"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

sâmbătă, 12 ianuarie 2019

Noutăți 7th Heaven - Măști de păr și măști de față cu cărbune și oxigen activ

Bine v-am regăsit cu primul articol din 2019! 

M-am gândit să încep seria postărilor cu rubrica de #skincare, astfel încât astăzi vreau să vă prezint noile măști 7th Heaven, pe care le-am primit luna trecută și să vă povestesc câteva cuvinte despre fiecare dintre ele.
La mine au ajuns trei măști de față și, ca noutate absolută, trei măști de păr, după cum urmează:

  • Masca de față Pink Rose Clay 
  • Masca de față Charcoal Detox Bubble Mask
  • Masca de față Pink Guava Peel-off
  • Masca de păr Manuka Honey Masque Hair Rescue
  • Masca de păr Coconut Protein Masque Hair Rescue
  • Masca de păr Pulped Papaya Rescue Masque

Pe blog și pe contul meu de instagram am declarat de nenumărate ori că îmi plac foarte mult măștile cu argilă, le folosesc de foarte mulți ani, cam de când am început să îmi formez timid o rutină de îngrijire a pielii. Așadar, din toată colecția 7th Heaven pe care am încercat-o de-a lungul timpului, cel mai mult mi-au plăcut măștile cu argilă, pe care le-am descoperit în diverse combinații de ingrediente. Variantele încercate anterior cu cărbune negru au devenit preferatele mele, am scris aici despre experiența mea cu ele și despre rutina pe care o folosesc pentru curățarea punctelor negre.

Pink Rose Clay

Dintre măștile primite acum am ales desigur tot varianta cu argilă, și anume - Pink Rose Clay. Este o mască destinată curățării în profunzime a tenului, așa cum acționează de altfel orice mască cu argilă, dar în plus are în compoziție și ulei de trandafir de Damasc și unt de shea și cacao, transformând masca purificatoare într-una și cu rol de ușoară hidratare. Pe ea se specifică faptul că este destinată tenului mixt, normal și uscat.
Tocmai din acest motiv am aplicat masca și ușor în afara zone T. De obicei nu folosesc argila decât pe zona cu exces de sebum, dar fiind faptul că aceasta este porțiunea de piele căreia i se potrivește cel mai bine acest tip de îngrijire. Acum, în sezonul rece, chiar experimentez ușoare probleme de deshidratare pe zonele laterale ale feței. Pink Rose Clay are un miros destul de puternic de trandafir, parfumul găsindu-se în lista de ingrediente undeva pe la mijloc, urmat de altele spre finalul listei. 
Am ținut masca până s-a uscat complet, după care am îndepărtat-o cu apă călduță cu ajutorul unui prosop de față. Am pulverizat un spray termal și un booster cu acid hialuronic pentru a conduce apa cât mai adânc în celulele pielii. 
Cam aceasta este rutina mea de aplicare a măștilor cu argilă. Dintr-o mască 7th Heaven există destul produs pentru două aplicări, în cazul meu, dat fiind faptul că nu întind conținutul pe întreaga față. 

Pink Guava Peel-Off


A doua mască roz este cea de tip peel-off - Pink Guava, fiind un produs destinat tenului gras, mixt și cu probleme. Are în compoziție mai multe extracte de fructe, dar și parfum (destul de sus în lista) și alcool denat așa cum au toate măștile peel-off care mi-au ajuns mie în mână pana acum. Precum știți eu nu mai folosesc de mulți ani produse cu alcool, așadar nu am considerat că aceasta mască este potrivită tenului meu și filozofiei mele de îngrijire a tenului. 

Charcoal Detox Bubble Mask


Cea mai funny mască dintre cele trei, este cea cu bule de spumă - Charcoal Detox Bubble Mask și m-am gândit să ofer plăcerea de a încerca acest produs altcuiva, după cum v-am arătat în selfie-ul de pe instagram. Ea este destinată tuturor tipurilor de ten, este gândită sub forma unui material textil infuzat cu cărbune, anason și oxigen purificator, care odată aplicat pe față se activează într-un mod foarte simpatic, după cum se poate vedea mai jos. 



Este o mască purificatoare, cu efect revigorant, pe care vă recomand să nu o ocoliți dacă sunteți consumatoare de produse 7th Heaven. Cu siguranță o să vă placă experiența!

Măștile de păr 7th Heaven


O noutate foarte interesantă 7th Heaven o reprezintă măștile de păr în diverse combinații de ingrediente. 
Variantele primite de mine sunt foarte faine: 
- Masca de păr cu proteine și extras din nuca de cocos, are în compoziție proteina de quinoa și ulei din nucă de cocos, un excelent ingredient destinat îngrijirii părului, fiind o mască intens hidratantă.
- Masca de păr cu miere de Manuka și ulei Abyssinian, bogat în omega 3, este cea mai hidratantă dintre cele 3 variante și este ideală pentru părul deteriorat, cu nevoi intense de reparare și întărire. 
- Masca de păr cu papaya și uleiuri vegetale este destinată hidratării rădăcinilor și are efect antistatic. Este o nebunie de arome tropicale care te cuceresc încă de la deschiderea plicului și te învăluie pe tot parcursul aplicării și purtării acestei măști. 

Măștile de păr se aplică după spălarea prealabilă a părului, se țin pe păr între 1 și 5 minute, sau chiar mai mult, dacă timpul vă permite, și să îndepărtează prin clătire cu apă.
Eu personal consider că sunt niște produse foarte reușite, nu știu câte variante există pe piață, dar chiar o să verific dacă mai sunt și alte combinații interesante. 
Datorită ambalajului în doză unică, mi se par, de asemenea, a fi o variantă ideală pentru a fi luate în vacanță pentru că nu ocupă decât un loc infim în bagaj.
Totuși în cazul părului meu lung, mi-ar trebui cam două plicuri pentru a putea distribui masca pe toată suprafața părului așa cum se cuvine. 


Așadar, acestea sunt noile măști 7th Heaven pe care le găsiți în magazine și pe care vă invit să le testați și voi. Aștept și impresiile voastre! 



Dacă aveți întrebări, căsuța de comentarii vă stă la dispoziție!

***


Zilnic mă puteți găsi cu informații noi pe contul meu de instagram @simonatucu
Vă aștept!


                                                                                                          Blog editor: Simona Tucu

2 comentarii:

  1. in general imi plac tare mult mastile lor, una din ele parca nu mi-a priit, nu mai stiu care, dar imi plac! pe cele noi nu le-am incercat inca!
    un an nou cu bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate avea alcool si mai multe tipuri de parfum si de aceea nu ti-a priit, dar sunt si cateva variante mai curate, de obicei cele cu argila sau astea noi cu oxigen activ, care sunt si tare funny :D
      Un an nou minunat, draga mea, si tie! :)

      Ștergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!