M-am gândit să vă prezint și această postare tot in cadrul poveștilor de toamnă sau ”basmuri de toamnă”, așa cum am găsit o expresie de căutare google în cadrul statisticilor mele blogger de săptămâna trecută.
Am avut ocazia din nou să lucrez cu Ionuț, fotograful care mi-a făcut minunatele poze în rochița vintage bleumarin, poze pe care le-ați văzut aici. Îmi place foarte mult să lucrez cu el, datorită faptului că are foarte multă răbdare cu mine, eu nefiind deloc naturală si expresivă în fața camerei, iar de data aceasta s-a chinuit mult mai mult decât data trecută, dar într-un final am reușit să scoatem câteva poze foarte frumoase împreună, poze care sper să va placă si vouă.
Dacă data trecută am ales să vă arăt o rochiță cam periculos de scurtă, pentru sedința aceasta am gandit o combinație vestimentară cuminte, monocromatică și cum rar mă vedeți pe mine pe blog – cu pantaloni. J Sper sa va placă!
Cu ocazia aceasta m-am gandit să vă arăt unul dintre plicurile mele vintage, vă spuneam mai demult că am o colecție de genți vintage din piei exotice, iar acesta este unul dintre ele (un crocodil micuț :P), aflat într-o condiție foarte bună pentru vârsta sa respectabilă. J
Click pe poza pentru marire |
Piesa centrală a look-ului este sacoul bleumarin foarte interesant primit din partea acestui magazin online, o piesă unică in garderoba mea prin textura sa. Recunosc ca in afară de jeansi, imaginația mi-a limitat teribil ideile de purtare a acestui sacou, astfel încât aș aprecia foarte mult sugestiile voastre.
Sunt curioasă ce impresie v-a facut acest magazin online, mie mi se pare cu adevărat ... altceva!
Dacă v-a placut această postare, mergeți și pe blogul lui Ionuț AICI, pentru alte poze.
Eu am purtat:
Sacou aici
Pantaloni Orsay
Pantofi Buffalo London
Plic vintage
Locația: Parcul Copiilor
Mulțumesc Foto Fashion for Street pentru această colaborare!!
Să fiți iubite, doamnelor, vă pup!!!
VintageLook
mmmm vata de zahar <3
RăspundețiȘtergereVaai, vreau sa zic ca nu am mai mancat de ani buni de zile...am savurat-o intocmai precum un copil :D
ȘtergereVai, pantalonii si pantofii sunt superbi!!! Sigur, si tu arati perfect, ca de fiecare data! Simo, trebuie sa-mi spui cum reusesti sa-ti pastrezi silueta si sa arati atat de bine! Ai ceva trucuri sau asa bine ai aratat mereu? Te pup, esti divina!
RăspundețiȘtergereOh, Deea, iti multumesc din suflet pentru aprecieri. Legat de silueta, precum ai vazut eu nu abordez subiecte legate de alimentatie pe blog, pentru ca la mine sta putin invers treaba. Am fost ffff slaba toata viata, exagerat de slaba si de abia de cativa ani am inceput sa reusesc sa-mi mentin silueta peste 50 de kg. Uneori mai scad sub si nu ma simt deloc confortabil, ma deprima teribil si acelea sunt momentele in care nu postez deloc pentru rubrica fashion :P Daca ai observat am avut cateva pauze destul de lungi. Deci, metabolismul meu are arderile foarte accelerate si ... de aici...
ȘtergereMa bucur tare mult ca-ti plac pozele, sunt foarte pretioase pentru mine, te puuup!!!
O duminca frumoasa in continuare!! :)
Bine, trebuie sa recunosc ca te invidiez (pentru silueta)! :)) Te pup! O seara frumoasa si tie!
ȘtergereImi place mult tinuta ta! Sincera sa fiu, eu n-as fi stiut cum sa asortez jacheta decat la o pereche de blugi skinny sau la o fusta scurta, in clos si cizme mai army :D
RăspundețiȘtergereFuste in clos chiar am, merci frumos pentru sugestie, o sa incerc sa vad cum arata.
ȘtergerePupici! Multumesc!
Imi place plicul, jacheta mai putin.
