"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

sâmbătă, 5 iulie 2014

Scurte impresii din Grecia + cel mai purtat colier în vacanță


              Așa cum vă spuneam în postarea anunț de ieri, tocmai am revenit dintr-o vacanță scurtă, dar foarte plăcută din Grecia. Am fost în Paralia Katerini, una dintre cele mai vizitate locații din această țară de către români, probabil datorită prețurilor foarte mici și a condițiilor bune de cazare, plajă decentă cu sezlonguri gratuite, apă curată fără alge (grecii au plase contra alegelor și o barieră din piatră puțin după geamandură care nu lasă algele să pătrundă într-o cantitate deranjantă în spațiul amenajat îmbăierii). Nu am văzut pe nimeni făcând topless (am fost atentă în mod special la acest aspect pe toată perioada pe care am petrecut-o la plajă) și nu a existat niciun fel de incident neplăcut așa cum se întâmplă pe litoralul românesc, oamenii lăsându-și lucrurile nesupravegheate lângă șezlonguri fără nicio teamă de hoți. Am sesizat un soi de relaxare generală și un sentiment de siguranță permanentă, lucru care recunosc că mi s-a părut destul de ciudat (în sensul bun al cuvântului). 

                Stațiunea care m-a găzduit pe mine este recunoscută pentru atelierele de blănărie și pielărie pe care le poseda. Astfel de magazine se întâlnesc la tot pasul, hainele din blană au prețuri cuprinse între 100 de euro și câteva mii. Cele mai mari amatoare de blănuri sunt rusoaicele care lasă mii de euro în aceste magazine venind special în Paralia Katerini ca să-și reînnoiască garderoba. Nici moldovenii noștri de peste Prut nu se lasă mai prejos, dar evident că și româncele profită de prețurile bune pe care le poți obține prin negociere la fiecare magazin. 

Mai multe o să vă povestesc pe parcursul postărilor, noi am alternat zilele de plajă în Katerini cu excursiile cu autocarul asistați de o ghidă nemaipomenită - Elena Ionescu .

Mai jos vă las cu câteva poze pe care le-am făcut într-una din zile, am purtat pe toată perioada șederii încălțări cu talpa joasă, așa că nu veți vedea nicio urmă de toc în pozele mele din Grecia. :) 


Am luat cu mine un frumos colier albastru royal e care l-am purtat mai toată perioada cât am stat în Grecia, e clar că am făcut o adevărată pasiune pentru el.





             Frumosul colier albastru l-am primit la a doua încercare cu acest site, dacă vă mai amintiți în prima colaborare am ales o rochie de care am fost tare dezamăgită, le-am scris că nu am fost mulțumită de ea și mi-au oferit posibilitatea să mai încerc și altceva. Am dat hainele pe accesorii și am ales doua coliere. Preferatul meu este clar acesta. 


Pietrele albastre și alb transparent sunt montate pe un lanț argintiu antichizat solid și bine prelucrat, pietrele sunt bine lipite și corect aplicate. Menționez aceste aspecte (în cazul în care nu este evident din imagini) pentru că și în cazul acestor coliere realitatea poate diferi față de ceea ce putem vedea în magazinele online. 

Și pentru că vă spuneam mai sus de celebrele magazine de blănuri din Katerini, iată cum arată aceste buticuri din exterior:




Foarte elegante, nu-i așa?
Alte imagini și prin alte postări! :)


Am purtat:
Rochie H&M
Sandale Gatta
Geantă - un atelier local din Timișoara
Colier albastru 




                              VintageLook

50 de comentarii:

  1. Cristina Barbieru5 iulie 2014 la 16:32

    Sunt superbe pozele. Chiar este superb colierul. Pupici! :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Am fost și eu și prin Paralia Katerini în vara aceasta. Prețurile mi s-au părut foarte mari în restaurante pentru o mâncare nu prea bună, dar scăzute pentru cazare prin comparație cu Mamaia noastră. Nici eu n-am văzut pe nimeni făcând topless, deci e un loc bun de mers cu familia mai ales dacă ai copii mici. Am văzut o bundiță din blană albă cu pete negre acolo, dar n-aveam bani în portofel cât costa ea :))
    Legat de hoți, mi-a zis un proprietar din zonă că se fură mai intens în august, atunci când plajele sunt pline până la refuz. Noi am făcut două zile plajă acolo și n-am avut probleme, am lăsat toate lucrurile pe plajă și ne-am jucat prin apa cea curată. Aștept cu interes și următoarele poze!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am apreciat preturile la mancare potrivite pentru orice buzunar, de la gyros cu 2 euro pana la cea mai scumpa portie de carne de miel cu garnitura - 13 euro, pe care am savurat-o din plin, in conditiile in care nu sunt fan miel deloc. M-am intors cu foarte bune impresii despre mancarea greceasca (nu am mancat doar in Paralia) si cu cateva kilograme in plus, vizibile si prin unele fotografii :)))
      La blanuri trebuia sa negociezi incisiv, le poti obtine chiar si la jumatate de pret, rabdare iti trebuia numai, se cedeaza mult din pretul de pe eticheta :P
      O sa mai vin si cu alte poze si impresii, te puuup!!!

