Manifest pentru simplitate (2025)

Există o frumusețe blândă în simplitate, o liniște care învăluie sufletul precum brațele calde ale mamei.

Marlboro și inorogi

-        Nu contează toate astea, trebuie să înţelegi că unele lucruri nu se schimbă niciodată, îi spuse el cu o voce moale, urmărind-i cu o privire lipsită de expresie, breteaua maieului care îi aluneca peste umărul ars de soare.

-     Poate ai dreptate și tu, nici nu mai știu ce sa cred. Oftă prelung și se așeză pe marginea patului cu capul plecat. Din părul umed i se prelingeau broboane de apă peste pielea spatelui. Părea să nu le simtă traiectoria, absorbită în propriile –i gânduri.

Oare cât de tensionată e viața ei interioară, se gândea el în timp ce se apropia încet de ea. Cum aș putea vreodată să o descifrez pe această femeie, cum aș putea să o descompun piesă cu piesă și să o montez la loc într-o altă formă?! Începu să-i aranjeze ușor părul după ureche, încercând să zvânte cu ajutorul degetelor neîndemânatice surplusul de apă de pe șuvițe. Ea își lăsă capul pe spate, pregătindu-se de un dulce răsfăț. Îi luă peria din mână și începu să-i pieptene părul peste creștet cu mişcări ușoare și delicate. O simți cum își relaxează umerii și își abandonează frământările, concentrându-se pe mișcarea mâinilor sale și a perilor care îi masau ușor scalpul. 

Ești unic și special, nu te pierde printre ei!

 

Modul meu de manifestare și de expresie este diferit de al tău pentru că eu sunt Eu, sunt unică pe acest pământ și nu mai există nicio alta ca mine. 

Dumnezeu m-a creat specială, a pus în mine cele mai alese daruri ale Sale, mi-a oferit posibilitatea de a mă desăvârși și mi-a mai dat ceva extrem de important - liberul arbitru. 

Am plecat echipată pe drumul vieții mele și am integrat în mod diferit toate experiențele prin care am trecut. Asta mi-a sporit unicitatea.

Am căzut, m-am ridicat, am plâns, am râs, mi-a fost atât de frică, dar am fost și atât de curajoasă, am greșit de mii de ori, m-am căit, am învățat, am iubit, am urât, am iertat, m-am pierdut de atâtea ori și nu m-am regăsit cu adevărat decât atunci când m-am reîntors la El. 

Pe drumul vieții mele, veghind atent călătoria mea a fost El, mereu El, chiar dacă uneori ochii mei nu au mai știut să-L recunoască!

Toate acestea nu m-au făcut inferioară ție și nici nu m-au poziționat deasupra ta, suntem doar diferiți și atât. 

Nu căuta să fii ca nimeni, inspiră-te din tot ceea ce întâlnești în călătoria ta, iubește și apreciază oamenii pe care El ți-i aduce în viață, dar nu îți pierde identitatea încercând să fii ca ei. Pentru că tu ești tu, ești unic pe acest pământ și ai toate premisele necesare să te desăvârșești! 

Povestea mea din spatele Brățării Nu mă uita – House of Treasure

Săptămâna aceasta, vânzătoarea mea de antichități, mi-a găsit în sfârșit perechea de sfeșnice pe care o căutam de atâta timp. Sunt grele, din bronz turnat, cu motive vegetale distribuite sub formă de cunună de laur întinsă languros pe cele două brațe până sus spre suport. Le aranjez cu atenție pe măsuța mea de toaletă, iar metalul rece și greu mă determină să mă opresc, să le studiez, să le las să-și spună povestea. Îmi trebuie lumânări ca să le dau viață, mă gândesc... 

