"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."

marți, 11 februarie 2014

A doua comandă Sammy Dress și noul meu colier auriu

           Am avut o perioadă foarte lungă de timp în care am simțit o nevoie acută de simplificare a stilul vestimentar, iar acest lucru s-a tradus mai întâi de toate prin eliminarea bijuteriilor supradimensionate pe care obișnuiam să le port în exces, toate cu excepția cerceilor. Nu știu care e treaba, dar v-am mai spus eu, fără cercei mă simt ca și când aș fi aproape dezbracată :)) Nu mă întrebați mai mult! 
            Revenind, după această perioadă, încă de anul trecut am reînceput să port mărgele și coliere masive, mi-am reînnoit colecția și pe lângă cele pe care le-ați văzut în ultimele mele postări, vă voi arăta și altele la fel de drăguțe. 
          Cel care face obiectul postării de astăzi, l-am comandat de pe SammyDress, la a doua colaborare cu acest site, alături de o pereche de cercei pe care îi veți vedea mai jos, dar și de un clutch care va deveni vedetă într-o altă postare

Dacă ați văzut postarea mea anterioară, veți observa că în pozele de față am înlocuit doar două piese - fusta cu jeansii scurți cu talie înaltă și mărgelele cu colierul auriu SammyDress.





Vă spuneam mai sus că alături de acest colier, am ales de pe SammyDress și o pereche de cercei foarte ieftini. Nu sunt cei mai simetrici și mai atent lucrați cercei pe care îi posed, dar sunt ușor de purtat și de asortat unei ținute, datorită cromaticii.

Colierul în schimb arată impecabil - masiv, bine lucrat, bine lipit și lipsit de imperfecțiuni. O achiziție de care sunt foarte mândră. Vă las cu poze dacă sunteți curioase:


Am purtat:
Colier aici (click)
Jachetă Choies
Bluză Only
Jeansi scurți vintage
Ciorapi Gatta Rosalia 100 den
Pantofi Oasap





Vă place colierul meu?


V-am pupat, să fiți iubite, doamnelor, de cine doriți voi (am adaugat asta la cerere)!!!!




VintageLook









39 de comentarii:

  1. Wow! Colierul îmi place la nebunie, e superb! Sunt drăguți și cerceii, dar colierul este genial. Chiar mă uitam peste niște proiecte DIY cu coliere zilele trecute (în căutare de idei) și văzusem ceva oarecum asemănător cu acest colier și mi-a plăcut mult, dar ăsta îmi place și mai mult. :D
    Ținuta foarte frumoasă, ca de fiecare dată. Nu sunt eu o fană a pantalonilor scurți cu talie înaltă, dar pe tine vin tare bine ăștia.
    Pupici :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii ca si eu imi doresc sa imi fac macar unul similar, trebuie sa ma uit si eu pe net in cautare de idei, chiar mi-ar placea ceva similar, dar pe alta culoare.
      Iti multumesc mult pentru aprecieri, draga mea, eu sunt obsedata de anul trecut de jeansii cu talie inalta si am destul de multe perechi cumparate. :P
      Puup!

      Ștergere
  2. Marturisire: m-am uitat precum copiii, numai la poze! Ochii imi sunt atat de obositi incat nu ma ajuta sa citesc la calculator! Iar fotografiile si tinuta ta mi-au generat un "wooooaaauu, woooaaauu, wooaauu" repetitiv si pe diferite tonalitati! :))
    Superbissima, extrem de feminina, sexy!

    Te pupacesc cu drag, Simo!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    P.S. Voi reveni pentru a citi! It's a promise!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, stai linistita, nu este prea interesant textul in aceasta postare :)))
      ma bucur mult ca iti place tinuta, nu ma simt eu de wow, dar apreciez reactiile tale foarte mult :))
      Te pup si te imbratisez, iti multumesc mult!!!

      Ștergere
    2. Am revenit, cuvantul e cuvant!

      Ma gandeam...pe mine de-abia acum tarziu m-a prins febra accesoriilor, mai ales tendinta aceasta a celor statement! Foarte mult imi place colierul si iti vine perfect!

      Am vrut sa-ti de-atunci - dar vorbele-mi erau plecate :)) - ai schimbat doar o parte a pieselor tinutei si ai obtinut un look total diferit, imi doresc si eu astfel de abilitati!

      Pup, pup, cu mult drag!

      Ștergere
  3. E frumos, chiar azi m-am uitat si eu la cateva coliere la ei pe site, am chef de unul mare, statement, pastelat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai sunt cateva foarte, foarte faine, eu am pus ochii deja pe vreo doua :))
      Ma bucur ca-ti place si alegere mea si sper sa gasesti unul pe placul tau!
      Puup!

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Ma bucur ca-ti place, e chiar fain, nu-i asa?! :P

      Ștergere
  5. ce frumoasa esti! de fapt, nici nu ma mir, doar asa ne-ai obisnuit:)
    imi place mult tinuta cu toate piesele ei, dar in special gecuta si colierul
    perfection!
    te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Florina, esti prea draguta, iti multumesc mult!
      ma bucur ca-ti place si tinuta aceasta, te puup! :)

      Ștergere
  6. Ehee,la cat de mult iubesc bijuteriile,sunt numai ochi si urechi la astfel de postari!
    Saun foarte frumoase,sa le porti cu drag!
    Abia astept sa ne arati si clutch-ul!
    Pupicei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, draga mea, ma bucur mult ca-ti place!
      O sa revin si cu clutch-ul, promit!! Puup!