      Ștergere
    2. Simo, e treabă grea cu kilogramele aduse acasă din vacanță. Eu am adus vreo două numai de la musacaua lor tradițională, care cred că era cu vinete și jur că aș mânca zilnic dacă mi-ar garanta cineva că aș mai încăpea apoi pe ușă :))
      Pupici!

      Ștergere
    3. Hihi, era sigur cu vinete, am mancat si eu, vinete, cartofi, carne tocata si sos bechamel peste :P

      Ștergere
  3. SUPER colierul, iar tu arati foarte bine :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos, draga mea, ma bucur ca-ti place colierul! :) Te pup!!

      Ștergere
  4. De-abia asteptam astfel de impresii!
    Simo, tu imi spui ca se vad kg in plus iar eu chiar remarcasem ca esti incredibil de subtire!!! In cel mai bun sens la cuvantului! Tare-as mai vrea si eu asa!
    Ma bucura tot ceea ce spui in legatura cu atmosfera de relaxare si de siguranta, cu preturile... Multi ne-au spus ca trebuie sa plecam cu mancare de-acasa caci nu vom avea ce sa mancam acolo! :P Cate alimente si in ce conditii le vom putea transporta pe masina pana in Grecia?! Stiu ca nu merg pentru a manca :)), dar sunt nevoita sa ma gandesc si la acest aspect - e o necesitate :)) si-apoi, argumentul suprem: voi avea un copil mofturos cu mine! Slaaabaa...la superlativ; o sufla vantul pe Dia mea!
    Bine ca ma faci sa aterizez pe incaltari cu talpa joasa, nici nu stiu ce as fi avut de gand dar...nu pot baga mana-n foc pentru ceea ce mi se poate nazari! Il sustii pe Alex care-mi spunea (ca sa-si pregateasca terenul): incearca sa-ti pregatesti una-alta, nu are rost sa cari nu stiu ce minunatii dupa tine! :))) E patit si speriat, bietul de el!
    Ohh, cu blanurile e chiar o instigare, o mare ispita! :D

    Colierul pe care-l porti e superb, ti se potriveste si s-a incadrat perfect in peisaj! Are si un pret rezonabil! Apropos de peisaj... de ce-mi pare mie apa marii a avea culoarea similara celei a Marii Negre? Pozele-s "de vina"? Ca eu visez la o mare cu apa turqoise, transparenta, ca-n reclame! :)))

    Mai vrem postari, mai vrem!!!
    Te pupacesc cu mare drag, Simo!

    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, pai, din pacate kilogramele nu se distribuie uniform, s-au acumulat in anumite zone numai, din pacate nu acolo unde as fi vrut eu :)))
      Legat de alimente, nu stiu ce sa zic, sunt cumva uimita sa aud ca asta este parerea generala, eu si sotul meu am venit cu niste impresii foarte bune despre felul in care se mananca in Grecia, poate am nimerit noi doar locatii bune sau poate ne place genul acela de mancare, nu stiu ce sa zic, desi pe mine, pentru ca gatesc asa de bine, grecii m-au convins sa mananc miel, de doua ori, doua portii uriase, in conditiile in care mie nu-mi place mielul. :P
      In Paralia este si un magazin Lidl mare din care se aprovizioneaza toata lumea, asa ca si daca era sa nu-ti placa mancarea, puteai sa faci cumparaturi de acolo. Nu stiu ce sa zic, e adevarat ca nu ma pot pune in ipostaza cuiva care pleaca cu un copil...:P

      Legat de haine, stai linistita ca si eu am carat jumatate de dulap si am purtat doar un sfert de acolo :))) Asa e cu fetele, n-ai ce sa ne faci :P

      Apa, apa, apa...incercam sa-mi amintesc daca am sesizat vreo culoare diferita, dar raspunsul e nu, pe plaja noastra chiar nu imi amintesc sa fi vazut acel turcoaz de care spui tu, dar foarte frumoasa se vedea din Salonic, cred ca ai vazut si poza anterioara, acolo stiu ca m-am minunat de intinderea albastra in care se termina orasul.
      Oricum o sa mai vin si cu alte poze, desi sa stii ca am fost cam neglijenta la acest capitol, parca am fotografiat numai prostii :))))

      Te pup, draga mea, merci pentru feedback-ul atat de complex! Noapte buna!!!

