"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

sâmbătă, 19 noiembrie 2022

Pentru cadourile celor dragi, eu aleg și anul acesta seturile cadou de pe Notino



Binecunoscutele reduceri din luna noiembrie care creează mare entuziasm printre pasionații de cumpărături online și nu numai, da, la Black Friday mă refer, pentru mine reprezintă o bună oportunitate de a bifa mare parte din lista de cadouri pentru Crăciun, listă pe care obișnuiesc să o pregătesc deja de pe la începutul toamnei.

Am reușit în acest an să mă organizez chiar mai bine de atât și, chiar înainte de perioada reducerilor de Black Friday, am reușit să achiziționez o parte din cadourile pe care le-am gândit pentru cei dragi cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Lista nu este închisă însă, așa cum nici produsele notate nu sunt cumpărate în totalitate.

Știu deja din anii precedenți, că după perioada cu cele mai bune reduceri din an, pe Notino, rulează în continuare tot felul de promoții pentru o mare varietate de produse, indiferent că vorbim despre branduri high-end, fie că vorbim despre cele dintr-o categorie mai accesibilă. De asemenea, ca pe o surpriză frumoasă primesc de fiecare dată e-mailul care anunță ziua cu transport gratuit pe Notino indiferent de valoarea comenzii, iar această zi se lasă mai mereu cu câteva cumpărături, cel puțin modeste.

Seturile cadou pentru femei și bărbați

Atunci când vine vorba despre cadourile de Crăciun, cel mai ușor de ales, dar și cu cel mai mare impact estetic, eu consider că sunt acele seturi cadou atât de frumos ambalate pe care le găsim pe Notino în zeci de variante. Te poți folosi de filtrele puse la dispoziție, pentru a seta bugetul pe care dorești să-l cheltuiești, poți alege în funcție de brandul preferat sau de alte criterii existente pe site.

De mare ajutor în acest sens mi se pare a fi categoria seturi cadou bărbați. Parcă nimic nu este mai dificil atunci când vine vorba de cadouri, decât alegerea celui mai potrivit cadou pentru un bărbat, fie că e vorba despre partenerul de viață, tatăl, fratele, cel mai bun prieten s.a.m.d

O mulțime de cadouri gata ambalate poți găsi pe Notino, selecții gândite pentru a corespunde personalități oricărui bărbat și ajustate pe bugetul oricărui cumpărător interesat.

 

Când vine vorba despre cadourile pentru femei, treaba devine mult mai ușoară, cel puțin din perspectiva mea. Aș rămâne tot la seturile de cadouri. Pentru eleganța unui astfel de cadou, pentru plăcerea de a desface/rupe ambalajul colorat, aș zice că merită să explorezi această categorie de seturi cadou femei.


Anul acesta mi-am fixat un buget de circa 100 de lei/cadou și am ales brandul OPI. Am găsit pe Notino o mulțime de seturi interesant combinate, de la două până la patru lacuri de unghii, ambalate frumos în cutii din carton colorat și cu look festiv.

Brandul OPI este unul de referință în industria cosmetică pentru unghii. Nu ai cum să dai greș cu o astfel de alegere atunci când vine vorba despre o femeie atentă cu manichiura sa.




În imagine ai unul dintre seturile despre care îți vorbeam mai sus – Nature Strong – un set de două lacuri de unghii în nuanțe de roz, respectiv nude – nuanțe care se regăsesc cu siguranță în colecția oricărei femei. Dar desigur, cu îndrăzneală poți alege setul Infinite Shine the Celebration – un roșu absolut completat de un sclipici argintiu ideal pentru cea mai frumoasă manichiură de Crăciun.

Categoria de seturi cadou cuprinde nenumărate opțiuni, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, dar nu este singura variantă de a bifa lista de cumpărături pentru Crăciun. Poți alege cadouri individuale după inspirația proprie și poți opta pentru serviciul de ambalare pus la dispoziție de Notino, despre care am scris amănunțit anii trecuți. Nici serviciul de gravare pe sticlele de parfum sau pe cosmetice nu este de ocolit.

Și în final, așa cum închei de fiecare dată un astfel de articol, nu uita că există pe site și opțiunea de voucher cadou!!


Indiferent de alegerile tale însă, sunt sigură că cei dragi se vor bucura cel mai mult de prezența și de energia ta bună!

 

 

 

                            Dacă aveți întrebări, căsuța de comentarii vă stă la dispoziție!



Blog editor: Simona Tucu

Un comentariu:

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!