"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

joi, 29 mai 2014

Rujul meu preferat de la Rimmel

            În cei trei ani de blogging pe care îi am la activ, nu am scăpat nicio ocazie de a împărtăși cu voi pasiunea pe care o am pentru rujurile rezistente la transfer și pentru creioanele de buze folosite pentru colorarea integrală a buzelor, principiul fiind același – o rezistență prelungită a culorii. În ultimul timp am folosit mai des lip stain-uri, adică acele produse sub formă de pastă/gel care se întind pe buze cu ajutorul unui aplicator din burete și care se matifiază în câteva secunde conferind buzelor un aspect mat, de catifea și o rezistență de câteva ore pe buze. Partea mai puțin plăcută a acestor lip stain-uri apare atunci când acestea încep să se șteargă pentru că, de obicei, rămân urme inestetice pe marginea buzelor care necesită o ștergere completă înainte de reaplicare. Fiind un produs cu rezistență prelungită, acest lucru este dificil de efectuat. Pe lângă acest aspect, este bine știut faptul că gradul de rezistență al unui lip stain este direct proporțional cu gradul de uscare a buzelor. În sfârșit, din experiența mea, se pare că unele lip stain-uri se comportă mai bine pe buze decât altele și un brand cu nume sonor nu se traduce neapărat și printr-o calitate superioară.

           Un loc special în colecția mea de produse pentru colorarea buzelor cu rezistenta prelungita, il ocupă gloss stain-ul (un alt concept nou) YSL cu al cărui review vă tot ameninț de anul trecut. Este special din toate punctele de vedere – nu usucă buzele, din contră fiind un gloss le hidratează ușor, însă nu se comportă totuși ca un gloss din toate punctele de vedere. În sfârșit, las descrierea sa pe altă dată, merită o postare specială dedicată lui.

               Astăzi o să vă arăt rujul meu preferat în momentul de față – Lasting finish matte by Kate Moss de la Rimmel

fara blitz
            Marca Rimmel o cunosc încă din liceu, adică de mai bine de 15 ani și am folosit mulți, foarte mulți ani rimeluri doar aparținând acesteia. Le-am abandonat definitiv când am descoperit The Colossal de la Maybeline, apoi am cumpărat în mod repetat ojele și tratamentele pentru unghii, care însă nu m-au impresionat în mod deosebit. În schimb rujurile Rimmel ocupă o poziție de top în preferințele mele, pasiunea adevărată începând cu Tell no one, un ruj cu ambalaj roz foarte kitschos, dar deosebit de bun din punct de vedere calitativ. L-am cumpărat de nenumărate ori, în condițiile în care cu greu reușesc să termin un ruj chiar dacă îmi place, cumva pierd entuziasmul pe parcurs. 110 rossetto îmi amintește foarte bine de Tell no one, deși are o rezistență mai scăzută decât predecesorul său, însă culoarea este destul de apropiată, la fel și consistența.

           Lasting Finish Matte by Kate Moss, este un ruj cu finish semimat și cu o rezistență de câteva ore pe buze. Are o consistență cremoasă, se aplică/întinde fără dificultate (nu are o consistență la fel de tare precum rujurile mate Farmasi), însă are tendința de a se strânge ușor în pliurile buzelor. Partea frumoasă este că, deși are o rezistență bună, nu simt că îmi usucă buzele după aplicare.




110 rossetto este o combinație între roz și oranj, un coral aprins, o culoare intensă, saturată, supeeerbă, !! Bineînțeles sunt foarte subiectivă dat fiind faptul că această nuanța este fix pe gustul meu, după cum probabil bine știți. 

In imagini port o pereche superba de cercei Accessorize, cadou de la o bloggerita tare draga mine.
Multumesc, Alina!!  :)


Voi ce texturi preferați pentru colorarea buzelor? 



VintageLook

11 comentarii:

  1. e o nuanta foarte interesanta :).

    eu prefer mai degraba glossurile :). iar la rujuri prefer sa fie lucioase, inca nu m-am incumetat la un produs mat sau semimat. trebuie sa iau masuri? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cee fain te prinde nuanta :X Mega like.

    Kisses

    http://miu-miu.ro/

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest ruj era și pe wishlist-ul meu pentru că în tub are o nuanță superbă, dar pe buzele mele arată prea închis și nu mă avantajează. Ție, în schimb, îți stă superb! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce nuanta interesanta!
    Eu sunt in cautarea rosului perfect si care sa mi se si potriveasca,evident!
    Tie iti vin tare bine rujurile cu tenta portocalie!
    Te pup

    RăspundețiȘtergere
  5. O nuanţă tare, tare frumoasă, iar în contrast cu pielea ta arămie chiar arată minunat! ♥
    Rujuri complet mate nu am încercat, în schimb, am primit de curând un gloss mat absolut superb, de care cred că mă voi bucura mult şi bine ♥
    Pupici, Simo! :-*

    RăspundețiȘtergere
  6. Doamne, ce culoare vibranta! Iar pe tine te prind atat de bine nuantele de acest fel!
    Chiar azi am purtat si eu acel Golden Rose care e chiar asemanator cu acesta de la Rimmel (ca nuanta, textura)!

    Te pup si te imbratisez, draga mea prietena!!!
    Ilda
    Lavender thoughts

    P.S. Cred ca stii ca astept timp si minte linistita incat sa-ti pot raspunde la mesaj asa cum imi doresc, nu lapidar!

    RăspundețiȘtergere
  7. E superba culoarea. Parca imi vine si mie sa imi cumpar o culoare asa puternica desi nu prea port. Tie ti se potriveste perfect. Te pup

    RăspundețiȘtergere
  8. Este superbă culoarea! Arată foarte bine în combinație cu culoarea tenului tău :)
    Să-l porți cu drag mereu!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  9. E foarte frumoasa culoarea si iti sta bine. Din pacate, eu nu prea ma pot obisnui cu rujuri cu tenta portocalie, desi la o sedinta de make-up la Marionnaud mi-a aplicat Clarins Rouge Eclat Coral Pink, deci mi s-ar potrivi. Poate daca vad multe persoane purtand, ma mai obisnuiesc:). Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  10. Simona, esti minunata! Ai un suflet fix pe masura frumusetii tale! Te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ooo, Bianca, esti prea draguta, iti multumesc frumos, ma magulesti! :)

      Ștergere

Părerea ta este foarte importantă pentru mine, iți mulțumesc pentru comentariu!