"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

joi, 19 iulie 2012

Babylove sau cum am scapat de foliculita

Cea mai bune investitie a mea in suma de 3,50 lei a fost facuta atunci cand mi-am cumparat din DM aceasta crema pentru eritem fesier, asa cum a numit-o Adiana. Nu, nu am cumparat-o cu acest scop, ci pentru iritatiile aferente epilarii. Evident, asa cum v-ati dat deja seama, am aflat despre existenta ei de pe blogul Adianei, mai exact de AICI (spuneam eu ca am invatat multe de la ea si prevad ca nu o sa ma opresc aici) si mi-am cumparat-o chiar a doua zi pentru ca urma sa ma epilez si eram curioasa sa vad daca am descoperit in sfarsit produsul care sa ma scape de bubitele purulente care urmeaza dupa fiecare epilare.

             Ca sa nu o lungesc nejustificat, pot afirma cu certitudine si cu mare incantare ca da, am descoperit produsul pe care il cautam. M-am epilat pe maini si pe picioare cu epilatorul si mustata cu benzi de ceara rece si am folosit crema imediat dupa operatiune si in ziua urmatoare de doua ori, efectul – nu mi-a aparut nici macar o singura bubita sau alta iritatie. Sunt atat de incantata, incat a trebuit sa va spun si voua despre descoperire.


   Pe piele se comporta foarte ciudat – se intinde greu, intra in piele cumva la nivel superficial doar, matifiaza foarte tare pielea astfel incat ai impresia ca a uscat-o cumva, insa mie imi pare doar o senzatie inselatoare pentru ca nu mi se pare ca penetreaza foarte adanc. Este extrem de alba si are un miros neutru spre usor neplacut.

   Recipientul meu are 20 ml, l-am cumparat din DM de la standul de produse mini size si a costat asa cum am spus 3,50 lei. Sunt sigura ca exista si in varianta full size pe care, evident intentionez sa o cumpar cu prima ocazie prin DM.
            Crema contine oxid de zinc si acela este ingredientul responsabil de "non-reactia" pielii mele dupa agresiunea operatiunii de epilare.

  Daca va decideti sa o incercati, eu sper din suflet sa aveti exact aceleasi reactii, adica ZERO FOLICULITA!!! 

            Tin sa precizez ca gradul de iritatie al pielii mele dupa epilare nu era unul foarte major, insa nu a existat niciodata un moment in care sa nu imi apara cel putin doua bubite purulente dupa indepartarea pufului de pe buza superioara, de exemplu.
In cazul in care intervine vreo schimbare pe parcursul folosirii va tin la curent. 

_______________________________________________________________________

NOTA: Insistent va rog sa tineti cont de faptul ca aceasta expunere este bazata pe experienta proprie, personala si subiectiva, pe care am avut-o cu acest produs pe perioada testarii, iar in cazul altui tip de piele, a altor asteptari si a altor factori independenti de mine, este posibil ca rectiile si impresiile la si despre acest produs sa fie diferite! 

Aici puteți citit și despre varianta Bubchen, pe care am testat-o recent!!




                           VintageLook  

60 de comentarii:

  1. hm..interesant..cred ca o sa incer si eu ..eu am probleme cu foliculita la axila:( mai ales vara ma inrosesc foarte tare dupa epilare si ies 2-3 bubite urate:(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu zic ca merita incercata, la 3,50 lei nu ai prea multe de pierdut...:P

      Ștergere
  2. ps..am dat click pe "aici" si am vazut ca bloggerita respectiva avea doua creme insa ambele cu ambalajul diferit de crema ta..si-a schimbat cumva ambalajul? Oricum e mai dragutza asta cu piggy:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, acum am observat ca a ei are melc. La Timisoara sunt la moda porcii, poate :))) Nu stiu, nu observasem sincer, vad ca e la fel la ingrediente, poate se gaseste in mai multe variante de ambalaj... :P

      Ștergere
    2. sunt si la Bucuresti cu piggy :)), dar mie nu mi-a placut asa ca am luat cu melci :))

      Ștergere
  3. cea de la buchen e mai fluida, intra mai repede in piele si varianta full size costa 13 lei parca, pentru 150 ml.. super ieftin, zic eu. Si subscriu si eu la faza cu efectele pozitive.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti dai seama ca o sa o incerc si pe aceea, acum ca sunt asa incantata. Sa inteleg ca si la tine are aceleasi efecte...ce ma bucur!