Ating cu vârful degetelor modelul alambicat de muguri și frunze răsucite și timpul se destramă în fâșii, oare cine e prima domniță pe care au vegheat-o sfeșnicele mele în negura vremurilor? Închid ochii și încerc să mi-o imaginez pieptănându-și părul lung și buclat, cu ochii mari, visători, scăldați în lumina timidă a lumânărilor. E blondă domnița sfeșnicelor mele, cu luciri de chihlimbar rumanit în păr și ochi albaștri spălăciți. Încerc să merg pe șirul gândurilor sale, să o descopăr la lumina lumânărilor, să-i caut visurile ce-i pulsează în piept, dar propriile mele trăiri întrerup agresiv povestea, mă poartă departe de domnița blondă și mă readuc în prezent. Sorb cu nesaț clar - obscurul camerei mele și mă las învăluită de liniște. Îmi trebuie lumânări, îmi zic din nou, și gândul trece netulburat ca o frunză rătăcită pe luciul unui fir de apă. 

Mă hotărăsc să deschid cartea care mă așteaptă de câteva zile pe măsuță și încerc să citesc câteva rânduri. Eu sunt fiica lui Rembrandt e romanul care mă fascinează în acest moment, dar lumina nu e potrivită pentru citit. Îmi trebuie lumânări, mă gândesc din nou, și gândurile îmi fug spre acea lumină ireală a lui Rembrandt și spre regretul că încă nu am reușit să o văd în realitate în niciuna dintre operele sale, deși mai e atâta timp ... Oare de unde venea lumina lui Rembrandt?! M-am întrebat adesea ... cu siguranță nu e de la sfeșnicele mele și ale domniței blonde, dar nici de la candelele din atelierul său, nu, e ca și cum carnația personajelor emite radiații de lumină în jur, o lumină magică, de o consistență ireală, dramatică, dar atât de vie. Iubesc clar - obscurul lui Rembrandt, precum iubesc aceste clipe de liniște adâncă din camera mea și de dulcea hoinăreală a gândurilor la acest ceas de seară. 

Fixez din nou semnul de carte cu ciucurei galbeni la aceeași pagină și închid romanul fără resentimente, cu mișcări lente, studiate, care pun în evidență într-un mod aproape teatral lucirile de cristal de la mâna mea stângă. Zâmbesc cu sufletul plin la vederea celor trei flori în montură aurie care îmi mângâie încheietura și nu mă pot abține din a le atinge din nou.

Finisaj perfect, fără nicio muchie ascuțită care mi-ar putea zgâria indexul și mi-ar tulbura călătoria tactilă de-a lungul celor trei flori cu 15 cristale din zirconiu și a lanțului auriu care îmi înconjoară încheietura. Nu mă uita se numește bijuteria care m-a cucerit în ultimele zile și care mă determină în seara asta să mă gândesc la clar - obscurul camerei mele dintr-o altă perspectivă. De data asta nu mă ține ascunsă, nu îmi acompaniază gândurile și pofta asta nebună de liniște, ci pune în valoare cea mai frumoasă dintre brățările pe care le posed, îi surprinde într-un mod perfect personalitatea și potențialul de seducție. Seara, în lumina asta magică, brățara Nu mă uita își relevă poate cel mai bine frumusețea, iar eu deja visez la cadrul perfect - o cină târzie la lumina sfeșnicelor mele cu poveste, o sticlă de vin rose, little black dress, Donna de la Valentino și sărutările lui - lungi sărutări ușoare, ca atingerea unui fluture, pe încheietura mâinii stângi, atât de frumos înnobilată de cele trei flori de Nu mă uita. Cu siguranță e unul dintre visele acelea de seară, care au toate șansele să se transforme în cea mai frumoasă realitate! Zâmbesc, îmi dau seama cu emoție că sunt bine, chiar sunt bine!

E târziu, îmi scot brățara și o așez la locul ei, în etuiul alb căptușit cu catifea și satin negru inscripționat cu floarea de lotus aurie, stilizată – logo-ul plin de simbolistică House of Treasure. Mă bucur nespus de momentul de inspirație pe care l-am avut atunci când am ales această piesă desăvârșită. 

Dublu placată cu aur de 18k, brățara Nu mă uita nu are cum să treacă neobservată la mâna oricărei femei, fiind de ajuns o simplă privire pentru a-i evalua calitatea desăvârșită și caracterul luxuriant, dar rafinat și plin de expresivitate. 