      Ștergere
  7. Sa te bucuri de aceste bijuterii frmoase.
    Colierul m-a cucerit.
    Outfitul e de asemnea pe placul meu. Ce bine ca a venit primavaraaaa. :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  8. Mai sunt cateva foarte, foarte faine, eu am pus ochii deja pe vreo doua :))
    Ma bucur ca-ti place si alegere mea si sper sa gasesti unul pe placul tau!
    Puup!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ai niște picioare superbe, dragă Simona, iar jeanșii scurți cu talie înaltă îți vin perfect.
    Îmi place achiziția ta de pe SammyDress. Arată foarte cool colierul și l-ai pus foarte bine în evidență.

    P.S. nu știu dacă ai acces, dar am pus un pin cu ținuta ta aici: http://www.pinterest.com/testaholic/romanian-fashion-bloggers/.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc mult, draga mea, esti foarte draguta, ma bucur mult ca-ti plac jeansii mei, eu ador talia inalta si abia astept sa vina primavara sa port toate perechile pe care le posed! :)

      Merci mult de tot de pin, esti o scumpa, ma simt de-a dreptul onorata!!!
      Pupici!!!

      Ștergere
  10. Răspunsuri
    1. Eh, e meritul fotografului si a noului aparatului foto :P

      Iti multumesc mult de tot, esti o scumpa!!!

      Ștergere
  11. Colierul e superbbbbb, nici cerceii nu sunt mai prejos. Nu ai cum sa nu iesi in evidenta cand le porti. Intru sa vad cat costa :P Te pup :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur mult ca-ti plac, colierul e chiar superb si iti merita banutii!! :)
      Te puup!!

      Ștergere
  12. Simo, îţi recunosc, acest colier e dragoste la prima vedere!!! ♥
    Perfect în cele mai mici detalii, să te bucuri de el cu aceeaşi încântare, mult timp şi la multe ocazii dragi, e o piesă imposibil de trecut cu vederea! ♥
    Tu îl pui în valoare minunat, mereu frumoasă şi finuţă! ♥
    Pupici, draga mea. Zile calde şi senine, după sufletul tău! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, Mihaela, chiar e perfect, ma refer la modul in care este lucrat, la aspect, detalii, sunt de acord cu tine! :)
      Iti multumesc mult pentru aprecieri, mereu ai cuvinte frumoase pentru mine! :)
      Te pup si te imbratisez!

      Ștergere
  13. Imi plac accesoriile tale, mi-am salvat multe poze pentru un astfel de colier dar degeaba, nu am timp pentru asta. Pup1

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-ar placea mult de tot sa pot sa fac ceva similar, dar na...nu ma pricep si nici timp nu am pentru asa ceva.
      ma bucur mult ca-ti place!
      Pup, draga mea!

      Ștergere
  14. Iti sta foarte bine, draga mea! Colierul e superb, sa-l porti iubita!

    RăspundețiȘtergere
  15. Colierul este superb, imi place cum l-ai asortat tinutei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, Alina, ma bucur mult ca-ti place!! :)

      Ștergere
  16. Imi place colierul, se vede ca e bine lucrat. :X

    http://the-may-day.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar e fain, ma bucur ca-ti place!
      pupici!!

      Ștergere
  17. foarte frumos colierul. Imi plac astfel de bijuterii dar atunci cand le vad la altcineva. Eu inca nu stiu sa le port foarte bine dar poate e doar o chestiune de moment. :D
    te pupacesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranta e o chestiune de moment, ai destule surse de inspiratie, dupa parerea mea :P ma bucur mult ca-ti place, te pup, draga mea!!! Merci frumos!

      Ștergere
  18. Absolut minunat colierul, sa-l porti cu mare drag! Tu esti o frumoasa ca de obicei! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, Camelia, ma bucur mult ca-ti place colierul meu! Pupiciii!

      Ștergere
  19. Acelasi feeling il am si eu cu cerceii, nu pot sa stau o zi fara ei. De cand stau acasa cu asta mic ii schimb mai rar dar tot timpul am o pereche :D.
    Superb colierul, place mult! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  20. Cerceii sunt și pasiunea mea, nu cred ca mi-ar trebui alte podoabe.Imi plac mult acești cercei ai tai, iar colierul este mai mult decât frumos.Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  21. Coleriul si pantofii m-au cucerit :D Cred ca o sa imi caut si eu o pereche asemanatoare, chiar daca nu atat de inalti :)

    RăspundețiȘtergere
  22. Imi place mult de tot tinuta,iti sta foarte bine!Gecuta este superba,pantalonii scurti de asemenea si accesoriile imi plac ,iar tu esti foarte frumoasa !

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta este foarte importantă pentru mine, iți mulțumesc pentru comentariu!