Cel viclean" și ego-ul creștinului modern
Vreau să împărtășesc astăzi cu voi câteva gânduri despre "creștinul de azi și natura sa umană atât de fragilă". Pentru asta, o să mă folosesc de o expresie pe care am împrumutat-o de la educatoarea băiatului meu, care se referă la diavol denumindu-l „Cel viclean". Și am mai învățat și alte lucruri de la ea, dar vi le povestesc cu altă ocazie.
Ispite rafinate, nu evidente
Asadar, de-a lungul timpului am observat că, în creștinismul contemporan, se vorbește tot mai des despre felul în care Cel viclean nu mai recurge la ispite si nu mai foloseste instrumente evidente pentru a corupe sufletul omului credincios. Metodele sale par astăzi mult mai subtile, mai rafinate, si mi se pare ca tocmai această finețe le face dificil de recunoscut.
Ego-ul: o poartă deschisă
Am fost intotdeauna de părere că egoul este una dintre cele mai accesibile porți prin care Cel viclean poate pătrunde în sufletul omului, afectându-i integritatea spirituală. Și încerc mereu, mereu să-mi amintesc acest lucru (tocmai de aceea am în descrierea blogului versetul Proverbe 16:18 , ca să nu mă ia valul și să uit, mai ales că activitatea mea de aici, nu merge in zone atât de "profunde"). 🤭
Când evlavia devine teren al ispitei
Revenind, pentru un creștin practicant, care investește mult în dezvoltarea sa spirituală, studiază Biblia, face voluntariat, merge la biserică etc, pare, la prima vedere, mai greu să fie corupt. Totuși, Cel viclean este un expert desăvârșit, un fin observator al naturii umane și știe să identifice chiar și cele mai bine ascunse vulnerabilități.
Iar această deschidere spirituală, dacă nu este trăită în smerenie, poate deveni o slăbiciune exploatabilă.
Spun asta pentru că observ uneori, un fel de superioritate evlavioasă printre unii creștini practicanți, o atitudine poate nu atât de evidentă la prima vedere, dar care ascunde un soi de mândrie sub forma credinței. Iar dacă aceasta nu este un păcat… atunci nu știu cum altfel s-ar putea numi.