      Ștergere
    2. Cu riscul de a parea de la Flamanzi, eu am intrebat despre mancare dorind sa stiu si parerea ta. Unii prieteni care au fost acolo ne-au spus ca e nevoie sa ne dotam cu rosii, branza, mere si alte delicatese. Iar eu, care fug precum ala de tamaie de bucatareala in vacanta, m-am luat de ganduri! Stii cum despica firu'n 30 dragutii Raci. :D

      Cu apa sunt in depresie! :(((( S-au spulberat visele mele! In poze arata altfel! Aurora mi-a spus un detaliu de care nu aveam habar: Doar apa din insule arata paradisiac, nu in toata Marea Egee. :P :(((( Alex are deja de consolat la nevasta din cauza apei! Sa vezi cum imi vorbeste de parca ar fi cel putin ghid turistic sau reprezentant al unei agentii imobiliar. Vine cu "probe": imi prezinta pentu a n-a oara locatia iar eu ii spun ca am incheiat colaborarea, nu mai merg! :))

      Nu stiu cat de complex feedback-ul... indeosebi infometat si kilometric! : blushing

      Pupicei, cu mult drag! :)
      O noapte frumoasa, Simo!

      Ștergere
    3. Pff, mare belea cu culoarea apei :P E posibil ca acolo unde merge tu sa fie altfel, nu te descuraja inca de pe acum. Eu am vazut astazi postarea Ramonei si am ramas tablou la imaginile de pe insula ei...Doamne, numai in reviste vezi asa ceva...
      Eu nu am pus mare pret pe plaja si apa, eu am vrut sa merg in cat mai multe excursii si sa manac bunatatile grecilor. Si acum mi-e pofta de mielul la protap ce l-am mancat acolo :P

      Ștergere
  5. Mă bucur tare mult să citesc că aţi avut un concediu aşa cum v-aţi dorit, Simo! ♥
    Te pup, duminică frumoasă! ♥

    RăspundețiȘtergere
  6. Răspunsuri
    1. Ma bucur ca-ti place, si mie mi se pare de efect, atrage privirea imediat! :)

      Ștergere
  7. Am și eu acest colier luat de la Sammydress.
    Postarile despre vacante sunt preferatele mele și le citesc intens pe unde le găsesc. Si eu abia azi noapte m am întors din vacanță, dar nu am avut încă timp să postez nimic. Sper să reușesc mâine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ooo, am vazut pozele tale, si le-am vazut si cele de anul trecut de pe cealalta insula, Doamne, cred ca a fost o experienta minunta, chiar am vazut apa aceea turcoaz de care vorbeam cu fetele mai sus...

      Ștergere
    2. Azi am mai facut un post cu niste poze turcoaz :P
      http://ramy-s.blogspot.it/2014/07/forever-21-swimsuit-location-maldives.html
      Cat despre apa turcoaz in Grecia eu am vazut o pe insula Lefkada...

      Ștergere
  8. Foarte frumoase fotografiile!
    Imi place mult colierul RoseGal, se potriveste perfect cu peisajul! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos, Dorina, si mie imi place tare mult, l-am purtat foarte des in vacanta asta! :)

      Ștergere
  9. Am vizitat si eu Grecia in urma cu vreo 10 ani si m-a impresionat.
    Am stat tot in Paralia si-am facut mai multe excursii. A fost de vis! :)
    Esti foarte frumoasa si orice porti iti vine excelent!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si noi am zis ca trebuie sa ne mai intoarcem o data pentru ca nu am apucat sa mergem in toate excursiile puse la dispozitie de agentie si tare mi-as dori sa mai vedem si alte locuri superbe... :)
      Ma bucur mult ca-ti plac pozele mele, te pup, draga mea!!