RăspundețiȘtergereMultumesc, Olivia, ma bucur ca-ti place plicul! :)
Ștergerece simpatic este sacoul... :D iti vine tare bine. si pantalonii sunt superbi
RăspundețiȘtergerepupicei!
Multumesc mult, draga mea, ma bucur ca-ti place, te pup! :)
Ștergere:) Arati foarte sexy in acesti pantaloni!
RăspundețiȘtergerePovestile de toamna spuse de tine sunt fermecatoare! Altfel spus, au si poezie...:)
Tu arati minunat, meriti toata rabdarea oricarui fotograf din lume! Tinuta e fara repros si stii sa o porti cu eleganta si feminitate!
Cred ca i-ai gasit sacoului combinatia perfecta! Ma mai gandesc cum ar arata cu sarafanul din denim pe care-l stiu sau...cum inspirat imi propunea mie Mamalina (pentru jacheta Kurtmann), o fusta tutu (nu ma intreba ce culoare), un tricou funny si niste ghete inaltute, pe glezna, cu sireturi!
Simo, te pupacesc si te imbratisez cu drag!
Sa ai saptamana buna, cu spor si energie!
Ilda
Lavender Thoughts
Iti multumesc mult de tot, Ilda, ma incurajezi de fiecare data mai ales ca tu imi cunosti mai bine limitele. :)
ȘtergereSugestia ta e minunata, nu am tutu, dar fuste in clos, o sa incerc combinatia ta sa vedem ce iese! :D
te pup, merci pentru urari, am nevoie de o saptamana buna! :)
Foarte dragut intreg outfit-ul precum si potrivirea culorilor,a materialelor si chiar si a rujului.
RăspundețiȘtergereSi u arati superb,fresh si plina de viata!!Imi face mare placere sa iti admir tinutele..si postarile pe de-a intregul.Kisses
Ooh, ce feedback frumos, iti multumesc din suflet, Georgiana, ma bucura nespus cuvintele tale. O sa incerc sa vin cu tinute cat mai interesante, te pup, o saptamana minunata iti doresc!! :)
ȘtergereFoarte frumoase pozele, iar tu superba, ca intotdeauna:) Plicul e si el tare frumos:)
RăspundețiȘtergereDia, merci frumos, ma bucur tare pentru incurajari, te pup! :)
ȘtergereEşti minunată, Simona, iar pozele, incredibil de artistice, toate eforturile au meritat din plin :-)
RăspundețiȘtergerePupici, o seară liniştită şi-o săptămână cu dorinţe împlinite! :-) :-*
Iti multumesc frumos, Mihaela, ma bucur tare mult ca-ti place sedinta noastra foto, ne-am chinuit putin, dar intr-un final sunt multumita de rezultate!
ȘtergereTe pup si iti intorc gandurile frumoase! :)
Frumoasă ținută! magazinul mi se pare foarte interesant! Un design mai puțin obișnuit în Ro.
RăspundețiȘtergereNu mai știu dacă ți-am spus că și mie îmi place la nebunie albastrul în toate nuanțele lui :d.
O săptămână minunată să ai!
Asa spun si eu, magazinul pare cu totul diferit fata de ceea ce ne-am obisnuit noi, m-am mirat si eu putin cand l-am rasfoit!
ȘtergereNu stiam ca-ti place albastru, in cazul acesta ma gandesc ca iti place cel putin cromatica tinutei mele albastru royal + bleumarin :P
O saptamana minunata si tie si multumesc frumos pentru aprecieri si pentru vizita, mereu ma bucura prezenta ta pe blogul meu! :)
Apoi, daca nu esti tu naturala, atunci cine??? Arati super, te invidiez din plin pentru silueta ta! Nu as putea intelege vreodata cum ar fi sa ma simt deprimata avand un numar asa simpatic de kg distribuite asa frumos? ;) Ma bucur insa ca ai ajuns sa te impaci cu tine in privinta aceasta. Pupici
RăspundețiȘtergereEh, crede-ma ca nu ma simt tocmai confortabil in fata camerei foto, nu am deloc experienta si nici vreun talent nativ de a poza, dar fac eforturi pentru a iesi din zona de confort. :)
ȘtergereLegat de silueta, acum ma simt foarte confortabil cu nr. de kg pe care il am, motiv pentru care si pozez, insa cand scad sub 50 de kg nu mai imi place cum arat, devin mult prea slaba si nu ma simt bine in ipostaza respectiva, atunci sunt deprimata, da, chiar sunt. :)
Eh, e greu cu noi femeile, cine sa ne mai inteleaga! :P
Te pup, Bianca, o saptamana minunata iti doresc! :)
Multumesc frumos, asemenea si tie!