House of Treasure nu vinde doar bijuterii atent selecționate, ci le împachetează frumos într-o poveste menită să te inspire, să porți brățara, colierul sau inelul ales, cu o anumită stare de spirt, în acord cu vibrațiile sufletului tău, dar și cu personalitatea bijuteriei alese. 

Dacă vizitați magazinul House of Treasure o să descoperiți un concept unic, care pe mine m-a cucerit de la prima interacțiune, un magazin românesc de bijuterii cu povești, care însă aduce pentru prima dată în România conceptul curated (procesul curatorial), termen cu care am făcut cunoștință abia acum, prin intermediul acestei experiențe. House of Treasure își alege produsele de la designeri și branduri din întreaga lume, selectând piese în funcție de sezon, locație și trend. Procesul de selecție al bijuteriilor își are originea în 6 principii: selecție, context, aranjament, expertiză, unitate și actualizare. Mai multe despre procesul curatorial puteți citi aici.

Trandafirul, de la pasiune la obsesie

De-a lungul vieții mele am avut ocazia sa învăț și sa-mi însușesc foarte multe idei și concepte de viață (unele esențiale, care s-au constituit ca principii fundamentale care îmi definesc personalitatea), de la oamenii minunați pe care am avut norocul și șansa să îi întâlnesc în drumul meu - de la mentorii mei, de la prieteni sau cunoștințe întâmplătoare care nu mi-au oferit mai mult de câteva ore din viața lor, dar suficient pentru ”a mă spori” așa cum o bună prietenă l-a citat pe Noica, într-o frumoasă și sensibilă scrisoare adresată mie, că doar repet mereu faptul că ”extraordinarul nu se măsoară în dimensiunea timpului”. Dar pe lângă oamenii și experiențele de viață aferente, am învățat foarte multe lucruri ... din cărți. Încă dinainte de a știi să citesc (prin intermediul bunicii mele), cărțile au avut un aport major în formarea mea, în dezvoltarea creativității și în furnizarea continuă de informații necesare cristalizării personalității mele. 

Dar nu despre cărți mi-am propus să vorbesc azi, ci despre trandafiri, mai exact despre pasiunea pe care am făcut-o pentru cosmeticele create pe baza aromei acestora. Ce legătura are acest lucru cu introducerea mea de mai sus și cu cărțile mai exact? Are, și dacă mă citiți de ceva timp, știți cum a început obsesia povestea de iubire dintre mine și parfumurile de trandafiri acum vreo doi ani – de la o carte, o carte a cărei eroină purta un senzual parfum de trandafiri a cărui descriere m-a mișcat atât de profund, încât am plecat prin magazine beată de dorința de a mă înveșmânta în aromă de trandafiri, în căutarea celui mai cel parfum. Am început cu Moment de Bonheur, am continuat cu Be Delicious și m-am oprit la Idylle. Fiecare îmi spune o poveste, fiecare reușește să releve o altă fațetă a feminității mele, fiecare dintre cele trei parfumuri potențează o stare, o emoție, un fel de-a fi.

Nu am iubit niciodată în mod special mirosul trandafirilor în forma lor reală, vie, ador trandafirii galbeni pentru aspectul lor estetic, pentru amintirile pe care le port în suflet și care au adânci rădăcini în copilărie și pur și simplu pentru că așa stă scris în codul meu genetic, însă mirosul trandafirilor mă seduce doar dintr-o sticluță scumpă de parfum.

Be delicious Fresh Blossom DKNY (review)

DIN SERIA: "SI PARFUMURILE SPUN POVESTI..."

            Ati citit vreodata un zodiac floral? Este acel tip de zodiac bazat pe data nasterii, mai exact fiecarei zile din luna ii este atribuita cate o floare, iar caracteristicile personale ale fiecaruia sunt descrise pornind de la simbolistica florilor. Astfel:

