"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, iHerb etc).

miercuri, 12 iunie 2019

Produse Barza utile viitoarelor mămici și nu numai

Luna trecută, ca răspuns la provocarea testulbarza.ro, vă povesteam în cadrul acestui articol, despre una dintre întâmplările prin care am trecut în timpul sarcinii din 2017, întâmplare în urma căreia am aflat că în farmacii (sau online) se pot găsi autoteste pentru depistarea scurgerilor de lichid amniotic atunci când există o suspiciune în acest sens. 
Barza are în portofoliu un astfel de produs - o cutie cu 3 tampoane care măsoară ph-ul scurgerilor și determină printr-o colorație distinctă, dacă acestea sunt de natură amniotică sau nu. 

Dar, acest autotest și celebrele teste de sarcină pe care care, cu siguranță orice femeie le-a folosit măcar o dată în viață, nu sunt singurele produse din portofoliu. 
Ca să fiu sinceră, până anul acesta nu am știut că sub umbrela Barza se pot găsi atât de multe teste super utile și simplu de efectuat în intimitatea propriului cămin. 



Vă arăt aici o parte dintre aceste produse, cele pe care le-am primit eu din partea testulbarza.ro și pe care, dat fiind faptul că în momentul acesta din viața mea nu le pot folosi, am decis să le ofer uneia dintre cititoarele mele în cadrul unui concurs de pe pagina mea de Facebook.


Așadar, înainte de a ne gândi la o sarcină, pentru majoritatea femeilor rămâne problema durerilor menstruale din acea perioadă sensibilă a lunii, iar pentru rezolvarea acestei probleme, Barza a venit cu o inovație - acești plasturi împotriva durerilor menstruale care se aplică pe lenjeria intimă și care, prin degajarea căldurii, calmează durerile și inflamația pelviană. Cutia conține 3 plasturi, care pot fi purtați până la 12 ore. 


Șervețele intime sunt produse care nu lipsesc din trusa de igienă a niciunei femei, iar Barza are și ea în portofoliu un astfel de produs - 20 de șervețele impregnate cu soluție cu bicarbonat pentru a menține prospețimea și igiena zonei intime. 


Dacă vă doriți o sarcină, dar faceți parte dintre acele femei care nu au un ciclu regulat de 28-35 de zile și data ovulație este greu de determinat (și eu fac parte din acea categorie), un test de ovulație este extrem de folositor pentru a grăbi momentul. 
Desigur, el este extrem de folositor și dacă aveți un ciclu regulat, rata de a nimeri perfect momentul este cu atât mai mare. Acest test se comportă exact ca cele de sarcină, doar că măsoară hormonul LH din urina recoltată, pe baza unui test care arată similar cu cele de sarcină. Desigur indicațiile de folosire vă vor lămuri exact cum se interpretează. 


Testul de ovulație v-a lămurit și după circa 3 săptămâni simțiți că ceva s-a întâmplat în interiorul vostru și un sentiment de bucurie nemărginită vă inundă, vă gândiți că poate minunea s-a întâmplat și sunteți însărcinată. Sau poate nu simțiți nimic deosebit și plângeți de ciudă, așa cum am făcut eu, pentru că după ce că menstruația vine la intervale foarte mari de timp, în perioada aceasta a decis să întârzie și mai mult și să vă dă de tot planurile peste cap. Da, așa s-a întâmplat în cazul meu, cu toată firea mea intuitivă și deschisă emoțional spre interior, nu am prevăzut nimic, nu am simțit nimic special. 
Testul de sarcină ultrasensibil te ajută să afli cu 5 zile mai devreme de o posibilă sarcină, pe care eu vi-o doresc din tot sufletul, dacă așa ați planificat!!!


Testul Veneris de ph este un test de depistare a infecțiilor vaginale pe baza ph-ului vaginului. Este un test la fel de rapid și ușor de efectuat în intimitatea propriului cămin. Dacă după utilizarea celor 2 teste din cutie, ph-ul vaginal este în afara limitei de 3,8 - 4,5, atunci se pot efectua și alte teste specifice din portofoliu Barza, deși, din punctul meu de vedere este caz de mers la medic:
  • Test Veneris 3 în 1 pentru depistarea infecțiilor vaginale (candidoză, vaginită, trichomoniază)
  • Test Veneris pentru infecție urinară
  • Test Veneris pentru sifilis

Pe lângă aceste produse pe care vi le-am arătat eu aici, pe site-ul Barza puteți găsi o multitudine de alte produse extrem de interesante și utile:

  • Test Barza de fertilitate feminină și masculină
  • Test Barza pentru boala Lyme provocată de mușcătura de căpușă
  • Test Barza de sarcină cu depistarea săptămânii (ce util mi-ar fi fost acesta, dacă știam de existența lui)
  • Teste Barza de sarcină clasice (stilou, casetă, bandă)
  • Barza Barza amniotesc (v-am povestit de el în articolul din primul paragraf)
  • Test Barza de menopauză.
Testele Barza se pot găsi pe site-ul testulbarza.ro, în farmacii, online pe diverse site-uri, dar și în supermarketuri. 


În prezent pe site rulează o mulțime de promoții, reduceri între 10 - 30%, prețuri foarte bune și pentru pachete de produse!


Barza este primul test de sarcină comercializat în România, rămânând cel mai de încredere brand atunci când vine vorba despre testele de sarcină. Mă bucur să văd că în cei 25 de ani de activitate, Barza a crescut și a evoluat așa de frumos. 


Dacă ți-a plăcut articolul meu, un share pe facebook m-ar ajuta! 


Dacă aveți întrebări, căsuța de comentarii vă stă la dispoziție!

***



Zilnic mă puteți găsi cu informații noi pe contul meu de instagram @simonatucu
Vă aștept!



                                                                                                          Blog editor: Simona Tucu

4 comentarii:

  1. deci maxim de bune la usa casei u ei femei aceste produse, in special desii nu iam incerat plasturii pt dureri menstruale si servetele cu bicarbonat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, au supus fetele ca sunt utili plasturii. Mie si testul pentru muscatura de capuse mi se pare super inventie, sunt atatea cazuri in prezent...

      Ștergere
  2. Multumim pentru recomandare! Barza are produse minunate!

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!