ȘtergereSuperbaaaaa. Foarte frumoase pozele. Si sacoul e foarte dragut....
RăspundețiȘtergereMerci frumos, ma bucur mult ca-ti plac pozele, si eu sunt foarte multumita de ele si abia am asteptat sa le pun pe blog. :)
ȘtergereTe pup!
El a pus poza cu tine cand zambesti, tu nu lautate :P. Esti foarte frumoasa. Stiu cum ai facut sa ai parul asa cred dar zi-mi te rog cate codite au fost? :D Intreb pentru ca eu fac una singura si nu-mi mai iese cum imi place, cum imi iesea odata, adica asa frumos ca al tau. Dai si cu ceva spuma inainte sau dupa?
RăspundețiȘtergereCat despre sacou, e foarte dragut, nu-mi dau seama foarte bine de textura materialului, pare ceva intre piele si fas..oricum cred ca da bine cu fusta lunga maxi orice culoare si incaltari foarte inalte evident. Te si vad asa.
Nu am apucat sa ma uit pe site dar o sa arunc un ochi, poate obtin si o colaborare :D.
Te pup, foarte frumoase pozele!
O sa pun si eu poza aceea in care zambesc, dar intr-o alta postare :P
ȘtergereASa, despre par, de obicei eu intr-o singura coada il impleteam, daaaaar se pare ca s-a mai indesit si nu mai arata asa bine, deci de data asta l-am facut in 3. Una in varful capului, ca sa prind incretita parte de breton si crestet (deci undeva la mijloc intre cele doua) si inca doua pe lateralele capului, la ceafa. Intind spuma din abundenta (parul meu e perfect drept si are nevoie de multa spuma). Folosesc Intesa, e cea mai buna pentru ceea ce vreau eu sa obtin si crede-ma ca am incercat in 13 ani tot felul, impletesc cozile si apoi mai aplic si fixativ Taft peste ele. La mine e nevoie pentru ca nu sta alfel. Seara urmatoare il umezesc putin cu apa si il impletesc din nou. Procedez astfel de inca o seara (adica 3 zile in total) dupa care tr sa il spal pentru ca este imbacsit. :) Cam asta e toata procedura mea.
Sacoul e o imitatie din piele lacuita, cam asa, nu stiu sa-l descriu. Merci pentru recomandare, nu m-am gandit la o fusta lunga nicio secunda, am una care cred ca s-ar potrivi, chiar o sa incerc, am de lucru saptamana asta cu sugestiile de la voi :)))
Cat despre site/colaborare, bafta, ai toate sansele, au un reprezentant de marketing foarte dragut, ea m-a contactat si a facut-o intr-un fel foarte simpatic. :)
Te pup si iti multumesc pentru aprecieri, o saptamana minunata sa ai! :)
O sa caut spuma aia, multumesc pentru prezentarea faptelor ;)).
ȘtergereAm uitat sa te intreb, de unde ti-ai luat ochelarii si ce-ai facut de...s-a marit bustul? :D
Ochelarii tot Orsay, foarte greu am gasit unuii cu care sa nu par chiar bondar :P
ȘtergereCat despre bust...e la fel, dar am vazut si eu ca in pozele astea par ...mai altfel :)) Nu stiu cum m-a fotografiat Ionut, iluzie optica :))
Simo eu m-am gandit si la o fusta conica midi sau o rochie maxi. Pantalonii pica super pe tine si imi place foarte mult cromatica tinutei tale.
RăspundețiȘtergereEsti superba! xo
Vreau neaparat sa il incerc cu fusta maxi, chiar sper sa arate bine.
ȘtergereMa bucur ca-ti place tinuta, vad tipul asta de pantaloni si la tine, nu stiu de ce. :)
Te pup, Miha,merci!!
