"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

marți, 26 ianuarie 2016

Rutina mea de îngrijire a părului în 2016

+ suplimentele alimentare iHerb pe care le folosesc în prezent pentru sănătatea pielii, a unghiilor și a părului


M-am gândit că ar fi timpul să mai aduc în discuție produsele de îngrijire a părului pe care le folosesc în prezent, în 2016, pentru că încă mai primesc întrebări legate de părul meu și keratina lichidă, produsul pe care l-am folosit atâția ani.

Rutina mea de îngrijire a părului s-a simplificat destul de mult de-a lungul timpului, totuși unor produse le-am rămas fidelă pe parcursul mai multor ani, pe altele le-am înlocuit cu produse mai eficiente sau doar mai potrivite nevoilor tot mai reduse pe care părul meu le are în prezent, de când nu mai am nicio urmă de vopsea pe vârfuri. Pentru că da, mă simt nevoită să aduc din nou în discuție faptul că nimic nu este mai eficient pentru sănătatea părului decât renunțarea la vopseaua de păr. Din păcate sunt conștientă că nu voi putea rămâne la nesfârșit în acest vis frumos, ci, odată cu apariția primelor fire de păr alb, mă voi reîntoarce la corvoada vopsitului la trei-patru săptămâni. Probabil voi alege această vopsea de păr, despre care am scris acum mai mulți ani și despre care mai păstrez amintiri frumoase. Dar până atunci sper să mai treacă mult timp și să mă pot bucura în continuare de sănătatea părului meu nevopsit. 

Precum spuneam mai sus, de vreo doi ani, mi-am simplificat foarte mult rutina, uneori îmi permit luxul de a folosi la spălarea pe cap doar șampon , fără balsam, mască, bifazice sau keratină lichidă. Avantajul în acest sens, îl simt cel mai tare, atunci când plec în vacanță pentru câteva zile - o săptămâna, și nu mai trebuie să car după mine niciun alt produs pentru îngrijirea părului în afară de șamponul lui (el este mai pretențios și folosește doar un anumit tip de șampon, iar pentru mine este bun și acela din când în când).  Poate pare puțin lucru, dar mai demult, ca părul meu să arate decent după spălare, trebuia să car după mine, la orice ieșire în afara orașului, o grămadă de produse pentru îngrijirea lui, plus un aparat de coafat (placă de păr sau perie electrică/ondulator) care atârnau foarte greu în bagaj. Am scăpat însă total de această corvoadă în prezent. 

Totuși, haideți să vă arăt ce folosesc în prezent în mod constant:
- șamponul Anian pentru păr gras, produs căruia îi sunt fidelă de foarte mulți ani, nici nu mai știu câți, și pentru care am întotdeauna stoc de 3-4 bucăți în baie. Precum spuneam mai sus, nu mă deranjează ca din când în când să folosesc și alte șampoane, însă acesta îmi conferă mie cea mai mare siguranță. Curăță foarte eficient părul și simt că acesta mi se îngrașă mult mai greu atunci când îl folosesc în mod exclusiv. Din păcate nu are efect și asupra mătreții, iar eu mai am astfel de episoade uneori, pe care le tratez cu Nizoral. Trebuie să specific faptul (ca să nu se înțeleagă greșit) că din cauza șamponului Anian fac mătreață, ci am avut probleme de mic copil cu aceste episoade sporadice. 

- masca de păr pe care o folosesc în prezent este Salon Hits 11 beneficii - o mască mov cu microcapsule de ser bogate în vitamina A și E, care se sparg în timpul aplicării și hrănesc părul deteriorat. Îmi place foarte mult nivelul de hidratare pe care îl conferă părului la fiecare spălare, dar și aroma sa foarte plăcută. Nu o folosesc la fiecare spălare, pentru că nu mai simt nevoia unei hidratări atât de intense, ci încerc să mă folosesc de ea o dată la două spălări, dacă nu sunt în criză de timp sau nu uit. 

- o dată pe lună încerc să folosesc exclusiv pentru vârfuri tratamentul Tresemme Diamante, al cărui review îl puteți citi aici, un produs extrem de puternic, destinat unui păr foarte deteriorat. Promite reparare după doar 5 utilizări pentru un păr chiar și cu traume de până la doi ani. Evident că nu am nevoie de un asemenea tratament pe toată lungimea firului de păr, dar pentru că vârfurile sunt primele care se degradează, încerc să îl folosesc măcar o dată pe lună pentru hrănire și reparare, dacă este cazul. 

- ultimul pas în îngrijire peste care mi-am promis solemn anul acesta să nu mai trec indiferent dacă folosesc cele două tratamente menționate anterior sau nu, este bifazicul fără clătire Anian cu colagen și acid hialuronic, despre care am scris aici. Produsul acesta este cel mai nou sosit în rutina mea și sunt foarte încântată de el. Pe lângă faptul că este extrem de ușor de folosit, doar trebuie aplicat pe întreaga lungime a părului proaspăt spălat înainte de uscare (câteva pulverizări sunt de ajuns), are efecte pur și simplu minunate pe părul meu. Volum și aspect de păr proaspăt coafat de fiecare dată când îl folosesc. Da, îmi mențin încă părerea, în prezent mi se pare mult mai potrivit nevoilor părului meu decât keratina lichidă. 



