"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

luni, 15 septembrie 2014

O nouă comandă Sammydress| Jacheta scurtă de blugi și fusta vintage

             Vă mai amintiți rochița mea vintage căreia i-am dedicat mai demult o postare la care am lucrat împreună cu Ionuț, fotograful din Timișoara cu care am mai colaborat și la o altă postare de tip outfit? Nu știu dacă am specificat atunci, însă rochia mea este un articol vintage anii 70, marca C&A, care inițial a fost lungă până peste glezne. Am dus-o la croitorie pentru a-mi fi scurtată până la dimensiunea la care o vedeți în poza de mai jos și atât. Surpriza a venit atunci când m-am dus la atelier să o ridic și croitoreasa mi-a pus pe masă și fusta din poza alăturată. Îi rămăsese o bucată bună de material plisat și s-a gândit că sigur m-aș bucura dacă l-ar valorifica într-o fustă cu mult volum pe șolduri. A avut o intuiție foarte bună, pentru că m-am bucurat enorm. Atât de mult încât aș pute-o numi fusta mea plisată favorită. 


         Așadar când am primit geaca de jeans comandată de pe Sammydress, am știut că o să vi-o arăt în combinație cu această fustă plisată, pur și simplu a fost primul meu gând de compunerea a acestui outfit pentru a o pune în evidență. Pantofii roșii au fost o alegere naturală, dat fiind faptul că bleumarin - roșu este o combinație cromatică spre care mă îndrept mai mereu. 



Geaca Sammydress am vânat-o de foarte mult timp pe mai multe site-uri asiatice până mi-am făcut curaj să o comand. Am plasat comanda încă din luna august știind că va dura ceva timp până va ajunge la mine, numai bine la început de toamnă. 



Pe site arată așa, puțin diferit din punct de vedere a culorii, dar mă așteptam la acest lucru pentru că am studiat review-urile cumpărătoarelor și am observat pe cineva care primise exact aceeași nuanță. 



             La tabelul de mărimi m-am holbat câteva zile, eu fiind obișnuită să aleg mereu cea mai mică mărime. Îmi era teamă că poate măsurătorile nu sunt în regulă, pentru că S părea foarte mic, iar eu m-aș fi încadrat mai degrabă la L, așa că într-un final m-am riscat și am ales un M. Îmi vine doar foarte puțin strâmtă peste bust și e cam scurtuță la mâneci, dar la acest aspect mă așteptam, mi se întâmplă mereu :P Pe talie, la umeri și pe brațe îmi vine perfect, așa că mă bucur mult de tot că am ales această mărime. 


Dacă observați pe site gulerul arată diferit, însă fiind detașabil, eu am preferat să-l dau jos. Parcă se așază mult mai bine în acest mod, fără el. 


Precum am mai spus și până acum, se pare că am avut noroc și tot ce am comandat de pe Sammydress m-a mulțumit pe deplin. Recunosc că această geacă mi-o doream încă de anul trecut și am așteptat-o cu sufletul la gură. Îmi era teamă că nu o să arate așa cum mi-am închipuit-o eu după pozele de pe site, dar, deși culoarea diferă puțin, ca aspect și după felul în care se așează pe mine, nu pot să zic decât că mă bucur încă o dată pentru că am fost inspirată și am ales bine. 


De vreo două săptămâni, de când am primit-o, o port aproape în fiecare zi, fiind extrem de versatilă. 


O variantă asemănătoare, care mie mi se pare identică de fapt, dar care are alt preț, o puteți găsi aici, iar o alta mult mai frumoasă decât a mea, la care recunosc că tânjesc foarte tare, dar și cu un preț mai mare, o puteți vedea aici. Cu toate acestea, așa cum am spus și mai sus, mă declar foarte mulțumită și de această dată de alegerea făcută. 


Nu uitați, Sammydress este un magazin online care percepe taxa de transport, ca să vedeți costul total al unui produs, trebuie să simulați o comandă, adică să puneți produsul în coș pentru a vă apărea tabelul cu taxele de transport, ca în acest exemplu:


             Precum puteți vedea, pretul acestei jachete maro este 27.1o dolari, iar cel mai ieftin transport este 8,44 dolari. Prețul final în acest caz este de 35,54 dolari, adică circa 120 de lei. Se poate plăti cu mastercard, visa sau paypal și nu este nevoie să aveți un card în valută, un card de lei este suficient, convertirea în dolari se face automat. 
Produsul vine cam în 3-4 săptămâni, uneori mai mult, alteori mai puțin. Am primit coletele și la oficiul poștal din cartier, și la poșta vamală, dar și direct la ușa, deci ... în acest sens nu vă pot ajuta cu informații exacte. Eu am ales întotdeauna cel mai ieftin transport. 
Vă sugerez, în cazul unei comenzi să studiați bine produsele și să verificați și pozele încărcate de cumpărători, eu mă ajut mult de acest lucru. Uneori, deși cumpărătoarele apreciau produsul achiziționat, din pozele lor mi-am dat seama că nu e pe placul meu și m-am orientat spre altceva. 


