"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

joi, 12 februarie 2015

Avene Cold Cream - tratament pentru piele foarte uscată

              Am ajuns deja la jumătatea lui februarie, și deși mă așteptam ca iarna să se fi sfârșit luna trecută, iată că frigul și-a reintrat în drepturi, și spun asta cu maximă dezamăgire, având parte de o vreme cu adevărat geroasă și extrem de deprimantă.
Și pentru că știm că în acest anotimp pielea noastră, fiind mai sensibilă la temperaturile scăzute de afară, trebuie îngrijită într-un mod specific, m-am gândit să vă vorbesc despre cea mai bună cremă de mâini sau cel puțin, crema pe care eu o consider ca fiind cea mai bună reparatoare pentru pielea uscată și crăpată, de pe piață. Am încercat mai multe variante de-a lungul timpului și de fiecare dată când situația a devenit mai serioasă/critică m-am reîntors la ea. Este vorba despre crema de maini Aven Cold Creamfor dry and damaged hands.

               Abia în momentul în care mi-am structurat acest articol, am realizat, că atunci când am probleme serioase cu pielea uscată sau deshidratată, fie că este vorba despre mâini sau corp, produsele la care apelez întotdeauna sunt dermocosmeticele, și în mod special Eucerin și Avene. Până la urmă, experiența mea în tratarea pielii uscate mi-a demonstrat că cele mai eficiente produse sunt cele dermocosmetice și aș aminti aici și gama cu uree Eucerin, cu ajutorul căreia am obținut rezultate excelente în tratarea pielii descuamate de pe corp.  
           
         Întorcându-mă la a mea Cold Cream, trebuie să vă mărturisesc că deși nu-mi place cum miroase, pentru că nu, nu este o cremă frumos parfumată, doar o cantitate foarte mică de cremă aplicată în fiecare seară, este de ajuns pentru a-mi păstra mâinile într-o stare decentă de hidratare. Crema este repede absorbită în piele și nu lasă o peliculă grasă, ci doar o senzație de plăcută de piele catifelată. Soțul meu, ale cărui mâini se crapă teribil în sezonul rece, consumă o cantitate mai mare de cremă, însă dacă o folosește cu regularitate în fiecare zi, reușește să evite situațiile mai neplăcute de sângerare a mâinile. Într-un final, a constatat și el că aceasta este singura cremă eficientă și pentru problemele sale, mult mai serioase decât ale mele.

               Și pentru că este o cremă destinată pielii sensibile, fiind special concepută în vederea minimizării riscurilor de reacții alergice, mi s-a părut a fi un produs destul de sigur pentru a fi utilizat și pe alte zone, și mă refer aici, la aripile nasului, acolo unde, iarna, de la folosirea excesivă a șervețelelor, pielea se usucă foarte tare și se descuamează. Așadar acesta este micul meu secret pentru a scăpa de aspectul neplăcut al acestei zone, motiv pentru care Cold Cream face parte din kit-ul meu de îngrijire a pielii în fiecare sezon rece. Despre produsele Avene puteți citi mai multe pe site-ul oficial eau-thermale-avene.ro

            Și dacă cu pielea mâinilor și a corpului am rezolvat problema, rămâne încă deschisă problema buzelor, de care mă plâng încă de când am deschis acest blog  și pe care nu am reușit să o rezolv nici până astăzi. Am folosit o vreme celebrul Carmex (prezent acum și pe aoro) și mi s-a părut a fi cel mai eficient produs dintre cele încercate de mine, și încă sunt de părere că până în prezent, acesta a funcționat cel mai bine, însă nu sunt pe deplin mulțumită, mai ales acum în sezonul rece, astfel încât lista de testare a rămas deschisă și mă tentează să încerc și varianta de Cold Cream pentru buze, dar sunt deschisă la orice sugestie pe care ați putea-o avea în acest sens.




Voi ce produse folosiți pentru îngrijirea pielii iarna aceasta?




                          VintageLook

11 comentarii:

  1. Eu folosesc Carmex, alternativ cu Nivea (milk&honey), care mi se pare mai hidratant. Carmex e mai mult pentru tratamentul buzelor crapate. Pupici!

    http://the-may-day.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  2. mersi pentru review. mereu caut creme de maini bune.pupp

    RăspundețiȘtergere
  3. eu am pe lista cold creamul special conceput pentru pielea fetei si chiar vreau s-o iau lunile astea. sunt foarte curioasa cum ma voi intelege cu ea, dar ma linisteste putin daca tie-ti place asa tare cea pentru maini :).

    RăspundețiȘtergere
  4. In sfarsit vad si eu un review la o crema de maini decenta si nu prostii gen nivea si alte minunatii. Intr-adevar gama asta este excelenta, am si sapunul care este foarte bun, nu usuca deloc manile. Cam scumpisor, insa merita toti banutii. O alta crema pe care ti-o recomand este La Roche Posay - Lipikar. De foarte multi ani iarna mi se usca pielea mainilor ingrozitor, se crapa si se irita. Acum folosesc crema asta si am scapat de probleme. Crema recomandata de un medic dermatolog dupa ce multi alti colegi de ai sai imi dadeau tot felul de tratamente cu unguente.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu am aceeași problemă cu mâinile și buzele iarna, dar și cu pielea corpului în general. Pentru maini folosesc diverse creme dedicate și completez, la nevoie cu unt de shea, pur, nerafinat. Tot el îmi salvează și buzele și nu înțeleg de ce la tine nu funcționează. Când am probleme cu buzele îl aplic foarte des, și după o zi, deja e totul în ordine. Succes în găsirea unei soluții potrivite!

    RăspundețiȘtergere
  6. de cand ma chinui sa incerc Carmex acesta si nu-mi cade in mana!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am folosit de la Avene o crema pentru pielea cu dermatita a copilului, sunt specialisti in problemele pielii sensibile si uscate. Ai putea incerca o astfel de crma si pe buze sau daca ai tenul prea uscat.

    RăspundețiȘtergere
  8. Uite ca e un fenomen raspandit, mainile mele sunt jale - n-am fost atenta si s-au crapat pana a dat sange. Avene sau Eucerin nu am, apelez la un stick cu unt de cacao Palmer's, unt de corp, uleiul de cocos, le incerc pe toate si scap pana la urmatoare 'criza' uscata :(
    La buze, folosesc un balsam Himalaya si e destul de bun. Cococare de pe iherb e prin poseta, nu l-am folosit prea des.
    Sper sa gasesti balsamul potrivit si zic si eu ca tine, de-ar trece odata iarna, vreau soare si mult verde :))
    Duminica frumoasa si o saptamana buna!

    RăspundețiȘtergere
  9. Carmex e balasamul meu preferat de buze. Crema nu am incercat-o!

    RăspundețiȘtergere
  10. NICE POST DEAR
    i am following your blog with gfc, please follow back. http://melodyjacob1.blogspot.com/
    thank you

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu am incercat acest produs se curand si m-a cucerit: http://www.aoro.ro/nuxe/reve-de-miel-balsam-de-buze/

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!