"Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii."
Acest blog conține link-uri de afiliere (profitshare, 2performant, iHerb etc).

miercuri, 8 aprilie 2020

3 perechi de pantaloni de pe femmeluxe


Neanticipând nicio secundă că va urma o lungă perioadă de autoizolare la domiciliu cu întreaga dramă pe care o trăim cu toții în prezent, am apucat să comand trei perechi de pantaloni și un pulover subțire de primăvară. 

Am rămas în imposibilitatea de a face poze și de a purta practic aceste piese vestimentare, pentru că prin casă și în curte, cu siguranță am alte haine pe care le îmbrac. 


Așadar, din secțiunea trousers mi-am ales o pereche de jeans mărimea 8, pe care i-am nimerit perfect. Am avut emoții că mi-ar putea fi mici, dar se așază bine pe corp și par de bună calitate. Au talie înaltă și decupaje în zona genunchilor. Nu cred că am dar greș cu ei, prevăd că din întreaga comandă, această pereche de pantaloni vor fi cei mai purtați, pentru că talia înaltă, care avantajează orice siluetă, și culoarea întunecată îi fac extrem de versatili și ușor de integrat în orice ținută. Decupajele nu sunt ceva ce așa alege în mod normal, dar o ușoară evadare din zona de confort nu cred că strică niciodată. 
Toți jeansii de pe site au prețuri accesibile și consider că merită achiziționați, mie mi-ar plăcea să mai încerc și alte modele. 


Tot din categoria trousers am ales această pereche de pantaloni, tot cu talie înaltă, din material subțire cu print tartan, de primăvară. Am pus în coș, de această dată, mărimea 10 și bine am făcut, pentru că altfel, mi-ar fi fost categoric prea mici. Deși în poze nu prea am avut cum să îi surprind așa cum ar trebui, eu am ales să îi calc cu dungă și mi se pare că arată foarte bine astfel, atât la pantofi sport, cât și cu tocuri înalte. 
Pregătisem și un outfit mai elegant pentru a vi-i arăta în două ipostaze, dar din păcate contextul nu mi-au permis să fac prea multe în acest sens. 


Și puloverul bej este tot de pe același site. Este un pulover lung, peste șolduri, din material subțire, pe care l-am ales pentru a-l purta cu fuste midi. Arată foarte bine și în această combinație de piese în același ton cromatic. Cum primăvara este compromisă, aștept toamna pentru a-l integra în ținutele pentru care l-am ales, mai ales că nuanța sa neutră îmi permite nenumărate combinații cromatice. 
După cum am menționat mai sus, el este un pulover lung, care poate fi purta cu leggings, poate și cu ciorap mat pentru cineva de înălțime mai mică, ca rochie din tricot.


Ultima pereche de pantaloni este tot una neutră ca din punct de vedere cromatic, însă au talia joasă, lucru pe care nu l-am sesizat când i-am pus în coș (din neatenție, desigur). 
Sunt tot mărimea 10, se așază bine ca mărime, au buzunare laterale, dar mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă ar fi fost cu talie înaltă. În condițiile date îi voi purta doar cu tricouri mai lungi, ca cel din poză, și cu pantofi sport. Materialul este mai gros decât la cei bej, au cordon în talie, însă croiala nu pot să spun că îmi place prea mult. Sunt cumva mai strâmți pe gambă decât mi-ar plăcea mie, dar reprezintă o bună alternativă pentru clasici jeans, pe care obișnuiesc să îi îmbrac mai mereu. 

Și pentru că am făcut alegeri foarte cuminți, și acum și data trecută, pentru viitoarea colaborare poate risc și comand ceva sexy din categoria corset dress pentru că am văzut câteva modele foarte frumoase, atât pe site, cât și în pozele fashion bloggeri care colaborează cu acest site de haine, dar am nevoie de puțin mai mult curaj pentru o asemenea alegere, mai ales că silueta mea nu și-a revenit perfect după ce-a de-a doua sarcină și drumul pare greu și lung până la recuperarea dorită de mine. 

Și această comandă a ajuns la poșta locală, într-un timp destul de scurt, sub 2 săptămâni. 

Așadar, ce spuneți de alegerile mele, vă place vreuna?



                            Dacă aveți întrebări, căsuța de comentarii vă stă la dispoziție!

***



Zilnic mă puteți găsi cu informații noi pe contul meu de instagram @simonatucu
Vă aștept!



                                                                                                          Blog editor: Simona Tucu





14 comentarii:

  1. Toate arata foarte bine, par de buna calitate. Cel mai mult imi plac jeansii, pt ca sunt stilul meu. Cand vad la tine pantalonii in carouri parca mi-as cumpara si eu, desi nu stiu daca mi s-ar potrivi si cum i-as asorta 😜 Intru pe site sa vad.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oo, ai posibilitati nenumarate! Eu mi-as dori si alte culori, dar tot asa cu talie inalta :)

      Ștergere
  2. Prima pereche de blugi îmi place foarte mult și bag de seamă că se așează foarte bine pe corp.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si mie se pare ca vin bine pe corp, de sus pana jos, mi-ar mai placea blugi de la ei, daca sunt la fel de faini.

      Ștergere
  3. Mi-e tare dor sa port o pereche de blugi, de o luna sunt doar in trening.

    RăspundețiȘtergere
  4. Desi am destule perechi de pantaloni, imi cam fac cu ochiul cei in carouri, au nuante calde de pamant cu care tenul meu se simte pus in evidenta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Perechea numărul doi îmi place cel mai mult. E pe lângă subiect, dar ce par frumos ai! ❤️

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumoase alegerile tale ! Imi plac si mie hainele de pe site !

    RăspundețiȘtergere
  7. Toate iti vin tare, tare bine. Si eu ador blugii de la ei. Au un material super fain.

    RăspundețiȘtergere
  8. Imi plac tare mult pantalonii si outfiturile intregi. Iti vin tare bine!

    RăspundețiȘtergere
  9. Toate perechile de pantaloni imi plac foarte mult! Iti vin foarte frumos!

    RăspundețiȘtergere
  10. Foarte frumoase hăinuțele,sa le porți cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  11. Frumoase alegeri toate sunt prezentabile si pe gustul meu!

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!