·        1, 10, 19, 28 – Floarea–soarelui

·        2, 11, 20, 29 – Bujor

·        3, 12, 21, 30 – Papucul–doamnei

·        4, 13, 22, 31 – Albastrea

·        5, 14, 23 – Iris

·        6, 15, 24 – Mac

·        7, 16, 25 – Orhidee

·        8, 17, 26 – Margareta

·        9, 18, 27 – Trandafir

      Nu stiu daca voi stiati despre acest zodic, insa cu siguranta El nu stia cand m-a asociat pe mine cu mirosul unei flori. Povestea cautarii parfumului perfect, despre care va spuneam la un moment dat intr-o postare, a inceput intr-o carte, cand ea, eroina respectivei povestiri, s-a remarcat la un moment dat in ochii mei, prin amprenta ei personala unica – un parfum, care pe el (eroul) l-a tulburat pentru tot restul vietii, asociind-o mereu, din momentul in care a cunscut-o, cu mirosul imbatator de trandafiri. Iar eu, impresionata de poveste, spuneam atunci: “Si cu aceasta experienta in suflet m-a cuprins o dorinta nebuna, din aceea cum numai o femeie poate intelege, de un parfum pur de trandafiri, unul care sa imi taie respiratia, sa ma transforme in femeia pe care el ar putea-o iubi pana la sfarsitul zilelor sale, un parfum care sa imi innobileze cele mai frumoase trasaturi ale personalitatii mele, un parfum care sa imi apartina mie, sa se identifice cu fiinta mea, care sa ma faca sa ma topesc in mii si mii de trairi de fiecare data cand ma las invaluita de aroma acestuia, un parfum care sa il determine pe el sa-mi sopteasca numele incet, aproape sacru, ca pe o rugaciune venita din forul sau interior…”

      El nu stia nici de trairile si nici de cartile mele romantice, insa intr-o seara a venit la mine cu o cutiuta  simpla, alba, patrata si mi-a spus cu emotie in voce ca mi-a cumparat un parfum. M-am uitat la cutie si la gramaj – 100 ml si am inghitit in sec. Eu niciodata, dar niciodata nu am fost de acord ca cineva sa-mi cumpere un parfum fara sa ma consulte mai intai, asta pentru ca mie nu imi plac decat vreo cateva, pe majoritatea pe care le incerc nu le tolerez, in consecinta sunt foarte greu de satisfacut cand vine vorba de parfumuri.

Mi-a destainuit ca inca de la prima pulverizare, a stiut ca e al meu, mi-a simtit prezenta cu toate simturile si a fost convins ca va deveni parte din personalitatea mea, din mine.

      Hmmm, pai cum sa-i frang inima dupa o asa destainuire? Pff, simteam ca acesta este unul din momentele acelea pe care trebuie sa le rezolvi cu cea mai mare diplomatie pe care sigur nu am invatat-o la orele de management al afacerilor pe care l-am studiat atatia ani. Am inghitit din nou in sec si am luat parfumul in maini. L-am scos din cutiuta lui alba, recipientul sub forma de mar, nu m-a impresionat sub nicio forma, nu mi-a declansat nicio emotie. El mi l-a luat tandru din maini si mi l-a pulverizat scurt la baza gatului…aroma sa m-a invaluit grabit la inceput, din ce in ce mai lasciv pe parcurs… hmmm, m-am inselat inca o data in scepticismul meu de femeie superficiala, era parfumul meu de trandafiri, acela la care am visat luni de zile, acela care  in momentul de fata il determina pe el sa ma recunoasca dupa aroma mea oriunde m-as afla, sa sopteasca mental Simona, pentru ca noul meu parfum de trandafiri ma insoteste toata ziua, isi pastreaza proprietatile de dimineata pana seara si cel mai important se simte in spatiul meu intim ca o aura care ma invaluie.

***

       Da, asa cum v-ati dat seama parfumul povestilor mele este Be delicious Fresh Blossom si a fost creat in anul 2009 de casa Donna Karan. Notele sale sunt distribuite dupa cum urmeaza:

NOTE DE VARF: grapefruit, caise, coacaze

NOTE DE MIJLOC: lacrimioara, trandafir, iasomie

NOTE DE BAZA: mar rosu, note lemnoase

IDYLLE

Din seria: "Si parfumurile spun povesti..."

