"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Creativitate și tehnică pentru proiecte de succes

               Anul 2014 a reprezentat anul schimbărilor pentru blogul meu - după mai multe erori de natură tehnică pe care le-am întâmpinat și care m-au costat câteva sute de poze și postări, am decis să îl mut pe domeniul propriu, ocazie cu care i-am simplificat și aspectul adoptând o variantă stilizată de header, cel pe care îl vedeți în prezent și care va mai rămâne activ pentru mai mult timp.

Cu mult înainte de această schimbare, într-o perioadă în care am avut diverse concursuri sponsorizate pe blog și altele pe pagina de facebook, am decis să îmi creez câteva felicitări personalizate care să însoțească premiile oferite cititorilor. La început am avut foarte multe idei despre cum ar trebui să arate acestea și am creat mai multe variante. Cu punerea în practică m-au ajutat colegii mei de la departamentul de marketing al companiei la care lucrez și care, spre deosebire de mine, știu să lucreze în mai multe programe de grafică. Totuși odată imprimate pe hârtie parcă niciuna dintre variantele mele nu m-a mulțumit pe deplin, nici ca design și nici ca aspect. Niciuna dintre cele două multifuncționale laser, respectiv inkjet pe care le deținem, nu a reușit să printeze la calitatea pe care mi-o doream eu, iar variantele mele de felicitări arătau mai mult modest și lipsite de creativitate, decât vintage, așa cum aș fi dorit. 
Cu această ocazie am aflat că există câteva diferențe notabile între cele două tehnologii de printare ale multifuncționalelor laser, respectiv inkjet. 
Imprimantele cu jet de cerneala sunt utilizate în special pentru listare de imagini, datorită rezoluției mai bune pe care o posedă, în comparație cu cele de tip laser. Deși sunt mai avantajoase ca preț, achiziționarea uneia nu se justifică atunci când nevoia de listare a documentelor de tip text este mai mare decât a celei de tip fotografie. O imprimantă sau multifuncțională laser are o viteză de listare mult mai mare, o capacitate superioară de înmagazinare a hârtiei, un cartuș reîncărcat poate lista și de 10 ori mai multe pagini decât una cu jet de cerneală, iar încărcarea se poate face de mai multe ori cu costuri foarte mici. 
Pentru un birou cu nevoi medii de printare pentru documente de tip flyer, cataloage, diverse afișe publicitare de mici dimensiuni, costul achiziționării prin cumpărare a două multifuncționale, una de tip laser, care cu siguranță va fi cea mai folosită, fiind indispensabilă, și a unei cu jet de cerneală, nu pare justificată, motiv pentru care serviciul de inchiriere multifunctionale, prin intermediul căruia îți poți achiziționa un echipament multifuncțional profesionalpare mult mai avantajos. Mai ales dacă acesta vine la pachet cu suport pentru service, instruire personal și aprovizionare cu consumabile.

Într-un final, soțul meu a luat inițiativa și după indicațiile mele (deloc specifice) a mers la un centru de printare unde a creat și a transpus pe suport de hârtie felicitarea VintageLook din imagine. M-am bucurat foarte mult de rezultat, acesta depășindu-mi mult așteptările, mai ales după încercările mele eșuate.
Probabil în prezent, cu noul header al blogului, voi apela la același centru specializat în design, printare, copiere și scanare documente și voi lăsa tot specialiștii să se ocupe de noile mele felicitări, mai ales că în momentul de față nu am nicio idee despre cum ar trebui să arate. Poate mă ajutați cu sugestii.



                          VintageLook


8 comentarii:

  1. Ideea cu felicitarile mi se pare geniala. Stiu ca le-am observat in urma cu ceva timp cand o bloggerit a castigat un concurs pe blogul tau si a postat premiul si felicitarea. De atunci am spus WOW! Asta da!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daa, noroc cu sotul meu, eu nu le-am gandit asa de fain la inceput. :P
      Ma bucur ca iti plac! Pupici!

      Ștergere
  2. Foarte dragute felicitarile! Ai avut o idee foarte buna! Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, Camelia, as vrea sa continui ideea, dar sunt in pana de inspiratie :P

      Ștergere
  3. Draga mea, poate îți amintești că te-am întrebat de felicitare, atunci când am găsit-o în coletul primit de la tine... mi s-a părut o idee foarte tare, dar și felicitarea în sine arată foarte bine! Încă o am și acum, o păstrez alături de alte felicitări, poze etc, drept amintire.
    Mă gândesc să-mi fac și eu unele persoalizate, atunci când o să merg să-mi schimb cărțile de vizită, dar nu prea am nicio idee legat de design.
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daa, ai vazut ca arata foarte bine din punct de vedere al calitatii, dar precum spuneam, nu prea pot sa ma laud cu rezultatul pentru ca nu prea imi apartine mie :P
      Din pacate nici eu nu am nicio idee despre cum ar trebui sa arate noile felicitari, ma gandesc totusi sa le las la fel pana una alta, e header-ul paginii de facebook deocamdata :P
      Carti de vizita nu am, mi-ai dat o idee, deși nu știu unde aș putea sa le folosesc :))
      Pup si eu, o seara frumoasa!

      Ștergere
  4. Atat de mult mi-a placut felicitarea de la tine! Nu stiu daca ti-am spus dar nu am alaturat-o celorlalte felicitari pe care le tin intr-o mapa ci am lasat-o in plicul negru Accesorize! Mereu cand vreau sa il port si il deschid pentru a-mi aseza cateva "nimicuri femeiesti" dau de ea si imi fac astfel o surpriza! Aaa... si, daca nu se subintelege, precizez: o port cu mine! :)
    Te pup si te imbratisez, prietena draga! <3
    Sa ai o saptamana minunata, cu zambete pe chip!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
  5. P.S. Referitor la schimbare, cred ca tot Sf. Pinterest poate fi sursa de inspiratie! :)

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta este foarte importantă pentru mine, iți mulțumesc pentru comentariu!