Am purtat: 
Fustă vintage 
Pantofi roșii
Geantă Roberto Dolce



V-am pupat!!!



                                                  VintageLook


25 de comentarii:

  1. Imi place tare, tare mult cum iti sta imbracata asa! Esti SUUUPERBAAA!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc mult de tot, dintre multele outfituri pe care le-am postat aici, acesta este unul dintre preferatele mele :) ma bucur mult deci ca-ti place :)
      pup!

      Ștergere
  2. Lovely denim jacket!

    http://beautyfollower.blogspot.gr

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumoasa e fusta, e de vis! <3
    Iti vine tare bine gecuta, arata tare bine in combinatia asta! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, draga mea, ma bucur mult ca-ti place, e una dintre combinatiile mele preferate. pupici!!

      Ștergere
  4. Imi place extrem de mult forma jachetei, seamana cu o geaca de piele de motociclist.
    Fusta pe langa culoarea superba mai are si pliuri :)
    Arati extrem de bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi place jacheta foarte mult, am lasat gecile de piele in detrimentul ei, numai ca saptamana asta a fost foarte frig la Timisoara, a trebuit sa trec la unele mai groase :(
      Multumesc mult, te-am pupat!!!

      Ștergere
  5. Vreau si eu gecuta de blugi deschisa la culoare. Acum mi-am dat seama ca nu am nici una :(. Doar una alba foarte mica si scurta in talie din pacate. Trebuie sa iau masuri. Imi place a ta si iti sta tare bine in ea dar eu cred ca mi-as alege o marime mai mare, probabil L.
    Pup o fata frumoasa si aparent tristuta (in poze)! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cred ca L ti-ar veni tie bine, sunt foarte micute marimile si dupa masuratorile de pe site, dar si in realitate. Oricum, eu recomand modelul acesta, isi merita toti banutii.
      Eram foarte obosita in pozele acestea, se cam vede :P
      Multumesc mult, draga mea, pupici!!

      Ștergere
  6. O apariţie superbă! ♥
    Fustiţa e tare, tare frumoasă, se aşează minunat, iar alăturarea gecuţei vine să pună în valoare frumos şi armonios linia corpului.
    Pupici, Simo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc mult, Mihaela, ma bucur ca-ti place combinatia, este una dintre preferatele mele!!
      pupici!

      Ștergere
  7. Frumoasa combinatia de texturi si de albastru cu rosu! Ma bucur ca e iar vremea gecutelor, eu sunt mare fan! :) Te pup!
    P.S. Parul iti sta super fain!

    http://the-may-day.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu sunt fan jachete si sacouri, chiar imi place toamna din punctul asta de vedere, pacat insa ca ploua :p
      iti multumesc frumos draga mea, pupici!!

      Ștergere
  8. Pantofi rosii,fusta plisata si gecuta de blugi - notat!
    Zau acum, nu detin niciuna din cele trei piese din care ai alcatuit tinuta si care iti vin atat de bine!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, pai, trebuie sa iei masuri in acest caz! :D
      Iti multumesc frumos, drguta, pupici!

      Ștergere
  9. Cât de frumoasă e fustița, iar de pantofiori nu mai zic... absolut superbi! Chiar n-am nicio pereche de pantofi roșii, cred că ar trebui să iau măsuri!
    Îmi place mult ținuta, iar tu ești superbă orice ai purta!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu ma feresc de termenul must have, dar pantofii rosii chiar nu trebuie sa lipseasca din colectia unei femei, insufletesc o gramada de combinatii banale, o sa vezi :)
      Ma bucur mult ca-ti place tinuta mea, te-am pupat, frumoaso!!

      Ștergere
  10. Doamne cat de superba e geaca, de vreo 2 ani vreau una asemanatoare dar nu am gasit in magazine la un pret accesibil si parca tot nu am curaj sa comand de pe siteuri de genul asta. Sa o porti cu placere. Te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, chiar e foarte frumoasa, isi merita fiecare banut, mie imi pare rau ca am asteptat atat pana sa o comand. Trebuie sa iti faci si tu curaj odata si odata! :)

      Ștergere
  11. Foarte frumoasa intreaga tinuta! Silueta ta perfecta, este scoasa atat de bine in evidenta de aceasta gecuta minunata! Sa o porti cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Aurelia, ma bucur mult ca-ti place si tie tinuta aceasta, e una dintre preferatele mele. Te-am pupat! :)

      Ștergere
  12. Cred ca e una dintre tinutele mele favorite, desi este foarte-foarte greu sa stabilesc asta! :D
    Croitoreasa precum cea despre care spui trebuie pastrata, a facut o treaba grozava!
    Simo, e extraordinara combinatia - imi place la nebunie! Iar tu arati... one in a million! :)
    Ai facut foarte buna alegere cu aceasta jacheta! Am fost uimita sa vad pretul ei, pe site! Sa o porti sanatoasa, cu voiosie!

    Te pupacesc, draga prietena!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
  13. Imi place mult design-ul si coloritul fustei, este superba <3

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!