De cand am deschis acest blog am abordat destul de multe subiecte referitoare la produse cosmetice si de ingrijire si totusi rare ori m-ati surprins scriind despre parfumuri. Asta nu s-a prea intamplat pentru ca sunt greu impresionabila atunci cand vine vorba despre acest subiect. Consider ca parfumul trebuie sa te cucereasca, ori incet si cu rabdare (am si o astfel de poveste) ori exploziv la primul contact olfactiv, oricum ar fi, el trebuie sa-ti intregeasca personalitatea, sa devina o extensie a starii tale de spirtit. Eh, pentru mine este extrem de greu ca acest moment cu atata incarcatura emotionala sa se produca foarte des. Am mai avut idile cu tot felul de “parfumele”, care insa nu mi-au lasat nicio emotie de durata in suflet, motiv pentru care au disparul cu desavarsire din viata mea. 

Iata insa ca anul acesta m-a indragostit total de Moment de Bonheur – Yves Rocher si povestea o stiti de aici, daca ati avut rabdare sa o cititi. Am spus “total” si nu “iremediabil” pentru ca sufletul meu este vandut unui parfum, despre care am inteles ca nu s-ar mai fabrica, este vorba despre Oui – Lancome (varianta cea veche), acela este parfumul pe care mi-l atribui mie, care defineste mai bine decat orice altceva/altcineva femeia Simona.

Povestea de dragoste cu Moment de Bonheur a inceput sa cam scartaie, am fost cam instabila emotional in perioada aceasta de timp si la un moment dat au aparut niste interferente in relatia noastra. Si cum cele mai frumoase povesti de dragoste incep in cele mai neobisnuite locatii, atunci cand te astepti mai putin, asa l-am cunoscut si pe El. Momentul, caruia nu i-am dat nicio importanta, s-a petrecut acum foarte multe luni, intr-un magazin. Plecasem sa cumpar un recipient cu pulverizator pentru vitamina C si dupa ce am achitat la casa, vanzatoarea mi-a inmanat si un pliant mititel care continea in interior o mostra de parfum. Am privit micutul cartonas si desi scria pe el IDYLLE maaare (imi era predestinat insa nu m-am prins), nu l-am bagat in seama si l-am aruncat in geanta. La un moment dat, nu stiu cand s-a intamplat asta, l-am scos si l-am pus in cosuletul cu mostre.

Intre timp, precum ati aflat deja si am precizat si mai sus, am trait o minunata poveste de dragoste cu Moment de Bonheur. Au fost momente de intimitate extrem de placute intre noi, momente tenisonate cand nu i-am inteles reactiile in fata altor persoane din viata mea, o relatie mult prea pasionala cred ca as putea-o descrie.

Acum cateva saptamani, intr-un moment de plictiseala, zaresc in cosuletul meu cu mostre, coltul unui cartonas rozaliu, il trag de acolo curioasa, si dau astfel peste El. Hmm, am uitat cu desavasire de aceasta mostra, ia sa vad cum se prezinta, imi zic in minte. Trag de folie si il apropii usor de nas, senzatia?!!!! Nu e foarte plastica descrierea, insa nu pot sa spun altfel decat ca mi s-a facut pielea de gaina in mod automat… Eh, pai nu sunt acestia fiorii dragostei, ce spuneti voi? Am incercat sa nu ma entuziasmez de data aceasta, l-am pus usor la loc si am incercat sa-mi potolesc bataile inimii si sa-mi reglez respiratia. Nu se poate ca intr-o perioada asa de scurta de timp, sa te lasi antrenata in doua relatii, incepe dialogul meu interior, tocmai ii declarai iubire publica pe blog lui MB si acum incepi sa vibrezi la un contact atat de supercifial cu un altul. Fii constanta, femeie!!!

L-am lasa pe noptiera si am iesit din camera. Mi-am vazut de restul de activitati in cursul zilei si am incercat sa nu ma mai gandesc la el.

