De câțiva ani încoace, prin
intermediul acestui blog, susțin în stilul meu specific, discret și reținut, reîntoarcerea la simplitate, la
valorile personale conturate într-o perioadă în care diversitatea experiențelor
de viață, setea neostoită de cunoaștere, dorința excesivă de dezvoltare și
evoluție, nu reușiseră să ne altereze setul de valori construit acasă, cu
participarea părinților, a bunicilor, a învățătoarei și mai târziu a profesorului
mentor.
Într-o lume în care răbdarea, tăcerea, blândețea sunt privite mai degrabă
ca defecte, decât ca virtuți, femeia care înțelege că tot secretul vieții stă
în echilibru, în iubirea de sine ferită de pulsațiile egoului și în principiul
simplității în toate abordările sale, este femeia care deține puterea.
Mă întorc deseori cu gândul la copilărie, la adolescență, la vremurile când
timpul curgea în tihnă și ziua părea că nu se mai termină, și la plăcerile simple
care îmi bucurau viața. Erau atât de multe lucruri pe care nu le descoperisem
și atât de puține lucruri materiale pe care mi le doream și știam cu toții să
trăim atât de frumos în simplitatea gândurilor și a simțirilor noastre...
Tot din acea perioadă port în mine arome vii nealterate de trecerea
timpului care mă transportă mental spre timpurile simplității mele – miros de
cornulețe cu magiun de prune făcut de bunica la tuci, miros de orez cu lapte și
scorțișoară, mirosul de mere verzi din spray-urile Roua preferatele mamei, miros
de uniformă proaspăt călcată pentru școală, mirosul șamponului sârbesc roșu pe
care îl țineam de bun și îl foloseam doar la sfârșit de săptămână și despre care v-am povestit cu drag pe blog, iar mai târziu, în liceu, miros reavăn
de lut din cutia atelierului de sculptură, mirosul de terebentină cu care îmi
spălam pensulele și miros de pânză proaspăt preparată. Toate mă poartă prin timp
într-un iureș senzorial cu valențe dramatice și nu mă lasă să uit de rădăcini,
de locurile și oamenii care m-au format ca adult.
Încă după atâția ani, copilul din mine servește deseori cu plăcere orez cu lapte și
scorțișoară preparat simplu după rețeta mamei, iar adolescenta poartă cu
bucurie aroma ei preferată - parfum BU galben, o aromă personală și specifică, care mă readuce
într-o dulce zonă de confort.
Nimic sofisticat, nimic complicat, doar spirit liber, neîngrădit, tinerețe
și energie bună, asta înseamnă pentru mine B.U Wild după atâta timp, după ani
de zile în care nu am renunțat să cred că una dintre cele mai dragi arome ale
adolescenței mele încă poate să reprezinte femeia de astăzi.
Aici vă arătam pachetele B.U. disponibile
sezonul acesta și m-am entuziasmat foarte tare la una dintre cutii, cea care
conține gelul de duș B.U Wild în ediție specială. De-a lungul anilor am văzut gelul
acesta de duș o singură dată și de atunci îmi tot doresc să îmi iasă în cale,
dar nu am reușit niciodată până în prezent să mai dau de el. De data aceasta am
primit cutia cadou de Moș Nicolae și m-am bucurat nespus. Un gel de duș cu
miros de tinerețe și prospețime care mi-a umplut sufletul de bucurie!
O aromă simplă, dar plină de viață și bună dispoziție, așa de traduce B.U.
Wild pentru mine și așa îmi place să îl port - simplu, cu bucurie și poftă de
viață!
Pe lângă parfumurile sofisticate, cu nume sonore, pe care fiecare femeie le deține sau și le dorește, voi aveți arome simple pe care vă place să le purtați și la care nu puteți renunța?
Dacă da, tare sunt curioasă care sunt acelea!
Pentru mine B.U. Wild este ominprezent în viața mea, l-ați văzut probabil de nenumărate ori în pozele de pe instagram, și cu nostalgie îmi amintesc și de Chanson d 'Air care din păcate nu se mai fabrică.
adorabile, nici nu stii care iti place mai mult, zilele trecute le-am mirosit si am ramas uimita ca de fiecare data!
RăspundețiȘtergereAsa este, dar pentru mine Wild e esenta tineretii, ramane vesnic preferatul meu :P
ȘtergereSi eu mi-am luat toamna aceasta un set BU si imi place mult! E o aroma simpla, totusi tinereasca si vibranta!
RăspundețiȘtergereSunt in asentimentul tau, foarte frumos ai descris-o :)
ȘtergereDaaa, si mie imi place varianta galbena, l-am luat de cateva ori pana acum, mai putin gelul de dus, nici n-am fost atenta ca exista asa ceva. Am luat si pe alte culori, BU are ceva jucaus si dulce, exact cum spui tu, ma binedispune intotdeauna.
RăspundețiȘtergereDaaa, varianta asta de gel de dus nu o sa o gasesti la raft, e in editie limitata, apare doar din cand in cand. Acum e intr-un pachet de Craciun, daca vrei sa il gasesti. :)
ȘtergereOh, da! Mare dreptate mai ai!
RăspundețiȘtergereSi mie mi-a placut mult timp aceasta aroma dar cea care ma poarta cu nostalgie in trecut e cea a parfumului Midsummer de la Oriflame. Hmmm, nici nu stiu daca se mai fabrica. ;))
Pupici
oooo, daaa, cat de mult imi placea midsummer, chiar am scris de multe ori pe blog despre el. Acum ma duc sa verific in oferta oriflame sa vad daca mai exista :)
ȘtergereCraciun fericit si la multi ani!
RăspundețiȘtergereSarbatori frumoase!
Sarbatori fericite alaturi de cei dragi, Victoria! Un an nou exact asa cum ti-l doresti tu!:)
ȘtergereProduse bune, imi plac!
RăspundețiȘtergere