      Multumesc mult de tot, Adiana, chiar mi-ai facut un mare bine cu postarea aceasta, nu stii cate chestii am aplicat pe buza superioara doar, doar nu ma voi trezi dimineata cu bube, insa nu a functionat absolut nimic pana la crema aceasta... :)

      Ștergere
    2. aah, pai stai sa vezi ce mi s-a intamplat mie cand eram prin clasa a XIIa.. am fost la o cosmeticiana noua sa imi epilez mustata si mi-a dat cu alcool dupa, iar a doua zi eram PLINA de bubite mici mici mici, una langa alta, pe buza superioara. A fost groaznic, pentru ca trebuia sa merg zilnic la scoala si toata lumea ma intreba ce am patit, asa urat arata. Mi-au trecut in vreo 2 sapt chestiile alea. De atunci, la absolut fiecare epilat de mustata fac foliculita. Nu ca atunci, dar deranjant. Pana la astea nici eu nu aveam leac.

      Ștergere
    3. Mie cu fluocinolon imi dadea cosmeticiana, insa nu a avut niciun efect. Am incercat si eu cu alcool demult :))) si intr-adevar efectele au fost ingrozitoare :)))

      Ștergere
  4. aww it must be good and I like the packaging, too nice!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nici nu stii ce veste buna imi dai, eu pe picioare mai patesc iritatii si le uraaasc. Uite la asta e buna blogosfera noastra! Te pup, multumesc tie si Adianei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, sper numai sa-ti fie si tie la fel de utila, dar precum spuneam, experienta costa doar 3,50 lei asa ca merita incercata...
      Bafta, sper sa iti fie si tie la fel de buna! :)

      Ștergere
  6. La mine nu exista acest magazin DM din pacate:( oare unde sa-l caut in asta parte ?si eu am problema cu iritatiile astea of of :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Camy draga, cauta in alte magazine la raionul de produse pentru bebe, creme cu zinc oxide in componenta si ia-o pe cea care are concentratia cea mai mare (adica apare printre primele ingrediente), iar daca nu gasesti spune-mi si-ti trimit eu o crema din aceasta :)

      Ștergere
  7. Eu mi-am luat-o pe cealalta recomandata de Adiana, Bucbchen, dar nu am apucat sa o folosesc.
    Eu le-am cautat in tot DM-ul si in varianta full size nu le-am vazut...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu le-am cautat, dar nu-mi inchipuiam ca nu ar fi. Adiana a gasit-o pe aceea pe care ti-ai luat-o si tu.
      O sa ma uit si eu in weekendul acesta.

      Ștergere
  8. Uite ca o s-o incerc, am aceeasi problema si sunt chiar curioasa de cremitza asta. In zona inghinala si a axilei am scapat de foliculita pentru ca am suportat si inca suport sedinte de epilare definitiva dar la mustata si pe maini sunt dezastru :|.
    Ms de pont! Sigur e buna, are zinc pe locul 2 in ingrediente.
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, trebuie neaparat sa ne povesteti experienta ta cu IPL-ul. Si eu sunt foarte tentata, insa nu am banuti acum, m-am apucat de dantura si mai dureaza pana o sa-mi permit si eu sedintele respective.

      Sper sa-ti fie si tie utila crema aceasta, sa ne spui impresiile ca sunt curioasa! :)
      Pupici!

      Ștergere
  9. Poate ca e cea mai tare recomandare pe care am citit-o vreodata; cred ca majoritatea fetelor se confrunta cu problema mentionata de tine si, dat fiind pretul insignifiant de-a dreptul, trebuie incercata aceasta crema indiferent daca, in functie de organism/piele, vor fi rezultate sau nu!
    Trebuie sa-l bat la cap pe fratele meu (desi sunt slabe sanse sa ma asculte) sa intre intr-un Dm in Bucuresti pentru a-mi lua si mie! Sau caut eu la Constanta cand merg sa dau binete marii!:)
    Multumesc mult, Simo, s-a notat!
    Pupicei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper sa fie asa, meritul nu este al meu, ci al Adianei, ea a descoperit-o dupa recoamdarile Pasagerei (e tare faina blogosfera noastra), sper sa obtina toate fetele aceleasi rezultate ca ale noastre...
      Sa-mi spui sa-ti trimit si tie daca nu gasesti!
      Pupici!

