"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

miercuri, 21 mai 2014

Postare fără titlu

          Ieri am terminat Iubiri paralele de Cella Serghi, nu mi-a plăcut deloc și mi-am dat seama din primele 10 pagini că nu va fi o carte pe gustul meu. Am vrut să o abandonez. 
Împărtășeam cu voi aici acum vreo doi ani, momentul acela în care am avut un soi de revelație în materie de lectură, în ideea că, nu știu de unde, dar am crescut cu ideea că de îndată ce ai pus mâna pe o carte, indiferent dacă îți place sau nu, ești obligat să o termini. Pur și simplu nu se cuvine să o lași necitită, e ca o regulă nescrisă a cărților. Nu știu cine m-a învățat acest lucru și nu am stat niciodată să mă întreb de ce nu se cuvine? 
Am urmat cu sfințenie acest dicton douăzeci și ceva de ani, până într-o zi când o carte m-a refuzat. Pur și simplu nu și-a dorit ca eu să o citesc în conjunctura dată. Conjunctura a fost creată, în mod evident, de realitatea mea interioară din momentul respectiv. Ceea ce cartea dorea să mă învețe în momentul acela depășea orizontul meu de înțelegere și nivelul de conștientizare al anumitor lucruri la care mă situam atunci. Am fost atât de înțeleaptă încât am abandonat-o și mi-am acordat mie însămi răbdarea de a mai crește puțin. A urmat o carte autobiografică care pur și simplu nu mi-a plăcut, până și amplasarea geografică a acțiunii mă deprima teribil, astfel încât cu o experiență similară în spate, am luat decizia de a nu mai continua lectura. Nu a fost ușor, dar am făcut-o în mod conștient, iar ceea ce a urmat nu a fost sentimentul de vină pe care ar fi trebuit să-l resimt ca urmare a convingerilor cu care am crescut, ci un soi de liberate interioară care m-a făcut să mă simt puternică. Nu este nimic în neregulă să renunți la ceva atât timp cât acel ceva nu te mai reprezintă. E valabil pentru cărți, e valabil pentru acțiuni și e valabil pentru oameni. Timpul e ireversibil și este atât de prețios încât fiecare dintre noi ar trebui să-l gestionăm cu maximă atenție și să acordăm importanță sporită activităților cărora ne dedicăm și oamenilor cu care ne împărțim momente prețioase din viață. 
         
          Întorcându-mă la Iubiri paralele, veți întreba probabil de ce nu am întrerupt lectura! Am intenționat, însă două zile la rând am uitat să îmi pun altă carte în geantă (pentru lectura mea de autobuz), astfel încât am ales ca în aceste două zile, decât să-mi zgâiesc ochii la oamenii din E7, să continui să o citesc, cartea fiind foarte micuță oricum. Nu mi-a plăcut nimic cu excepția unui singur citat și cumva am simțit că pentru el a meritat să o cumpăr și să mă ambiționez să o termin - atunci când ai pierdut tot, nu mai ai decât de câștigat. Și m-am reîntors cu ochii minții în trecut și m-am gândit - am pierdut vreodată tot? Da, am pierdut tot ce am construit, și partea frumoasă a fost că astfel am primit șansa de a-mi reconfigura viața așa cum mi-am dorit eu, am primit șansa unui nou început pe toate planurile și m-am reinventat. E ciudat, dar uneori ceea ce ne dorim noi foarte mult, nu este și ceea ce avem nevoie, și cineva acolo sus se ocupă pe lângă îndeplinirea dorințelor noastre și de neîndeplinirea acestora, iar asta e treabă cu adevărat grea. Asta mă duce cu gândul la altceva - cineva ar trebui să ne învețe cum să ne rugăm în mod corect (sau cum să ne motivăm și să atragem lucrurile pozitive necesare dezvoltării personale, pentru cei care nu fac din rugăciune o practică). 

„Care e dovada de iubire pe care ți-o da? Te-a întrebat vreodată dacă ți-e cald sau ți-e frig? Te ocroteşte? Ştie că, pentru vocea ta, fumul e otravă, şi te trage dupa el în cârciumi. Te ţine pâna noaptea târziu, şi tu stai şi te uiţi în gura lui, fiindcă jonglează cu citate, se îmbată cu vin şi pe tine te îmbată cu fraze. Îl compar cu H. care se exprimă simplu, dar, în cazul lui, nu poţi să uiţi nici un cuvânt; nu-ți mai dă pace, te obligă să te gândeşti. Frazele lui V. sunt ca puhoaiele de munte, cară cu ele tot ce găsesc în cale, te uluiesc, te ameţesc, dar când te dezmeticeşti, nu mai ţii minte nimic. Numai că V. are grijă să nu te dezmeticeşti...“
Iubiri paralele - Cella Serghi



Voi ce citiți în momentul de față?



VintageLook

4 comentarii:

  1. Stiu ca am citit Panza de paianjen de la Cella Serghi, mi-a placut foarte mult. Deocamdata citesc formulele la matematica :)),iar de maine ma intorc la exercitii la chimie pentru admiterea la farmacie :)
    Mi-a placut postarea ta, interesant citatul acela "atunci cand ai pierdut tot, nu mai ai decat de castigat" :* te pup!

    RăspundețiȘtergere
  2. Hmm,interesanta argumentarea ta de a renunta la o carte daca nu rezoneaza cu cititorul,eu inca nu pot sa fac asta,pur si simplu ma simt obligata sa o termin,chit ca nu imi place deloc.
    Voi mai reflecta la ce ai scris,mi-ai dat de gandit:))
    Te pup

    RăspundețiȘtergere
  3. Simo, din nou mi se confirmă: nimic nu-i întâmplător! Acest nou început de săptămână a adus cu el o schimbare radicală în viaţa mea, şi chiar dacă m-am încăpăţânat cu toată fiinţa mea să cred că aşa ceva nu va fi posibil, că nu sunt pregătită să fac faţă unei schimbări de acest gen, viaţa, momentul în care mi-a fost dat să decid, împrejurările, toate au conturat un nou început, profesional de această dată. Timp de 5 ani m-am pregătit pentru ceva, iar după aproape 2, timp în care am trecut dintr-un vârtej în altul, mi-e dat să descopăr că cele mai frumoase lucruri vin atunci când le speri mai puţin, asta trăiesc eu acum...
    Acum, nu am încotro, mă pregătesc pentru o vară de studiu intens, fără niciun alt gând, ci doar cu speranţă-n suflet. Să ne bucurăm de tot ce-i mai frumos acum şi aici! ♥
    Te pup! :-*

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna Simona! Momentan am inceput doua carti Cartea Mironei de Cella Serghi si Cartea viitorului de Cecilia Ahern. Amandoua imi plac pana in acum. Interesant si adevarat in acelasi timp citatul tau, mi-a placut!

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta este foarte importantă pentru mine, iți mulțumesc pentru comentariu!