"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

duminică, 1 mai 2011

...baudelair

Femeia langa mine se zvarcolea salbatec
Asemeni unui sarpe zvarlit pe un jaratec
Si framantandu-si sanii molatec si barbar
Cu gura ei de fraga rosti dulceag si rar:

“Am buze moi si-n ele am tainica stiinta
de-a pierde-n orice clipa, pe-un pat, o constiinta.
Adorm orice durere pe sanii mei zglobii.
Batranii vin la mine cu zambet de copii.
Si pentru-acela care ma vede-o data goala
Sunt cer, sunt soare, luna si liniste astrala!
In voluptati atata de priceputa sunt
Cand pe-un barbat in brate il strang si il framant
Sau cand imi darui sanii sa-i muste si sa-i suga,
Timida sau lasciva, puternica sau sluga,
Ca-n patul care geme de-ncolaciri feline
Toti ingerii nevolnici s-ar pierde pentru mine!”

Cand din ciolane vlaga si maduva mi-a stors
Iar eu cu lenevie spre dansa m-am intors
Sa-i dau o sarutare de dragoste, zarii
Doar un burduf cu pantec umflat de murdarii!
O clipa-am inchis ochii cuprins de-o spaima mare,
Si cand i-am deschis iarasi spre zarile solare,
In locul unde monstrul, cu-o clipa mai-nainte,
Statea-mbibat de sange, puternic si scarbos,
Vazui acum un maldar de mucede-oseminte
Scotand din ele-un sunet scrasnit si fioros,
Un scartait de tabla strident, ca de morisca
Pe care vantul, iarna, in nopti pustii o misca.

4 comentarii:

  1. uu , deosebit...
    uitasem cat de frumoase sunt versurile de la tine

    RăspundețiȘtergere
  2. am mai invatat ceva.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cine nu s-ar pierde pentru o Eva?...

    RăspundețiȘtergere
  4. Si uite ce gasesc eu vineri seara :P
    Tocmai m am intors in 1999, chiar uitasem de el....


    JEANNE DUVAL

    Din marile dureri prin lumea mică,
    ştiu, numai carnea asta-mi aparţine,
    şi poate mângâierea de pisică
    Cu care vin din când în când la tine.

    N-am viaţa credincioasă ca o piatră,
    Ci sânge tropical ce nu-mi dă pace,
    Că sunt zeiţă sau că sunt mulatră,
    ştiu, pentru tine tot atâta face.

    Sunt floare care s-a născut din rău,
    Când se imbină clipa cu eternul,
    Dar pot să imblânzesc pe braţul tău,
    Pe rând, când paradisul, când infernul.

    Deci vino iar cu pofta de păcat
    Cu forţa aceea de bărbat-nălucă,
    Nu se mai face dimineaţă-n pat,
    Aduce-te-ar dorinţa să te-aducă !

    Deci vino cu furtuna care minte
    şi care spune drept doar când apasă,
    Acum e aşternutul mai fierbinte
    şi patima e mai la ea acasă.

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta este foarte importantă pentru mine, iți mulțumesc pentru comentariu!