"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

luni, 4 iunie 2018

Crema de baie Japanese Rituals Tesori d'Oriente

crema de dus, gel de dus puternic parfumata cu ulei de camelie si bujori

Despre geluri de duș am vorbit foarte mult pe blog și nu cred că o să mă opresc prea curând pentru că, mai ales acum de când sunt mămică, baia relaxantă cu spumă parfumată, liniștea deplină sau muzica în surdină și aromele amețitoare care umplu baia noaptea târziu, reprezintă cam singurul meu moment de relaxare pe care mi-l permit după o zi încărcată, când puiul meu doarme liniștit și casa întreagă se odihnește. 
Dar să nu credeți că asta se întâmplă în fiecare seară pentru că ar fi imposibil, dar măcar o dată pe săptămână orice mămică merită un moment de respiro, doar ea cu gândurile sale, iar pentru mine baia reprezintă un moment de relaxare deplină și de reechilibrare fizică, mentală și emoțională. Și cred sincer că pentru fiecare femeie, odată cu înaintarea în vârstă, baia capătă valențe mult mai profunde, e dusă la rang de ritual cu o întreagă scenografie și recuzită (săpunurile și cremele de baie, lumânări parfumate, un pahar cu vin rece, o carte bună, o mască de față, muzică relaxantă etc), păstrând dușurile simple strict pentru igienă. 

Și din multitudinea de geluri și creme de duș pe care le posed, așa cum mărturisesc de câțiva ani pe blog, preferatele mele rămân indubitabil cele produse de Tesori d'Oriente. Trăiesc iubiri frivole cu tot felul de arome nou descoperite, dar se sting repede ca pasiunile adolescenței și mă reîntorc în zona de confort, la parfumul bogat, luxuriant și cumva familiar al cremelor de baie Tesori d'Oriente. 

Am încercat mai multe variante până în prezent și nu mi s-a întâmplat niciodată ca vreuna să nu îmi placă, deși White Musk încă mă reprezintă în totalitate și nu pot renunța la ea. Totuși îmi face mare plăcere să descopăr game noi Tesori d'Oriente de fiecare dată și să mă las cucerită de mesajul parfumat din fiecare sticlă metalică, lăsând la o parte lista de ingrediente și alte noțiuni ce țin de rațiune. 
Da, recunosc, așa cum am făcut-o de multe ori, că pentru produsele de îngrijire a corpului, nu am nicio restricție privind lista de ingrediente, nu contează că au alcool în compoziție sau alți iritanți cosmetici, ci îmi doresc ca produsul să miroase frumos, să îmi schimbe stare de spirit, să curețe eficient dacă este vorba despre un produs de igienă și să hidrateze decent dacă este vorba despre o cremă de corp. 

Și totuși, la o privire superficială pe lista cremelor de baie Tesori nu descopăr ingrediente dubioase, ci doar o cantitate mare de parfum, care se traduce printr-un miros puternic în sticlă, în baie și pe piele. Dacă nu vă place să mirosiți intens după baie, nu vă recomand Tesori, pentru că nu aveți nicio șansă să ieșiți din baie mirosind natural, a bebeluș, ci din contră, Tesori îmbracă femeile cu parfum opulent, bogat... aș fi vrut să spun cald, dar fierbinte pare că se potrivește mai bine. 

crema de baie hidratanta si parfumata tesori d oriente
Pentru că fierbinte este atributul care mi-a venit în minte atunci când am deschis sticla Japanese Rituals și am descoperit un miros puternic, dulceag, care mi-a încălzit simțurile și m-a transpus mental într-un salon de spa, derulând în minte flashuri dintr-un ritual de masaj  relaxant cu roci vulcanice. 
Cu ulei de tsubaki (camelie japoneză) și bujor, aroma nu este una florală obișnuită, așa cum m-aș fi așteptat, ci una dulceagă, caldă, senzuală. 
Dacă aș fi mirosit Japanese Rituals în adolescență nu cred că mi-ar fi plăcut atât de mult, nu cred că l-aș fi înțeles și nu l-aș fi adoptat pe termen lung. 
E ciudat cum odată cu vârsta alegerile se modifică, orizontul percepției se lărgește considerabil și descifrezi mesaje în lucruri pe care mai demult le respingeai fără tăgadă. 


În principiu consider că întreaga gamă de creme de baie și de corp Tesori d'Oriente este una destinată femeilor, pentru că nu regăsesc în nici un produs arome adolescentine care să caracterizeze tânăra ingenuă în căutare de sine, ci mai degrabă femeia complexă, rafinată, cu personalitate cristalizată. 


Așa cum probabil știți, produsele Tesori d'Oriente se găsesc în supermarketuri și hipermarketuri la prețuri foarte prietenoase, mai ales în raport cu calitatea ireproșabilă!



Cine mai iubește cremele de baie Tesori d'Oriente?



Zilnic mă puteți găsi pe contul meu de instagram @simonatucu
Vă aștept!


                                        
Blog editor: Simona Tucu

10 comentarii:

  1. euuuu, imi plac toate produsele Tesori, de mult, cand inca se gaseau greu la noi! pupici!

    RăspundețiȘtergere
  2. Daaa, si eu la fel, sunt fan de mult timp! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. crema de baie, hmm suna atat de bine incat cred ca o voi achizitiona

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e cremoasa si fff parfumata. Gasesti mai multe variante, daca asta e nu chiar pe gustul tau :)

      Ștergere
  4. Am avut-o si eu si mi-a placut a nebunie. Chiar imi doresc sa o recumpar pentru ca e fix pe gustul meu. <3
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au mai scos si alte arome noi, poate te razgandesti :P Eu abia astept sa ajung sa le incerc :)

      Ștergere
  5. Imi place extrem de mult ambalajul, mai ales cel cu pompita de la crema de corp. Am incercat o aroma pana acum si mi-a placut destul de mult, crema de corp cel mai tare. Sunt foarte curioasa si de aroma de mai sus, o sa o caut in magazine :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu am avut creme de corp decat in bocan metalic pana acum, dar pompita e mult mai practica, presupun ca e lotiune si e mai lichida.
      Au si variante noi, sa le incerci pe toate, poate iti place ceva pana la urma! :)

      Ștergere
  6. Valeria Chertes7 iunie 2018, 21:15

    Nu am avut produse de la aceasta firma dar am citit numai lucruri frumoase despre ele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Le recomand cu mare incredere! Le gasesti in Carrefour de exemplu :)

      Ștergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!