Seara ajung acasa si dau sa iau laptele demachiant…era acolo, singurel, trist, neconsolat, intr-o stare de expectativa care pur si simplu nu a putut sa ma lase indiferenta. Mi-am resetat intreg setul meu de principii, la urma urmei traiesc sub un nou dicton, mi-am zis, “Nu este nimic gresit sa renunti la un unele principii de viata, daca in momentul de fata acestea nu te mai definesc si nu-ti mai servesc la nimic!” si m-am hotarat sub impulsul de moment sa ma risc, asa cum fac mai mereu, m-am bagat cu capul inainte, cum spune o vorba romanesca. La urma urmei nu e nimic gresit in a iubi, nu?!

L-am apucat ferma si l-am apropiat de mine, l-am inspirat cu toata fiinta ca si cand ar fi fost ultimul lucru pe care mai apucam sa il fac in aceasta viata…am lasat toate emotiile si trairile aferente momenului sa curga nestavilite prin fiinta mea. L-am iubit in seara aceea total si complet, fara sa ma gandesc ca tradez iubirea sacra pentru MB si l-am primit in sufletul meu ca si cand l-as fi cunoscut de-o viata.

Momentul s-a repetat de multe ori pana acum si de fiecare data, se pare ca ma face sa mi-l doresc si mai tare, numai ca de aceasta data, spre deosebire de MB, El este capricios, senzual, sofisticat, dar extrem de diplomat. Si-a suprimat dragostea pentru mine, din ce in ce mai tare, acum de fiecare data cand incerc sa sa mi-l apropii, se indeparteaza tot mai tare, aroma sa s-a consumat aproape in totalitate, iar sufletul meu insetat nu mai poate fi potolit de slaba vibratie pe care mi-o mai ofera prin intermediul acestui cartonas micut de hartie.

____________________________________________________________________

Am aflat ca acest parfum a fost creat in septembrie 2009 de catre Thierry Wasser si a fost prima sa creatie in noua pozitie, de succesor al lui Jean Paul Guerlain. Eu zic ca i-a reusit perfect, a facut o treaba excelenta si ii multumesc din suflet pentru momentul sau de adanca inspiratie.

                                                                   

Si ca sa vedeti cum toate lucrurile se leaga intre ele si codul meu genetic ma indeamna sa aleg mereu acelasi tipar, dupa ce am scris aceasta postare in momentul meu de creativitate maxima, am venit cu partea informativa, deconecatata de la starea aceea de vibratie si am cautat pe internet detalii despre parfumul in cauza. Ceea ce am descoperit, desi chiar nu mi-am dat seama, este ca si acest parfum ca si Moment de Bonheur, care mi-a luat mintile nu demult, a fost creat pornind tot de la aceleasi note de trandafir si deci pe undeva sunt constanta in mod intuitiv aceleasi arome.

Asadar acest parfum contine:

NOTE DE VARF: trandafir, frezie, zmeura, fructe de litchi

NOTE DE MIJLOC: iasomie, lacrimioara, bujor, crin, liliac

NOTE DE BAZA: mosc, patchoulli

Moment de Bonheur - Yves Rocher

Din seria: Si parfumurile spun povesti...

Nebunia a inceput de la pagina 265 a unei carti…o carte ca multe altele pe care le-am citit, cu care am avut o relatie sentimentala de scurta durata, dar care a contribuit si ea intr-o anumita masura la cristalizarea personalitatii, dar mai ales a crezurilor mele despre viata.

La pagina 265, eroina (in mare majoritate a cazurilor este mereu vorba despre un el si o ea – la urma urmei este un subiect, fie principal fie secundar, care incita si garanteaza succesul si interesul pentru lectura), asadar eroina principala, o femeie extrem de elevata spiritual rupe relatia si pleaca in cautarea destinului (vedeti voi, destinul pentru o femeie nu inseamna intotdeauna un el…sau acel el), partenerul acesteia ramanand cu inima sfaramata de durere (in carti ei tot timpul sufera neverosimil de intens, dupa parerea mea), insa cu o amprenta personala a acestei femei intiparita pentru totdeauna in fiinta sa – parfumul ei de trandafiri pe care il purta in cele mai pasionale nopti din scurta lor existenta de cuplu si pe care, intr-un mod misterios si total de neinteles pentru el, a ales sa-l poarte atunci cand s-a rupt de el pentru totdeauna. A purtat pentru tot restul vietii in sufletul lui parfumul trandafirilor ca pe cea mai sacra iubire, asociata mereu cu cea mai inocenta femeie pe care destinul i-a oferit-o, chiar daca pentru o scurta perioada de timp, prea scurta pentru visurile marete ale unui barbat puternic ca el.  

