Pagini

duminică, 27 februarie 2022

De 1 martie arată că îți pasă de banii lui cu un mărțișor – portofel

 

martisor barbati

Mărțișorul este unul dintre obiceiurile tradiționale românești care și-a păstrat semnificația vie și nealterată  de-a lungul timpului. A suferit nenumărate interpretări de formă în funcție de trendurile vremii, dar în esență și-a păstrat același caracter.

În mod obișnuit mărțișorul este oferit fetelor și femeilor de către bărbați și este purtat cu drag întreaga lună martie, însă, conform tradiției străvechi, în multe zone din țară, fetele sunt cele care oferă mărțișoare băieților. Cea mai vie tradiție în acest sens, este păstrată însă în Bucovina, deși nici în Banatul meu acest obicei nu este unul necunoscut.

Dacă în trecut fetele legau binecunoscutul șnur alb-roșu de mâna băieților necăsătoriți pentru protecție și noroc, în momentul de față mărțișorul înseamnă mai mult decât atât. Fie că alegi un mărțișor sub formă de cadou simbolic sau unul funcțional, există o mulțime de idei de mărțișoare pentru bărbați, de care, cu siguranță partenerul va fi încântat și poate chiar luat prin surprindere dacă nu obișnuiești să faci astfel de cadouri de 1 martie.

Anul acesta am ales să îmi surprind și eu soțul cu un mărțișor. Sunt mulți ani de când am hotărât să nu îi mai dăruiesc cadouri simbolice. Îi identific nevoile sau dorințele și aleg cu fiecare ocazie ivită, un cadou de care știu cu siguranță că se va folosi.

portofel din piele

Unul dintre site-urile pe care le recomand mereu, atât în online, cât și în off-line, atunci când vine vorba despre cadouri pentru bărbați este trendhim.ro. Am scris mai demult un articol mai amplu în acest sens, pentru că nu sunt la prima interacțiune cu acest magazin online. Oferta de produse este una exclusiv masculină, iar produsele comercializate sunt de o calitate excepțională.

 

Portofel de piele pentru bărbați de pe trendhim.ro - un mărțișor neconvențional de 1 martie

 

Și chiar dacă nu ai idei de cadouri pentru bărbați, doar vizualizând categoriile din shop vei găsi cu siguranță ceva pe placul și stilul partenerului tău.

Iar dacă vrei să rămâi în spiritul mărțișorului străvechi care se lega la mâna bărbaților, poți alege de pe trendhim o brățară pentru bărbați din multitudinea de modele existente pe site.

Eu m-am oprit de această dată la un clasic portofel pentru bărbați. Este un accesoriu intens folosit de soțul meu, purtat mereu în buzunarul din față al pantalonilor și, prin urmare, folositor și necesar.

Am găsit pe trendhim modelul ideal, un portofel de bărbați din piele moale, negru și cu un design simplu, exact pe gustul soțului meu.

portofel din piele

A venit livrat într-o cutie cartonată neagră, elegantă. Portofelul în sine are un aspect clasic, este prevăzut cu două compartimente pentru bani și șase pentru carduri. Cele două buzunare laterale din interior sunt suficient de spațioase pentru a ascunde cartea de identitate.

cadou barbati

Foarte interesant la acest model este partea detașabilă cu trei compartimente pentru carduri și cartea de identitate, foarte util atunci când nu vrea să poarte prea multe accesorii și bani cash (poate la un eveniment special). Este un port card micuț și ușor de strecurat în buzunarul unui sacou sau al pantalonilor.

port card piele

Eu sunt absolut convinsă că am făcut o alegere excelentă, motiv pentru care te invit pe site să vezi mai multe modele de portofele pentru bărbați: portofele clasice în diverse culori, clipsuri pentru bani, port card și chiar portofele RFID – adică portofele de bărbați prevăzute cu o căptușeală unică creată cu scopul protejării cipurilor RFID – Identificare prin frecvență radio. Cât de tare este asta? Un bărbat pasionat de tehnologie cu siguranță va fi foarte încântat să primească un asemenea portofel.

Dar, după cum spuneam mai sus, pe site-ul trendhim găsești nenumărate idei de cadouri pentru bărbați de mărțișor și nu numai. Studiază cu atenție toate categoriile, cu siguranță vei găsi ceva pe placul partenerului tău.

 

Voi dăruiți mărțișoare partenerilor voștri?

 

Blog editor: Simona Tucu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Prin utilizarea acestui formular ești de acord cu stocarea și manipularea datelor tale pe acest site web.

Comentariul tău va fi publicat după moderare. Îți mulțumesc pentru feedback, părerea ta este foarte importantă pentru mine!