      Ștergere
  10. Offf...eu de ce nu am DM in oras ? :(((

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu plangeam dupa DM, acum cativa ani cand tot primeam produse Balea din Germania si mi se pareau asa de bune.... :P
      Cauta crema de bebe cu zinc oxide si daca nu gasesti spune-mi, sa-ti trimit si tie!
      Pup!

      Ștergere
  11. Eu folosesc intotdeauna servetelele care vin in pachetul de benzi cu ceara rece . Imi sunt foarte folositoate , si astfel scap de eventualele bubite si curata si surplusul de ceara . Mi-am cumparat un sapun cu namol de la plafar , si alaltaieri dupa ce m-am epilat pe picioare , m-am spalat bine bine cu el , si dupa m-am dat cu crema de corp Himalaya , am ramas surprinsa ca in 20 de min nu s-a mai vazut niciun punct rosu . Care , altfel , s-ar fi vazut pana a doua zi , cel putin .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu folosesc servetelele respective si indeparteaza foarte bine resturile de ceara, insa nu ma ajuta cu bubitele purulente de a doua zi. Cu roseata stau si eu bine daca ma hidratez ulterior precum spui si tu, dar a doua zi imi ieseau respectivele bubite si raman semne apoi inestetice.
      Esti o norocoasa ca nu ai nicio problema.

      Ștergere
  12. Asta e super, buna "investita"
    O sa caut si eu crema desi nici eu nu ma irit prea tare, sunt printre norocoase

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaaa, esti si tu printre norocoasa sa stii.. :P
      Oricum pentru orice evenutalitate este buna in casa, la pretul acesta chiar merita zic eu! :)

      Ștergere
  13. Doar daca si timp, placere si chef: http://federova.blogspot.ro/2012/07/liebster-blog-award.html
    kiss

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O sa vin in vizita in curand...multumesc pentru nominalizare!! :)

      Ștergere
  14. Din fericire pentru mine, n-am foliculita, insa ma bucur ca tu ai gasit o rezolvare pentru ea. Mie imi plac foarte mult produsele pentru bebelusi (in special cremele si uleiurile de corp), sunt foarte delicate si hidrateaza pielea profund, asa ca le folosesc foarte des.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fericito!! :P
      Eu recunosc ca in afara servetelelor umede pentru bebe nu am folosit niciun produs destinat ingrijirii copiilor pana acum, de aceea nici nu m-am gandit sa caut solutia acolo... :P

      Pupici!

      Ștergere
  15. tare naspa suna...nu m-am confruntat cu asa ceva !

    RăspundețiȘtergere
  16. numai pentru porcusorul ala si trebuie s-o cumpar :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci si tu preferi porcusorii in detrimentul melcilor :)))

      Ștergere
  17. Simona, stii cumva daca are vreun efect asupra firelor crescute pe sub piele? Eu ma confrunt cu problema aceasta si inca nu am gasit un tratament pentru ea, ai auzit / stii / ai putea sa imi recomanzi ceva, te rog?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, eu nu prea am probleme de genul acesta, iti las link-ul Pasagerei dupa care s-a inspirat si Adiana in alegerea cremei, poate gasesti acolo mai multe raspunsuri: http://pasagera.ro/ingrijirea-pielii-dupa-indepartarea-parului.html

      Nu stiu ce efect are crema aceasta asupra firelor crescute sub piele, insa merita incercata...
      Sper sa gasesti "leacul"... :)

      Ștergere
  18. Multumesc mult pentru raspuns!

    RăspundețiȘtergere
  19. Exact asta cautam acum. Postarea a venit ca o salvare. Fug si o cumpar pentru ca si eu am aceeasi problema.Ms mullltt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper din suflet sa iti fie si tie la fel de eficienta, sa ne tii la curent, sunt curioasa cum se comporta si la alte persoane! :)
      Pupici!

      Ștergere
  20. Aceeasi problema o am si eu dupa epilare...e bine ca acum am aflat cum sa o tratez. Abia astept sa o incerc sa vad daca da rezultate si la mine. Ai un tag la mine pe blog...dar cred ca ai vazut deja...oricum il gasesti aici: http://lifestyleandreea.blogspot.ro/2012/07/liebster-blog-award.html. Pupici!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Neaparat sa ne spui si nou ce impresie ti-a facut! :)
      Am vazut tagul de la tine, sper sa reusesc sa-l preiau! :P
      Pupici!