Acestea sunt produsele de bază pe care le folosesc în mod curent, însă mai am încă câteva măști și alte tratamente pe care aș vrea să le termin, înainte de a mai plasa vreo altă comandă, așadar acesta ar fi noul meu proiect în ceea ce privește consumarea produselor cosmetice într-un mod cât mai eficient. Stau cam prost la acest capitol din păcate. 



Keratina lichidă o mai aplic din când în când, îmi place în continuare efectul foarte mult și, deși nu mai pot să afirm că obțin rezultate spectaculoase cu ea (s-au văzut atunci când părul meu era degradat), încă face o diferență atunci când o folosesc, mai ales dacă asta se întâmplă rar. 


Aș mai vrea să menționez să nu obișnuiesc niciodată să îmi prepar măști home made cu uleiuri sau alte ingrediente din gospodărie. Părul meu arată bine cu ajutorul măștilor pe bază de siliconi, de obicei cele care au în compoziție uleiuri îmi îmbâcsesc părul și îl îngrașă. Cu toate acestea, dacă aveți părul degradat vă recomand să încercați acasă măști pe bază de ulei de cocos sau de măsline sau, dacă vă permiteți, cele cu argan, uleiuri recunoscute pentru proprietățile lor de hrănire a părului. Pe internet găsiți nenumărate rețele de preparare a acestor măști cu ados de gălbenuș de ou, lămâie, vitamina E sau bere. Important este să se potrivească cu nevoile părului vostru și să vedeți beneficiile. Eu nu am încercat variante cu bere, deși intenționez să o fac încă de anul trecut, dar variantele menționate anterior, din păcate nu funcționează pentru părul meu. 

De asemenea, aș dori să mai menționez faptul că aspectul părului nostru nu depinde doar de produsele pe care le folosim la baie pentru îngrijirea sa, ci și de sănătatea noastră, tocmai de aceea, dacă vă confruntați cu probleme serioase de pierdere a părului, cel mai bine ar fi să consultați un medic. Carența de vitamine și/sau minerale reprezintă unul dintre cei mai importanți factori care pot afecta aspectul și sănătatea părului, așa că fiți atente și la alimentație. La fel și episoadele de stres puternic la care suntem supuse, stres care poate determina episoade grave de cădere a părului. 
Eu în prezent consum vitamina C și capsule cu colagen de tip I și III, atât pentru păr, cât și pentru unghii, piele și cartilaje. 

Cam în asta constă rutina mea de îngrijire a părului, dacă aveți întrebări despre vreunul dintre produsele folosite de mine, nu vă sfiiți să folosiți căsuța de comentarii. 





Voi ce produse minune folosiți în prezent? 



                            VintageLook

10 comentarii:

  1. Interesante produse, imi place cum le-ai descris pe fiecare,multumesc draga Simona pentru articol.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca voi incerca si eu tratamentul. Am avut o perioada in care orice balsam as fi folosit, parul arata genial si nu aveam nevoie de altceva.. In schimb de vreo 3 saptamani e haos.. Se incalceste super usor si mai are si cate-un episod cu matreata.

    RăspundețiȘtergere
  3. Stiu ca tu folosesti gama asta de produse de ceva timp doar ca eu nu am apucat sa imi comand inca de la aceasta firma! Descrierile sunt foarte bune ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. n-am incercat nici macar un produs, dar am descoperit de curand balsamul de par Dove cu ulei uscat - uimitor de bun pentru un produs din comert :).

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, da, aspectul parului depinde si de sanatatea noastra. Eu cand ma pregateam sa raman insarcinata si luam multivitamine parul meu arata incredibil, la fel si unghiile. In alta ordine de idei, trebuie neaparat sa incerc si eu produsele Anian, mai ales samponul, eu am parul gras si sunt nevoita sa-l spal chiar si la 2 zile :( .

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna, draga prietena! :)
    Cu bifazicul Anian am avut de la inceput o relatie tare buna... Intervenind uleiurile in rutina de ingrijire, l-am lasat in stand by dar as apela la el oricand - mai am putintel in flacon! Keratina lichida cred ca e singurul produs Anian cu care ale mele plete nu s-au inteles!
    Mi-ai facut dor de Anian, Simo! :)
    Iar de tine mi-e un dor... maaare-mare! <3
    Calda imbratisare!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai cunosc si in offline fete carora keratina lichida nu le-a priit, astfel incat nu ma mir, dar de obicei cine nu se intelege cu keratina, se intelege perfect cu bifazicele :P Eu stiu ca si produsul acela pentru bucle ti-a placut, daca retin bine.

      Ștergere
    2. Daaa, mi-a placut mult Curl Activator Anian... Insa nu l-am mai vazut pe site, ma tem ca l-au scos si mi-ar parea tare rau!

      Ștergere
  7. buna! unde se gasesc produsele Anian? merci

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Rox, pe triodeluxe se gasesc produsele, toate cele indicate de mine in postare au link care directioneaza direct spre site, toate produsele evidentiate cu rosu :)

      Ștergere

Părerea ta este foarte importantă pentru mine, iți mulțumesc pentru comentariu!