Acum, ca sa stiti si finalul, ei doi nu s-au mai reintalnit niciodata, dar extraordinarul nu se masoara in dimensiunea timpului, daca doriti sa stiti parerea mea personala.

Si cu aceasta experienta in suflet (cand autorul e atat de talentat, reusesti sa empatizezi cu personajele si sa te transpui in pielea acestora, nu numai eu fac asta, nu?), m-a cuprins o dorinta nebuna, din aceea cum numai o femeie poate intelege, de un parfum pur de trandafiri, unul care sa imi taie respiratia, sa ma transforme in femeia pe care el ar putea-o iubi pana la sfarsitul zilelor sale, un parfum care sa imi innobileze cele mai frumoase trasaturi ale personalitatii mele, un parfum care sa imi apartina mie, sa se identifice cu fiinta mea, care sa ma faca sa ma topesc in mii si mii de trairi de fiecare data cand ma las invaluita de aroma acestuia, un parfum care sa il determine pe el sa-mi sopteasca numele incet, aproape sacru, ca pe o rugaciune venita din forul sau interior…  Si…parfumul m-a intalnit pe mine, m-a chemat, l-am auzit, l-am gasit, mi-a vorbit si mi-a spus atat de multe povesti despre iubire, incat m-a facut sa-l doresc cu toata fiinta. E al meu si este vorba despre Moment de Bonheur…numele i se potriveste, se potriveste cu povestea noastra de iubire…

Partea ciudata a veni abia dupa ce mi l-am insusit, magnetismul si mesajul sau sunt atat de puternice incat nu am putut sa il port decat in momentele de singuratate absoluta, fara sa am disponibilitatea emotionala de a-l imparti cu cineva…e posibil sa nu ii fi inteles mesajul?? 

***

Am aflat ca acest parfum a fost creat de Annick Merando, cea care a adus Hypnotic Poison si Lolita Lempicka pentru Dior, este innobilat cu aroma de trandafiri, muscata, cedru si patchouli si te asteapta aici sa-ti spuna si tie o poveste de iubire.

            Ai dori sa-l iei acasa?

* Cartea este un melanj de povesti, personaje, fantezie...

VintageLook

Rosu, intotdeauna rosu!!!

Ma gaseam de cateva luni bune intr-o stare catatonica, nemiscat, in aceeasi pozitie rigida, asteptandu-mi destinul. Nu vorbeam, nu gandeam si nu simteam nimic, asta pana intr-o dupa-amiaza cand am fost ridicat, dezbracat incet si mangaiat de degetele calde cu unghii rosii si piele fina si discret parfumata, ale celei care a devenit noua mea stapana. O toropeala placuta m-a invadat, parfumul fin de lacrimioare m-a imbatat si viata mea atunci a inceput cu adevarat.

Noi nu ne incepem existenta decat in momentul in care o femeie ne alege, ne cumpara si ne devine stapana, atunci incepem sa oferim emotie, sa primim emotie, ne conectam cu stapana intr-un sistem cibernetic inchis in care guverneaza principiile schimburilor permanente de energie, trairi dintre cele mai intense, fericire, tristete, cel putin asa eram convins eu in perioada aceea din viata mea. Atunci a fost una dintre cele mai fericite zile ale existentei mele, aventura incepea alaturi de stapana mea cu ochii verzi si vesnic umezi. Ma cumparase din magazinul in care imi petrecusem toata viata in astepatarea acesteia.

M-a adus in caminul ei, m-a dezbracat din nou de ambalajul meu rosu sangeriu, m-a complimentat minute in sir, m-a mirosit de cateva ori satisfacuta, desi parfumul mainilor ei era mai puternic decat al meu si intr-un final m-a consumat. Asa mi-am inceput destinul, strans lipit de buzele acelei femei cu ochii verzi, vesnic umezi - rujul rosu, nelipsitul accesoriu atemporal al unei femei.