      Ștergere
  21. Parca m-ai facut sa citesc despre o minune nu e crema:))
    Daca nu gasesc pe nimeni sa mi-o cumpere, o sa te rog pe tine sa mi-o achizitionezi, contracost desigur si daca doresti.
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur ca da, Ana, cu mare placere, imi spui si iti trimit.
      Oricum poti cauta la raionul de produse de ingrijire pentru bebe si alte creme care contin zinc oxide, acela este ingredientul minune :P

      Sa ma anunti, te puuup! :)

      Ștergere
    2. Eu nu am decat Lidl in oras si Kaufland.O sa ma pun pe cercetat, daca nu, iti dau de stire!
      Ah, ai putea sa imi spui daca are o anumita concentratie sau pur si simplu sa fie ingredientul asta pe lista?

      Ștergere
    3. Ideea este sa fie in concentratie cat mai mare, adica sa fie prezent macar in primele 5 ingrediente din lista, doar asa iti poti da seama ca este in concentratie mai de luat in seama, altfel nu ai cum sa-ti dai seama ca nu se precizeaza concentratia decat pe fff putine produse cosmetice...
      O sa ma uit si eu cand ajung prin Auchan si Kaufland sa vad cum sunt formulate cremele pentru copii...
      Pupici, sa ma tii la curent, sa-ti trimit dc nu gasesti!

      Ștergere
  22. Merita incercata :). Multumim pentru sugestii :*

    RăspundețiȘtergere
  23. Eu cum ma epilez numai cu lama , am ajuns sa am mega probleme cu foliculita :|
    Chiar o sa ma duc maine sa ma uit , sper din tot sufletul sa o gasesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu am anumite portiuni unde folosesc numai lama, insa acolo mi s-a obisnuit pielea si nu mai am probleme (ca sa vezi cat de diferiti suntem), insa acum aplic peste tot si unde ma rad si unde ma epilez cu alteceva, chiar mi se pare super buna!
      Sa ne tii la curent daca iti este eficienta si tie!
      pupici!

      Ștergere
  24. Foarte interesant blogul tau,sfaturi utile oricarei femei.Te mai vizitez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Anna, ma bucur foarte mult ca-ti place, sper sa gasesti sfaturi utile, eu te astept cu mare drag!
      Pupici, weekend frumos! :)

      Ștergere
  25. Ufff,ce nevoie am de aceasta crema-minune...din pacate nu este DM in Iasi!
    Pup

    RăspundețiȘtergere
  26. Draga mea, asa cum le spuneam si fetelor mai sus, cauta alte creme pentru copii cu zinc oxide, trebuie sa aiba aceleasi efecte, el este ingredientul responsabil... :)
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  27. Am pus bookmark textului tau si o sa-mi cumpar si eu, cand ajung prin DM.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa ne spui si noua daca a avut acelasi efect si la tine, sunt curioasa!
      Pup! :)

      Ștergere
  28. Am si eu problema asta mai ales in zona inghinala si la picioare dar doar in partea de sus,la gambe nu prea patesc nimic.Mai fac cosulete si la axile dar nu e asa de rau ca la cele doua zone mentionate anterior.

    O sa intru si eu intr-un DM sa o caut caci tare sunt curioasa de efectele sale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu sunt curioasa sa-mi spui cum ti s-a parut, deocamdata numai Adiana si cu mine am testat-o si ne-am exprimat parerea, sunt curioasa cum se comporta si la alte persoane...

      Ștergere
  29. Pe site-ul me la acest link http://www.impenetrabil.ro/2013/02/scapa-definitiv-de-foliculita.html este un articol destul de complet despre tratamentul foliculitei. Sper sa va fie de folos!

    RăspundețiȘtergere
  30. buna! I'm kinda new, insa mi s-a parut super interesant faptul ca ati gasit tratamentul pt foliculita(care m-a facut sa fiu super complexata de picioarele mele-no dress& short pants allowed :(( chiar daca deja am trecut prin niste calduri maxime). am o intrebare pt fetele din iasi, unde ati gasit aceasta crema minune? vreau neaparat sa o incerc, si nu e doar ca vreau, ci mai degraba am nevoie... am cautat prin farmacii, insa nu am gasit si am luat in schimb un produs de la bioderma pt bebelusi care are printre ingrediente oxidul de zinc- in cantit mare zic ei. poate poate ma ajuta vreun pic... astept cu interes raspunsul vostru(daca stiti unde se gaseste in iasi..). tnks

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta este foarte importantă pentru mine, iți mulțumesc pentru comentariu!