ca ultimul lucru de care ai mai avea nevoie dupa o zi obositoare la muncă/școală este sportul, pe termen lung efectele mișcarii se vad și se simt. Pe langă faptul că practicarea exercițiilor fizice regulate are o influența asupra formei exterioare a corpului, mai ales asupra musculaturii, sportul influențeaza pozitiv și activitatea si structura celorlalte aparate, ca cel circulator, respirator sau excretor, dar și a sistemului nervos central.
Deși am învațat cu greu sa-mi construiesc o rutină sportivă așa cum ar trebui pentru vârsta si stilul meu de viață, recunosc ca nicio zi nu se compară cu sâmbetele in care ma trezesc cu o suta de planuri in minte, imbrac colanții bleu ciel si tricoul preferat din vremea liceului, încalț adidașii puma si ies in curte pentru 20 de minunte de exerciții fizice in aer liber, rece si curat și continui cu 10-15 minute de leg magic pentru tonifierea picioarelor si a mușchilor fesieri. Așa am asigurată energia si buna dispoziție pentru întreaga zi.


În rest, fiecare dintre noi are propriile pârghii/metode prin care iși relaxeaza corpul si mintea, se debarasează de bagajul emotional nociv asimilat de-a lungul zilei, iși energizeaza organismul și aduce bucurie si implinire in viața sa. Aș fi curioasă care este metoda voastră?



 VintageLook 


10 comentarii:

  1. eu incerc sa ma auto-educ sa ma trezesc in fiecare dimineata la ora 7. Nu-mi prea iese :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Hi Simona! This post is really useful, I think that nowadays everyone is stressed and needs a healthy and good lifestyle. I should sleep more for example (and lol as you can see from the hour of this comment!) but is hard cause everytime I go to sleep very late. But I love to drink green tea and make outdoor activities:) Have a goodnight my dear, kisses! xo

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu mi-am propus sa dorm mai mult, dar ca sa dorm mai mult trebuie sa stau foarte putin la calculator pentru ca el ma "ajuta" sa pierd foarte multa vreme si ajung in pat mult mai tarziu decat credeam.
    Acum cateva luni am baut ceai verde, cred ca ar trebui sa ma intorc si la acest obicei :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu as poposi mai mlt la punctul 3. Muuult si bine. ;))
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  5. Acum ca ai pus punctul pe i, mi-am dat seama ca nu am o strategie de relaxare sau un plan bine pus la punct. De dormit, dorm bine in weekend si atunci recuperez oboseala din timpul saptamanii. Sportul l-am cam lasat deoparte si de alimentatie nici nu mai vorbesc. Mananc doar ce-mi place: cat mai multe dulciuri, carne si alte alimente nesanatoase si cat mai putine legume si fructe. Iar ca unguent pentru suflet: Tudor, iubitul meu baietel.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu nu ma culc inainte de ora 1 noaptea, iar dimineata la 6.30 sunt in picioare. Acum ca am citit postarea ta, poate imi vine mintea la cap si deseara ma culc la ora 22 :D. Dar cred ca sunt irecuperabila:))) Internetul asta - implicit bloggingul - imi mananca noptile. Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  7. Super articolul, as avea nevoie de mai multa odihna, c-i drept...

    Vreau sa te invit la un giveaway nou pe blogul meu in colaborare cu Romwe: http://shoeper-women.blogspot.ro/2013/10/win-30-to-spend-on-romwe.html Mi-ar face placere sa participi.

    Te pup

    RăspundețiȘtergere
  8. Somn, mancare si miscare am nevoie din plin, fix in ordinea asta. Fara mese regulate sportul nu ma ajuta la pragul asta. Punctul 4 il sar complet, nu am nevoie de excitanti.
    xo

    RăspundețiȘtergere
  9. Echilibrul în toate este cheia, şi parcă tânjim din ce în ce mai mult după el :-)

    RăspundețiȘtergere
  10. Cum elimin oboseala... Hmm... in general tocmai prin sport! ;)). Sau beau un espresso de la tassimo si e atat de tare incat simt ca-mi ridica paru-n cap si mi-i face tepi :))
    Somnul uneori parca nici nu ma ajuta, mi se intampla sa ma trezesc mai obosita decat eram cand m-am culcat. Si uneori ma simt atat de extenuata incat si somnul ma ia greu:).

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!