Aveam un loc preferential pe masuta ei de toaleta, mereu la indemana, nu eram ingramadit in cutia cu celelalte rujuri, aveam doar doi parteneri in apropierea mea, o sticluta inalta ca un cristal colturos si o cutiuta mica, delicata pe care stapana o deschidea uneori, o privea cu ochii ei umezi si o inchidea la loc. Cutiuta era mereu trista si nu vorbea niciodata. Sticla inalta imi arunca priviri sfidatoare, nu am inteles la inceput de ce ma trata cu o asa atitudine “razboinica”, insa mai tarziu am inteles din susotelile rujurilor ingramadite in cutia de la marginea masutei de toaleta, ca eu eram ceea ce se numea “un ruj de firma”, cea ce era demn de toata stima si evident invidia. Eu nu stiam ce era acela un “ruj de firma”, dar mi-am acceptat cu demnitate statutul, asteptand stapana cu ochii umezi si jubiland de placere la atingerea degetelor si a buzelor sale.

 Stapana nu ma folosea la inceput decat seara, se intalnea cu prietenele ei galagioase, mergeam in locatii intunecate cu pulsatii de lumina dubioasa si muzica haotica si fara sens, ma obliga sa gust in fiecare seara o licoare amaruie cu gust abia perceptibil de portocale, se numea Campari Orange, insa nu am inteles niciodata de ce, pentru ca aroma nu semana mai deloc cu portocalele pe care le savuram acasa in caminul confortabil al stapanei mele.

Si ieseam des cu stapana mea in acele locatii obositoare si de fiecare data cand ne intorceam acasa, stapana mea plangea incet in pumni si ii gustam in fiecare seara lacrimile sarate si fierbinti. Nu-mi placea cand stapana plangea, o stare de adanca tristete ca o pacla neagra ma inunda si toata emotiile sale ma paralizau de durere.

Apoi, tot mai dependenta de mine, stapana a inceput sa ma poarte dimineata, o insoteam la birou si o asistam in convorbirile sale la telefon, atat de lungi si de dese, ingrozitor de plictisitoare si de neinteles pentru mine, expresii de genul : debite, creante, restante, nu-mi spuneau nimic si ma plictiseam teribil. O iubeam tare pe stapana mea insa ma simteam neimplinit, asta pana intr-o zi cand…telefonul a sunat cu o alta melodie, una pe care nu o mai auzisem niciodata, iar inima stapanei mele a inceput sa bata cu putere, asa cum nu am mai simtit-o vreodata in scurta mea existenta. O voce de barbat i-a spus “Iarta-ma!” si stapana a inceput sa planga din nou incetisor, insa de data aceasta lacrimile ei aveau un gust mai dulceag si plansul ei ma calma si ma umplea de o stare ciudata de reverie.

Cand am ajuns acasa in dupa-amiaza aceea, stapana mea era de nerecunoscut, cu inima batandu-i de emotie, incerca fel de fel de rochite din dulapul mare si pantofii erau cu totii aruncati in mijlocul camerei, antrenati si ei intr-un soi de frenezie, rochitele susoteau fericite “E el, e el, el!!” spuneau ele si toate lucurile din camera prinsesera viata din nou, iar eu , ca ultim sosit in universul ei, nu inetelegeam nimic. Eram emotionat, nelinistit, curios, derutat, dar …. parca mai fericit decat ieri.

Am insotit-o pe stapana si in seara aceea si am vazut intr-un final si motivul nelinistii si al zapacelii totale din camera stapanei mele – era un el, un barbat brunet cu ochi intunecati. A zambit cand a vazut-o pe stapana, descoperind o dantura perfect alba si o gropita in obrazul stang. Stapana mea a ametit de placere, desi nu i-a aratat asta barbatului, insa eu simteam cum inima ii bubuia puternic si capul ii vajia, temperatura corpului crescuse si respira greoi, dar strasnica mai era stapana mea pentru ca nimic din toate asta nu lasa sa ajunga pana la barbatul din fata ei.