      Ștergere
  10. Ce frumoase sunt pozele, iar tu Simona, radiezi!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, se vede ca mi-a priit concediul, inseamna :P Sa stii ca m-am simtit minunat si mi-a parut tare rau ca s-a terminat... :(

      Ștergere
  11. Ca tot a mentionat Ilda de culoarea apei,asa as fi crezut si eu,turquoise ca in reclame:)))
    Superba esti si nici gand de kg in plus,in poze nu se vede,nu trebuie sa iti faci griji,cu siguranta vei reveni la greutatea ta normala!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Off, mergi la Ramona in vizita ca sa vezi apa turcoaz, e sublima, dar la locatia aceea nici nu ma mir ... :P
      Cat despre kg mele, da, in pozele acestea nu se prea vede, dar oricum nu-mi fac eu griji, de maine merg la serviciu, iar stresul e cea mai buna cura de slabire :P
      Te-am pupat, draga mea!

      Ștergere
    2. Ohhh,da...pozele Ramonei sunt de vis,exact cum a zis ea,un paradis pe Pamant!
      Pupici

      Ștergere
  12. kg in plus? care kg? tu vb serios? sa ne plangem noi, muritorii de rand. ia-ti gandul de la prostii! e dragut foc colierul, chit ca nu prea port eu asa ceva, dar la alta lume arat bne de tot! eu as vrea cu viata mea sa merg in Grecia, chiar vorbeam cu iubitul meu, si el zicea ca a mai auzit pe unii si altii ca nu e frumos, ca n-ai ce vedea, dar nu se prea potriveste cu parerea mea. eu cred ca Grecia e minunata si chiar ai ce sa vizitezi si ce sa faci pe acolo. dar pana ajung eu sa ma conving...mai dureaza. mai rezistam 2-3 zile si anul asta la mare :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, crede-ma ca nu-mi fac griji pentru asta, precum ii spuneam si mai sus lui Descude, de maine incep lucru, iar stresul de la birou ma pune repede la cura :P
      Despre Grecia ce sa spun, eu am inceput studiul istoriei artei cu Grecia antica si iti dai seama ca mi-a ramas in minte ca un soi de prima dragoste. E de ajuns sa cauti putin pe google ca sa gasesti sute de obiective, dar eu cred ca fiecare trebuie sa rezoneze cu locatia. Eu de exemplu ma simt minunat, sublim, extraordinar in Italia si daca mi-as permite mi-as face cate o vacanta separata doar acolo in fiecare an, dar na... nici nu se pune problema sa imi permit :P
      Cat despre marea noastra, indiferent ce zic unii si altii, mi-e dor de marea noastra de nu mai pot...dar nu am cum sa ajung anul acesta, Grecia a fost o destinatie mult mai ieftina oricum.
      Te-am pupat, Gabriela, duminica frumoasa!

      Ștergere
  13. Arati grozav, relaxata si fericita. Colierul e frumos, eu m-am ratacit printre niste rochii pe rosegal - si eu rar port rochii :))
    Ma bucur ca ati avut un concediu frumos.
    Duminica placuta si o vara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oo, da, chiar am fost foarte relaxata si m-am simtit grozav, nu as mai fi plecat de acolo :P
      Iti multumesc frumos, draga mea, te imbratisez!! Duminica placuta si tie!

      Ștergere
  14. Abia așteptam câteva impresii și aștept cu nerăbdare și celelalte postări pe care ni le pregătești!
    Pozele sunt de vis, și eu îmi doresc mult să ajung în Grecia, nu știu totuși dacă se va putea anul acesta. :(
    Tu ești superbă, nu se văd deloc kg în plus! Colierul e de vis, clar îmi trebuie și mie unul de genul ăsta, pe aceeași culoare. :D
    Pupici! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Grecia, mai ales Paralia, este o destinatie foarte ieftina, sunt sigura ca vei reusi sa ajungi la un moment dat, nu-ti face griji, pana una alta sunt atat de multe lucruri de vazut in lumea asta, in tara noastra ... :P
      Iti multumesc pentru aprecieri, nu se vad kilogramele aici, dar am pus colacei in talie bine de tot, fotograful meu e din ce in ce mai bun insa :P
      Iti trebuie un colier din acesta, iti spun eu ca atrage toate privirile :P
      Puup!

      Ștergere
  15. iti multumim pentru recomandari. Daca o sa ajung vreodata in Grecia, acolo o sa ma indrept. :)
    foarte draguta rochita, simpla dar atat de frumoasa. :)
    te pupacesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt locuri mult mai frumoase de vizitat in Grecia, Paralia este probabil cea mai ieftina dintre ele, dar excursiile in imprejurimi fac toata distractia si merita efortul de a ajunge pana acolo :P
      Ma bucur ca-ti plac pozele mele, te puuup!!!