Imi plac pantofii si sacoul, iar pantalonii, desi eu nu as putea purta asa scurti, nu ma simt bine cu ei la lungimea asta, mi-au placut pentru culoarea lor.Esti o frumoasa, pupici!
RăspundețiȘtergereMA gandeam acum ca mai am o pereche de pantaloni din stofa la aceeasi lungime :P Eh, fiecare cu ale sale, mie imi place lungimea asta foarte mult :)))
ȘtergereIti multumesc mult, Adina, te pup, draga mea!
Imi place mult sacoul ! Si pantofii sunt foarte frumosi :)
RăspundețiȘtergereMultumesc mult, Ana, ma bucur tare ca-ti plac, te pup!!!!
ȘtergereEsti incredibila,Simona...de fapt incredibil de frumoasa!
RăspundețiȘtergerePupici
Ohh, Descude, esti asa draguta, iti multumesc din suflet pentru sustinere!
ȘtergereTe puuup!
Imi place foarte mult tinuta si culoarea te prinde super bine,imi plac pantofii si gentuta... (y)
RăspundețiȘtergereesti foarte draguta...nu ma satur sa te privesc si sa te admir :-*
pupici :-*
Iti multumesc mult, Lucica, o sa incerc sa postez mai mult pentru rubrica de fashion in cazul acesta! Te puuup!!
ȘtergereEsti foarte feminina, delicata si foarte frumoasa! Imi plac pantalonii mie si iti vine tare bine tie. Te pup!
RăspundețiȘtergereDraga mea, esti o scumpa, ma bucur tare mult ca-ti place tinuta mea, iti multumesc din suflet pentru aprecieri. Pupici!!
ȘtergereEsti frumusica foc!
RăspundețiȘtergereImi place la nebunie outfitul tau. :)
Pupici
Ce mult ma bucur ca-ti place, iti multumesc frumos, pupici si de la mine! :)
ȘtergereYou look wonderful Simona, what a nice outfit, the colors matching fits you! The clutch is so nice too and just love your hair!:) Kisses my dear!:*
RăspundețiȘtergerethanks, Lilli! Hugs and kisses! :)
ȘtergereI like the looks but I what I like most is your beautiful hair <3
RăspundețiȘtergereCjeck out my blog!
Kiss
www.fashionearthyrainbows.blogspot.com
thank you, Bouchra! :)
ȘtergereNu sunt mare fana a sacoului pentru ca nu imi place materialul lucios, insa plicul si pantofii sunt superbi :)
RăspundețiȘtergereSi tu esti foarte draguta! <3
Multumesc mult, Dorina, esti foarte draguta cu mine, te puup! :)
ȘtergereFoarte drăguț! Îmi place :x și îți stă foarte bine, te avantajează. Iar în privința sacoului e cam dificil de asortat însă acum la această ținută merge foarte bine :)
RăspundețiȘtergereMa bucur asa de mult ca-ti place, Simina!!! :) Iti multumesc frumos, esti o scumpa, te pup!!! :)
Ștergerete prinde bine albastrul :).
RăspundețiȘtergerevataaa de zaaahaaar!!
Daaaa, vata de zahar, nu am mai mancat de cativa ani buna :D
ȘtergereMerci, Alina, te puup! :)
Asa cum toata lumea este de acord, esti superba. Imi place combinatia, imi plac pantaloonii, sacoul dar geanta este spectaculoasa. Cum ai pus mana pe o asa comoara? Neaparat sa ni le arati si pe celelalte! Pupici!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult, Camelia, inseamna foarte mult pentru mine, opinia ta si ma bucur nespus pentru aprecierile tale cu privire la geanta. :) Si eu zic ca e spectaculoasa, probabil cea mai indragita din colectia mea. Cu siguranta voi reveni incet, incet si cu celelalte piese, merita un pic de atentie! :)
ȘtergereTe imbratisez!
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereUltima poza de la Ionut de ce nu e si la tine? :P Ce ti-am zis eu cu zambitul? :P Oricum, esti superba! Despre sacou nu stiu ce sa iti spun, mie imi pare interesant, dar mai mult de blugi nu as avea ce sa iti sugerez, oricum fashionista din mine e praf :)) Pupici!
RăspundețiȘtergere