      Ștergere
  16. SI EU ador Paralia....3 ani la rand am fost, impresia lasata a fost foarte Buna...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu m-as mai duce o data acolo pentru a face si restul de excursii din oferta agentiei, sper sa mai ajung intr-un an... :)

      Ștergere
  17. Ma bucur ca te-ai simtit bine si ai petrecut momente frumoase in vacanta. Colierul e superb iar tu esti la fel de frumoasa! :*
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc mult, Lorena, ma bucur ca-ti place colierul meu! Te-am pupat si eu! :)

      Ștergere
  18. Am fost si eu in Paralia Katerini acum 4 ani ( cred ) . Ce m-a amuzat a fost faptul ca meniurile erau scrise intai in limba romana , apoi engleza , apoi greaca :) Romanii lasa cei mai multi bani pe acolo :) Intr'adevar e plin de magazine cu blanuri si geci de piele , dar eu nu sunt fan , nici una nici alta , chiar am o blanita acasa , habar nu am ce sa fac cu ea :)) Unde ai stat ? Eu am stat la vila Crystal Aura , superba , cu o mica piscina .. mi-a placut mult :) Si noi ne-am plimbat mult , cu vaporul , am stat o zi intreaga la un parc acvatic . Ne-am imprietenit cu un grup de 6 tineri romani , ne-am distrat , avand in vedere ca am fost doar eu cu iubitul , desi nu cred ca ne-am fi plictisit . Tu arati foarte bine , asta o stii deja , muuulte fete si-ar dori sa arate asa , si avand in vedere ca nu ai 15 ani .. Te pup , doamna :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha, am primit si eu astfel de meniuri, plus ca multe fete angajate la tavernele de acolo erau romance.
      Sa stii ca si acum se fac excursii la acel aqua parc, insa noi nu suntem fani, am ales Salonicul in locul acestei excursii. Noi am stat la vila Poppy, draguta, decenta, dar nu fantastica, nu avea niciun fel de piscina si conexiune la internet slaba de tot.
      Stii ca mi-a mai placut mie acolo? Am vazut multe grupuri de fete singure, cred ca e grozav sa pleci intr-o vacanta de genul acesta impreuna cu fetele, mi-ar placea sa fac asta macar o data in viata. :)
      Iti multumesc mult pentru aprecieri, esti o draguta ca de obicei, te-am pupat, iubita!!

      Ștergere
  19. am asteptat sa citesc postarea asta pana am gasit perioada propice, caci nu voiam s-o tratez superficial!

    in paralia katerini a fost prima mea iesire din tara, uite chiar pesste o saptamana se fac 6 ani :). si sunt nostalgica.

    sa stii ca eu am vazut cateva fete topless atunci, dar nu multe. si pot sa confirm: imi lasam obiectele pe plaja si mergeam in apa fara probleme (bine, eu putin mai paranoica de felul meu, ma tot holbam pe mal dupa ele :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wooow, ce tare, prima iesire la Paralia, imi dau seama ca esti nostalgica, la fel simt si eu pentru primul oras pe care l-am vizitat in afara tarii. :P
      Pe plaja e tot la fel de sigur si acum, dar sa nu crezi ca eu am scapat de paranoia, normal ca si eu tot cu ochii pe geanta eram :)))) Nu avem scapare! :)))

      Ștergere
  20. Ha ha ha, ce coincidenta....iti spuneam la o alta postare ca am fost si noi acum 7 ani in luna de miere la Paralia.....coincidenta este ca si noi tot pe Elena am avut-o ghid....ce mica-i lumea....am ramas cu impresii f bune despre Grecia....noi am stat la Europe Inn si tin minte ca seara mancam la o terasa, nu-i mai retin numele, cu 7 euro...un fel de la-mpinge tava....patronul de acolo stia romaneste chiar :))))) iar la pranz mancam undeva la o alta terasa gyros cu keineken 3 euro :)))) he he he ce vremuri

    RăspundețiȘtergere
  21. Ma uit pe poze si imi aduc aminte de absolut tot. Am vazut aceleasi locuri, aceleasi magazine de blanuri. Mie plaja mi se pare foarte ingusta si aglomerata in statiune, eu am stat intre Paralia si Olympic Beach, la Hotel Mediterranean Pricess, si era asa de lata si goala plaja! Plus ca e premiata cu Steagul Albastru. Dar, in mare, mi-a placut Paralia. Colierul e foarte frumos, ma repet. Te pup.

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!